Ai noştri emigrează pe rupte

Conform unor statistici întocmite de experți ONU anul trecut, România se află pe locul al doilea în lume în ceea ce privește migrația. Concret, între 2000 și 2015, numărul românilor plecați în străinătate a crescut cu peste 7% anual. În această privință, doar Siria ne depășește, cu un procentaj de circa 13%. Sirienii însă își părăsesc țara pentru a scăpa de urgia războiului. Ceea ce, desigur, nu este și cazul nostru.

Statisticile ONU arată că anul trecut circa 3,4 milioane de români trăiau peste hotare, alcătuind ceea, îndeobște, numim „diaspora românească“. La o primă și superficială vedere, aceste câteva milioane pot părea o cifră insignifiantă. Dar nu este: reprezintă 17% din totalul populației care a ales să rămână aici, acasă. Iar asta este foarte mult. Ca să fie și mai limpede, dintr-un calcul elementar, rezultă că 400 de români pleacă zilnic din țară. Sau, și mai clar, într-o singură oră, să zicem, una în care politicienii noștri se ciorovăiesc prin Parlament, susținând că mor de grija „Poopoooruluiii“, 16 români pleacă din țară. Iar mulți dintre ei nu se mai întorc niciodată. Unde se duc? Uneori, aici, aproape, în Europa. Alteori, foarte departe, la celălalt capăt al lumii. La un moment dat, unii dintre aceștia revin acasă. Totuşi, circa 75% din ei nu se pot reacomoda și, în scurt timp, se întorc în străinătate.

Azi, în calea urgiei naturii

Uraganul Irma, care a pus în mișcare rafale de vânt cu viteze de peste 300 de km/h, și-a făcut de cap în aceste zile în zona Insulelor Caraibe, în Republica Dominicană și Haiti, iar la Puerto Rico a lăsat circa un milion de familii fără electricitate. Ei bine, chiar și acolo a dat peste români. Fapt confirmat de către ministrul nostru de Externe, care a anunțat: „Numărul cetăţenilor români a căror prezenţă a fost semnalată iniţial în regiune a fost de nouă persoane, din care 7 în Insula Saint Martin / Saint Maarten şi 2 în Insulele Virgine Britanice. În urma demersurilor întreprinse de Centrala MAE, prin Ambasadele României la Paris şi Londra, toţi cei nouă cetăţeni români au fost identificaţi, fiind în acest moment în siguranţă“. Este drept că aceștia erau turiști. Dar important este că ei se aflau acolo, la celălalt capăt al lumii. De fapt, comunități de români s-au format și există în cele mai diverse zone ale lumii: din Europa până în America, din sudul Africii până în Australia și Noua Zeelandă. Ba, la un moment dat, România a avut și o stație științifică amplasată în Antarctica, unde cercetătorii ajunși acolo au alcătuit un soi de „Mică Românie“, locuită însă doar temporar.

Secole de migrație

Foarte mulți dintre noi trăiesc cu impresia că românii au început să plece pe alte meleaguri doar după anul 1990, când, după prăbușirea regimului comunist, printre altele, am dobândit și „dreptul la libera circulație“. Nu este nici pe departe așa. O serie de istorici afirmă că un prim flux migraționist a cărui țintă a fost America s-a produs în secolul XVI, după răscoala condusă de către Gheorghe Doja. Atunci, pentru a scăpa de prigoana autorităților vremii, foarte mulți oameni au plecat din Transilvania pentru a ajunge la celălalt capăt al lumii. Dar acestea sunt doar niște ipoteze pe care doar istoricii le mai pot descâlci. Alte valuri migraționiste plecate de la noi au mai avut loc la sfârșitul sec. XIX și în primele decenii ale sec. XX. Însă chiar și acelea sunt atât de îndepărtate în timp, încât acum, practic, nu prea mai contează.

