110 ani de la moartea lui Aurel Vlaicu

Cum nu am fost contemporan cu Aurel Vlaicu, nu pot a ști cum ar fi descris el zborul și au trecut o sută zece de ani de la MARELE ZBOR. Totuși o personalitate marchează o zonă, își pune amprenta asupra ei. Încetul cu încetul, zona devine a personalității, se identifică cu aceasta, se constituie într-un loc înțesat cu monumente ce amintesc de personalitatea respectivă… Aurel Vlaicu nu face excepție. Dimpotrivă!

La 13 septembrie 1913, Vlaicu a murit voind să treacă peste Carpați chemat la serbările Astrei de la Orăștie, zbor simbolic pentru unitatea națională a românilor. „Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe un câmp de bătaie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaților.” Aceasta este semnificația politică pe care a dat-o Octavian Goga morții eroice a lui Aurel Vlaicu.

O privire în trecut

La începutul lunii august 1913, Aurel Vlaicu primește o scrisoare plină de entuziasm de la Romulus Boca, care încerca să-l convingă pe Vlaicu să participare cu aparatul la festivitățile asociației ASTRA de la Orăștie, care erau programate pentru 1 septembrie T913, sfătuindu-l să vină în zbor peste Carpați, cu escală la Brașov.

În scrisoarea adresată părinților în 12 august, le spune; „La Orăștie ma chemat să zbor la sărbători, dară nu vin.“

Încă din 1911 îl ademenea pe Vlaicu marele vis de a trece Carpații în zbor, dar decizia de neparticipare nu a luat-o întâmplător, ci, conștient de risc, credem că a ținut seama de cel puțin doi factori.

În primul rând, după cum am mai menţionat, aparatul Vlaicu II avea probleme și lucra la el. În urma unor accidente mai recente, adusese modificări ce nu erau încă verificate temeinic. Motorul într-o stare de uzură avansată (Aurel Vlaicu fusese mobilizat în serviciul Ministerului de Război pe toată durata campaniei militare din Bulgaria, pentru a lua parte cu automobilul și aparatul său de zbor [Vlaicu II]ca aviator, iar Miron Maieraş [vărul său], ca mecanic și șofer. Vlaicu este repartizat la Secția I Aviație, unde,. pe tot cursul campaniei, execută zboruri de recunoaștere aeriană și de legătură, dar și survoluri ale trupelor române în mișcare, pentru susținerea moralului acestora.) nu era capabil nici să-i asigure puterea necesară ridicării la altitudinea de traversare și nici să reziste unui zbor de anduranță. În această situație, o traversare însemna asumarea unui mare risc.

În al doilea rând, starea de sănătate a lui Vlaicu lăsa de dorit. Octavian Goga relata, după moartea lui Vlaicu:

„În zadar, îi spuneau doctorii, să se lase de pilotaj, să facă o cură la Căciulata și să se păzească de defectul lui de inimă… Nu-i băga în seamă…

Odată căzuse bolnav de rinichi și zăcea de vreo două luni și jumătate. Palid, slab, cu buzele arse de friguri, sta între perne. Cu capul întors spre fereastră, căuta din ochi un petec de cer albastru: – Ce moarte stupidă ar fi să mor în pat!“

Conștient de acești factori, a luat hotărârea să traverseze munții cu aparatul nr. III.

Locotenentul Mircea Zorileanu intenționa, de asemenea, să treacă în zbor munții Carpați, stabilindu-și un traseu pe valea Prahovei. Studiază hârțile militare cotate, pentru a identifica pe marginea traseului eventuale zone plate deschise, unde să poată ateriza în caz de urgență. Le vizitează apoi, ca să vadă dacă sunt adecvate. Tot în acest scop, cere unui prieten din Predeal să-i caute prin împrejurimi un loc bun de aterizare.

După minuțioase cercetări prin împrejurimile localităţii, acesta-i explică în scris că nu există în acea zonă nici un loc bun pentru aterizare, iar dacă dorește neapărat să efectueze traversarea, numai în apropiere de Câmpina poate ateriza, până la Brașov nefiind posibil.

Zorileanu, bun prieten cu Vlaicu, i-a arătat pe 30 august scrisoarea prietenului din Predeal, precum și rezultatele cercetărilor sale personale, cerându-i sfatul: să-și asume riscul sau nu? în loc de sfat, Vlaicu îi spune direct:

„Mergi mâne cu mine? Eu mă duc!“

Zorileanu a rămas pentru moment puțin încurcat, nu se aștepta la o invitație atât de categorică, răspunzând că nu poate merge „mâine“ și rugându-l să mai amâne câteva zile, respectiv până pe 8 septembrie, pentru a face împreună zborul București – Brașov. Zorileanu, între 6 iunie și 8 septembrie, fusese în concediu de boală.

Vlaicu a răspuns categoric:

„Nu pot aștepta. Trebuie să zbor neapărat mâine!”

Se pare că, surprins de intenția lui Zorileanu, Vlaicu a luat o decizie de moment, în timpul discuției, fără a mai ține seama de riscuri – o decizie nefirească pentru un om bolnav și pentru un aparat incapabil să realizeze performanta dorită, care a venit după un refuz corect gândit. Desigur, intenția lui Zorileanu i-a activat orgoliul. Dorința sa de prioritate era într-un fel explicabilă, firească – altfel nu putem înțelege nefericita decizie. La acea dată, existau mulţi piloți brevetați, foarte buni în pilotajul aparatelor de zbor, dar foarte puțin cunoscuți. Vlaicu era un pilot de aceeași categorie, dar venind în plus cu un aparat conceput și construit de el însuşi, ajunsese foarte cunoscut, fapt care îl făcuse extrem de orgolios. Considera că el se cuvine să facă primul această traversare, realizând astfel o legătură simbolică între frații români despărțiți de bariera Carpaților, și nu numai. Cunoscându-1 bine pe Zorileanu, își dă seama că acesta nu se va răzgândi și ia decizia fatală ca pe 31 august 1913 să încerce traversarea. Rămâne ferm în hotărârea luată, neînduplecat de insistențele apropiaților săi – profesorul Nedelcu, vărul său Miron, inginerul Silișteanu și Magnani – de a amâna traversarea până la finalizarea aparatul Vlaicu III. A fost decizia disperată a unui om suferind, mânat de un orgoliu ce poate fi înțeles doar până la un punct, de a realiza un record cu un aparat neperformant – o realizare imposibilă.

