Coincidenţe?

Mulţi cred că istoria nu se repetă. Mulţi cred că războaiele sunt de domeniul trecutului. Și totuşi? În 1918, Germania era înfrântă, dezarmată şi umilită de puterile Antantei. În 1989, Rusia Sovietică pierdea Războiul Rece şi era dezarmată, dezindustrializată şi umilită. În 1929 se prăbuşesc bursele şi lumea intră în criză economică. Acelaşi fenomen se întâmplă în 2008. În 1933, Hitler, în fruntea Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor Germani, preia puterea în Germania. Începe reconstrucţia puterii sale militare şi redă încrederea în sine germanilor. În 2012, Putin e reales preşedinte. Accelerează procesul de întărire militară şi de proiectare a forţei în arena internaţională (Georgia în 2008, Ucraina, Siria). În 1938, Hitler anexează Sudeţii. În 2014, Putin anexează Crimeea. În 1939 începe Al II-lea Război Mondial. Iniţial, Hitler şi Stalin colaborează (ca şi Trump cu Putin).

În niciun caz Trump nu e Stalin şi Putin nu e Hitler, însă procesele istorice par să se repete o dată la aproximativ 80 de ani. Aceasta este cel puţin concluzia lui W. Strauss şi N. Howe după ce au analizat istoria americană. În cartea lor din 1997, “A Patra Fază” (The Fourth Turning), demonstrează existenţa unei ciclicităţi de 80 de ani împărţite în 4 faze de 20 de ani. De ce 80 de ani? Pentru că aceasta e durata medie a vieţii oamenilor. De ce se repetă? Pentru că nu învăţăm din istorie sau măcar din experienţa părinţilor. Generaţia care acum are în mână frâiele lumii s-a născut între 1945 şi 1965 şi nu a cunoscut războiul. Acum simte că pierde controlul în favoarea elitelor internaţionale ca urmare a globalizării şi a revoluţiei informatico-industriale

(e suficient să amintim Internetul, robotizarea, printerul 3D, inteligenţa artificială). Consecinţa o reprezintă succesul populismului şi manifestările naţionaliste şi xenofobe. Ne aşteaptă o conflagraţie mondială în următorii 4-5 ani? Sper să nu, dar e cazul să fim precauţi. Și citiţi cartea. Merită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihail Rotenberg 1 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.