Ar fi o problemă, domnule Arafat

Multă lume i-a sărit în cap lui Raed Arafat după ce acesta a spus că a venit timpul ca medicii să aleagă unde vor să lucreze: ori la stat, ori la privat, nu şi într-o parte şi-n cealaltă. Încurajat de faptul că salariile doctorilor au crescut, unele spitale plătind şi echivalentul a 4.000 de euro pe lună, cu tot cu gărzi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat: „Cea mai importantă [măsură – n.r.] din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare, care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor corect sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil, fără să ţină cont de posibilităţile lor şi problemele lor“.

Gura criticatului, adică a lui Raed Arafat, adevăr grăieşte. Pacienţii văd foarte bine că domnul doctor vine la vizita de dimineaţă, după care îl mai văd seara, dacă îl văd. Nu sunt puţine cazurile în care medicii din spitalele de stat însoţiţi de alaiuri de studenţi intră ca nişte conţi prin saloane, vorbesc din vârful buzelor, n-au chef să-i asculte pe bolnavi, dau ordine scurte şi pleacă grăbiţi spre cabinetele ori spitalele private. Iar acolo îi aşteaptă pe pacienţii de la spitalul de stat la un consult sau la o operaţie plătită. Pentru unii doctori, spitalul de stat reprezintă doar locul care le dă un salariu, le plăteşte contribuţiile la sistemul de pensii şi îi ajută să facă rost de pacienţi pentru cabinetul privat.

Propunerea domnului Arafat este una cât se poate de corectă, numai că ar fi o problemă. Îndeosebi în localităţile mici, doctorii cu adevărat pricepuţi şi dedicaţi meseriei sunt foarte puţini. În cele mai fericite cazuri există câte un singur medic specialist în chirurgie, în cardiologie, în ortopedie sau în pneumologie. În cazul în care medicul respectiv ar opta pentru sistemul privat, atunci pacientul asigurat, dar cu venituri modeste, nu-şi va mai permite să bată la uşa acestuia. Asta ar fi o problemă, domnule Arafat, nu?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Sorin Avram 757 Articole
Author

27 de Comentarii

  1. Din moment ce pacientul tot ajunge la cabinetul privat al acelui medic, de ce ar mai fi o problema? Evident, daca si medicii si noi, pacientii, stim ce anume servicii acopera fiecare unitate spitaliceasca, vom sti, deopotriva, sa ne orientam de la bun inceput, fara inutile, costisitoare (fie si ca timp) tribulatii prin public-privat…

    • Aud ca Statul mai si subventioneaza, pe deasupra, spitalele private. Adica platim de doua ori serviciile medicale la privat, facand si concurenta unitatilor de Stat.

  2. Dl.arafat ar trebui sa fie la fel de elocvent si in problema depunerii contributiilor de sanatate ale fiecarui roman in conturi personale care sa fie accesate de titulari la nevoie sau cu acordul lor pentru altii.
    Banii nostri oricum nu intra in contul sanatatii noastre.

  3. Sute de medici rezidenti nu au posturi, sute de mii de romani nu au acces la medici. Mai intai Arafat sa rezolve aceasta problema, sa asigure medici romanilor din toate catunele, sa asigure conditii si dotari in toate unitatile medicale de stat ca in privat si dupa aceea sa ii puna pe medici sa aleaga. Arafat adopta tactica PSD, aruncand perdele de fum in spatiul public pentru a tine lumea ocupata cu lucruri minore si a uita de probleme serioase care le scurteaza viata.

    • sute de posturi libere pentru medici. dece nu se duc acolo rezidentii tai?

    • Toți rezidenții vor în centre universitate, ce să caute la țară!

