Turcia: cele mai bune oferte de la un turism în cădere liberă

În 2014, Turcia a primit nu mai puţin de 37 de milioane de turişti. Era a şasea cea mai căutată destinaţie turistică din lume. Acum turismul este în cădere liberă şi se aşteaptă ca în acest an numărul vizitatorilor să fie cu cel puţin 40% mai mic, scrie BBC. “Se poate să fie sfârşitul turismului. Iar asta înseamnă minus 28 de miliarde de dolari”, spune Tolga Comertoglu, director de hotel ce face parte din Asociaţia hotelierilor din Antalya.

Este şi o veste buna – un sejur all-inclusive de şapte zile in Antalya costă 630 de dolari pentru doua persoane, scrie BBC.

Principala cauză a declinului ţine de tensiunile dintre Rusia şi Turcia. Circa 4,5 milioane de ruşi obişnuiau să îşi petreacă vacanţa în Turcia, iar acum se aşteaptă ca numărul lor să scadă cu 95%. Totul a început de la intervenţia militară a Rusiei in Siria şi dobotârea unui avion de luptă rus de către forţele militare ale Turciei, în noiembrie 2015, fapt ce a dus la o criză diplomatică. Moscova a interzis companiilor ruse de turism să vândă pachete de vacanţă în Turcia, iar Vladimir Putin le-a spus cetăţenilor să-şi petreaca concediile în alte părţi.

Apoi urmează atentatele din marile oraşe ale Turciei. Regimul Erdogan nu a ştiut să gestioneze relaţia cu comunitatea kurdă şi cu militanţii PKK în contextul războiului din Siria şi a pus capăt procesului de pace. Rezultatul a fost un şir de atentate, la care se adaugă şi atacurile organizaţiei Stat Islamic, care a penetrat grav Turcia, beneficiind de porozitatea frontierei sudice. Urmarea este că numărul turiştilor germani şi britanici a scăzut cu cel puţin 33%.

Nu au ajutat turismul nici declaraţiile critice ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la adresa Vestului, pe fondul tensionat al crizei imigranţilor şi al revendicărilor Turciei: regim liberalizat de vize pentru UE, 6 miliarde de euro şi accelerarea procesului de aderare. Când preşedintele atacă direct nu numai guvernele vestice, ci şi sistemul de valori al cetăţeanului occidental şi spune cum contracepţia este “trădare”, nu se poate aştepta la o creştere a numărului turiştilor. Iar asta face rău cetăţenilor turci, pentru că aproape 10% din populaţia ocupată lucrează în turism.

S-a ajuns ca în decurs de nici măcar doi ani companiide turism ce păreau să aibă succes să recurgă la concedieri masive. BBC scrie de compania Pegas, care avea o flotă de 19 avioane care nu pridideau să aducă turişti ruşi în Turcia. Acum avioanele stau la sol şi 3.000 de oameni au fost concediaţi. Un hotel din Antalya are ocupate în această perioadă socotită deja de vârf doar 25 din cele 233 de camere şi a concediat 30 dintre cei 80 de angajaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.