×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 2 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Duminică, 24 septembrie 2017, 18:42
EUR (€)
-0.0037 ↘
4.5950 RON
USD ($)
-0.0277 ↘
3.8316 RON
• • •
Adus de Poliție în țară
Unde a fost prins un membru al "Academiei Infractorilor"

Unul dintre membrii grupării infracționale ”Academia Infractorilor” a fost prins la Londra şi a fost adus în ţară sub escortă. Pe numele său, exista un mandat european de arestare, fiind cercetat pentru infracțiuni din sfera criminalității organizate și contra patrimoniului.

IGPR precizează într-un comunicat transmis marți că în urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Marea Britanie, luni seară, 11 septembrie, polițiștii din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat, de 53 de ani, din județul Bacău.

"Pe numele său, Tribunalul București — Secția I Penală a emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la tâlhărie calificată, respectiv favorizarea făptuitorului.

În fapt, în cursul anului 2011, bărbatul ar fi aderat la un grup infracțional, format din cetățeni români, majoritatea din județul Neamț. Membrii principali s-ar fi ocupat de recrutarea și coordonarea altor membri executanți, pe care i-ar fi determinat să se deplaseze în străinătate, pentru a comite tâlhării din magazine de bijuterii.

În perioada 2011-2014, în calitate de membru al grupării, bărbatul în cauză s-ar fi ocupat de recrutarea și transportarea membrilor din județul Neamț, precum și de transportarea, pe teritoriul diverselor țări europene, a bunurilor furate.

De asemenea, bărbatul era urmărit și de autoritățile germane, în baza unui mandat european de arestare, fiind cercetat pentru comiterea, în cursul anului 2015, a 8 furturi, prin folosirea ilegală a unor carduri, precum și sustragerea, în mod ilicit, a unor bani în detrimentul unor persoane", se arată în comunicatul citat.

Ca urmare a schimbului de informații efectuat de Poliția Română, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. — I.G.P.R., cel în cauză a fost arestat în Marea Britanie, la data de 14 august a.c., mai precizează IGPR.

Publicat Marţi, 12 septembrie 2017
1081
 | 0
 | 3
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Pas cu pas
+1
" Academia infractorilor " este o exagerare. Cel mult liceul " Academicienii " sunt tinuti acolo nu ii exrtradeaza
Publicat Marţi, 12 septembrie 2017
+Răspunde
Musca cu elice
+1
Aici va fi tinut cateva luni dupa gratii, pana se uita subiectul, dupa care va fi eliberat pentru..." buna purtare ". Pariem?!
Publicat Marţi, 12 septembrie 2017
+Răspunde
thtrh@mail.com
-1
Aceeasi Londra care suspendase extradarile spre Romania? Dar cat i-a tinut? Trei zile?
Publicat Marţi, 12 septembrie 2017
+Răspunde
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
5 articole/ Actualizat acum 10 ore şi 2 minute
alarm off
Mostra de la Veneţia
7 articole/ Actualizat Duminică, 10 septembrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Simona Popescu

De când fiecare telefon, de multe ori mai inteligent decât posesorul, este dotat cu o cameră video, o mulţime de cineaşti amatori îşi postează scurtmetrajele pe Facebook. Au o mare problemă, însă.

Simona PopescuPublicat acum 23 ore şi 39 minute