Victimele unui experiment: otrava vine din solniță

Anul acesta ar trebui să comemorăm un eveniment cunoscut de foarte puțini dintre noi: se împlinesc 15 ani de când guvernul Adrian Năstase a declanșat un veritabil genocid alimentar. 15 ani de când am fost obligați, prin lege, să consumăm doar sare iodată.

În anul 2002, pe vremea când Adrian Năstase „tăia și spânzura“ la Palatul Victoria, guvernanții au decis, hodoronc-tronc, fără investigații medicale extinse la scară națională, că toți românii trebuie să consume sare iodată. Motiv pentru care au adoptat Hotărârea de Guvern nr. 568, republicată câțiva ani mai târziu în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 150, din 10 martie 2009, care a impus „iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară“. Însă în anii care au urmat endocrinologii au constatat creșterea galopantă a cazurilor de cancer, îndeosebi cancer tiroidian. La un moment dat, întrebați despre această evoluție dramatică, specialiștii Ministerului Sănătății au avut o replică de o stupiditate halucinantă: au recunoscut că da, de când românii a trebuit să consume sare „altoită“ cu iod, s-a constatat apariția unor forme diverse de cancer, dar acestea „sunt vindecabile“.

Sare altoită

Secole și milenii la rând, omenirea a consumat sare naturală, foarte puțin prelucrată. Dar în urmă cu circa un veac și jumătate a apărut sarea rafinată, cea pe care noi o numim „sare de masă rafinată“. În spatele acestui nume oarecum casnic se ascunde însă doar o substanță chimică produsă industrial, care, în cursul procesului de prelucrare, pierde restul de elemente chimice conținute de sarea naturală. Elemente chimice care oferă soluțiilor saline „nerafinate“ o compoziție chimică asemănătoare cu cea a plasmei sangvine. Sarea naturală conţine, pe lângă clorură de sodiu (NaCl), peste 80 de substanţe minerale și oligoelemente care îi conferă gustul și restul proprietăților specifice. În principal, este vorba despre magneziu și potasiu, ambele necesare pentru funcționarea optimă a corpului uman, ambele ușurând asimilarea sodiului. De fapt, pota­siul, magneziul și sodiul sunt cele trei elemente chimice care asigură funcționarea sistemului muscular, dar și circulația impulsurilor nervoase. Proporțional vorbind, cu cât se consumă mai mult sodiu, cu atât va trebui mărită cantitatea de magneziu și potasiu. Astăzi, regimul nostru alimentar conține foarte mult sodiu, dar, practic, este lipsit aproape complet de celelalte două elemente. Din păcate, datorită culorii sale aparent pure, sarea rafinată este sortimentul cel mai des folosit în consumul casnic. De fapt, acest tip de sare este doar o substanță chimică folosită, printre altele, și la producerea unor explozibili. Introducerea în consum a sării rafinate a fost prima încălcare a unui echilibru existent de când lumea. A doua, cu mult mai gravă, care a preschimbat „sarea din bucate“ într-un ucigaș perfid, s-a produs relativ recent, odată cu obligativitatea de a folosi sarea iodată. Un asasin tăcut pe care suntem obligați să-l „invităm“ zilnic la masa noastră, pentru că așa ne obligă oamenii noștri politici.

