În urmă cu 440 de ani, în 14 iulie 1582, apărea la Orăştie „Palia”, prima traducere românească a celor două cărți de început ale Vechiului Testament (Geneza şi Exodul, important document lingvistic, mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor.
A fost tipărită la Orăştie de meşterul-tipograf Şerban, fiul diaconului Coresi, şi de diaconul Marian, care aucolaborat cu patru cărturari din Banat și Hunedoara: Ștefan Herce [Herceg], „propoveduitorul evangheliei” (pastor evanghelic) în Caransebeș; Efrem Zacan, „dascalul de dăscălie” în aceeași localitate; Moisi Peștișel, propoveduitorul evangheliei” în Lugoj, respectiv Achirie, protopopul comitatului Hunedoarei.
Aceștia ar fi tălmăcit o parte mai mare a Vechiului Testament, din care nu s-au păstrat decât primele două cărți. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva. Cartea a fost tipărită de fiul lui Coresi, Șerban, „meșterul mare a tiparelor”, împreună cu Marien Diacul, care folosesc pentru prima oară numele nostru etnic de „români”, și nu „rumâni”: „dându în mâna noastră ceaste cărți, cetind și ne plăcură și le-am scris voo, fraților români, și le cetiți”.
Tipărirea Paliei de la Orăştie s-a făcut sprijinul unor nobili ardeleni reformaţi, atât de origine maghiară, cât şi de origine română. În epocă, atât lutheranii, cât şi calvinii, precum şi unitarienii, încercau să îi atragă pe românii Ardeleni la Reformă. Biserica lutherană era predominant de limbă germană, iar cea calvină şi unitariană erau predominant de limbă maghiară. În timpul principilor calvini ai Transilvaniei, Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania este pusă sub supravegherea unui superintendent (episcop) calvin, care avea ca misiune să îi convingă pe cât mai mulţi dintre români să îmbrăţişeze dogmele şi ritualurile protestante. De altfel, Palia de la Orăştie a fost opera unuia dintre aceşti episcopi calvini ai bisericii românilor ardeleni, Mihai Tordaşi, lucru menţionat chiar în prefaţa lucrării. Principalul finanţator al demersului cultural şi religios a fost nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva.
„Că vădzum cum toate limbile au şi înfluresc întru cuvântele slăvite a lui Domnedzeu, numai noi românii pre limbă nu avem“. Aşa îşi motivau iniţiatorii Paliei de la Orăştie opera. Faptul că această primă încercare de traducere a Bibliei în româneşte a fost opera calvinilor a contribuit probabil la redusa popularizare a acestui monument de limbă românească din secolul al XVI-lea. De altfel, primul studiu serios al lucrării l-a făcut marele romanist francez şi specialist în literatura medievală Mario Roques (1875-1961).
Acesta a tipărit o carte (în limba franceză), în care pomenea şi de traducerea în limba română al Vechiului Testament, carte fundamentală pentru trei religii: iudaism, creştinism şi mahomedanism. Acest Vechi Testament a fost numit „Palia de la Orăştie” (1581-1582). Cartea scriitorului francez Roques a apărut mai întâi la Caransebeş şi a fost prefaţată apoi de Genese, la Paris.
Pe prima pagină (foto) stă scris:
„Cu bunâ voe şi destoinic mila lui Dunezeu aceaste cărţi creştineşti a să orăndite dupâ voia lui Dumnezeu cu ştirea Măriei lui Batări [Báthory] Jigmon Voivodăl Ardelului şi a Ţăriei Ungureşti, şi cu ştirea şi cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardialului: pe întru întrământura Beseareceei Sfântâ a românilor poftind tot binele ispăsenie creştinilor romăni: care ispăsenie numai de la Tine Doamne cearem printru Siângur Sfânt Fiul Tău Iisus Hristos Domnul şi Ispăsitoriul nostru Amin.”
Acest remarcabil fapt istoric, prima traducere parţială a Vechiului Testament în limba română (Palia de la Orăştie, 1582), reaminteşte celor de azi prestigiul cultural şi ştiinţific al localităţii în care a apărut şi totodată notorietatea acestuia. Nu pot să nu mă întreb când şi dacă vom reajunge la valoarea culturală a Orăştiei de altădată, chiar dacă primarii se mândresc cu pancarta „Orăştia capitală culturală”, în prezent suntem departe de a lor slogan, azi rămânem la „am fost”!
