Trei candidați pentru șefia ANI

Trei persoane și-au depus dosarele de candidatură la concursul organizat de Consiliul Național de Integritate (CNI) în vederea ocupării funcției de președinte al ANI, care a rămas vacantă în urma arestării lui Horia Georgescu, doi dintre aceștia fiind absolvenți ai Academiei de Informații a SRI.

Cei trei candidați sunt Bogdan Stan, Petre Claudiu Platon și Ion Ionel Gârleșteanu, relatează Agerpres.

Bogdan Stan este în prezent vicepreședinte al ANI, el conducând instituția ca președinte interimar din luna martie 2015, după demisia lui Horia Georgescu.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul ANI, Bogdan Stan a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” din București (2005) și a urmat un curs post-universitar de securitate națională la Academia de Informații a SRI.

După absolvirea facultății și a unui master, Bogdan Stan a lucrat ca avocat, iar din 2007 s-a angajat la ANI, mai întâi pe postul de consilier al președintelui Agenției, după care a devenit inspector de integritate, șef serviciu, director, iar din 2012 ocupă funcția de vicepreședinte.

Petre Claudiu Platon este manager public la Ministerul Dezvoltării. În anul 2000, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, urmând și un curs postuniversitar în domeniul securității naționale la Academia Națională de Informații, Colegiul Național de Informații (2009). El a mai lucrat la Consiliul Județean Sălaj (consilier juridic) și Ministerul de Interne (Unitatea pentru reforma administrației publice).

Ion Ionel Gârleșteanu este angajat la Universității din Craiova, unde a deținut și pozitia de lector. A absolvit Facultatea de Științe Economice a Universității din Craiova. A candidat și în 2008 și 2012 la șefia ANI, fără succes însă.

Consiliul Național de Integritate (CNI) a anunțat, pe 30 iunie, declanșarea procedurii de selecție a șefului ANI, funcție rămasă vacantă în urma demisiei lui Horia Georgescu.

Concursul pentru ocuparea funcției de președinte al ANI constă într-o probă scrisă și în susținerea unui interviu.

Proba scrisă se va susține în 24 august, ora 12,00, iar interviul în 11 septembrie, ora 11,00, ambele la sediul Agenției Naționale de Integritate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.