Cu de la sine putere, politicienii noștri s-au substituit medicilor de specialitate și au emis Hotărârea de Guvern nr. 568/2002, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 150, din 10 martie 2009. Sau, după cum menționează partea introductivă a legii: „Republicată în temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1904/2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale și utilizării în industria alimentară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1038, din 28 decembrie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare. Hotărârea Guvernului nr. 568/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407, din 12 iunie 2002, și ulterior adoptării a mai fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2004 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348, din 21 aprilie 2004“. O încâlceală tipic românească: schimbarea modificării, urmată de modificarea schimbării. Dar asta nu contează: oricum, suntem obișnuiți cu haosul legislativ care, în lipsa unor idei concrete, produce pe bandă rulantă legi și hotărâri pe care apoi le modifică și răsmodifică, potrivit zicalei „Cine face și desface toată ziua are ce face“.
Cu adevărat gravă este prevederea inclusă în Art. 1 din „Capitolul I – Dispoziții generale“, unde ni se explică: „Prezenta hotărâre reglementează condițiile referitoare la iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, în scopul prevenirii tulburărilor prin carența de iod“. Dar articolul cu pricina, ca, de altfel, întreaga lege, nu menționează existența vreunui studiu privind incidența „tulburărilor prin carența de iod“. Este adevărat că, în trecut, au existat locuri (în special în zona Câmpulung Muscel) unde lipsa de iod din alimentație a provocat nenumărate cazuri de „gușă endemică“, o maladie de natură endocrină eradicată cu decenii în urmă, când oamenilor din zonele respective li s-a administrat iod alimentar. Dar acela a fost un caz strict local și nimeni nu a afirmat vreodată că toți românii ar fi un popor de „gușați“, care trebuie să fie tratați cu iod, indiferent dacă au sau nu nevoie. În Art 4. al Capitolului II – „Condiții de calitate și securitate“, legea cu pricina prevede: „(2) Sarea iodată trebuie să conțină 30 mg iod/kg de sare, respectiv 50,6 mg iodat de potasiu/ kg de sare ori 39,2 iodură de potasiu/kg de sare. Se admite, ca limită minimă, un conținut de 25 mg iod/kg de sare, respectiv 42 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 32,5 mg iodură de potasiu/kg de sare, iar ca limită maximă un conținut de 40 mg iod/kg sare, respectiv 67,2 mg iodat de potasiu/kg de sare ori 52 mg iodură de potasiu/kg de sare“. În plus, Art. 10 al aceleiași legi prevede ultimativ: „(1) Pe teritoriul României este interzisă comercializarea cu amănuntul a sării neiodate, atât pentru uzul personal, cât și pentru utilizarea în alimentația publică și colectivă“. Iar la paragraful următor se menționează: „(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) este permisă comercializarea sării neiodate numai prin rețeaua de magazine PLAFAR, magazine naturiste și farmacii, în segmentul produselor care nu necesita rețetă pentru achiziționare, ambalată în cantități ce nu depășesc 0,5 kg“. Așadar, sarea neiodată ar fi, de fapt, un soi de medicament naturist care se poate cumpăra doar din magazinele de specialitate. La dracu’: vechiul basm vorbea despre „sarea în bucate“, nu despre „medicamentul din bucate“.

Leacul nu-i cu sacul!

De fapt, cea care ar trebui să fie considerată un medicament și, prin urmare, ar trebui să poată fi cumpărată din farmacii este exact sarea iodată, cea care, odată introdusă spre consum în zonele afectate de „gușa endemică“, a făcut să dispară această boală. Acum, după cum lesne putem observa, românii nu sunt un popor de „gușați“. Astfel că vechiul proverb popular care spune că „leacul nu-i cu sacul“ se aplică cel mai bine în acest caz: decizia de a introduce iodul în alimentația tuturor pare a se dovedi de-a dreptul catastrofală.
Specialiștii au stabilit că necesarul zilnic de iod variază atât în raport cu vârsta, cât și cu tipul de activitate depusă de fiecare în parte. În primul an de viaţă, un copil are nevoie de o cantitate zilnică de 40-50 de micrograme de iod, un copil cu vârsta cuprinsă între 1 şi 10 ani are nevoie între 70 şi 120 de micrograme de iod, adolescenţii şi adulţii, câte 150 de micrograme de iod. În schimb, sportivii, femeile însărcinate sau cele care alăptează au nevoie de circa 200-300 micrograme de iod pe zi. De fapt, se estimează că, în cursul întregii lui vieți, un om consumă doar un sfert de lingură de iod. Atât și nimic mai mult. După cum bine știm, românii consumă cu mult mai multă sare decât ar avea nevoie. Iar odată cu aceasta consumă, implicit, și mai mult iod decât le-ar trebui. Asta s-a constatat, în mod dramatic, după introducerea obligatorie în consum a sării iodate. Astfel, în 2002, Centrul Național de Statistică Medicală a raportat existența a 3.127 de cazuri de hipertiroidie. Patru ani mai târziu, când prin H.G. nr. 1904 s-a impus majorarea concentrației de iod la 30 mg/kg, admis chiar până la 40 mg/kg, respectiv 50 mg iodat de potasiu/kg sare, numărul hipertiroidiilor aproape că s-a dublat, ajungând la 6.387 de cazuri. Așadar, introducerea sării iodate a avut un efect exact invers decât cel anunțat prin lege.

