Mbappe s-a accidentat în meciul de miercuri, câştigat cu 3-1 de PSG împotriva lui Brest, în optimile de finală ale Cupei Franţei.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, în locuinţă mai stătea o tânără cunoscută cu afecţiuni psihice
Casa Albă a declarat joi că nu va sprijini niciun plan al Israelului pentru operaţiuni militare majore la Rafah şi a declarat că secretarul de stat Antony Blinken a exprimat clar preocupările SUA
Tribunalul Timiş a hotărât, joi, achitarea medicului Virgil Musta, şef al Secţiei Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara,
„Ambele vor fi operaţionale la finalul lunii viitoare”, a scris Boloş pe pagina sa de Facebook.
Din punct de vedere istoric, am fost invadați și acum doar reacționăm. Pământul și oamenii sunt ruși și vom lua înapoi ceea ce a fost cândva al nostru.
Premierul a jurat că l-ar „face bucăţi” pe acela care ar îndrăzni să comită un asemenea delict asupra celor „cinci copii şi şase nepoţi” ai săi
Asediul asupra portului strategic de la Marea Azov a durat trei luni, din martie până în mai, iar civilii rămaşi blocaţi
Bătălia noastră continuă și se schimbă zilnic. Sarcinile din 2022 sunt diferite de sarcinile din 2024
Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa C2 din ediţia 2024-2025 a Liga Naţiunilor, alături de
La o recepţie desfăşurată la New York de strângere de fonduri pentru candidatura sa la scrutinul prezidenţial din noiembrie, când speră să obţină un al doilea mandat, Biden a
Liderii PSD şi PNL nu au ajuns la o concluzie finală în privinţa comasării alegerilor, în urma şedinţei de coaliţie desfăşurată, joi după-amiază
Într-un discurs difuzat la televiziune, Benjamin Netanyahu a estimat, de asemenea, că respectarea cerinţelor mişcării islamiste palestiniene nu va „duce decât la un alt masacru”,
Cum în Franţa maşina Guvernului şi maşina autorităţilor este Renault, în România maşina autorităţilor şi a primului ministru trebuie să fie Duster, a spus Ciolacu
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, se află pe primul loc în intenţiile de vot pentru primul tur al
Înaltul oficial şi-a exprimat îngrijorarea privind noua proliferare nucleară şi dezvoltarea „unor noi mijloace de a ne ucide unii pe alţii
Pericolul cel mare este ca dragonul, ocupat cu treburi cu adevărat importante, să nu dea o dată din coadă necontrolat
Compania „cam refuză” să facă notificarea, iar traficul din municipiul Brăila este dat peste cap, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu
Membrii AUR protestează în Bucureşti şi în țară, la sediile PSD şi PNL, față de comasarea alegerilor
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că reorganizarea inspectoratelor şcolare a fost amânată şi că va fi în vigoare anul viitor,
Mai mult de o treime dintre adolescenţii consultaţi de World Vision România (34,2%) au fost abordaţi online, de către adulţi, cu mesaje de natură sexuală.
Intoxicația cu histamină are ca efecte înroșirea pielii, erupții cutanate, simptome gastro-intestinale și dureri de cap.
Şeful statului este de părere că nu poate fi exclus niciun scenariu în privinţa alegerilor prezidenţiale, inclusiv o situaţie ca cea care a avut loc în turul al doilea de la scrutinul prezidenţial din 2000.
Relaţiile dintre Israel şi Rusia s-au deteriorat de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza.
În elicopter se aflau patru persoane şi trei au fost „găsite de către primii salvatori”.
Gabriela Firea a declarat că nu amenință şi nu strânge pe nimeni cu uşa, dar vrea să candideze la Primăria Capitalei.