Alfred Simonis: Pragul de 250.000 de lei la abuzul în serviciu va fi schimbat

Alfred Simonis, liderul parlamentarilor PSD din Camera Deputaţilor, a declarat, joi, că pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu va fi modificat de deputaţi, la 9.000 de lei.

”În primul rând, e obligatoriu să modificăm codurile penale în sensul celor cerute de Curtea Constituţională a României, această modificare fiind un jalon în PNRR. Deci, fără modificarea codurilor penale, pierdem nişte miliarde de euro din PNRR, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, contrar informaţilor din spaţiul public, nu am participat la discuţia în coaliţie unde s-a introdus alt prag, şi mă număr printre cei care consideră că acest prag de 250.000 de lei este unul exagerat şi nerezonabil”, a declarat, joi, la Timişoara Alfred Simonis.

Deputatul a precizat că pragul de 250.000 de lei va fi modificat.

”Am văzut reacţiile colegilor din Partidul Social Democrat care au cerut Ministrului Justiţiei să vină cu o nouă propunere de prag pentru acest abuz în serviciu pentru că este obligatoriu să introducem un prag cerut de CCR, dacă facem o lege ce nu respectă decizile CCR, nu va trece ulterior de CCR. Am văzut o propunere undeva la 9.000 de lei, două salarii medii în plată, cred că este un prag rezonabil care are şanse să treacă şi de CCR, pentru că putem pune un leu, cum spun populiştii în spaţiul public, dar nu va trece de CCR şi nu îndeplinim jalonul şi iar pierdem 1,5 sau 2 miliare de euro cred că nu ne putem permite să pierdem suma asta”, a adaugat Alfred Simonis.

Întrebat cine a scris amendamentul, deputatul social-democrat a spus că nu ştie.

”Modificările la legea de modificare a Codului Penal ar fi trecut tacit pe dată de 30 martie de către Senat, amendamentele au fost făcute pe repede înainte de a fi adoptat tacit fără amendamente, ştiţi foarte bine că, dacă trecea de o Camera într-un fel sau de altă Camera în alt fel, nu am fi respectat principiul bicameralismului şi ar fi existat pericol de neconstituţionalitate. Prin urmare, s-a făcut pe repede înainte, de aceea nici nu avem informaţiile încă, cu siguranţă le vom avea în perioada următoare, cine a propus concret, cine de la Ministerul Justiţiei sau din altă parte. Cert este că suntem în momentul în care, văzând şi dezbaterile din spaţiul public, văzând şi reacţia societăţii, văzând şi poziţia Ministrului Justiţiei de revenire cu acest prag, suntem în faza în care avem cu toţi certitudinea că acel prag era nerezonabil, va fi modificat la Camera săptămâna viitoare. Am cerut colegilor de la cabinetul meu parlamentar că luni, atunci când legea va veni la Camera Deputaţilor, depunem de urgenţă o diminuare a acelui prag la 9.000 de lei, urmând că, după aceea, în urmă negocierilor care le avem cu Comisia Europeană şi cu alţi specialişti, să vedem dacă sunt şanse de trecut de CCR cu acest prag, pentru că, repet, este o solicitare făcută de CCR ca abuzul în serviciu să fie un anumit prag şi acela să nu fie derizoriu. Deci, va trebui să identificăm un prag să nu fie derizoriu, dar să nu fie exagerat, chiar nesimţit, astfel încât să ne trezim că zeci de mii de euro pot fi cheltuiţi fără să fie infracţiune”, a adăugat Simonis.

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

Ministerul Justiţiei a anunţat, ulterior, că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Ăsta de la PSD ne dă vestea scăderii pragului la abuzul în serviciu de parcă ar fi un moment de o moralitate covârșitoare în rândul clasei politice. Nu precizează că stabilirea unui prag sub care abuzul și furăciunea sunt îngăduite de lege a fost solicitat ferm de primarii celor două partide, în pregătirea platformei pentru furat cu un an înainte de alegeri. Astfel ei pot comite douăzeci de acte materiale pe zi sub pragul de 9 mii de lei în deplină impunitate. La ce ne puteam aștepta de la Parlamentul ăsta fanariot?

  2. Se mai indoieste cineva ca aceste conditii impuse prin PNRR, sunt un veritabil santaj ?! Ce legatura au investitiile, dezvoltarea in final, cu politica penala a unui stat, in speta de fata ?!

