Spiritul european, aşa cum îl percepem din manifestările sale la scara istoriei, şi în special, a contemporaneităţii, pare să fie într-o oarecare nepotrivire cu formula actualei Uniuni Europeane. O oarecare atmosferă conflictuală s-a declanşat peste tot în ţările europene, cu mult înaintea crize economice, generând o demagogie electorală improprie unor ţări de la care avem alte aşteptări. Să fie asta o contagiune venită din est? Să fie un semnal că Uniunea Europeană este departe de a constitui în realitate proiectul de pe hârtie? Să ştie câteva ţări importante din Europa ceva ce noi nu ştim sau nici nu intuim, fapt pentru care nu vor să intre în Uniunea Europeană?
Moneda euro, care a împlinit 10 de existenţă, nu va dispărea, ci va adânci şi mai mult această prăpastie între ţările importante şi cele marginale. Începe să nu mai existe nicio legătură vitală între ţări ca Franţa, Germania, pe de o parte, şi România, Bulgaria, pe de altă parte. Deciziile mari se iau deja într-un grup restrâns, într-o lipsă de transparenţă proprie războiului rece. Justificările electorale pe care presa le pune la baza acestor iniţiative, întâlniri, par mult surclasate de mentalul istoric ieşit la rampa unei noi ordini.
În context, clasa politică românească nu are nicio voce europeană. Nici la Bucureşti, nici la Bruxelles. Pe plan extern, România este inexistentă. Singura dimensiune de referinţă o reprezintă fosta dictatură şi dictatorul. Principalul motiv al acestei situaţii sunt politicianismul şi corupţia, într-o legătură oficilizată, stilizată. Politica românească se află în mâinile unor mafioţi. O shimbare la Bucureşti ar spulbera toată această aberaţie care menţine ţara în izolare.
Speranţa că Prinţul Charles va scoate România din situaţia actuală, prin documentarele despre Carpaţii noştri în care figurează drept erou principal, e îngrijorătoare pentru responsabilitatea şi viziunea publică a celor care o avansează.
Nici informaţiile despre situaţia concretă a crizei europene nu prea ajung dinspre mediul politic en titre, de la sursă, parlamentarii noştri fiind copleşiti fatal de luptele de culise din mediul european sau de acasă. Asta când nu sunt ocupaţi cu tot felul de găinării, precum Adrian Severin, membru în comisii şi comitete europene!
Nici Monica Macovei, nici alţii, creditaţi exagerat cu încredre, nu s-au ilustrat în a fi voci reale. Avem o viaţă politică dominată de funcţionari care se integrează într-o schemă şi cam atat. Politica este altceva, mult mai mult. Numai că mult mai multul implică sacrificiul, vocaţia, curajul, deseori absenţa avantajelor personsale. Lipsa proiectelor, a obiectivelor este evidentă. De unde ar putea veni schimbările dacă nu de la cei care şi-au asumat în faţa electoratului aceste schimbări? Televiziunea publică în loc să se ocupe de promovarea unor proiecte urgente şi de perspectivă, să încurajeze susţinerea şi derularea lor, vine doar cu popularizarea unor politruci implicaţi total în luptele interne de partid.
Amânarea deciziei acceptării României în spaţiul Schengen ţine nedrept economia românească în exteriorul Uniunii Europene. Vinovaţi sunt în primul rând politicienii români de la Bruxelles, care nu s-au implicat şi nu au venit în ţară, la timp, cu punctele de pe agenda acestei chestiuni. Într-o asemenea problemă diplomaţia nu prea poate face mare lucru. Diplomaţii nu au posibilităţile de implicare ale omului politic. Diplomaţia în interiorul Europei o vor face de acum oamenii politici. Aşa ar fi normal. Deja nu se mai poate altfel.
Atmosfera de război rece se instalează tot mai mult pe bătrânul continent, care pare să nu fi învăţat chiar nimic din istoria destul de apropiată. Izolarea unor ţări în curs de integrare europeană, ca România, îi face imposibilă funcţionarea guvernamentală, statală, economică. Uniunea Europeană nu e nici familie, nici maşină, nici improvizaţie. Este echivalentul unui stat. Atât, nimic altceva. Politicienii ţărilor bine aşezate economic care forţează nota spre altceva, considerând că aşa se poate evita criza economică, nu fac decât să îşi salveze temporar propriile poziţii. Considerarea Germaniei drept salvatorul Europei aminteşte de vremuri grele în Europa. Soluţia se afă, probabil, într-o deschidere spre exteriorul Europei, într-o altă relaţie cu SUA, China, Rusia, şi evident într-o nouă dinamică internaţională. Altfel, riscurile ca Uniunea Europeană să devină o palidă copie a Uniunii Sovietice deja au început să ia amploare.
Pare destul de stranie menţinerea ambasadelor în ţările membre ale UE. Uitând sumele imense de reprezentare, acestea întreţin un trecut al izolării şi chiar al războiului rece. Prezenţa lor dovedeşte că nu s-a schimbat mare lucru, încă, în Europa şi nici nu sunt create pârghii pentru o Europă unitară. Deocamdată, probabil, funcţionează numai avantajele pentru un grup foarte restrâns de state.
Este limpede, nu numai România are probleme, ci şi Uniunea Europeană. Cu atât mai mult, politicienii români de la Bruxelles ar trebui chemaţi la ordine de Parlament şi obligaţi să intre în atribuţiile pe care le au. Dezbaterile publice pe această temă ar trebui intensificate. România are o direcţie la care s-a ajuns cu mult efort, însă toată lumea politică preferă să facă altceva. Dirijismul de pe vremuri pare să fi ajuns acum într-un punct maxim. Europarlamentarii români aşteaptă ca lucrurile să meargă de la sine prin simplul fapt al prezenţei lor acolo. Fără mesaj, fără agendă punctuală, fără prezenţă activă în Parlamentul European şi în societatea românească, cei deţinând un fotoliu la Bruxelles sunt nişte impostori.
Relaţia critic-solidară dintre parlamentarii de la Bucureşti şi cei de la Bruxelles ar trebui să fie extrem de eficientă. Ea reprezintă una dintre puţinele chei politice ale ieşirii României din izolare şi o dinamizare atât de necesară a vieţii politice interne.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.