În 2008, anul în care a izbucnit criza financiară, Warren Buffett era cel mai bogat om din lume, potrivit topului Forbes. A devenit faimoasă remarca sa despre aur: metalul acesta nu are nicio utilitate; săpăm pentru el în toată lumea, pentru ca apoi să-l topim și să-l îngropăm la loc, iar, în plus, plătim și o mulțime de oameni pentru a-l păzi.
Buffett a fost contrazis la scurt timp după criza și nu de oricione, ci de cel mai exclusivist, mai secret si mai puternic club din lume. Așa caracteriza The New York Times Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară, ”banca centrală a băncilor centrale”. Până în 2009, membrii Comitetului Basel erau doar țările dezvoltate – SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Japonia, Elvetia, Olanda, Belgia, Canada (așa-numitul G10, statele care au stabilit să sporească capaciatea de creditare a FMI, în anii 1960).. De la apariția sa în 1974, Comitetul Basel a stabilit până acum doar trei mari seturi de reguli: Basel I (1988), Basel II (2004) și Basel III (2012).
Basel III
Primele două reguli stabileau că fondurile de rezervă de nivel 1 pentru bănci sunt obligațiunile emise de state (datoriile suverane), banii cash. Aurul era doar un fond de nivel 3, nu însemna bani adevărați și nu putea acoperi datorii decât la 50% din valoarea sa de piață. Basel III a schimbat aceste date. Aurul a fost ridicat la rangul de fond de nivel 1, acoperirea pe care o dă este de 100%, cu riscuri zero. Iar aceste noi reguli au intrat în vigoare în martie 2019. Aceasta explică în bună măsură goana după aur a Rusiei, Chinei, dar și a Poloniei și Ungariei, care au achiziționat în ultimele luni cele mai mari cantități de aur din ultimele decenii. Același lucru au făcut, începând din 2011, și Mexicul, Turcia, Coreea de Sud.
Achiziția de aur de către băncile centrale din Rusia și China alimentează speculațiile privind trecerea la o nouă monedă de rezerva și de schimb care să înlocuiască dolarul, aceasta în timp ce foști înalți oficiali ONU susțin trecerea la o ”monedă globală”.
Repatrierea aurului
Pe de altă parte, Germania a început să-și reptrieze aurul depozitat la Paris sau New York, într-o operațiune începută în 2017 și preconizată a se încheia in 2020. Tot în perioada post-2008, Austria și-a repatriat 50% din rezervele de aur. În 2014, Olanda și-a reptariat aurul deținut la New York. Banca centrală olandeză a anunțat atunci că, ”în aceste vremuri de criză financiară, am simțit că este mai bine să avem aurul la îndemână”. O măsură similară a fost aplicată în Belgia. În Elveția, reptarierea aurului a fost supusă unui referendum, iar măsura a fost respinsă. În România, guvernul actual a propus reptarierea aurului, măsură respinsă de Banca Națională.
Basel III a făcut ca aurul să fie mai valoros, băncile centrale au încetat să mai vândă aur, cum o făceau până la criza financiară, și au început sa cumpere cantități tot mai mari. În acest moment, analiștii financiari se întreabă până la ce nivel va crește prețul aurului și care vor fi consecințele.
Aplicarea Basel III duce la creșterea pretului aurului, de aici și presiunile din sfera politică asupra bancherilor centrali pentru a reptria aurul, pentru a cumpăra mai mult aur sau chiar pentru a permite utilizarea aurului din rezerve pentru finanțarea deficitului bugetar, așa cum se întâmplă în aceste zile în Italia. Băncile centrale par să spuna pe o singură voce ”jos mâinile de pe lingourile noastre” și sunt susținute de președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, și el membru al Comitetului Basel.
Revoluția aurului
Momentul 2019 poate marca așa-zisa remonetizare a aurului, o revenire la perioada de dinaintea deciziei președintelui Richard Nixon, in 1971, de a renunța la etalonul aur, la acoperirea în aur a dolarului american. La scurt timp, dolarul aur a fost înlocuit de petrodolar, în urma unor înțelegeri între SUA și Arabia Saudită. Cum în acest moment dolarul și petrolul sunt strâns legate, o creștere a prețului aurului va influența prețul petrolului.
Aplicarea Basel III și mai cu seamă potențialele consecințe asupra politicii monetare și a prețului petrolului sunt mai puțin tratate în presa generalistă internaționala. Au apărut speculații privind o legătură între retragerea Marii Britanii din UE în același an în care se aplică integral regulile Basel III. Haosul politic de la Londra și amânarea sau chiar posibila anulare a Brexitului arată însă ca aceste speculații nu au fost fondate. Însă merită notat că Londra este principalul centru mondial de tranzacționare a metalelor prețioase, că Marea Britanie și SUA au avut o dispută îndelungă în anii postbelici privind renunțarea la Banca Reglementelor Internaționale (cea care a dat ulterior naștere celebrului Club Basel), că britanicii au ținut să păstreze instituția și să-și mențină rolul major pe piața metalelor rare. Marea Britanie are rezerve de aur relativ modeste (nu este în clubul statelor cu rezerve de peste o mie de tone), iar aceasta ar putea fi percepută la Londra ca o vulnerabilitate în fața Franței și Germaniei, de unde, probabil, și o incercare de a se retrage din Uniunea dominată de cele două puteri continentale.