Pe de altă parte, există convingerea că pe vremea regimului comunist, când se spunea că România este o pușcărie din care nu se putea ieși, oamenii erau legați de picioare și nu puteau să plece din țară pentru a se stabili în străinătate. Nici asta nu este adevărat: chiar și în cei mai cumpliți ani de teroare, au existat oameni care au putut pleca definitiv din România. Dar asta s-a putut doar în anumite condiții, clar stabilite de autoritățile „puterii populare“. Iar numărul celor „plecați“ a variat în raport cu anumite condiții impuse, mai ales de politica externă. Cercetătorul Horvath Istvan, autorul studiului „Migraţia internaţională a cetăţenilor români după 1989“, face o scurtă trecere în revistă a situației anterioare Revoluției din decembrie ’89. Astfel, în 1957, au fost înregistrați, oficial, 2.464 de emigranți. Un an mai târziu, cifra a sărit brusc la 19.477. În următorii câțiva ani, numărul emigranților va rămâne ridicat, cu două „vârfuri“ înregistrate în 1961 și 1964, când s-au înregistrat 25.527, respectiv 30.131 persoane plecate definitiv din țară. În acea perioadă, cei care au emigrat au fost, preponderent, etnici evrei plecați mai ales în Israel.

Primii ani ai regimului Ceaușescu au marcat o scădere abruptă a emigrației. În 1967 au fost eliberate 1.648 de pașapoarte, iar în 1968, doar 1.010. Apoi, în 1970, când Ceaușescu încerca să intre în grațiile Occidentului, numărul emigranților a crescut brusc la 12.190. În 1971, cifra a scăzut, brusc, la doar 5.090. Acela a fost anul în care, întors dintr-o vizită oficială în Coreea de Nord, Ceaușescu a declanșat ceea ce avea să se numească „Mica Revoluție Culturală“. În anii următori, în care „nea Nicu“ s-a dat peste cap să obțină de la SUA „Clauza națiunii celei mai favorizate“, numărul pașapoartelor eliberate a crescut constant: 1973 – 11.719, 1977 – 17.810, 1978 – 19.780, 1981 – 24.712. În acea perioadă, propaganda occidentală, care critica vehement regimul comunist de la București, a susținut chiar că numărul de pașapoarte eliberate ar fi un indicator al „libertății“. În ciuda acestor afirmații, ultimii ani ai regimului comunist din România au marcat cea mai spectaculoasă creștere a numărului de pașapoarte eliberate oficial: 27.249 în 1985, 29.168 în 1987 și 37.298 în 1988. Iar în 1989, numărul celor cărora li s-a aprobat să „aleagă libertatea“, după cum se spunea pe atunci, a atins un maxim de 41.363.

Paşaportul, simbolul absolut al libertăţii de a te mişca prin lume

Liber la pașapoarte!

Încă din primele luni ale anului 1990, Frontul Salvării Naționale a promis pașapoarte tuturor românilor. Și exact așa a și făcut. În cursul anului 1990, au fost eliberate 96.929 de pașapoarte. Numai că, atunci, în primele săptămâni, birourile de la pașapoarte au fost luate cu asalt de pirande cu fuste înflorate și „conaționalii minoritari“, care, în scurt timp, s-au răspândit prin toată Europa. Dar nu au fost singurii. Spre marea noastră rușine, primii români care au pornit, atunci, în bejenie prin Europa au fost hoții și prostituatele. Astfel că, indiferent dacă a fost real sau nu, episodul cu „românii“ care au mâncat lebedele din parcurile Vienei a descris o anumită stare de lucruri. Iar în anii ce au urmat au existat nenumărate cazuri de infractori care au comis tot soiul de blestemății prin țările Europei. De fapt, infractorii români nu au fost mai mulți decât cei autohtoni ori cei proveniți din alte țări. Dar presa locală, la fel de ahtiată după scandal ca și a noastră, a exacerbat faptele infractorilor români, pe care le-au prezentat, peste tot, cu o insistență cel puțin suspectă.