  4. Nici nu trebuia asteptata schimbarea salariilor. Este la mintea oricui ca ESTE NEFIRESC SA LUCREZI SI LA STAT SI LA PRIVAT, PROFESAND ACEEASI MESERIE. Ca, doctorii nu se duc la privat ca femei de serviciu, sau portari, sau soferi. Cum dracu se poate accepta ca un medic ii spune unui pacient sa vina sa-l consulte la cabinetul privat? Pai, acolo unde este angajat, la stat, de ce nu-l consulta?!?

  5. EU CRED CA A VENIT TIMPUL CA MEDICII ‘ SA DEA TOTUL PE FATA”. IN ACESTA SITUATIE, D-L ARAFAT ARE DREPTATE, DAR MENTALITATEA ROMANEASCA E MAI PUTERNICA: JUCAM LA MAI MULTE CAPETE CU CAPU’ PLECAT, C-ASA-I IN …TENIS!

  6. D-le Avram – Ref. doctorii de care vorbesti, din localitatile mici, adevarat, este o problema. Aceea ca acesti doctori nu exista…

  7. NU, n-ar fi o problema pentru ca in localitatile mici, deservite in mod uzual de un spital, nu se inghesuie nici privatii mari sa-si deschida afaceri. In plus de asta, sa zicem ca avem niste specialisti care au cabinete private, ei pot contracta Casa de Sanatate care-i va deconta serviciile, pacientul „sarman” avand nevoie doar de un bilet de trimitere de la medicul de familie.

  8. O analiza temeinica a sistemului evidentiaza ca acest BINOM DIN SANATATE STAT-PRIVAT este cel care DEPOPULEAZA ROMANIA DE VALORILE TINERE DIN SANATATE in favoarea strainatatii, anchilozarea sistemului sanitar in mod de lucru si operare invechit, parazitarea asigurarilor de sanatate obligatorii de catre prestatorii de servicii medicale private si, in timp, COLAPSUL INTREGULUI SISTEM SANITAR IN DETRIMENTUL ASIGURATILOR ROMANI.
    DOMNUL ARAFAT ARE DREPTATE SI TREBUIE FACUTE ORDINE SI CURATENIE ODATA PENTRU TOTDEAUNA, ASTFEL INCAT PACIENTII SA BENEFICIEZE DE ATENTIA SI RESPECTUL CE LI SE CUVIN CA PLATITORI DE TAXE SI SA FIE SCUTITI DE PLATI SUPLIMENTARE IN PRIVAT, ARTIFICIAL CREATE DE MEDICII CARE PRESTEAZA ACTIVITATI SI LA ASTFEL DE CLINICI PENTRU A-SI „LEGALIZA” CASTIGURILE SUPLIMENTARE.

  9. Cand ajungi in spital si medicul nu te baga in seama decat daca treci pe la cabinetul lui particular, este O MARE PROBLEMA.
    Deci, multi din acesti m,edici fac o multime de bani prin cabinetele particulare, folosindu-se de aparatura tehnica si medicamentele spitalelor, cumparate din bani publici.
    Am patit-o in 2008.

  10. Pentru „misu”si „virgil” e bine sa va notati ca vorbind sau scriind despre domnul secretar de stat pentru noi toti se utilizeaza „DL. ARAFAT’ nu Arafat sau Dl arafatIn caz contrar avem locuri la parerologi in domeniul vacilor (desi cred ca nici ele nu s-ar simti bine sa va stie prin zona)

  11. Dl Raed Arafat Seful Departamentului pentru Situatiil de Urgenta in MAI a vorbit ca sa se afle in treaba!
    NU a facut nimic ca sef la DSU dupa ce Ponta l-a numit in fruntea Departamentului pentru SU in Ianuarie 2014 dupa tragedia din Apuseni!(dovada Tragedia de la Colectiv din 2015!)
    In schimb se preocupa de medicii care PROFESEAZA in timp ce dl Arafat o lalaie prin Birouri!
    In 2016 cand fostul MInsitru al Sanatatii din Guv Ciolos, Vlad Voiculescu a pus aceasta problema ca Medicii sa aleaga intre privat si stat, PSD i-a sarit in cap iar Dl Raed Arafat a tacut malc!
    Vorbeste ca sa se afle in treaba, i-a spus-o DIRECT zillele trecute un Medic PROSESIONIST(care practica Medicina!) din Brasov, cand dl Raed Arafat s-a preocupat din nou de o „problema” din Responsabilitatea lui: Tigarile electronice:
    https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-22386771-medic-comenteaza-propunerea-lui-raed-arafat-privind-introducerea-restrictii-pentru-tigarile-electronice-gaseste-lucru-subiecte-care-nu-nicio-legatura-fisa-postului.htm

