A murit Dinu Săraru

Scriitorul şi omul de teatru Dinu Săraru

Scriitorul Dinu Săraru a murit sâmbătă, la vârsta de 92 de ani. Anunţul a fost făcut de scriitorul Ştefan Mitroi pe pagina sa de Facebook.

„A murit Dinu Săraru! În spatele acestei ferestre (casa omului de cultură – n.r.) am ascultat mii de poveşti. Dinu Săraru, cel care mi le spunea, a murit acum un sfert de oră!”, a anunţat Ştefan Mitroi.

„Ne-a părăsit un titan al culturii naţionale! Am pierdut un om special, pe care l-am preţuit şi a cărui prietenie m-a onorat! Rămâneţi în sufletul meu, maestre”, a scris si Maria Ţoghină, om de radio şi o apropiată a familiei Săraru, pe Facebook.

Fostul ministru al Culturii Lucian Romaşcanu afirmă, într-un mesaj de condoleanţe transmis la decesul lui Dinu Săraru, că acesta a fost un „iubitor al României profunde”, dar şi „mentor pentru nenumăraţi oameni ai culturii româneşti”.

„Dinu Săraru, scriitor şi iubitor al României profunde, creator şi conducător de teatre, mentor pentru nenumăraţi oameni ai culturii româneşti, a plecat într-o lume mai bună. Am fost onorat de amiciţia domniei sale, fiecare clipă petrecută alături fiind o încântare. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Condoleanţe familiei!”, scrie Romaşcanu, sâmbătă, pe Facebook.

Constantin Grigore (Dinu) Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932, în omuna Slătioara, județul Vâlcea.

Operă

  • 1966 – Teatrul românesc și interpreții contemporani;
  • 1973 – Al treilea gong (piesă de teatru);
  • 1974 – romanul Niște țărani (debut în proză)
  • 1976 – Clipa, roman; ecranizat în 1979
  • 1981 – 1986 – Dragostea și Revoluția,
    • volumul I „Toamna roșie”,
    • volumul II „Cei care plătesc cu viața”,
    • volumul III „Speranța”;
  • 1987 – „Adevăruri de toată ziua”, roman
  • 1992 – „Un fluture alb cu sânge pe aripi”
  • 1993 – „Iarba vântului”,
  • 1996 – „Trilogia țărănească” (triptic de romane)
  • 1997 – „Crima pentru pământ” (piesă de teatru)
  • 2004 – „Ciocoii noi cu bodyguard”
  • 2005 – „Generalul Revoluției cu piciorul în ghips” – Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao
  • 2011 – „Ultimul bal la Șarpele roșu”
  • 2013 – „Ultimul țăran din Slătioară”
  • 2015 – „Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor”
  • 2017 – „Ura din ochii vulpii” – o istorie a Teatrului Mic,
  • 2017 – „Râmnicul meu”
  • 2017 – „Corrida”,
  • 2018 – „Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea”

Dinu Săraru a fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Author

37 de Comentarii

  1. Săracă doamna Toghina. Cat poate fi rupta de realitate. Săraru nu a fost un titan. A fost un politruc. Știe oare tovărășia asta ca numitul Sararu a făcut acel interviu infam cu mama lui Virgil Ierunca? Sa sparie gândul la amintirea faptului ca aceasta doamna Toghina a condus Radioul public.

  2. A plecat la muze. Drum lin spre stele.Rusine @ Dan Petrescu .Si cioclii amutesc in fata mortii, numai necrofagii nu.

  3. A fost un scriitor de mare valoare, dar nu a fost chiar un titan al literaturii nostre. Insa a fost cu mult peste toti maimutoii si hahalerele cu mari pretentii care il pupau in dos pe Basescu si se considerau mari literati……[Rumburak]

  4. Ești un comunist sinistru. O relicva. Cum a fost și Săraru. Cum este și tovarășa Toghina.

  5. Recunosc cinstit, măR😪g :
    Aici sunt de acord cu ChimiZdu’ Tulcean, 2×perfecționat la CEPECAca !
    Dacă nu greșesc, Dinu Săraru a fost un timp și Directorul Teatrului Mic, un teatru de top din București.
    RIP !