Badante și „căpșunari“

În doar câțiva ani, situația emigranților s-a reglementat, iar locul infractorilor a fost luat de oameni în general corecți, care au plecat din țară pentru a scăpa de sărăcia de acasă și ca să câștige o pâine mai bună decât pita sărăcăcioasă de care aveau parte acasă. Imediat după 1990, mulți oameni din Banat au plecat în fosta Iugoslavie, pentru a munci în fermele de acolo. În foarte multe cazuri, sârbii, „frații noștri întru ortodoxie“, i-au tratat cu dispreț pe români, de parcă ar fi avut de-a face cu niște „sclavi pe plantație“. Ulterior, țara vecină a fost zguduită de o serie de războaie interne care i-au trimis pe sârbi direct în rândul celor mai sărace țări din Europa. Ei… poate că istoria are totuși un soi aparte de umor… Următoarele valuri de români plecați la muncă în străinătate au fost cei pe care tot noi, fudulii rămași acasă, i-am numit, plini de dispreț, „căpșunari“. Unii chiar asta au făcut în fermele din străinătate: au fost angajați sezonier ca să culeagă căpșuni. Apoi, pentru că proprietarii de acolo le-au apreciat hărnicia, i-au angajat permanent, pentru alte activități agricole. În schimb, multe femei au plecat în țări mai bogate, unde s-au angajat ca îngrijitoare pentru bătrâni. Ele sunt cele pe care italienii le-au numit „badante“, iar ulterior numele acesta s-a încetățenit. Unii dintre cei de aici, de acasă, le-au privit cu dispreț pentru că „s‑au dus în Vest ca să le spele ălora babele și moșii la fund“. Da, dar acolo majoritatea și-au câștigat respectul tuturor pentru devotamentul cu care i-au îngrijit pe acei bătrâni. Mai mult decât atât, au existat și cazuri în care o asemenea „badantă“ și-a sacrificat propria viață pentru a o salva pe cea a bătrânei pe care o avea în grijă. Iar pentru asta, româncele acelea au fost considerate niște veritabile eroine. Oricum ar fi, de-a lungul vremii, din ce în ce mai mulți români s-au stabilit definitiv în străinătate, unde au creat veritabile comunități locale. O categorie aparte o constituie specialiștii români, unii de o valoare excepțională, care lucrează în străinătate. Pe la mijlocul anilor ’90, la NASA a ajuns ,,Grupul Țăruș“, compus din doi frați și trei prieteni de-ai lor, toți laureați olimpici. Toți cinci au fost angajați la NASA, unde s-au implicat în cercetările spațiale. Un alt român excepțional este și dr. ing. Adrian Stoica. Specializat în robotică și tehnologii avansate pentru sistemele autonome, el este unul dintre specialiștii de top de la NASA, șef al colectivului de cercetători care au creat „flotila“ spațială compusă din roboți autonomi trimiși să exploreze planeta Marte. Iar acești specialiști români excepționali nu sunt singurii.

Spre deosebire de situaţia din aceste zile, românii au plecat în lume fără să provoace evenimente internaţionale