    • Da, da, Cioloș rules! Pune el de-o chetă publică și cumpără tot sistemul de stat din sănătate și s-a rezolvat problema! Toți medicii lucrează la privat.

  12. Ce dreptate are medicul RAED ARAFAT!!!Este hotie pe fata la noi in sistemul sanitar.Daca mergi la un spital sau policlinica din sistemul public de sanatate,medicul specialist te indruma imediat catre cabinetul particular unde lucreaza,cu minciuna ca acolo are „aparatura mai performanta pentru diagnosticare si tratare a bolii”.Dar acolo pe langa faptul ca platesti trebuie sa ai si bilet de trimitere de la medicul de familie pentru a deconta si la CNAS.De multe ori folosesc aparatura din sistemul public in cabinetele particulare.Luati exemplul medicului MIHAI LUCAN DE LA CLUJ,care transferase un aparat foarte performant achizitionat de Institutul de Urologie si Transplant Renal,la clinica lui si a fiului sau fara nici un act de transfer.Am vazut mdici din sistemul public de sanatate care trec pe la cabinet cateva ore,sau deloc si merg la cabinetul particular.Ce este grav ca in asemenea situatii am constatat ca sunt medici si din sistemul de aparare,care au cabinete sau lucreaza la cabinete particulare.Sunt tari in care medicilor si celor care lucreaza in sistemul public de sanatate, le este STRICT INTERZIS sa lucreze la particular.EXEMPLU: GERMANIA,CANADA,etc.De aceeia medicii rezidenti nu gasesc posturi,pentru ca sunt ocupate si in sistemul public si in sistemul privat de aceeasi medici.

  13. GICA contra „lili”…..Cine te plateste ??? Normal ca nu o sa vedeti medic care sa fie de acord cu aceasta propunere a D-lui RAED ARAFAT.Dar analizati si observati,daca se plang de salariile mici din sistemul de sanatate,cum au reusit unii sa aiba clinici sau chiar spitale in sistemul privat???In spitale medicii sefi de sectie ,sunt zile care nici nu viziteaza bolnavii internati,vizitele sunt facute de medicii rezidenti sau studentii care sunt in practica.Va mai intreb cate chitante v-au fost eliberate pentru banii platiti la cabinetele private??? Si ne intrebam de ce sistemul sanitar din ROMANIA este asa cum este…..

    • @Vlat Tepes: din cauza romanilor cu mentalitati ca ale dumneavoastra este sistemul sanitar falimentar, nu vedeti padurea din cauza copacilor! Intre dumneavoastra si moarte, suferinta si boala stau doar medicii pe care ii infierati cu ura proletara, nu sta Arafat, Vasilica sau Daddy! Guvernul sa doteze spitalele, sa asigure conditii de igiena, sa contruiasca noi spitale cum au promis, incompetentii de la PSD nici banii de la UE pentru spitalele regionale nu au fost in stare sa ii obtina, chiar pesedista Cretu i-a demascat pe impostori si sa promoveze medicii competenti. Dupa aceea veti vedea ca si calitatea actului medical, a ingrijirii pe care o primeste pacientul roman se va imbunatatii. Un cabinet privat care nu da chitante nu ar supravietui fara complicitatea autoritatilor locale si nationale: primarii, Anaf, Politie, s.a.m. d,, ceea ce inseamna ca medicul respectiv cotizeaza la statul ala paralel cu care se lupta dar din care se si infrupta partidul lui Daddy de sase ani de cand e la guvernare!