O curiozitate este faptul că, pentru prima dată în istorie, acest document a folosit etnonimul de români, nu de rumâni. Traducerea Paliei de la Orăştie a fost bazată pe o carte, Pentateuhul, tipărită de marele cărturar ardelean Gaspar Heltai. Această carte a apărut în anul 1551 la Cluj.
Tot ca o curiozitate „Palia de la Orăștie” este singura carte din România căruia ia fost dedicată un monument de for public, este grupul statuar dăltuit în marmură albă de Rușchița de sculptorul Nicolae Adam și se află în piața centrală a orașului. Monumentul are trei fețe care simbolizează etapele tipăririi cărții: prima față înfățișează cărturarii ce tălmăcesc textul în limba româna, a doua îi reprezintă pe cei doi mari meșteri tipografi care au scos cartea din teasc, iar cea de-a treia față prezinta folosirea cărții de către români.
aAmirabil artico scris simplu si clar de un profesionist. In rest, pasiunea pentru dacism – aviz opinia dr. Firczak – se transforma in monstruozitati – sttautia lui Boresbista din buricul orasului Paliei, nu magazinul cu chinezisme sau mall-ul este un scuipat pe sacrificiul lui Decebal – ierata-mi fie analogia, Te fac sa treci cu resentimente in siungurul colt cultural al unui UAT Hunedoara cu capitala la Deva si Jalea Viului, in drum spre vechiu regat de unde rasare soarele. Complicata administrtie si trista comemorare…macar un articol decent. Multumesc dle ziarist….
„Faptul că această primă încercare de traducere a Bibliei în româneşte a fost opera calvinilor a contribuit probabil la redusa popularizare a acestui monument de limbă”…
NU! „redusa popularizare a acestui monument de limbă” s-a datorat ANALFABETISMULUI total al populației de limbă română – ce să dai să citească unora care NU ȘTIAU CITI?! „Palia” s-a adresat preoților, ei erau ținta. Da’ chiar preoții ortodocși care-i conduceau erau ni;te impostori hirotoniți în slavonă de sîrbii de la Kralovăț, și care „preoți” habar nu aveau de textele creștinismului, ci apoi doar BORNĂIAU ceva de ne’nțeles pentru țărani, la slujbe în sate, dându-le impresia de „conexiune cu Divinitatea” – vezi relatări contemporane, și expresia „îți taie popa limba” rămasă după o măsură reală ÎMPOTRIVA POPILOR ORTODOCȘI luată de un Țar bulgar cu jurisdicție în zonă cu ceva sute de ani anterior – ce s-a perpetuat pînă în secolul XX, anii ’40, când încă se constata CLAR gradul redus de pregătire teologică al lor, comparativ cu greco-catolicii! Preoți orto~ despre care se știe că încă la 1800 aveau o stare socială, economică și culturală puțin deasupra țăranilor din acele vremuri – care atunci erau săraci, și românii, și maghiarii, și secuii, dovadă fiind războiul țărănesc AL TUTUROR condus de micul nobil secui Makfalvai Dózsa György
https://www.youtube.com/watch?v=V5pqL8mzWwE
cu doar 70 de ani mai devreme.
Ma boszg0rake, populatia aceea care nu stia sa citeasca era analfabeta ptr ca asa doreau ungurii tai s-o tina: sa nu cumva sa se destepte si sa nu mai aveti voi sclavi pe mosiile grofilor, sau osteni in armata ungureasca. Ai si sarit imediat in sus sa subliniezi superioritatea si cultura voastra de asiatici, veniti ca o plaga pe Europa.
Ma astept sa apara si vreun etnic sovin de-al tau care sa spuna ca ,,roman” a fost o inventie din anul 1918, sau ca in cel mai bun caz, ,,roman” a fost inventat in 1582 si ca bineinteles nu are nicio legatura cu constiinta latina a majoritarilor romani din Ardealul in care ati masacrat ca niste criminali romanii pana in 1945……[Rumburak]
Domnule Ákos aveți doar parțial dreptate. Biserica din Șurdești Maramureș, greco catolică este ridicată în anul 1721 și picturile și arhitectura nu denotă primitivismul pe care-l invocați. Străbunicul după tată născut la 1850 copil de țăran din Săcădatele Avrigului, gr. ortodox a făcut liceul în Sibiu, mai am diplomele, Johann până 1867 și Iános după deși semna peste tot Ioan, a fost Notar, mai am teanc de acte notariale cu timbrul fiscal pe ele, toate în latină cu un scris impecabil. Astea nu au apărut de la un an la altui. Voronețul este ridicat la sfârșitul secolului XV, Moldovița la începutul secolului XVI, și la fel Humorul, Sucevița. Sunt închise ca mănăstiri, în total 23, la 1785 de Imperiul Habsburgic după ocuparea Bucovinei și călugării devenind biserici sătești. Ienăchiță Văcărescu scrie poezii vorbind despre “Creștere limbii românești” in a doua jumătate a secolului XVIII. Textele biblice s-au transmis sute de ani prin tradiția rabinică. Prin picturile de pe biserici (Voroneț) se vede cât de profundă era cunoașterea Scripturii și deci preoții și mirenii ortodocși nu atât de analfabeți cum un pic răutăcios îl descrieți.