Dincolo de aceste speculații, alimentate în special de presa rusă, este limpede că anul 2019 marchează o revoluție – remonetizarea aurului după 45 de ani. Adevăratele revoluții nu se fac în stradă, nici pe platformele sociale și nici în ședințele guvernelor. Se fac discret, la Zurich sau la Basel, în cadrul celor mai exclusiviste cluburi din lume.
când se repatriază aurul ăla, o mai exista, sau l-a făcut pierdut măgărel?
Da, Marchievici, lucrurile importante se reduc la etalonul international de rezerva bancara: la 1971, Nixon i s-a supus unui fapt obiectiv, si-anume ca $ nu mai avea acoperire-n aur, din cauza razboiului din Vietnam, care explodase datoriile interne si externe ale SUA. Asa ca tipului nu-i mai ramânea decât sa constate ca SUA iesisera din sistemul Bretton Woods (1945) care, financiar, marcase victoria SUA-n WW2, acoperindu-i, de fapt, tarii, precaritatea economica. La 1971, SUA fiind în faliment (Nixon si lasa $ sa floteze). Rezultate : 1. FMI (pilon esential al acordurilor de la Bretton Woods), nu mai foloseste, nici el, dolarul, ci-o moneda virtuala, medie a mai multor valute de referinta, „drepturile speciale de tragere”. Si ce-nseamna, pentru SUA, renuntarea, de catre restul lumii, la $: faliment fara precedent, mondial. Adevarat, material, nu numai politico-moral. Dobânzi uriase la datoriile contractate : adica, pentru SUA, spectrul statutului de tara precara. 2. Datoria interna (= impozitele populatiei nefolosite în scopuri sociale, de la locuinte, la scoli si sanatate …) deja fiindu-le de neexprimat în cifre, când acolo sunt peste 50 de milioane de cersetori si fara adapost (greutate enorma la gâtul unei tari „dezvoltate”, cu, însa, centrul teritoriului, pustiu, fara infrastructuri, si China detinându-i peste 2 trilioane de dolari din datorii. SUA devenind … chinezesti. China le cumpara în vrac. 3. Asa ca SUA -si folosesc $ în scopuri politice, a se vedea Venezuela, Rusia, UE, în care el urmareste falimentul economiilor respective, printr-o concurenta viciata. 4. China a reusit sa-si impuna, însa, yuanul ca moneda de rezerva bancara partiala, si 5. UE, euro. Rusia si Venezuela recurgând si ele (în afara rublei), la ultima. 6. De unde, sanctiunile americane nu numai asupra celor doua tari, ci si asupra … UE …
Nimic nu se spune de aurul capurat de la japonezi dupa al doilea razboi mondial. Banca ASEAN, fondurile de investitii pentru imaparatul Japoniei, partidul liberal din Japonia au fost facute cu aurul furat de japonezi din Asia. Aurul ingropat in Filipine, cel care a fost recuperat, unde e? Marcos a picat din cauza asta si toata averea lui a disparut.
@Emile : da. La 22 decembrie 1989 a-nceput marea tradare a României. Cumpararea aurului de catre BNR : nu-i nevoie sa faca apel la aurul populatiei, asta ar fi si-o noutate, si de speriat. Exista o piata internationala a aurului, institutii speciale, adica bancile, care vând si cumpara între ele lingourile de aur. Fiindca lingourile au o compozitie minutios stabilita, si numai ele sunt, de fapt, „aurul bancar”, „rezerva bancara”. Fiecare tara are câte-o „monetarie” de aur, în functie de care se stabileste si se imprima moneda nationala, de hârtie. Euro fiind pus în vânzare de catre BCE, care si vegheaza (si-i si singurul ei rol) la nedepasirea cotei de inflatie admise monedei. Or, atributiile limitate ale BCE au declansat criza economica europeana: euro fiind o moneda rigida, neadaptabila conditiilor concrete ale pietei, provoaca deficite comerciale grave. Datoriile tarilor care-au adoptat euro au explodat, euro a slabit, de fapt, economia europeana. La vremea lui, Jean Claude Trichet s-a plâns de rigiditatea monedei, si, dupa al, Drahi, actualul director al BCE n-a facut NIMIC, dar ABSOLUT NIMIC pentru evolutia regimului euro. Ori, pasivitatea asta revoltatoare a „bancherilor” si ALESILOR, fiindca si tipii se derobeaza de-a legifera-n domeniul financiar si-a modifica atributiile BCE, conduc la saracia UE. De când UE, Europa teritoriilor, a tarilor, a saracit. Nimeni nu se mai ocupa de nimic. „Dupa mine, potopul!” (Ludovic al XIV lea). Si potopul si vine.
Oare se confirmă zvonul că la tentativa Germaniei de repatriere a aurului depozitat în „democratica” SUA, americanii au întors buzunarele pe dos precum Băsescu și le-a mai dat 5 (cinci) kg, restul „topindu-se”! Oare este unul dintre motivele pentru care Germania nu mai are încredere în „cooperarea” cu statul fantomă al petrodolarului? Nu ar fi surprinzător să constatăm că opoziția vehementă a BNR (de fapt Isărectu) de repatriere a rezervei de la Londra este generată de diminuarea cantității de aur pentru care plătim sute de mii de euro pentru a fi păzită! Dar Isărectu este din plamada unor Băsescu, Lazăr, iohannis, Kovesi, Maior, Coldea, deci are o imunitate universală, deci și dacă vom mai repatria vreo 10 kg. de aur, Dragnia va fi de vină!