  6. @ Dan Petrescu ,

    sunt 3 variante , esti ori :

    – habarnist nevinovat
    – decrepit medicamentos
    – ticalos implicat dizolvarea Romaniei.

  7. Fii linistit, batrane arici, ne vom revedea cu totii dupa ce terminam treaba aici!
    Presimt ca nu mai dureaza mult.

  8. O lamurire ptr stupizii panonici: nu sunt tulcean, doar am lucrat ceva ani in Tulcea. Specializarile la care se refera dl @F Kalaku Motz ot CZernivicZ sunt tehnice, din domeniul chimiei organice, nu politice. Dl in cauza este incapabil sa faca diferentZa intre doua domenii.
    [Eduardovici K K t KuMotZov ot CZernopartZovo, savant in apa Dunarii incompresibila, inalte studii la universitatile Gherla si Jilava]

  9. Pentru mine avea ceva respingator, difuz, n-as putea sa definesc, prin toata fiinta lui. Deci, n-am pierdut, n-am castigat.

  10. Pentru toti cei care ridica in slavi un asa zis scriitor,sfatuiesc sa incerce sa citeasca romanul de lansare a lui Dinu Săraru,”CLIPA”…o lingusire la adresa ACTIVISTILOR de PARTID-ilegalisi si la securitatea comunista.
    In rest ODIHNEASCASE in pace!.

  11. S-a dus încă un comunist membru CC al PCR!…
    Pentru cretinii și lingăii acestor vremuri…a fost unul care a făcut colectivizarea cu duba…ana și cu dej bagă spaima în bugheji!…

  12. Numitul Săraru Dinu a închis ușile Teatrului Mic în timpul evenimentelor sângeroase din Decembrie 1989. Pentru a împiedica revoluționarii sa se adăpostească. Sa scape de forțele de ordine. De Securitatea și Armata lui Ceaușescu. Și sa ii aducem acum elogii cum face tovarășa Toghina?

  13. In anii foamei 80 am citit un articol scris de individ in Informatia Bucurestiului. Zicea ca se plang unii aiurea de criza alimentara. Si argumenta: nu am auzit sa se fi amanat vreo nunta in toamna asta din lipsa mancarii !
    Era genul acela de propaganda utilizata si de Paunescu. Románu despre care Patapievici zice (gresit ?!?) ca e un …ruk …cu inima…era dus cu zaharelul emotional….da bai prostilor …e suficient daca mancati o zi pe an….la o nunta.
    PS Sararu a fost insa ca un tata…poate chiar pe bune…pentru o anumita familie ….s au périndat deja toti sa I aduca osanale….toate femeile sunt scriitoare , iar barbatul neamului a debutat ca gimnast pe scaune…

  14. @”CLIPA” sau romanul lingaului!.

    Ai citit romanul? Sau doar ai găsit niște referințe scrise de Tismăneanu?
    Dimpotrivă, romanul descrie, deși voalat, vag, lagărele de muncă forțată. Nu pot spune că romanul m-a impresionat prea mult din punct de vedere stilistic, narativ, nici măcar că trimiterile la munca forțată au fost revelatoare, dar e un roman cu mult peste încropelile unor pretinși autori. Și cu mult peste presupunerile unor imbecili care comentează ce au citit și înțeles alții.

  15. Felicitări SUBIECTV numai proștii rămân consecvenți,cei care nu au citit romanul
    ODIHNĂ VEȘNICĂ MAESTRE!

  16. Creatiile unui om ,faptele din timpul vietii ii apartin respectiv dlui Sararu.A exprima ura in absenta si la decesul acestuia arata ca polarizarea lui Dan Petrescu este puternica,dar un crestin orodox lasa in grija lui Dumnezeu judecata divina .
    Dumnezeu sa-l ierte ,Dumnezeu sa-l mintuiasca pe dl Dinu Sararu !