După discuția cu Zorileanu, și-a convocat prietenii pentru a-i informa de hotărârea luată, cerându-le să se pregătească pentru a doua zi. Zborul a fost pregătit, două automobile trebuiau să-l însoțească pe șosea pentru a-i asigura asistenta tehnică, precum și alimentarea aparatului cu benzină și ulei, într-o escală programată la 12 km dincolo de Ploiești. Primul automobil era ocupat de inginerul Silișteanu și de Magnani, care transportau benzina și uleiul necesar realimentării, iar în al doilea automobil se aflau profesorul Nedelcu și vărul Miron, ca mecanic.

Echipajele celor două automobile au relatat evenimentele așa cum au fost trăite de fiecare. Cele două relatări nu coincid întru totul, deoarece automobilele s-au aflat la distanta unul de altul. Chiar și ora decolării de pe Cotroceni diferă: ora 14,30 în relatarea lui Siliştenu și Magnani și 15,20 în cea semnată de profesorul Nedelcu, dar această diferență nu are nici o relevanță. Automobilul profesorului Nedelcu fiind mai vechi, a rămas în urmă, iar când a depășit orașul Ploiești, s-a defectat. Cel al lui Magnani și Silișteanu l-a urmărit pe Vlaicu până la un moment dat.

Vlaicu decolează de la Cotroceni, survolează orașul Ploiești, apoi aterizează pentru alimentare în zona programată. In scurt timp, ajunge la locul stabilit și automobilul cu Silișteanu și Magnani, dar alimentarea nu poate fi efectuată, pentru că, în graba mare, au uitat să ia o pâlnie. Au noroc până la urmă cu un automobil care tocmai trecea pe șosea și al cărui șofer le împrumută o pâlnie. După alimentare, Vlaicu decolează cu mare dificultate, din cauza pământului moale din arătură. Având viteză foarte mare, dispare repede la orizont. înainte de decolare, inginerul Silișteanu îl sfătuise să renunţe, în caz că aparatul nu atinge înălțimea necesară traversării. După 14-15 km de mers, cei doi ocupanți ai automobilului observă în mijlocul șoselei un automobil și persoane care le făceau semne să oprească.

„– Dumneavoastră urmăriți pe Vlaicu ?

– Da, îi răspundem noi.

– Nu-l mai urmăriți,, a căzut cu aparatul și e mort. “

Vestea îi năucește, aleargă la locul unde era căzut aparatul și găsesc un morman de metal și pe Vlaicu mort între acestea.

…

„Acum Vlaicu nu mai este. L-a fulgerat visul nostru al tuturora, în care s’au muiat și aripile lui: să treacă munții, să dărâme în conștiința milioanelor stavila care ne desparte. Astfel capătă și moartea lui un înțeles simbolic, o putere magică care robește sufletele.

Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe câmpul de bătaie, cel dintîiu sânge vărsat pentru trecerea Carpaților. Ca un post de avangardă al unei oștiri care așteaptă ordinul de plecare, el moare prevestind izbânda. Moartea lui zguduie toate fibrele simțirii românești. Toți îl plâng, toți aleargă să-l mai vadă, să-i arunce o floare pe mormânt. Prin inimi trece fiorul cu care se anunță marile premeniri ale unui neam. Simțim cu toții măreția clipei: avem întâiul mort al unei idei, îi așteptăm pe ceilalți…

Moartea asta a răscumpărat nemurirea lui Vlaicu.

Pasărea lui nu și-a oprit numai o clipă aripile, ea va pluti totdeauna deasupra sufletelor noastre, o uriașe pasăre albastră a credinței românești. Ea arată drumul pe care se merge înainte. Movila lui Vlaicu este întâiul popas al unei idei în triumf.

…

O după amiază tristă de toamnă e acum. Afară șuieră vintul și pe fereastra deschisă văd cum în razele de soare ale apusului obosit, tremură frunze galbene desprinse din castani. Frunze veștede, visuri spulberate, vieți coborâte în țarină…

Îmi trec prin minte toți câți s’au dus de curând, zburători cu aripile frânte… Iosif, Chendi, Vlaicu… Dorm acum cu toții… E atât de chinuitoare clipa în care înțelegi, că dacă vrei să mai întâlnești prieteni trebuie să te duci în țintirim…

Întors cândva la București, n’am să-i mai văd în gara de Nord, așteptându-mă cu glume și cântece.

Am să privesc împrejur zadarnic și-o să stau uluit, când are să mă întrebe birjarul:

– Unde să vă duc?

– Du-mă la Bellu!..” Scria Octavian Goga la Paris, în Septembrie 1913.

Resurse scrise și fotografice:

Volumul lui Octavian Goga „PRECURSORI”, Editura „Cultura Națională”, București, 1930;

Dan Antoniu, George Cicoș, Ioan Buiu, Alexandru Bartoc, „Vlaicu”, ed. Anima, București, 2009.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.