După creștinarea românilor, se pare că bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice.Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Pe la 990, ritul local a fost înlăturat, și a fost introdus ritul bizantin de tipic și limbă slavă veche. Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române, Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, scrisă în 1716 în limba latină, afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta (1432), așadar încă peste 400 de ani după schisma de la 1054. Domnitorul Alexandru cel Bun, sfătuit de mitropolitul său, ar fi poruncit arderea cărților și textelor scrise până atunci cu litere latine, introducând, în loc, alfabetul chirilic și limba slavă, pentru a împiedica răspândirea catolicismului în țară.
Sinodul de la Constantinopol din anul 1759 recunoștea drept limbă liturgică sacră doar greaca veche. Același lucru se întâmpla și în spațiul slav, acolo unde rugăciunea era făcută în slava Sfinților Chiril și Metodiu. Inițial, bulgarii și slavii de sud aveau limba greacă ca limbă oficială și abia după introducerea alfabetului chirilic și după creștinarea slavilor, slava veche s-a dezvoltat. Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Coresi a tradus și tipărit românește câteva cărți liturgice, precum Liturghierul (1570), Psaltirea (1570, 1577), însă acestea nu aveau dreptul de a fi folosite în cult. Îndeosebi psaltirea sa slavo-română ajuta citeții să înțeleagă sensul cuvintelor pe care le recitau în slavonă.
Având în vedere această realitate, mitropolitul Antim Ivireanul (1650-1715) scria următoarele în prefața unei cărți:„românii noștri în biserică stau ca boii, neînțelegând ce se citește și ce se cântă și ies din biserică fără nici un folos, am hotărât a preface cărțile din limba slavonească și grecească în limba noastră proastă românească, dar a noastră și a le da la lumină!“.
”Marea cultură” luri este incompatibilă cu civilizația europeană.
Care este civilizatia europeana ? Cea a creștinilor romani din Dacia. Cei de rit autohton, de tip arianist si încă neevanghelic a Sf. Andrei (50 AD-325 AD). Cei care am inventat alfabetul gotic (Wulfila). pentru crestinarea vizigotilor si ostrogotilor. După creștinarea românilor, se pare că bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice. Din aceeași familie de rituri fac parte riturile vizigotic de la Toledo, ambrozian de la Milano, galic din Franța. Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin.
Care este civilizatia europeana ? Cea a lui Constantin (dacul) care a LEGALIZAT religia crestina in Europa (315 AD) si a creat religia OFICIALA de rit Bizantin/grecesc (Conciliul de la Nicea/325 AD).
Care este asa zisa civilizatie europeana ? Cea PAGANA de pe Obi ?
Noi am inceput sa folosim scrierea in slavona deoarece aceasta scriere a fost inventata pe aceste taramuri (Chiril si Metodiu/880 AD)’pentru a fi folosita la crestinarea paganilor (maghiari, secui) precum si a tuturor slavilor (sudici, nordici, estici, vestici).
Doar la 990, ritul local (presupus galic) a fost înlăturat, și a fost introdus ritul bizantin de tipic și limbă slavă veche. Acest lucru înseamnă că pe de o parte anumiți termeni se păstrează în popor, iar pe de altă parte aceste cuvinte nu se vor mai folosi în liturgică, timp de câteva secole.
La anul 1000 paganii maghiari s-au (re)crestinat (de catre Vajk cel crestint, in prealabil, in rit bizantin) trecand la ritul romanic si declarând (pentru a se simți si ei ca NISTE europeni !?) limba latină ca limba oficiala de stat și liturgică (pana in 1844) ?