  3. Prin ”legile” promulgate de Parlament, reprezentanții poporului român dau impresia că se gândesc doar la șmecherii și șmenuri prin care să eludeze Legea, în folos propriu.

  4. Va propun eu un prag: 1(unu) leu!!!! Orice forma de coruptie, furt, etc. (chiar si tentativa) trebuie starpite fara mila. Iar pentru asemenea fapte savarsite de angajati ai statului, pedepsele sa se dubleze!! Paralel cu controlul foarte strict al averilor. La fel si pentru banii nejustificati (si nedeclarati) depusi prin stiu eu ce paradisuri fiscale, banci straine, etc. Sa vedem ce va iesi din aceste masuri. Sunt sigur ca nimic rau! Chiar pragul de 9 mii lei este o insulta la adresa bunului simt. Am vazut multe cazuri in care un amarat a intrat la puscarie pentru o paine, o conserva, etc.

  5. @ grig. Ai perfecta dreptate , dar ..degeaba ! Ar trebui sa conteze fapta si nu cuantumul faptei ! Ca-i un leu , sau orisicat mai mult , trebuie judecata fapta! Desigur , se poate tine cont si de cuantum , doar, la stabilirea pedepsei ! Sa-ti spun un secret , stiut de toti : noi ne revoltam , ne indignam … si ce daca ? In realitate, pentru ei , nu contam , nu existam, suntem cainii care latra la luna!

  6. Bai Shmilovis, Grig are dreptate! Pentru abuz in functie, care are drept urmare distrugerea unui om nevinovat, pedeapsa trebuie sa fie 20 de ani inchisoare cu executare si fara eliberare conditionata.

  7. Ar trebui sa ne intrebam care-i fenta… Ne distrag atentia pentru ca in culise se da un tun mare! Se dau in administrare straina regiile care aduc bani cum ar fi Romsilva si Hidroelectrica. Dormim!!!!…somnul ce de moarte!

  8. Atâta timp cât există lege pentru furt nu înțeleg ce înseamnă abuzul in serviciu ? adică dacă fac abuz in serviciu și bag in buzunar niște bani nu se numește furt ? Sau această lege este doar o tâmpenie pentru a putea amenința și șantaja anumite persoane care doar că au semnat niște acte ..se pot cerceta penal … așa la discreția ștatului de drept … dacă vrea când vrea el ??? Chiar nu înțeleg această lege …..

  9. Buna ziua,
    Cand europarlmantarul Rares Bogdan incerca sa explice opiniei publice din Romania ca a efectuat zeci de convorbiri telefonice intr-o singura zi pe subiectul de presa sus mentionat cu Ministrul V mandate Predoiu, realizezi indirect ca papusarul, combinatorul si mai ales cel direct interesat sa obtina ceva bani, dupa modelul procesului OMV contra Romaniei in care dumnealui ca avocat i a aparat chiar pe actionarii rusi si austrieci de la Viena si indirect te intrebi de ce sefii partidelor politice au evitat sa intre in conflict, dialog cu acest personaj !?
    Cum adica cel care a stipulat, aprobat si trimis sefilor partidelor politice din Romania draftul de lege cu acest magnific prag de 50.000 de euro scapa din punct de vedere imagologic cu imaginea nepatate, iar consecinta negativa a campaniei de presa sustinuta inteligent de sponsorii straini din spatele USR-istilor saboteaza chiar din credibilitatea partidelor politice ce conduc in prezent coalitia de Guvernare, inducand opiniei publice ca la conducerea Executivului sunt elemente ce sustin coruptia generalizata.
    Dar cu un Marcel Ciolacu ce facea publica sustinerea dumnealui netarmurita, vesnica si mai ales obedienta publica declarata si clamata public la numirile cel putin suspecte ale aceluiasi personaj la intronizarile la carma Ministerului Justitiei nu te poti astepta la un raspuns inteligent, direct sau o minima barbatie .
    Cu o conducere politica a PSD ce a tacut malc si a sustinut pe fata demersul ministrului Predoiu ce ne informa rictuos si vadit susperior pe noi plebeea ca suntem conditionati de intrarea in Schnegen nici mai mult nici mai putin de de aruncarea la cosul de gunoi a Constitutiei Romaniei,in conditiile in care Italia, Franta, Germania, Spania, etc au dat cu tifla oricaror tentative de ingerinte sau sabotare calificata impusa de bircocratia de la Bruxelles via Kodruzza Kovessi.

  10. 250.000 x 10.000 = 2,5 miliarde LEI. Manole BNR primeste cota lui parte ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.