Sezonul de film românesc de la British Film Institute, la ora premierelor

Luna de cinema românesc organizată de Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu British Film Institute între 2 şi 30 iunie 2016, intitulată „Revoluţie în realism”, intră astăzi în cea de-a patra săptămână. Proiectul, cea mai mare panoramă a filmului românesc propusă vreodată cinefililor din Marea Britanie, prezintă o selecţie de peste 20 de producţii premiate ale ultimilor ani, la care se adaugă, în perioada următoare, două premiere britanice.

Cea dintâi dintre acestea, programată pentru luni, 20 iunie, în prezenţa regizoarei, este proiecţia lungmetrajului „Autoportretul unei fete cuminţi” de Ana Lungu (lansat în 2015 la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, deţinător al Marelui Premiu obţinut la festivalul „Crossing Europe” din Austria şi al Premiului pentru regie de la Bucharest IFF) – un film de debut în stilul realismului minimalist consacrat de Cristi Puiu, bine primit de critici, având în centru povestea unei doctorande în inginerie care încearcă să-şi câştige independenţa, menţinând într-un echilibru dificil aşteptările bărbatului căsătorit cu care consumă o relaţie amoroasă, ale familiei şi ale prietenilor apropiaţi.

În 30 iunie, va avea loc, în prezenţa compozitorului Cristian Lolea, proiecţia celui mai recent film semnat de Marian Crişan, „Orizont” (lansat anul trecut în cadrul festivalului Tallin Black Nights) – un „thriller ardelenesc”, adaptare liberă, plină de suspans, după nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, în care o familie preia administrarea unei cabane izolate în vârf de munte, pentru a cădea pradă ameninţărilor unor răufăcători locali.

În centrul programului „Revoluţie în realism” se află o retrospectivă a filmelor lui Cristi Puiu, regizorul ale cărui căutări cinematografice au stat la originea aşa-numitului Nou Val din cinematografia română – „Marfa şi banii” (2001), „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” (2004), „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), „Aurora” (2010), „Trei exerciţii de interpretare” (2013) şi „Spectrul Europei” (2014) -, însoţită de o serie de filme definitorii: „A fost sau n-a fost?” (r. Corneliu Porumboiu, 2006), „Hârtia va fi albastră” (r. Radu Muntean, 2006), „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (r. Cristian Mungiu, 2007), „Felicia, înainte de toate” (r. Melissa de Raaf şi Răzvan Rădulescu, 2009), „Eu când vreau să fluier, fluier” (r. Florin şerban, 2010), „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (r. Andrei Ujică, 2010), „Crulic – Drumul spre dincolo” (r. Anca Damian, 2011), „După dealuri” (r. Cristian Mungiu, 2012), „Poziţia copilului” (r. Călin Peter Netzer, 2013), „De ce eu?” (r. Tudor Giurgiu, 2015), „Un etaj mai jos” (r. Radu Muntean, 2015), „Aferim!” (r. Radu Jude, 2015).

În perioada anterioară (12-31 mai), la Cinemateca ICR Londra au putut fi vizionate câteva dintre filmele care au precedat şi, într-o anumită măsură, au anticipat apariţia noului cinema românesc: „Concurs” (1982), în regia lui Dan Piţa, „Reconstituirea” (1968), în regia lui Lucian Pintilie, „Secvenţe” (1982), în regia lui Alexandru Tatos, şi „È pericoloso sporgersi” (1993), în regia lui Nae Caranfil. După încheierea sezonului de la BFI Southbank, programul va continua, la fel cum a început, cu o secţiune specială în cadrul Cinematecii (7-14 iulie), care include filmele: „California Dreamin’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, şi „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

Revoluţie în realism” este un program realizat şi co-curatoriat de către Institutul Cultural Român din Londra împreună cu British Film Institute (BFI), cu sprijinul Vodafone România, DNS Associates, BlueAir, Eastlines-coletărie cu discount şi al Festivalului de Film Istoric de la Râşnov. Partener instituţional: Ambasada României la Londra. Organizatorii adresează mulţumiri speciale lui Sir George Iacobescu CBE, Preşedinte al Canary Wharf Group, pentru ajutorul acordat. Ospitalitate: Cramele Recaş şi Bere Timişoreana.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.