@ „Emile”, 9 iulie 2022 la 19:55
Analfabetismul era în toată Europa o stare normală. La reformați a fost compensat prin trecerea slujbelor bisericești la limbile credincioșilor. Situația de pînă la 1700, epoca medievală: „preoții” orto~ (niște impostori) au primit ordin de la sîrbi să blocheze toate scrierile religioase în limba română (incluzând „Palia”), pentru că biserica sîrbă se temea exact de Reformă și de ideile promovate de ea (dobitocul makidon Șaguna, trădătorul Ecaterinei Varga, a „afurisit” la 1850 scrierea cu caractere latinești, tot pentru asta)! Austriecii, la 1700 după ce au eliberat Ardealul de sub turci, prin inițierea Uniației i-au separat pe românii ardeleni de biserica sîrbească, greco-catolicismul devenind dominant (95% din populație la 1721, 75% după 1744). Bisericile ardelenești de sat oricum au fost, și înainte, de model occidental (gotic, așa cum a ridicat
https://www.orthphoto.net/photo.php?id=23653&id_jezyk=8
și Nicola Ursu „Horia”, dulgher născut în Arada ortodox), normal că cele greco-catolice ca cea din Surdești erau diferite la interior de slavismele impuse. Ardealul n-a avut nimic in comun cu Moldova (Voroneț, etc.). „Scrisoarea lui Cocrișel” moldoveanu’ a fost scrisă la 1600 de un călugăr român ardelean.
Maimuțoiu’ „Rumburak” la 20:53 în 9.07 vrea să ne spună că regățenii lui dășculți erau mari culți. Ei, care n-au avut DELOC limba română pînă în 1860, cînd Ardealul „asuprit” avea 3000 de școli în românește! :)))
Ar fi bine sa va uitati pe acele carti si sa vedeti in ce alfabet este scris. Noi la origini suntem slavi nu latini, toate cartile scrise au fost in vechea slavona si nu in latina, pana sa fie schimbata istoria noastra in sec 18 de catre o mana de masoni cu educatie franceza, nimeni nu folosea alfabetul latin si vorbeam o limba apropiata slavilor.
Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Limba română a fost scrisă în istoria sa cu răbojuri sau vechi „rune“ europene (neolitic), alfabete latine, grecești, glagolitice, paleo-slave, alfabete de tranziție și în final din nou latine.
După creștinarea românilor de catre Sf. Andrei (din 50 AD, in rit arianist si neevanglelizat), bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice (50-325 AD). Din aceeași familie de rituri fac parte riturile vizigotic de la Toledo, ambrozian de la Milano, galic din Franța. Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Astfel avem de-a face cu cuvinte de genul: biserică, cf reto-romană „baselgia”; crijmă, scutec pentru botez; chrisma, însemnând sfântul mir; a se cumineca, ca în reto-romană „cuminecar”; a învia, înviere, ca în valonă „raviker”, „ravicaedje”; păresimi, din latină, de la Quadragesima; vespearină, însemnând vecernie, de la vespera, etc. Anumite cuvinte creștine românești (Domn, „a mărturisi“, „a ierta“) sunt unice pentru română, între limbile romanice.
Crezul primelor sinoade ecumenice, cel din 325 de la Niceea, și cel din 381 de la Constantinopol este rostit până azi neschimbat, prin cuvinte cu etimologii latine. Mai concret, el nu a fost niciodată tradus în limba română, însă el a evoluat, deodată cu limba română.
Odată cu introducerea ritului bizantin și a limbii slavone în cult, prin anul 990, limba română liturgică s-a slavizat, îndeosebi in terminologia oficială, dar anumite cuvinte vechi (caracteristici ale vechiului rit galic în folosință până atunci) se pastreaza si astazi în limbajul poporului. Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române, Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, scrisă în 1716 în limba latină, afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta (1432), așadar încă peste 400 de ani după schisma de la 1054.
.
DECI, atat limba slavona cat si scrierea chirilica, desi inventate tot pe teritoriul nostru, au fost folosite doar VREMELNIC.
Limba si scrierea cea romaneasca au fost (de la geto-daci si daco-romani) si au ramas de factura PIE pre-LATINA de tip SATEM
În Palia de la Orăștie (1581) scrie lămurit « …că văzum cum toate limbile au și înfluresc întru cuvintele slǎvite a lui Dumnezeu numai noi românii pre limbă nu avem. Pentru aceia cu mare muncǎ scoasem de limba jidoveascǎ si greceascǎ si srâbeascǎ pre limba româneascǎ 5 cărți ale lui Moisi prorocul si patru cărți și le dăruim voo frați rumâni și le-au scris în cheltuială multǎ… și le-au dăruit voo fraților români,… și le-au scris voo fraților români ».
