Zeci de percheziții în Prahova și București

Aproape o sută de polițiști prahoveni efectuează, miercuri dimineață, percheziții în Prahova și București într-un dosar legat de obținere ilegală de indemnizație de creștere a copilului.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, 22 de percheziții sunt efectuate la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane bănuite de tentativă de înșelăciune, falsuri în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

„Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2016 — 2017, persoanele bănuite ar fi falsificat contracte privind drepturi de autor în scopul obținerii în mod nelegal a indemnizației de creștere a copilului. În cazul în care bănuiții ar fi reușit finalizarea activității de inducere în eroare a funcționarilor publici, ar fi fost prejudiciat bugetul statului cu peste 600.000 lei”, se arată în comunicat.

În urma descinderilor, 19 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi duse la audieri.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești și cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.