După lichidarea „Califatului Islamic“

Liderul Stat Islamic cere adepţilor să continue jihadul

La o săptămână după ce liderul grupării jihadiste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, despre care unii specialişti în antiterorism spuneau că ar fi fost lichidat, a reapărut cu un mesaj audio adresat combatanţilor mişcării, îndemnându-i să continue lupta, aceştia au răspuns apelului său. Spre a continua Jihadul, ei au ales Irakul, una dintre cele două ţări în care, la un moment dat, Daech (sau Daesh, acronimul arab al Statului Islamic) controla o mare parte din teritoriu şi în care, azi, mai are acolo câteva „pungi.

La postul de control de la una dintre intrările din oraşul Qaim, situat la 340 km. vest de Bagdad, a fost comis un atentat sinucigaş, cu o maşină-capcană, din cauza căruia au murit 11 persoane, dintre care cinci membri ai forţelor de securitate, 16 persoane, dintre care 12 civili, fiind rănite (Reamintim, în context, că acest oraş a fost recucerit de forţele guvernamentale. În noiembrie 2017, o lună mai târziu, premierul Haidar al-Abadi anunţa sfârşitul războiului împotriva acestei mişcări).

Raportul serviciilor de securitate arată că vehiculul a fost pregătit într-o zonă deşertică de la frontiera cu Siria, în care jihadiştii dispun de mijloace de a fabrica un atare mecanism. Plecată de acolo, maşina a trecut în forţă de două baraje, făcând victime.

La întrebarea de ce a ales Statul Islamic să lovească în acest loc a dat răspuns Hicham el-Hachemi, expert irakian în mişcările jihadiste. „Este vorba de un punct strategic între Siria şi Irak şi de o regiune în care se află nu numai unităţi ale armatei Irakiene şi componenţi ai grupării paramilitare Hachd al-Chaabi, care completează efectivele regulate ale armatei şi au sprijinit trupele guvernamentale să vâneze Statutul Islamic în Irak.

De altfel, în atentatul de la Qaim au murit şi trei membri ai acesteia. Tot în această zonă se găsesc şi trupe americane şi franceze, care fac parte din coaliţia internaţională antijihadistă. Expertul citat declara agenţiei France Presse că Daech a executat atacul „spre a spune tuturor: noi avem mereu braţul lung şi putem acţiona rapid, lovind unde ni se pare că trebuie!

Aşadar, atentatul de amploare comis într-o zonă simbolică a avut loc la doar o săptămâna după ce liderul Statului Islamic a ieşit public după 11 luni de tăcere, timp în care despre soarta lui au circulat tot felul de variante, cele mai vehiculate fiind ba că a a fost ucis de trupele ruseşti din Siria, ba că ar fi fost omorât într-un bombardament al coaliţiei internaţionale antijihadiste sau de trupele guvernamentale irakiene, în timp ce acţionau împotriva combatanţilor Daech.

Până la urmă, nu s-a adeverit niciuna dintre ele, iar în seara zilei de 23 august, cel autoproclamat calif al califatului Statului Islamic a rostit un mesaj audio de 55 de minute. A reieşit, astfel, că Al-Baghdadi, cel care dăduse ultimul semnal sonor la 28 septembrie 2017, când gruparea lui era alungată din Mosul, „capitala autoproclamată în Irak, acesta este nu doar viu, ci şi bine informat, cum au constatat specialiştii.

Experţii invocaţi de presa occidentală au subliniat asemănările vocii sale din diferite alte înregistrări. Reamintesc că singurele imagini video cu el datează de la 29 iunie 2014, când a proclamat „revenirea califatului, într-un discurs ţinut în moscheea veche din Mosul, distrusă ulterior de combatanţii săi, când au pierdut controlul asupra oraşului respectiv.

Acum, în cel mai nou mesaj audio, al 4-lea de când s-a proclamat „comandant al credincioşilor, Al-Baghdadi face un tur de orizont complet al actualităţii internaţionale, menţionând evenimente recente, precum detenţia pastorului american Andrew Brunson în Turcia, sau cele 100 milioane de dolari de ajutor saudit promise regiunilor siriene aflate sub controlul „renegaţilor kurzi, potrivit propriei sale expresii. Pune la zid Arabia Saudită, Iordania şi Bahreinul, chemând cetăţenii acestor ţări să răstoarne guvernele lor, regimul de la Riyad fiind acuzat că „încearcă să occidentalizeze şi să laicizeze sunniţii saudiţi.

Are şi opinii despre conflicte diverse şi prevede „dispariţia viitoare a Americii (…), care trăieşte cele mai grele momente din istoria sa modernă şi se lamentează în legătură cu sumele mari pe care le-a cheltuit în van în Orientul Mijlociu. „Sfidările cu care ruşii, iranienii şi Coreea de Nord îi înfruntă pe americani sunt semnele de prăbuşire a aurei Washingtonului, mai afirma el.