  17. ChimiZdul cu 2 perfecționări la CEPECAca e un EXPERT în Mecanica Fluidelor. A învățat calcul tensorial cu Iulian Beju, a studiat ecuațiile Navier-Stokes cu Lazăr Dragoș !
    De ce ? Fiindcă Rudotelele & CarBaxinele le ia cu 2 pahare de apă, măR😜g…

  18. @Subiectiv (20,24)…DA,am citit romanul CLIPA si raman la parerea ca este un LINGAU comunist-securist!.

  19. A murit un om,cu bune cu rele ! Dumnezeu să-l ierte !
    Câtă cruzime și prostie degaja unele comentarii ! Parafrazând,se dovedeste încă o dată că prostia nu are limite spre deosebire de inteligență ! O fi fost Dinu Săraru comunist sau lingău dar a scris,mult,uneori atrăgător și plăcut alteori nu ! A făcut din Teatrul Mic un teatru de elita al epocii comuniste! Acum librăriile sunt pline de maculatură ineptă, scrisă pentru bani sau sinecuri grase! Unii sunt gonflati de amicii din edituri,de fătucile din putinile emisiuni tv dedicate culturii și prietenii,intelectuali angajați în pupat președinți providențiali!

  20. #DAN PETRESCU Ce jivină sinistră și incultă ești, cetățene! Ești atät de mic că domnului Săraru nu-i ajungi nici la marginea de jos a papucilor de casă!

  21. #Mihai Eftimescu. Scuze…. but who the. uck e Patapievici ăsta? Parcă un fiu de politruc de import rămas la troacă din

  22. A fost directorul Teatrului Mic din Bucuresti intre anii 1977-1990, dupa publicarea romanului „Clipa” in anul 1976,montat in premiera in 1978 la Teatrul de Stat din Constanta in regia lui Virgil Stoenescu (alt lingau comunist)…si a facut parte din FAIMOSUL si DETESTATUL,din acei ani…”Comitetul Central al PCR”,alaturi de ODIOSUL DICTATOR comunist Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu. Asa ca mai USOR cu laudele !!.

  23. Nici moartea nu va mișcă sufletele meschine. Prostocratia se manifesta chiar și atunci când „ultimul drum” ar trebui sa fie lin, cu smerenie și cu iertare pentru cel trecut în neființă. Voi, cei care denigrați și judecati viata unui om, care butonati „gugalul” ca să vedeți cine a fost și ce a scris Dinu Săraru, pentru ca altfel, la ce cultura aveți ați fi goi. Ma tot uit la comentarii ( la diferite ziare) și iau pulsul. Ce credeți ca vad? Cred ca oricum nu va interesează, dar v-aș propune sa va uitați în oglindă, sa va priviți cu atenție și sa reflectați. Vi s-ar face rușine? Ce ați făcut cu viata voastră? Ca debitati răutăți pe forumuri, va face cinste? Va credeți critici de arta, oameni de știință, politologi, istorici…pe toate le știți, dar de fapt nu știți nimic. Ați pierdut calea! Nu sunteți umani. Văd răutate, degradare, ură. Dacă vreți sa va fie bine și sa aveți liniște sufleteasca, fiți buni. O societate nu se clădește pe dezbinare.
    Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l ierte!

