Altă unitate medicală construită în sect.4

Primăria sectorului 4 a demarat lucrările de construire a celui mai nou ansamblu medical destinat diagnosticării, tratamentului și cercetării tuberculozei.

Noul centru de specialiate va funcționa în subordinea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și va fi ridicat în Calea Șerban Vodă  nr. 189. În acest moment, România este țara din UE cu cea mai mare incidență a TBC (de 4 ori peste media UE) și cu o rată a mortalității de 6,5 ori mai mare decât media.

„Nu uit nicio clipă că sunt medic. Creșterea calității serviciilor medicale, mai ales după pandemia Covid-19, a devenit o prioritate pentru România. De aceea a apărut PNRR-ul, o șansă pentru dezvoltarea României, în general, pentru București în mod deosebit, pentru că aici vin foarte mulți oameni să se trateze. Ca urmare a acestor priorități, mă simt extrem de onorat să mă alătur demersului inițiat de Ministerului Sănătății și de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” de a realiza împreună, în parteneriat, acest nou spital de 115 paturi. Nu este singurul demers de această natură, pentru că, așa cum am mai spus, avem în lucru o maternitate, extrem de importantă pentru tot ce înseamnă București, și nu numai, pornim Spitalul de Stomatologie, dar, în același timp am realizat și o stație de ambulanță și de pompieri, urmând ca în cursul anului următor să avem gata, în imediata vecinătate a acestui spital, încă o stație de pompieri și ambulanță. Așadar, este o obligație a autorităților statului, indiferent care sunt ele, o au față de cetățeni, pentru a face tot ce este omenește posibil pentru a crea o infrastructură medicală de calitate. Vreau să mulțumesc încrederii acordate de către colegii de la institut, vreau să mulțumesc, încă o dată, ministrului Sănătății, pentru eforturile făcute și sunt convins că această echipă, împreună, nu are cum să dezamăgească”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Noua facilitate medicală va fi construită de la zero, pe terenul pe care au existat clădirile „Zerlendi” ale Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, vechi de 130 de ani, aflate într-o stare avansată de degradare, incompatibilă din toate punctele de vedere cu practicarea unui act medical de calitate. Starea deplorabilă în care aceste spaţii, construite în 1894, se află a fost, de altfel, şi motivul pentru care au fost complet închise, în anul 2020.

Începând de astăzi, timp de maximum trei luni de zile, clădirile vor fi dezafectate, pentru ca, ulterior, în locul lor, constructorul să demareze lucrările la noul spital.

Prezentă la eveniment, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutul Marius Nasta s-a declarat emoţionantă de demararea construcţiei acestui spital: „Ne aflăm azi într-un moment important. Mai bine spus într-un moment necesar, pentru că momentul important o să-l anunţăm peste 2 ani, eu, sau cine va fi în locul meu! Un moment necesar pentru pacienţii care sunt bolnavi de tuberculoză sau alte boli pulmonare. Un moment necesar pentru a oferi pacienţilor trasee adecvate, condiţii de siguranţă, un moment necesar pentru personalul medical care trebuie să se simtă apreciat şi valorizat, inclusiv prin condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea. Mulţumesc tuturor celor care sunt alături de acest proiect, ca Zerlendi să devină primul spital construit din fonduri europene şi sper ca peste 2 ani să fim chiar în faţa unui moment important!”.

Construcţia de la zero a Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei va fi finanţată în integralitate prin PNRR, iar edificarea acestuia va costa aproximativ 72 de milioane de euro. Noul spital de pneumoftiziologie va avea o capacitate de 115 paturi, dintre care 19 de terapie intensivă, trei săli de operaţie şi laboratoare de cercetare şi analize.

În plus, noul spital va beneficia şi de următoarele funcţiuni:

– Bloc Operator cu 3 săli de operaţie
– Staţie centrală de sterilizare
– Laborator de analize medicale
– Laborator de cercetare
– Laborator anatomie patologică
– Ambulatoriu
– Imagistică şi Radiodiagnostic – ecografie, CT, aparat RX standard
– Compartiment de primire urgenţe de specialitate CPU-S.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Băluță e medic și primar? Nu am știut de asta! In cazul sectorului 4, medicul primar în funcție, este direct interesat de binele sectorului administrat de el. Aici nu prea putem pune problema confuzionari pentru că omul medic a demonstrat că are aptitudini clare

  2. „Nu uit nicio clipă că sunt medic. ”

    -il intreba longin pe alexandru rafila,tortionaru ta-su tortionarului alexandru rafila:
    „-pentru un medic(sic!) batranetile sint mai grele?
    -da,
    ca te doare ficatul si tu ca medic stii de ce te doare ficatul!”

    -boala,
    balutza!

  3. Bravo lor! Felicitări, că m-am săturat să citesc numai prăpăstii. Și vă felicit și pe voi de la Cotidianul. Poate scăpăm și noi de trotinetistul de primar că atâta-i de prost..

  4. De ce demolează baluta pietele agroalimentare intr-o veselie? Cea de la Ap. Patriei si cea de la sos. Berceni ? E sponsorizat de ludl si kaafland? De ce ridica crese cand scade natalitatea in toata țara? De ce modernizează piete pina la falimentare cala Big sau la Norilor? E un simplu reptilian? Pasajul de la grand arena e frumos dar nu si util pentru trafic. Tot traficul a ramas la sol și este mai aglomerat ca înainte pt ca 2 benzi sunt în aer la propriu…nasol eșec! Plătitorii de impozite sunt supărați ca li se demolează piețele traditionale din apropierea blocurilor.

  5. incercati cu inhalatii cu ceai (mai eficient este uleiul esential) de cimbru (oregano)… creste in gradina…mai incercati cu pelinita…cuisoare… inhalatii cu SARE…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.