ANAF-ul lui Cîțu, în impas

Proiectul de OUG elaborat de Florin Cîțu care prevede de reorganizarea ANAF și decapitarea Antifraudei a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ ceea ce se poate prezuma că pot exista și observații de fond pe textul respectivului act normativ. În atare condiții, in lipsa continutului motivarii, Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC, organizația sindicală ce reprezintă angajații sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice, consideră că dacă inadvertențele se referă la fond și nu la formă, OUG nu mai poate fi reparată și prevederile ei nu ar mai trebui sa intre în vigoare, pentru că Guvernul interimar nu are dreptul de a adopta ordonanțe.

Conform OUG adoptată de Cabinetul Orban în celebra ședință cu 25 de ordonanțe, postul de vicepreședinte al ANAF cu atribuții pe zona Antifraudă se desființează, la fel cum se va întâmpla și cu pozițiile de inspector, inspector șef, inspector general și inspector general adjunct antifraudă. Activitatea de antifraudă din ANAF nu dispare, însă cei care se vor ocupa de domeniu vor fi simpli funcționari publici, inspectori ANAF, fără statut special.

Proiectul de act normativ a fost transmis spre avizare cu adresa Secretariatului General al Guvernului în data de 04.02.2020 fiind primit și înregistrat la Consiliul Legislativ în data de 05.02.2020. Dacă în avizul Consiliului Legislativ nu sunt schimbări de fond, se preiau observațiile pe formă și ordonanța este trimisă la Monitorul Oficial. Dacă sunt observații de fond, atunci trebuie să se reintre în ședința de Guvern”, a declarat în data de 07.02.2020 Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Inspectorii antifrauda au fost functionari publici fara statut special ,functia era specifica si nu generala ,nu mai fabulati!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.