Cel mai vechi text nebisericesc cunoscut redactat în limba română și cu alfabetul chirilic, cu datare sigură, este scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung adresată în 1521 lui Johannes Benkner, judele Brașovului. In aceasta scrisoare apare si denumirea Tarii Romanesti sub forma cěra rumŭněskŭ.
Mai Akos, in ce an erau cele 3000 de scli romanesti in Ardeal? Tu bati campii! Chestia cu palia de la Orastie, eu o privesc nu ca pe un cadou facut romanilor ardeleni si grija pentru crestinism, ci doar lupta pentru atragerea acestora la protestanti , lucru intamplat mai tarziu, la 1699,cu „uniatia”, prin diploma leopoldina, o inselaciune la adresa romanilor! Asa ca mai termina, viitorii regateni erau „analfabeti” tot din cauza de exploatare straina, turci, prin haraciu si grecii, prin religie! Istoria este o fata morgana, cind te apropii de ea si zici ca o cunosti, apoi dispare!!
Bai „valah” parlit, bati campii cu gratie! daca vorbeam slava, faceam acum parte din Marea Rusie sau Bulgaria Mare! Du-te de te cauta, la doctori, nu la popa!! Cred ca esti bozgor sau „patriot” slavon!!
@valah … Despre romanii care nu s-au (de)numit niciodata „vlahi/valahi”…
În 1534, Tranquillo Andronico notează că „Valachi nunc se Romanos vocant” („se numesc români”). Francesco della Valle scrie în 1532 că românii „se denumesc Romei în limba lor”, iar mai departe el citează expresia : „Sti rominest ?”. După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se cheamă “românești” („romanesci”). Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, “ se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba “românește”, adică romana”. Sasul ardelean Johann Lebel scrie în 1542 că « Vlachi » se numeau între ei « Romuini » iar cronicarul polonez Stanislaw Orzechowski (Orichovius) notează în 1554 că în limba lor « walachii » se numesc « romini ». Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că « Vlahii » din Transilvania, Moldova și Țara Românească se desemnează ca « romani » iar maghiarul ardelean Martinus Szent-Ivany în 1699 citează frazele: « Si noi sentem Rumeni » („Și noi suntem români”) și « Noi sentem di sange Rumena » („Noi suntem de sânge român”). DE FAPT, noi romanii, nu ne-am denumit niciodata ca vlahi/valahi … doar ca ROMANI/ROMANESCI …
Etnia locuitorilor din nordul Dunării este (cel mai probabil) cea valahă, rumân/român/râmlean și alte forme, fiind folosite de TOATE popoarele cu origini în Balcani pentru a indica apartenența la marele Imperiu Roman.
Cronicarul Paisie de la Hilandar nota însă în istoria sa din 1762 că ţarul Ioan Asan al II-lea „a poruncit vlahilor, care până atunci citeau în limba latinească, să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit:care va citi în limba latină, să i se taie limba. Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte”.Dovezile referitoare la utilizarea românei ca limbă de cultură în secolul al XIII-lea lipsesc. Există numai mărturia care afirmă că în timpul Papei Inocenţiu al IV-lea (1243 – 1258) se traducea liturghia şi în limba română, efortul de tălmăcire fiind o iniţiativă catolică, inspirată probabil de doctrina originii latine a românilor. Acţiunea de traducere a slujbei religioase în română se cuvine datată pe la jumătatea veacului al XIII-lea, fiind o urmare a încoronării Ţarului de către Sfântul Scaun, în 1204, şi a dobândirii pe seama Bisericii ţaratului a statutului autocefal.
ntr-o carte care cuprinde biografia domnilor bulgari, intitulatǎ Ţarstvenica şi apǎrutǎ la Buda, în 1844, A.D. Xenopol gǎseşte o menţiune specialǎ la problema pe care o discutǎm. Pǎrintele Teofilact, <>
Dimitrie Cantemir in „Descrierea Moldovei”( „Despre limba sau graiul Moldovenilor” și „Despre literile Moldovenilor” · Viaţa Principelui …):”Înainte de conciliul de la Florența, după exemplul celorlalte neamuri ale căror limbi provin din vorbirea romanilor, moldovenii se foloseau de caractere latine. Dar după ce la acel sinod mitropolitul Moldovei a trecut în tabăra papistasilor, după cum am spus mai sus> urmașul acestuia, diaconul lui Marcu al Efesului, bulgar de neam, pe nume Teoctist, ca să stîrpească și mai mult orice sămînță papistă-șească din biserica moldovenească și ca să ia tinerilor putința de a citi sofismele papistașilor, a sfătuit pe Alexandru cel Bun ca nu numai să izgonească din țară lui pe oamenii care gîndeau altfel în privința celor sfinte, dar și literele latine, și să le înlocuiască cu cele slavone; prin acest zel exagerat și nelalocul lui el a fost inițiatorul acestei barbarii care stăpînește acum Moldova.”
