Petrom a înlocuit celor patru camere de cocsare de la rafinăria Petrobrazi, care asigură transformarea componentelor grele în produse superioare
Lună: august 2023
Președintele Klaus Iohannis a trimis un mesaj de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului în care a transmis un semnal de alarmă
Mai multe persoane din judeţul Suceava, care se dădeau drept preoţi şi monahi, sunt cercetate penal după ce ar fi înşelat o femeie din Statele Unite ale Americii (SUA) cu suma de 400.000 de dolari
”Am depus multe bombe în spital. Aceste bombe vor exploda în câteva ore. Multă lume va deceda!”, se arată în mesaje.
Guvernatorul regiunii le-a cerut cetăţenilor să nu folosească Autostrada Canakkale – Izmir decât în situaţii de urgenţă
Două persoane sunt resuscitate după ce au fost extrase dintr-o fosă septică în care rămăseseră blocate.
Tragedia de la 2 Mai are nu a trecut neobservată de doi polițiști clujeni. Chiar dacă erau în timpul liber, aceștia au urmărit și imobilizat
Cea mai mediatizată crimă din istoria recentă a României, uciderea Elodiei Ghinescu, continuă să genereze reacții aprinse, odată cu eliberarea condiționată a celui acuzat că a comis omorul.
Tânăra din Botoşani care în noaptea de duminică spre luni şi-a aruncat cei doi copii de la etajul I al unui hotel din municipiul Botoşani a (…)
Evenimentul din 2 septembrie își propune să aducă în prim-plan frumuseţea limbii române prin intermediul…
Dresură specială, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Dresură specială, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic
Ionuţ Stroe dă asigurări că lucrurile merg ca unse în Coaliție. Se poartă discuții pentru a modifica ținta de deficit bugetar
În timpul revoltei din 23-24 iunie, Surovikin, care a comandat la un moment efortul general de război al Rusiei în Ucraina, a apărut într-un video.
”În prezent încercăm să aflăm toate detaliile şi pentru a afla toate detaliile, medicul chirurg şi ceilalţi medici prezenţi în sala de operaţie au fost chemaţi în această dimineaţă.
Cine ajută persoanele afectate din România? Cum se poziționează politica din România pentru a asigura o îngrijire mai bună pentru acești oameni?
„Aceste tensiuni se explică, fără îndoială, prin faptul că pe o parte a teritoriului republicii este în (…)
Anunțul organizatorilor UNTOLD despre banii rămași în Cluj după ediția din acest an sunt de fapt niște „gogoși pe care organizatorii le „scumpesc” de la an la an și le vând clujenilor“
Ilie Năstase, „Nasty” aşa cum era numit uneori pentru stilul său neconformist pentru vremea respectivă, are regrete, dar (…)
Opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House
Era profesor la universitatea din Springfield, Illinois. S-a născut în Brașov, în 1952, urmând (…)
Europarlamentarul Corina Creţu şi-a exprimat speranţa că Frans Timmermans, care a demisionat în urmă cu o zi din Comisia Europeană, va (…)
Atunci când ne dorim o societate prosperă, trebuie să încercăm să o îmbunătățim fiecare dintre noi, în mod individual.
„Fiecare emisiune de titluri de stat pe care o punem la dispoziţie ne arată interesul românilor pentru (…)
A analizat rapoartele de monitorizare intocmite de directia de specialitate ca urmare a reclamatiilor primite si a decis sa aplice postului Romania TV…
Agenţia de presă RIA Novosti informase anterior că s-a auzit o explozie în districtul de afaceri al capitalei ruse.
Tudorel Toader a rememorat, într-o declarație, perioada când a fost ministru al Justiției, exprimându-și regretul că