Alegeri în Grecia: Conservatorii conduc în sondaje

UPDATE Partidul de dreapta al premierului grec în exerciţiu Kyriakos Mitsotsakis se află în frunte în urma alegerilor legislative desfăşurate duminică în Grecia, indică sondaje realizate la ieşirea de la urne citate de AFP. Dacă este confirmat, acest rezultat ar putea semnala dificultăţi în formarea unui guvern stabil.

Partidul Noua Democraţie, aflat la putere de patru ani, ar urma să primească între 36% şi 40% din voturi, înaintea formaţiunii de stânga Syriza, a fostului premier Alexis Tsipras, care ar obţine între 25% şi 29% din voturi, indică rezultatele exit-poll-urilor publicate la închiderea birourilor de vot de televiziunile din Grecia.

Premierul de dreapta la final de mandat, Kyriakos Mitsotakis, pleacă favorit în alegerile legislative de duminică din Grecia, al cărui deznodământ l-ar putea determina totuşi să organizeze un nou scrutin în lipsa unei majorităţi stabile, relatează AFP.

Principalul său contracandidat, liderul Syriza, Alexis Tsipras, vrea să revină la conducerea ţării după un prim mandat din 2015 până în 2019, marcat de o încleştare cu Uniunea Europeană şi apoi de capitularea sa în timpul negocierilor pentru salvarea Greciei de criza financiară.

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 (04.00 GMT). Sondaje efectuate la ieşirea de la urne vor fi publicate la închiderea birourilor de vot, la ora locală 19.00 (16.00 GMT).

Campania electorală, considerată monotonă, s-a încheiat vineri seară la poalele Acropole, unde Kyriakos Mitsotakis, în vârstă de 55 de ani, le-a cerut alegătorilor un nou mandat de patru ani pentru a continua construcţia unei „noi Grecii”.

În acela;i timp, rivalul său Alexis Tsipras a prezis încheierea „coşmarului” duminică şi a acuzat guvernul că a derulat o politică economică care a făcut ca „clasa de mijloc să trăiască cu cupoane” alimentare.

De luni de zile, sondajele îl creditează cu un avans confortabil pe liderul conservator al formaţiunii Noua Democraţie (ND), între 5 şi 7 puncte procentuale.

ND este creditată cu 32,7% din intenţiile de vot, iar Syriza cu 26%, potrivit unui sondaj efectuat de societatea Arco joi. Pe locul al treilea se află partidul socialist Pasok-Kinal, creditat cu 8,3% din sufragii.

Un asemenea rezultat nu i-ar permite însă dreptei să guverneze singură, iar Kyriakos Mitsotakis a exclus formarea unei coaliţii, într-o ţară în care cultura politică nu se bazează pe compromis.

În caz de imposibilitate a alcătuirii unei majorităţi guvernamentale, ceea ce numeroşi analişti prezic, un nou scrutin ar urma să fie convocat la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie, notează AFP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Interesantă fosmulare “ a exclus formarea unei coaliţii, într-o ţară în care cultura politică nu se bazează pe compromis.” Germania are o coaliție stânga socialistă cu dreapta creștin democrată din 2013 rotativa cu social democrații realizându-se 2021 și-s prosperi și puternici.

  2. Grecii au vandut toate resursele… Va paste aceeasi soarta daca nu va treziti. Mai sunt 240 de regii si 1000 de companii de stat. Puneti moratorium pe orice privatizare pana nu se lamureste cum s-au cheltuit banii din datoria externa a ROMANIEI!!! S-a construit ceva de 33 de ani sau s-a distrus si s-a tradat tara? S-A TRADAT!!! Atunci STOP vanzarii pana cand nu aflati pe ce se duc banii si la cine!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.