Nemaiavând acces la adevăratele resurse şi pârghii ale dezvoltării, întrucât acestea au fost cedate străinilor, partidele politice din România s-au năpustit toate pe fiscalitate ca presupus izvor de dezvoltare şi o siluiesc de-a binelea spre a încerca s-o împingă să fie ceea ce nu este. Dovada jenantă a siluirii fiscalităţii de către toate partidele este […]

Ilie Serbanescu
Editorial de Ilie Serbanescu

Comentând declaraţiile unor oficialităţi occidentale privind combaterea terorismului, a cărui „explozie” mondială a avut loc îndeosebi după nefericita idee a Administraţiei Bush de a invada Irakul, urmată de cea privind Afganistanul, poţi avea uneori senzaţia că te afli în anii propagandei ceauşiste privind însămânţările agricole: „Le-am terminat la Radio şi mai avem puţin la televiziune!”, […]

Dumitru Constantin
Editorial de Dumitru Constantin

Cuba este astăzi o umbră, oamenii ei la fel. Comunismul victorios, cu toată avangarda lui antiamericană, a țintuit insula unui ideal care încă nu este recunoscut deschis drept criminal. Ziua despărțirii de sistem încă nu s-a produs în Cuba, paradoxal înlăcrimată după fostul ei lider. Fidel Castro va rămâne, asemenea lui Che Guevara, un simbol […]

Ioan Vieru
Editorial de Ioan Vieru

Dacă ne este atât de bine, atunci de ce ne este atât de rău? Întrebarea aceasta mi-a sărit în ochi la prima deschidere de copertă a unei cărți lansate recent la Târgul Gaudeamus. Întrebarea cu pricina este, de fapt, motoul apariției editoriale a Cristinei Vasiloiu, autoare care ne provoacă să ne aruncăm o privire critică […]

Daniel Apostol
Editorial de Daniel Apostol

Mulţi cred că istoria nu se repetă. Mulţi cred că războaiele sunt de domeniul trecutului. Și totuşi? În 1918, Germania era înfrântă, dezarmată şi umilită de puterile Antantei. În 1989, Rusia Sovietică pierdea Războiul Rece şi era dezarmată, dezindustrializată şi umilită. În 1929 se prăbuşesc bursele şi lumea intră în criză economică. Acelaşi fenomen se […]

Mihail Rotenberg
Editorial de Mihail Rotenberg

Se spune adesea că foarte mulţi au trac în faţa unei pagini albe. Fie nu pot lega cuvintele, fie nu au suficient curaj să le lase acolo odată ce au fost aşezate. Dar mai există un fel de spaimă legată de această poveste, însă dintr-o alta perspectiva. Cum ar fi de pildă ca tu să […]

Adrian Majuru
Editorial de Adrian Majuru

După alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, despre care se spune cu destule argumente că ar fi fost fraudate, capul de afiş în materie al zilei de miercurea trecută l-a format ştirea cu privire la două arestări, cea a unui secretar de stat din guvernul actual lăsat moştenire de Ponta şi aceea a unui nume mult […]

Radu Ulmeanu
Editorial de Radu Ulmeanu

Încep să fie semne că, în sfârşit, lucrurile ar putea să se mişte în Justiţie. Locul membrilor actualului CSM, confiscat pur şi simplu de Sistem, în timpul mandatului fostului prezident şi al Curţii Constituţionale controlate de el, este luat de magistraţi ce par să garanteze că aşa ceva nu va mai fi posibil. Ne amintim […]

Valerian Stan
Editorial de Valerian Stan

Trăim momente în care schimbarea este cea care ne definește. Totul este o provocare, a trăi cu ceilalți, cu noi înșine, cu temerile și fricile ce ne definesc, dar, în același timp, cu nevoia noastră de siguranță… Ne rămâne întrebarea retorică: cum putem depăși aceste momente?! Și, începând de la această întrebare, putem avea alte […]

Mirela Zivari
Editorial de Mirela Zivari

Încearcă să priveşti în jurul tău dacă mai poţi descoperi un refugiu unde să te strecori, un miracol în care să speri. Sau cel puţin un orizont de aşteptare sufletească sau o altă privire, care să te întâlnească, anonim, în drumurile tale. Drumurile tale spre birou sau spre şcoală, spre casă sau aiurea, printr-un oraş […]

Adrian Majuru
Editorial de Adrian Majuru

Dimineață pun de cafea și deschid televizorul. Un damf folclorico-patriotic țîșnește din difuzoare. ”Noi suntem români, noi suntem români”, glăsuiește Gheorghe Turda dintr-un cîntec, de parcă niște naufragiați pe o insulă strigă la un vapor care trece pe departe. Mai apare și bradul informativ de la Ploiești. Eu am fost ofițer, hă-hă-hă! Deci patria spirituală […]

Cornel Nistorescu
Editorial de Cornel Nistorescu