Vezi ca panarama aia cu nick-ul de @valah este intr-adevar boszg0r si antiroman convins……[Rumburak]
Ne place,nu ne place,revenirea austriecilor/Habsburgilor-după ce i-au izgonit pe turci din pașalâc,urmarea fiind că pricipii transilvaneni(calvini și unitarieni) n-au mai avut sprijinul putrnic al otomanilor-au salvat de la maghiarizare această parte a țării(Gheorghe Barițiu-și nu numai el-vorbește despre „câteva sute de mii de suflete”de romani pierdute prin trecerea la calvinism);mi se pare chiar nepotrivit ca unii de pe aici să vorbească disprețuitor despre ortodocși,când-la inceputurile protesantismului-mai-marii ortodocși au sprijinit (alături de otomani) această mișcare religioasă(mai ales calvinismul)împotriva romano-catolicismului;patriarhului Chiril al Constantinopolului i se atribuie chiar o „Mărturisire de credință” calvinizantă (pe care a negat-o,firește);acum,daca tot suntem la capitolul „trecut”să ne amintim de „recomandarea”privitoare la limba care trebuie a fi folosită în biserică ,recomandare primită de Atanasie(cel care a realizat Unirea cu Biserica Romei),după hirotonirea de la București :serviciul religios trebuia săvarșit în „greacă sau slavonă,limba romană fiind puțină și săracă”;așadar :”Ison, oligon, petasti, /Doua chendime, homili…”
Sub INFLUIENTA BENEFICA a trecerii etnicilor SASI din Transilnania la „religia Protestantă Luterană si Calvina” in anul 1541,Diaconul Ortodox Coresi din Targoviste se muta la Brasov unde reuseste sa tipareasca,cu ajutorul mesterilor sasi,primele carti tipărire in limba romana,in total 35 de titluri de carti,intre anii 1556 si 1583. Tipariturile lui Coresi utilizau GRAIUL din Tara Romaneasca. Mesterul-tipograf Serban,fiul Diaconului Coresi,a avut un EMINENT parinte si dascal,in REUSITA TRADUCERII din limba latina, in limba romana a Vechiului Testament.
@ „YES.”, 10 iulie 2022 la 15:28
Fiul lui Koresi normal că știa tipografie, Koresi i-a transmis meseria, nu-i nimic extraordinar în asta. Nu s-a făcut nici o traducere din limba latină, cei 4 prelați ardeleni au făcut traducerea din maghiară în româna de lîngă Orăștie! Koresi (pe lîngă că a fost sîrb) a fost „decît” POTIGRAF, N-A FOST TRADUCĂTOR, nu-l mai transformați voi – dunărenii bănuiți ortodocși – într-un fel de Leonardo da Vinci balkanik, sau Dimitri Kantemir! De-aia știa tipografie (cu litere kirilice) fiindcă a fost școlit de sîrbi, cei care conduceau de la Karloviț ortodoxia, și în Transilvania, și în UNGROVLAHIA (că așa îi spunea voievodatului debil inexistent dintre Carpații sudici și Dunăre). Limba traducerilor făcute de popi, cu sprijinul financiar al sașilor: dialectul din Țara Bîrsei, cu care ÎNTÎMPLĂTOR seamănă vorovirea bulgarophonă dîn Valahiya (chiar și azi, dacă mergeți în satele de lîngă Făgăraș, veți constata asta! …că lîngă Brașov nu mai sunt sate)! Gata cu prostiile voastre regățenești….[Rumburak]
Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (n. 1500, Cucuteni, Moțăieni, Dâmbovița, România – d. 1583, Brașov, Principatul Transilvaniei) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român, dar și apariția limbii române literare. Coresi este originar din satul Cucuteni, județul Dâmbovița. Și-a început activitatea tipografică la Târgoviște. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv la Brașov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci și în limba română, fapt imposibil la vremea respectivă în Țara Românească, din cauza opoziției Mitropoliei Ungrovlahiei.