    • Păi, au moștenit niște averi de la rudele plecate peste ocean! Altminteri, cum să dețină spitale!

  14. Domnule Sorin Avram si dumneavoastra si majoritatea comentatorilor si domnul Arafat va faceti ca nu stiti cauza falimentului sistemului medical romanesc : politizarea excesiva si promovarea mediocritatilor care cotizeaza si la partid si la mafia economiei paralele. Domnul Arafat este un politruc care nu va fi capabil niciodata sa reformeze sistemul sanitar, depolitizandu-l si introducand principii meritocratice. Mai intai sistemul sanitar trebuie decapusat de influenta politicului clientelar, numai madam Pandele a numit politic tot felul de apropiati manageri de spitale in Bucuresti, de exemplu directoarea de la Colentina, amica a doamnei Firea prin incompetenta alungand din spital medici competenti veniti din Franta sa lucreze la stat! Manegerii de spitale trebuie numiti in urma unor concursuri adevarate, cu multi candidati si pe baza de competenta si rezultate profesionale anterioare. Simultan, trebuie sparte cumetriile din spitale, medicii competenti nu au loc in spitale de mediocritatile cu spatele acoperit fie politic, fie prin contributii banesti si contracte cu mafiile care monopolizeaza accesul la medicamente si aparatura medicala.Calitatea actului medical este responsabilitatea guvernului,adica a Vasilicai PSDragnea, nu a medicilor care chiar daca sunt geniali nu pot face minuni cu dotari de Evul Mediu!

    • Hai nu zău, gigi! Cum știi tu să duci discuția în altă zonă! Arafat și toți pacienții au observat că sunt jumuluți de sistemul privat cu ajutorul medicilor care lucrează și în sistemul public. Măcar să știu dinainte și să nu mai pierd timpul sperând că voi fi tratat în sistemul public la care cotizez!

  15. DE CE NU A-TI PUBLICAT ULTIMUL COMENTARIU.ERA CEVA NEADEVRAT IN EL SAU AM FOLOSIT CUVINTE OBSCENE???

  16. Nu cred că în localitățile mici poate supreviețui secții de chirurgie într-un spital pur privat, ori cât de buni câțiva medici ar avea la specialități de chirurgie mare și mică chirurgie.

  17. Are dreptate dr. Arafat; ori la stat , ori in particular; la amandoua nu se poate! Pentru unii doctori care au cabinete particulare, spitalul/policlinica de stat este locul de unde racoleaza clientii pentru clinica particulara. Pai ce , suntem pe centura sa racolam clienti? A fost o sincopa; se va rezolva si cu posturile libere. Nu cred ca vor mai pleca dr. din tara.

  18. Considerați despre anunțul incendiul la spital al domnului Arafat că dumnealui ar trebui sancționat cu amendă, pus să suporte costurile deplasării și reglementată spațiilor de intervenție pentru astfel de cazuri, care ar putea fi și evidențiate cu marcaje și panouri de avertizare, ocuparea spațiilor respective în alte scopuri sau facerea inaccesibilă a lor pentru intervenții precum cea anunțată de domnul Arafat putând fi verificată și sancționată legal ? Considerați că avea reglementări pe la legea 481 din 2004 pentru a sancționa astfel de fapte ?

  19. Corecturi.
    „Considerați despre anunțul cu „incendiul de la spital”, al domnului Arafat ,că dumnealui ar trebui sancționat cu amendă, pus să suporte costurile deplasării și reglementată funcționarea spațiilor de interveție, pentru spețe precum cea descrisă în anunțul domnului Arafat, spațiile necesare unor astfel de intervenții ale instituțiilor cu atribuții putând fi evidențiate (…)” ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.