Sarea ucigașă

Cu vreo câțiva ani în urmă, când apăruseră deja multe semnale care atestau că excesul de iod în organism îi afectează grav pe bolnavii tiroidieni, jurnaliștii de la Q Magazine au încercat să obțină informații despre cazurile de cancer înregistrate după introducerea obligatorie a sării iodate. În cursul acelei anchete de presă ei s-au adresat, în final, Institutului „C.I. Parhon“. De la dr. Diana Loreta Păun, directorul institutului, au aflat că, „la nivelul anului 2007, la «C.I. Parhon» au fost înregistrați 5.690 de pacienți“. Iar concluzia a fost că „numărul cazurilor de cancer de tiroidă este în continuă creștere“. Concret, dr. Loreta Păun a afirmat că în 2007 la Spitalul «C.I. Parhon» au fost operați 2.417 pacienți. Dintre aceștia, 229 au avut cancer. Un an mai târziu, în 2008, tot acolo au fost operați 2.577 pacienți, din care 276 au avut cancer. Intervenții similare s-au desfășurat și la alte centre medicale din țară. Deci trendul este unul îngrijorător ascendent. Prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar de boli interne, supraspecializat în fitoterapie și homeopatie, a afirmat atunci că numărul celor care aveau cu adevărat nevoie de iod era de numai 8.543 de persoane. Așadar, un procent infim din populația României. Un procentaj pentru care totuși întreaga populație a țării noastre este obligată să înghită iodul de care nu are nevoie. În schimb, îi îmbolnăvește letal chiar și pe tiroidienii pe care, în mod normal, ar trebui să îi trateze. În această privință, prof. dr. Pavel Chirilă a declarat: „Poporul român este agresat cu iod. Excesul de iod duce la cancer de tiroidă. În plus, cresc alergiile“. Și tot prof. Chirilă a mai afirmat, într-un alt interviu: „În urma acestei norme totalitare și discriminatorii neîntâlnite nicăieri în lume, nici chiar în timpul regimului comunist, s-a ajuns ca procentajul îmbolnăvirilor de cancer tiroidian să depășească dublul în ultimii ani. Nu este normal, nici drept, nici corect ca Guvernul României să îi oblige pe cetățeni să mănânce ceea ce vor membrii Executivului. Este o încălcare a dreptului la autonomia persoanei, a drepturilor omului, o declarare a priori că întregul popor român are deficit de iod“. Și tot prof. dr. Pavel Chirilă a mai declarat, cu o altă ocazie: „Cancerul a crescut de două ori. Hipertiroidia a crescut de 5,6 ori. Ocupăm prima poziție în Europa la cancerul de creier, de plămâni, ovarian și de tiroidă. Și, lucru foarte grav, au apărut forme greve de cancer la copii mici, lucru de neconceput acum zece ani, fapt care, evident, nu poate fi pus în cazul lor pe seama stilului de viață nesănătos. Este vorba despre o adevărată crimă în masă! Asemenea experimente cu iodul supraadăugat în sare sau în apă au mai fost trei în lume: un experiment pe un cătun din Africa, un altul pe o școală și încă unul pe o insulă din Australia. Niciun guvern nu și-a permis să facă un experiment pe o națiune întreagă“.