„Numele de Coresie apare încă din 1525, septembrie 8 (…) pe un hrisov al lui Radu de la Afumați, emis din Târgoviște, scris de «și eu Coresi diac, care am scris în cetatea de scaun Târgoviște, luna septembrie 8 zile, și de la Adam ani curgători 7034/1525”. Coresi a mai scris hrisoavele din 1527 și 1528, tot din Târgoviște, urmate de cele din anii 1529, 1531, 1532-1535 semnate “păcătosul și cel mai mic Coresi care am scris această carte. Eu, Coresi logofătul am scris în scaunul orașului Târgoviște (…). Coresi scriitorul sau simplu Coresi”.
Coresi a învățat arta tiparului la Dimitrie Liubavici și a folosit apoi între anii 1556-1557 litera de rând a tipografiei lui Dimitrie Liubavici, pentru a imprima Octoihul mic la Brașov. După ce a tipărit această primă carte, a fost chemat de domnitor la Târgoviște unde, în anii 1557-1558, în colaborare cu 10 ucenici, a tipărit un Triod-Penticostar, bogat ilustrată cu xilogravuri.
Johann Benkner, judele Brașovului, împreună cu omul de afaceri Lucas Hirscher, l-au convins pe Coresi să revină la Brașov, unde funcționa o moară de hârtie care producea suficientă hârtie pentru tipar. Până la decesul lui Johanes Benkner, survenit în 1565, Coresi a tipărit la comanda sa cărți în limbile slavonă și română. După anul 1569 a început tipărească lucrări la propria alegere, fiind considerat tipograf editor.
Dimitrije Ljubavić, scris uneori Liubavici, (n. 1519 – d. 1564, Brașov, Regatul Ungariei Răsăritene) a fost un tipograf sârb care a activat în Țara Românească. Ca urmare a tipăririi unor cărți de cult în limba română începând cu prima jumătate a secolului al XVI-lea în Transilvania (sub influența protestantismului), Mitropolia Ungrovlahiei a inițiat măsuri de contracarare prin tipărirea de cărți liturgice slavone. Prezența și activitatea lui Dimitrije Ljubavić în Țara Românească au stăvilit răspândirea cărților în limba română.
Pe de altă parte, în atelierul său a deprins tehnica tiparului diaconul Coresi, cu care a colaborat între 1557-1558, dar care s-a stabilit ulterior la Brașov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări cărți nu numai în slavonă, ci și în limba română (prima sa lucrare în română a fost cartea de învățătură protestantă intitulată Întrebarea creștinească, Brașov 1560).
Despre Palia (gr. παλαιά „veche”) de la Orăștie…
În prefață se arată că traducerea se datorează episcopului Ardealului Mihai Tordași, care a colaborat cu patru cărturari din Banat și Hunedoara:
Ștefan Herce [Herceg], „propoveduitorul evangheliei” (pastor evanghelic) în Caransebeș,
Efrem Zacan, „dascalul de dăscălie” în aceeași localitate,
Moisi Peștișel, „propoveduitorul evangheliei” în Lugoj, respectiv
Achirie, protopopul comitatului Hunedoarei.
Aceștia ar fi tălmăcit o parte mai mare a Vechiului Testament, din care nu s-au păstrat decât primele două cărți. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva. Cartea a fost tipărită de fiul lui Coresi, Șerban, „meșterul mare a tiparelor”, împreună cu Marien Diacul, care folosesc pentru prima oară numele nostru etnic de „români”, și nu „rumâni”: „dându în mâna noastră ceaste cărți, cetind și ne plăcură și le-am scris voo, fraților români, și le cetiți”.2007. Ca sursa nu se poate nega existența unui text slavon al Bibliei, afirmație dovedită de o serie de cuvinte slave specifice, neutilizate în limba română, cum sunt dver „perdea”, pocrov „covor”, leatnic „leneș” , etc. Elementele regionale care apar numai în lexicul Paliei individualizează varianta literară bănățean-hunedoreană: adăvăsi „a risipi”, alnic „șiret, viclean”, cățân „vas, strachină”, cliciu „coapsă”, crepă „adăpătoare”, făgădaș „promisiune”, im „lut, argilă”, jemble „pâine albă”, leatnic „leneș”, niștotă „nevoie”, ocă „cauză”, sucui „a obișnui”, tovar „greutate”.
@ (17:43)!?…DACA ai citit ATENT cele publicate de @ doru popescu…cred ca te-ai LAMUTIT cu ADEVARUL istoric si ce am scris eu. DACA NU…”gata cu PROSTIILE voastre de BOZGORI”.!!
550 de ani de la atestarea primei hartii igienice la Sibiu
În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania. Mai târziu au apărut fabrici și în Franța, Germania, Anglia, iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și în 1546 la Brașov, iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406.