Banii nu aduc fericirea

După anul 1990, românii n-au mai plecat din țară alungați de cine știe ce prigoană de natură politică. Au plecat pentru că în străinătate munca lor, indiferent de nivelul de calificare, a fost răsplătită mai bine. De fapt, ei fac parte din categoria „migranților“ economici. Ani la rând, „căpșunarii“ au trimis acasă, familiilor, iar de acolo direct în circuitul economic național, mari sume de bani, care, totalizate, au ușurat deseori, în mod indirect, chiar stabilitatea financiară a țării. Conform unor date oferite de Banca Națională în cursul anului trecut, în ultimii zece ani românii din străinătate au trimis în ţară circa 52 miliarde euro. Iar asta, în timp ce, în același interval, investițiile străine în țara noastră au fost de circa 41 miliarde. Este drept că după izbucnirea crizei financiare din ultimii câțiva ani sumele de bani trimise de românii care muncesc în străinătate au mai scăzut. În ultimii doi-trei ani, aceste sume au început să crească, dar fără să mai atingă valorile din anii de boom economic internațional. Totuşi, pe lumea asta toate au un preț. Probabil că în România nu există familie care, la un moment dat, să nu fi avut măcar un membru plecat în străinătate. Conform unui studiu realizat în 2016 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), 65% din cei plecați sunt căsătoriți. Iar 51% din românii plecați în străinătate și-au lăsat familiile acasă, în timp ce restul de 49% au plecat împreună cu familiile. Circa 23% din cei plecați și-au lăsat copiii acasă. Caz în care de cei mici au grijă soțul rămas acasă (50%), bunicii, un unchi sau mătușă ori vreo rudă mai îndepărtată. Din păcate, atunci când doar unul din soți pleacă la muncă în străinătate, în foarte multe cazuri se ajunge la divorț. Probabil că aceste situații sunt cea mai clară confirmare a proverbului care spune că „banii nu aduc fericirea“.

„Micile Românii“ din lumea largă

Oficial, înainte de 1990, autoritățile comuniste îi ignorau pe românii care trăiau în străinătate, de parcă nici nu ar fi auzit vreodată de ei. Situația nu s-a schimbat în mod radical nici acum, când ne lăudăm că trăim într-o democrație, chipurile, consolidată. Indiferent de orientarea lor ideologică, politicienii de aici, de acasă, nu-și aduc aminte de românii din afara granițelor decât o dată la patru ani, cu ocazia alegerilor, atunci când au nevoie și de voturile lor. Adevărul este că nici „diaspora“ nu prea mai are nevoie de politicienii de la București. Iar asta, pentru că acolo, în străinătate, s-au adunat în comunități bine organizate, de al căror vot sunt interesați chiar și politicienii locali. În unele cazuri, românii au reușit să-și trimită reprezentanți în parlamentele locale.

Conform Eurostat, românii stabiliți în străinătate au ajuns să constituie minoritatea principală sau una dintre cele mai numeroase minorităţi din câteva state UE: Italia, Spania, ba chiar şi Ungaria. Un număr important de români se mai află şi în Grecia, Cipru, Portugalia şi Slovacia. Statisticile întocmite în cursul anului 2016 enumeră în ordine „Micile Românii“ răspândite atât în Europa, cât și pe alte meleaguri. Cea mai mare dintre acestea există în Italia, unde trăiesc 1.290.051 români. La mică distanță urmează comunitatea românească din Spania, unde trăiesc peste 1.069.800 de români. În ordine descrescătoare după numărul de români stabiliți acolo, urmează: SUA – 869.546, Germania – 510.943, Franța – 344.990. Mulți români trăiesc și în Israel: 220.000. Urmează Marea Britanie, unde s-au stabilit circa 158.000 de români, şi Belgia, cu 120.897. În Austria trăiesc 106.535 de români, în timp ce în Canada doar 82.995. În Ungaria trăiesc circa 26.345 români. Poate că pare puțin, dar, raportat la cifra minusculă a întregii populații a țării vecine, face din români cea mai mare minoritate etnică din Ungaria. După cum spuneam, mulți români au ajuns departe, la celălalt capăt al lumii. În Argentina și Venezuela trăiesc circa 10.000 de români, cu puțin sub Danemarca, unde sunt 10.732. În Brazilia s-au mutat aproximativ 4.000 de români, în timp ce în Africa de Sud și Japonia – câte 3000. Oriunde ar fi, românii și-au dus cu ei multe dintre lucrurile bune de acasă: acolo unde sunt mai mulți au înființat școli în limba română, precum și biserici unde slujesc preoți veniți acolo, împreună cu conaționalii lor. Dar și restaurante cu specific românesc, deseori frecventate și de localnicii care se arată încântați de gastronomia românească.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.