Milenii de istorie sărată

Arheologii și istoricii au stabilit că primele așezări umane stabile nu s-au format neapărat în apropierea unor cursuri de apă, ci mai ales în locuri unde existau rezerve naturale de sare. Soldații Romei antice erau plătiți în sare: primeau o rație fixă, numită „sallaria“, nume păstrat și în zilele noastre, sub forma de „salariu“. Secole și milenii la rând, oamenii au consumat sare naturală, fie extrasă prin fierberea și evaporarea apei provenite din izvoare sau lacuri cu apă sărată, fie scoasă din subsol și comercializată sub formă de bolovani, care ulterior erau măcinați, cât mai fin cu putință, în propriile gospodării. De altfel, exact la acestă formă făcea referire hâtrul Ion Creangă în povestea despre gospodina speriată de posibila cădere de pe sobă a celebrului drob de sare. Iar dragostea exprimată calitativ, „precum sarea în bucate“, ori semnul clasic al ospitalității, obiceiul de a primi oaspeții „cu pâine și sare“, vorbesc tot despre importanța sării pentru omenire.

Cianura din sare

De fapt, problema sării iodate este chiar și mai dramatică. Iar asta, pentru că sarea iodată comercializată la noi conține și „antiaglomerantul E536“, un nume ciudat în spatele căruia se ascunde ferocianura de potasiu. Conform specialiștilor, aceasta este o substanță care, la peste 100 de grade Celsius (așadar, temperatura de fierbere a apei), se descompune și formează cianură de potasiu şi clorură de fier.

Daniela Bartoș, fanul sării iodate

Hotărârea de Guvern nr. 568/2002, privitoare la sarea iodată, a fost adoptată de guvernul Adrian Năstase pe vremea în care Daniela Bartoș (foto) era ministru al Sănătății. Contrar opiniilor exprimate de numeroși specialiști, chiar și înainte de a deține portofoliul de la Sănătate, Bartoș s-a dovedit a fi un „fan“ al sării iodate. În anul 2000, Ministerul Sănătății și Familiei, în parteneriat cu reprezentanţa UNICEF în România și Organizația Mondială a Sănătății, a lansat „Planul Național de Acțiune pentru Accesul Universal la Sare Iodată și eliminarea tulburărilor prin deficit de iod în România“. Într-un discurs ținut cu acea ocazie, Daniela Bartoș a declarat: „Iată de ce Ministerul Sănătăţii şi Familiei, înţelegându-şi foarte bine rolul, a iniţiat, împreună cu reprezentanţa UNICEF în România, cu sprijinul Preşedinţiei şi având ca parteneri ministere şi instituţii fără care acest obiectiv major de sănătate publică – eliminarea tulburărilor prin deficit de iod – nu ar putea fi realizat, elaborarea unui proiect de hotărâre de guvern, prin care să se statueze că în România devine regulă iodarea universală a sării. (…) Iată că soluţia pentru eliminarea tulburărilor prin deficit de iod este aici, stă în putinţa noastră: iodarea universală a sării; ar fi o dovadă de inconştienţă să o ignorăm, să nu încercăm să formăm alianţa necesară pentru realizarea obiectivului propus. Niciun fel de argumente de tipul celor ce se constituie încă în prejudecăţi nu mai pot fi lăsate să se constituie în piedici pentru această abordare. De aceea, considerăm că este necesară crearea unui comitet naţional, pentru care ne angajăm să întreprindem demersurile legale necesare, care să elaboreze detaliile Planului Naţional de Acţiune, plan care trebuie să cuprindă programe sectoriale şi să supervizeze şi monitorizeze derularea acţiunilor ce vor fi planificate“. Iar Daniela Bartoș a declanșat această tevatură națională în condițiile în care în România există doar opt mii de bolnavi atinși de maladii tiroidiene, care au nevoie de un aport sporit de iod. Colac peste pupăză, prin toate magazinele găsești, la ”impuse”, numai sare iodată, deci nici măcar nu mai avem posibilitatea să optăm și să putem achiziționa de oriunde sare normală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.