  24. Un dobi… deștept, spune ca Dinu Săraru a fost un lingău comunist. Din câte știu, pe vremea aia nu prea aveai de ales. Puteai fi cel puțin discret, dar și tras la subsol.
    Voi ăștia care ați luat salarii în comunism, dacă tot sunteți atât de onești, dacă tot sunteți atât de luptători cu sabia (deși nu am auzit de așa ceva), de ce nu returnați banii primiți de la un sistem abject? Sau ăștia mai tineri, de ce nu vă îndemnați părinții să dea banii murdari înapoi? Doar vorbe și poticneli de politruci. Niște lași și mincinoși!
    Dar mai știu că niște intelectuali (mie nu-mi par, dar așa trec) erau lingăi fără a avea vreo presiune asupra lor. Adică erau lingăi pentru că erau lichele (Liiceanu, Pleșu, patapievici, Tismăneanu, Andrei Cornea, Pârvulescu, pipidi, Mircea Mihăieș, baconschi, Radu F Alexandru etc.).
    Și mai e un aspect fundamental. Niciodată nu judeci o operă după caracterul autorului. Ci după valoare, estetică, emoție, trăinicie. Mie nu-mi plac ideile politice ale lui Vargas Llosa, sunt în total dezacord cu ceea ce cred, dar romanele lui sunt geniale. Să nu le mai citesc? Nu aș pierde? Nu aș rămâne mai puțin bogat?

  25. Comunismul inainte de 1989 era o formalitate la romani. Convingerile personale comunsite ale romanilor erau practic inexistente, sedintele de partid erau formale, studiul economiei politice si ideologiei marxiste in scoli si invatamantul superior era tot formal. Toti latram comunistoid ptr ca asa trebuia, dar nici dracu nu credea si nu avea o parere buna despre comunism.
    La fel a fost si in literatura, cand scriitorii si poetii nostri au fost obligati de sistem sa se prostitueze publicand romane, nuvele, poezii si articole comuniste ptr a intra in gtratiile aparatului de partid de atunci.
    Asa au facut pana si Arghezi, Sadoveanu, Marin Preda si o sumedenie de poeti valorosi ai Romaniei, in frunte cu Adrian Paunescu. Nici nu trebuie sa ne miram ca in Dec 1989, comunismul a murit in cateva zile, favorizat si de constrangerile impuse de incultul care avea puterea absoluta……[Rumburak]

  26. Hai ca vine Eugen Serbanescu sa-l faca pe Dinu Sararu ceausit. Vad ca sunt destui si la aceste comentarii. Nu pot sa se abtina pina ce se raceste corpul omului. Rusine.. Sa repozezi in pace, maestre!!

  27. @Subiectiv !?….Sa admitem ca Dinu Săraru a „lingusit comunismul-securist” din -*încadrare in sistem*-, pentru a fi publicat,cum au facut majoritatea scriitorilor din acea perioada,…DAR ca membru in „Comitetul Central PCR”,tot OBLIGAT s-a înrolat alături de dictatorul ceaușist sau pentru AVANTAJELE materiale obtinute ca LINGAU (ca sa nu spun PUPINCURIST ceaușist!). MULTI scriitori au LINS comunismul in operele lor,DAR nu s-au înrolat si in forumul suprem ceaușist **COMITETUL CENTRAL PCR**.

  28. Și ce era atât de rău să fii membru al comitetului central al partidului comunist? Dimpotrivă! Că sunteți voi neghiobi și vă mai războiți cu romanii, turcii, hunii, maghiarii, comunismul, feudalismul? Suntem în 2024, nu mai merge cu anticomunismul la seral (replica îi aparține lui Răzvan Boanchiș).
    Știu, voi ați avut luceferi precum Băsescu, iohanis, Nicușor Dan!

  29. A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proportii. Un hot.

  30. @Subiectiv(12,00)…Mosule,suntem in anul 2024, iar tu ai ramas tot un JEG comunist-ceaușist,daca si azi mai lauzi „MAMELUCII-LINGAI ceaușist” din odiosul COMITET CENTRAL PCR,in care Dinu Săraru a intrat de buna-voie si nesilit de nimeni,pentru interese MARERIALE si BANESTI… TOT UN JEG!.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.