Tipografia in tarile romanesti:
1472 – 1483: tipografi sași lucrează în tipografii din Italia: Toma de Transilvania (Thomas Septecastrensis de civitate Hermanni, Thomas von Hermannstadt) lucrează la Mantova, Andreas din Brașov și Andreas Corvinus din Codlea la Veneția.[5]
1508: se înființează prima tipografie din zona românească, la Mănăstirea Dealu.
1528: se introduce tiparul la Sibiu
1535: Ioan Honterus înființează la Brașov o tipografie.
1550: prima tipografie din Cluj, condusă de Gaspar Heltai.
1622: tipografie la Alba Iulia, înaugurată de principele Gabriel Bethlen.
Prima tipografie a funcţionat la Sibiu, dintre primele ei produse, până acum, putând fi identificate două tipărituri. Prima ar fi fost o carte de gramatică latină scrisă de către Thomas Gemmarius şi editată în 1529. Din această tipăritură nu s-a păstrat niciun exemplar. Hârtia igienică este un produs din hârtie folosit pentru a menține igiena personală. A fost inventată de Joseph Gayetty (1880).
2022 – 550 fac 1472.
În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania. Mai târziu au apărut fabrici și în Franța, Germania, Anglia, iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și în 1546 la Brașov, iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406.
Tipografia in tarile romanesti:
1472 – 1483: tipografi sași lucrează în tipografii din Italia: Toma de Transilvania (Thomas Septecastrensis de civitate Hermanni, Thomas von Hermannstadt) lucrează la Mantova, Andreas din Brașov și Andreas Corvinus din Codlea la Veneția.[5]
1508: se înființează prima tipografie din zona românească, la Mănăstirea Dealu.
1528: se introduce tiparul la Sibiu
1535: Ioan Honterus înființează la Brașov o tipografie.
1550: prima tipografie din Cluj, condusă de Gaspar Heltai.
1622: tipografie la Alba Iulia, înaugurată de principele Gabriel Bethlen.
Prima tipografie a funcţionat la Sibiu, dintre primele ei produse, până acum, putând fi identificate două tipărituri. Prima ar fi fost o carte de gramatică latină scrisă de către Thomas Gemmarius şi editată în 1529. Din această tipăritură nu s-a păstrat niciun exemplar. Hârtia igienică este un produs din hârtie folosit pentru a menține igiena personală. A fost inventată de Joseph Gayetty (1880).
@ „doru popescu”, 10 iulie 2022 la 18:52
„Elementele regionale care apar numai în lexicul Paliei individualizează varianta literară bănățean-hunedoreană: […] leatnic „leneș”, niștotă „nevoie”, ocă „cauză”, sucui „a obișnui”, tovar „greutate”.”?!
HAHAHA! …bă, oltene, tu habar nu ai ce vorovești a’ci, bre! …ai compilat șî tu di pi unde ai apucat, di la incompetenții limbijdi regățeni unși cu toate pomezile fanariote ca să aivă pi falș titluri di doftori în jeostratejii marilickuricizde, ca ghinăraru’ di Popotă măCiucă a’ tău ot Ossyka, Duolji, uOlteniya…
Ia, vezi ce înseamnă „товар” în ukrainește, „tovar”-u’ tău di mai sus! …asta, ca să iau numa’ una dîntră inepțiili puse di tine la „regionalisme” ardelenești.
Sigur că „apar numai în lexicul Paliei” șî „individualizează varianta”, fiindcă nu ai cu ce compara, cu alt text di atunci.
Că singur îți-dai-în-cap cu propriile argumente, puse anapoda: „Ca sursa nu se poate nega existența unui text slavon al Bibliei, afirmație dovedită de o serie de cuvinte slave specifice”.
Că șpețifice vedem că e – par igzamplu – șî cele două „Putna” (una în Buccowina, la granița cu Ukraina șî în imidiata vieșinîtati a ukrainieniluor „voștri” dîn uObșini, alta la Majka Vrîncioaya a lu’ Știefîănițî-Șiel-Svînt-Cu-Sasîsutișaiză’șasî-Di-Bitangi-La-Vasluiu’-Lu’-Tataru’), a’ căror nume însămnează în ukrainiaska lu’ jîdu’ criminal Jale’n’sky „VALEA SEACΔ, deci e tot atît di rrromîniești ca șî bulgarii dîn Ilfov, di pi ‘Nea Jlov… HAHAHA! Papagalilor balkanici.