Piaţa de capital din România va promova oficial cu o treaptă, începând de luni, de la piaţă de frontieră la una emergentă secundară, într-o decizie istorică a agenţiei de evaluare financiară FTSE Russell, care a luat în calcul criteriile de lichiditate, şi care se va reflecta şi în economia reală.
Astfel, odată cu includerea pieţei de capital în categoria celor emergente, investitori mai mari faţă de cei care aveau mandat să investească pe pieţe de frontieră vor începe să tranzacţioneze acţiuni listate, în special ale celor incluse în structura indicilor FTSE.
Chiar dacă ponderea este una scăzută în FTSE Emerging Markets, de 0,038% ca urmare a reclasificării din iulie 2020, semnalul este pozitiv mai ales pentru alţi furnizori de indici, precum MSCI. Ponderea alocată pieţei de capital din România de către FTSE în FTSE Global All Cap ar urma să fie de 0,004%, la fel ca pentru FTSE All World.
„Includerea în indicele FTSE-Russell pentru pieţe emergente a acţiunilor româneşti este probabil mai importantă ca semnal decât ca impact direct, căci ponderea României este încă una scăzută, iar indicele cu pricina este utilizat ca referinţă de un număr limitat de investitori. Totuşi, semnalul este unul important“, spune Horia Braun, director general al Erste Asset Management. Astfel, Horia Braun identifică faptul că promovarea aduce piaţă românească în atenţia investitorilor străini şi mai mult decât până acum, ceea ce ar putea creşte interesul de cumpărare şi lichiditatea bursei. „Este un semnal şi pentru ceilalţi furnizori de indici, în special MSCI, că România îndeplineşte criteriile de piaţă emergentă. Este un semnal pentru decidenţii din Romania că «se poate» şi că prin continuarea eforturilor de dezvoltare a pieţei – în special în ce priveşte adâncimea ei – se pot obţine rezultate potenţial exponenţiale în interesul tuturor actorilor din peisajul bursier şi chiar financiar şi economic“, spune Horia Braun.
În septembrie 2019, FTSE Russell anunţa ca piaţa de capital din România urmează să promoveze în septembrie 2020 la statutul de piaţă emergentă secundară pe fondul îndeplinirii cerinţelor necesare, dar şi ca urmare a măsurilor luate de autorităţi. Decizia furnizorului global de indici FTSE Russell a fost luată după ce piaţa de capital din România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.
Daca e secundara, inseamna ca nu valoreaza mai nimic. Saraci am fost plini de nevoi, asa ne mentin strainezii cu capuc de vaca si gat de boi.
Wow, ce realizare. Au dat-o cu parfum!
Acesta ‘avansare’ (din pix, evident) in ierarhia pietelor de capital este direct proportionala cu slugarnicia politica.
Asa e rasplatita obedienta elitelor unei tari.
In plus trebuie remarcat ca nu se mai vorbeste de Romania ca tara, ci ca o PIATA.
Pentru ca banul domneste.
Nu mai suntem nici romani, nici cetateni, nici macar locuitori: ci platitori de taxe, consumatori.
Libertatea asta e complexa si are multe aspecte.
decizia asta „istorica” ar putea sa si-o bage in c… cu fiecare treapta castigata in aceasta excrocherie planetara a pietelor de capital, din care nu castiga decat marii speculatori, cu atat se legifereaza si adanceste jaful tarii si al neamului cu firimituri aruncate imbecililor si tradatorilor…siktir&siktir&siktir&…perpetuum mobile!