Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a suspendat şedinţa de plen în care se dezbate Legea 303/2004
Lună: decembrie 2017
Duminică, societatea civilă din Moldova s-a organizat într-o asociaţie ce urmează să strângă semnături
Cine aude cifra de 11% a creșterii natalității în București ar putea crede că în Capitală copiii cresc ca Făt-Frumos.
Propunerea a fost făcută „în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României, spiritul luminat care a decis existența Universității din Craiova”.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, pe o rețea socială, ce se întâmplă în cazul anumitor zile, după sărbătoarea Crăciunului
Informaţia provine de la o”cutie neagră” a trenului, dispozitivul de înregistrare de date recuperat după accidentul spectaculos care a avut loc în Statele Unite ale Americii.
Ministrul Justiţiei,Tudorel Toader, a propus, marţi, Comisiei parlamentare speciale înlocuiarea unei sintagme importante din Codul de procedură penală
Procurorul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a susținut, marţi, în faţa Comisiei speciale pentru legile justiţiei, că mare parte din amendamentele depuse la proiectul de modificare a Codurilor penale „amputează” părţi importante din urmărirea penală. „Mare parte dintre textele care reprezintă amendamente sunt de natură să amputeze părţi importante din urmărirea penală, din pacate. Noi trebuie […]
Organizarea Campionatelor Europene individuale de gimnastică artistică de la Cluj Napoca este momentul de referință al anului, potrivit Federației Române de Gimnastică.
Deputatul PNL, Florin Roman, a acuzat marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că este „o pată de ruşine” acest lucru
Câteva sute de procurori, judecători și viitor magistrați s-au strâns, luni, în fața Palatului de Justiție, pentru a protesta
Într-un moment istoric pentru România, 17 cai impunători din cadrul Detașamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Capitalei au însoțit cortegiul funerar al Regelui.
A fost o ceremonie plină de simboluri, cu o încărcătură emoțională deosebită, precum și de o mare importanță politică şi socială
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, marți dimineață, că se va deplasa în Serbia unde va discuta cu omologul său sârb despre extrădarea fostului deputat
Transmisia în direct a funeraliilor regale a fost asigurată de cameramanii și specialiștii de la casa de producție Studio Video Art, firma domnului Ticu Alexe.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a referit marți dimineață la protestul magistraților în fața instanțelor care a avut loc luni
Intrarea în 2018 – Anul Centenarului Unirii va fi marcată în localitatea Fălciu prin întinderea unui steag de 100 de metri care va trece podul de peste Prut
Șeful SRI Prahova, aflat sub influența alcoolului, a fost implicat într-un accident rutier pe Drumul Național 1, în apropierea localității ilfovene Tâncăbești
Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat, luni seara, un amendament la proiectul care modifică Legea privind organizarea judiciară
Dodon: „Reţineţi că această acţiune ostilă este întreprinsă în aşteptarea vizitei mele programate la Moscova, la invitaţia Preşedintelui Vladimir Putin
Un pesedist dintre cei feroce a ieșit la rampă, ca să spargă liniștea tristă rămasă peste țară în urma înhumării Regelui Mihai.
Comisia pentru legile Justiţiei a reglementat, luni, capitolul din proiectul
Polonia este criticată, dar, până acum, nesancționată de UE pentru reformarea justiției. De ce dorește guvernul de la Varșovia să reformeze justiția?
Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă care modifică legea ANI
UPDATE: Rectorul UMF, Ioanel Sinescu, precizează că în cadrul Universităţii a fost declanşată o anchetă internă pentru a se stabili persoanele care au permis realizarea videoclipului în interiorul bibliotecii. „UMF Carol Davila, acea instituție de prestigiu care produce medici, a permis filmarea unui videoclip al unei manele chiar în incinta facultății. În acea bibliotecă am […]