Lansându-se în atare consideraţii geopolitice, Al-Baghdadi încearcă să mascheze mesajul său gol de conţinut şi propunerile făcute partizanilor săi, declara ziarului parizian „Liberation, Hasni Abidi, director al Centrului de Studii şi Cercetări asupra Lumii Arabe, de la Geneva. „Tonul este departe de a fi triumfător. El caută să relativizeze eşecurile organizaţiei sale folosind formula „S-a pierdut o bătălie, nu un război.

Totuşi, pierderea celor 35 „wilaya (provincii în arabă), a celor două „capitale” ( Raqa, din Siria, şi Mosul, în Irak), şi a marilor teritorii din Irak şi Siria pune sub semnul întrebării una dintre paradigmele sale adoptate după proclamarea califatului, al cărui slogan clama: „Statul Islamic rămâne şi se extinde!, mai arăta specialistul citat. În momentele de „vârf, el voia să elimine cu buldozerul frontiera dintre Siria şi Irak şi se mândrea că a terminat cu traseul „imperialist” din 1916 ( realizat prin faimoasele acorduri Sykes-Picot), care desena frontierele din Orientul Mijlociu.

Eliminarea Daech, care aproape doi ani a controlat o importantă parte a teritoriului irakian şi sirian egală cu suprafaţa Marii Britanii, a constituit un şoc pentru grupare, dar, contrar a ceea ce s-a crezut şi sperat imediat, faptul nu i-a fost fatal. Din păcate, entuziasmul afişat în unele ţări din zonă, cât şi vest-europene, nu s-a dovedit întemeiat. Aşa se face că, după cum s-a constatat, jihadiştii nu s-au predat cu toţii după campaniile militare conduse de forţele guvernamentale irakiene şi siriene, cele ale coaliţiei internaţionale sau din Turcia, ori de alte grupări.

De fapt, cred că în acest ultim aspect, cel al divizării evidente şi chiar al luptei pentru influenţă şi putere în cele două ţări arabe, rezidă acel eşec. Există acele „pungi prin care jihadiştii păstrează controlul în diferite puncte din Irak sau Siria ( zona siriană Deir el-Zor sau provincia irakiană Al-Anbar. Mai concret, în Irak, jihadiştii sunt răspândiţi în patru regiuni, iar obiectivul lor este de „a se răzbuna pe cai care i-au vânat). Din acestea ei comit atentate sau declanşează atacuri sângeroase. De pildă, în iulie, ei au realizat acţiuni de amploare în sudul Siriei, soldate cu peste 250 de morţi. Oricum, perioada cucerii de teritorii de către Daech este revolută.

Cu toate astea, azi mulţi specialişti în jihadism se întreabă care este numărul combatanţilor Daech în activitate, ţinând seama că, în 2015, unii avansau cifra de 200.000? Observatorii ONU vorbesc despre 20.000-30.000 de combatanţi aflaţi în Irak şi Siria; Pentagonul avansează cifrele 15.500-17.000, în Irak, şi circa 14.000, în Siria. Cifre şocante, dacă reamintim că, „în decembrie 2017, un purtător de cuvânt al coaliţiei internaţionale conduse de SUA a apreciat că, în Irak şi Siria, mai erau doar o mie de combatanţi ai Daech”, amintea Centrul de Consultanţă în Securitate Soufan Group.

Cum se explică aceste mari diferenţe evidente? „Ele au fost caracteristice campaniei anti-Statul Islamic de la debutul ei, în 2014”, mai explică experţii citaţi, care evidenţiază un adevăr foarte îngrijorător:„Chiar dacă Statul Islamic a revenit de la la stadiul de proto-stat la cel de grup insurgent, el rămâne unul dintre cele mai puternice grupuri teroriste din istorie şi nu duce lipsă nici de arme, nici de recruţi”.

În context, s-a revenit la rolul lui Al-Baghdadi, cel pe capul căruia SUA au oferit o sumă enormă, 25 milioane de dolari, şi despre care se scrie că puterea şi autoritatea lui planează asupra grupării ai cărei membri sunt răspândiţi acum în diferite zone ale lumii.

Azi, există partizani ai Statului Islamic peste tot; în Libia, în Peninsula Sinai sau oriunde, dar adesea este vorba de un oportunism local. Al-Baghdadi este conştient de riscul de a fi dublat de alte formaţiuni jihadiste, locale sau internaţionale. La rândul lui, el vrea să se creadă prin recentul său mesaj audio că „statul califatului se va menţine dacă vrea Allah (…) va face să triumfe religia (islamică-n.n.) şi va combate duşmanii, mai declara Hasni Abidi. Pentru prima oară autoproclamatul calif chema supuşii să înmulţească atacurile în ţările occidentale şi detalia modul de operare. „O singură operaţiune la ei valorează cât o mie la noi, declara el.

Dincolo de aceste detalii, un lucru este cert: reapariţia sonoră a lui Abu Bakr al-Baghdadi arată că el se concentrează asupra unei viziuni mondiale, calchiată după cea a Al-Qaida de dinaintea sa. Mai concret, după ce şi-a văzut distrus visul reînvierii califatului, prin Daech vrea să continue lupta, provocând teroare în lume prin jihad şi recurgând la lovituri dure şi spectaculoase.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.