Avion care venea de la Paris la Bucureşti, întors din drum

Un avion al companiei Air France, care a plecat de la Paris în jurul orei 16.00 şi urma să aterizeze la Bucureşti la 19.15, a fost întors după o oră de zbor, pasagerilor spunându-li-se că lipsea o persoană, care avea însă bagaj la cală, dar şi că a fost o problemă tehnică, transmite Mediafax în pagina electronică.

Avionul a decolat cu o întârziere de 30 de minute.

După ce a aterizat la Paris, forţele de ordine au descins în aeronavă pentru a face verificări, iar pasagerilor li s-a spus la acel moment că este o problemă la computerul de bord.

Zborul a fost anulat, a declarat pentru agenția citată directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache. Acesta a mai spus că nu a fost indicat un motiv de către Air France pentru acest lucru.

Pe site-ul Air France se arată însă că zborul 1588 Paris – Bucureşti a fost întors şi anulat din cauza unei greve a angajaţilor companiei aeriene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.