Semnal de alarmă: Tot mai mulți tineri sunt victime

Mai mult de o treime dintre adolescenţii consultaţi de World Vision România (34,2%) au fost abordaţi online, de către adulţi, cu mesaje de natură sexuală.

Două treimi dintre aceştia (62,7%) au primit mesaje private sau comentarii de la persoane necunoscute în mediul online, reiese dintr-un comunicat transmis, miercuri, de World Vision.

Conform sondajului, patru din zece copii şi adolescenţi s-au confruntat cu situaţii în au fost agresaţi în mediul online, iar unu din zece a trecut prin situaţia în care a fost distribuit conţinut fals cu imaginea sau vocea sa.

World Vision anunţă lansarea unei serie de video-uri realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale, în care învaţă copiii şi adolescenţii cum să acţioneze în cazul abuzurilor din mediul online.

„Aceste video-uri au fost lansate de către fundaţie în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi vor fi promovate în toate şcolile şi liceele din România. Video-urile pot fi vizualizate şi cu subtitrare în ucraineană şi abordează următoarele teme: revenge porn (răzbunarea prin pornografie), grooming (încercarea unui adult de a stabili o relaţie de apropiere cu un minor ca să-l poată abuza sau exploata sexual) şi cyberbullying (agresiune pe internet). În plus, video-uri vor fi promovate şi pe platforma TikTok, care lansează un hub educaţional prin care oamenii din România şi din întreaga lume pot afla mai multe despre siguranţa online”, transmite sursa citată.

Potrivit sondajului, 6% dintre adolescenţi au fost ameninţaţi cu răzbunarea prin pornografie. Aproape 40% se simt neputincioşi, furioşi sau trişti când cineva este agresiv cu ei în mediul online.

Legat de agresorii care fac bullying online, 69% dintre adolescenţi spun că aceştia erau persoane necunoscute, 26% spun că erau cunoscuţi (colegi de clasă, vecini, rude mai îndepărtate), iar 5% spun că abuzatorii au fost persoane apropiate (părinţi, fraţi, prieteni foarte buni). 8,8% spun că au primit mesaje de la profesori în online care i-au făcut să se simtă inconfortabil.

Totodată, 39% dintre adolescenţi spun că au colegi de clasă sau alţi tineri de vârsta lor care au fost abordaţi online de adulţi cu mesaje de natură sexuală. Aproape 44% spun că au colegi sau prieteni care au fost victime ale bullyingului online.

„Dacă ar observa un caz de abuz în mediul online, cei mai mulţi dintre elevi (peste jumătate) ar vorbi cu profesorul-diriginte, o treime ar vorbi cu colegii apropiaţi sau cu directorul şcolii şi un sfert ar vorbi cu părinţii. Un procent mai mic (puţin peste 20%) ar vorbi cu un consilier şcolar. În cazul revenge porn şi grooming, unu din cinci spun că ar apela la Poliţie. În toate cazurile de mai sus, mai mult de unu din zece elevi nu ar vorbi cu nimeni, ba chiar în cazul pornografiei din răzbunare doi din zece nu ar spune despre această situaţie nimănui. Legat de o potenţială reacţie a profesorilor din şcoală în cazul raportării unui caz de abuz în online, 70% au spus că nu au raportat niciodată, 21% au spus că profesorii au luat măsuri, 7% că au fost indiferenţi şi 2,8% că au luat mărturia în râs şi au minimalizat situaţia”, reiese din comunicat.

Adolescenţii îşi iau informaţiile despre abuzul online preponderent din social media (74%), aproape jumătate de la profesori, mai puţin de o treime de la părinţi, puţin peste 14% de la autorităţi, dar mai mult de unu din zece nu se informează.

World Vision propune dezvoltarea unei platforme online, unde să poată fi raportate astfel de abuzuri. Aceasta ar urma să fie realizată împreună cu autorităţile competente – Poliţia, Autoritatea pentru Protecţia şi Drepturile Copilului, Ministerul Educaţiei.

„Aceste date ne arată o realitate pe care trebuie să o acceptăm şi pentru care trebuie să găsim rapid soluţii: abuzul există şi, de multe ori, rămâne în spatele uşilor închise sau pe umerii unui adolescent mult prea speriat sau ruşinat, căruia nu i-a spus nimeni niciodată că nu este vina lui şi că are în jurul lui o celulă de siguranţă. Cerem autorităţilor resurse pentru a dezvolta servicii de prevenţie şi sisteme de raportare eficiente şi reale, precum şi specialişti care să fie prezenţi în scoli, alături de adolescenţi. Din experienţa în lucrul cu elevii, aceştia ar raporta mai degrabă abuzul dacă ar avea o platformă online, unde s-ar simţi în siguranţă să facă acest lucru într-un mod rapid, simplu şi fără să fie judecaţi”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. Asa patesti cand umbli pe unde n-ai ce cauta. Sau o cauta ? Scoala n-a insultat pe cineva !

  2. ”World Vision România”, institutie de acoperire a C.I.A., face sondaje in Romania ?
    Adica face spionaj la vedere ?!
    Bravo popor roman !

  3. Sa fim serioși, se pregătesc entitățile pentru scorificarea alegerilor pe Romania, sunt tot din țară, nu din străinătate, sigla e lipita de ameri că sa dea bine la parteneri, exact că A3 CNN. Cât despre hartuire, pe mine mă agresează căpcăunii de la diferite firme pentru că am comenzi online, sau, cate o tura din strainezia pe watsapp sa ii dau like pe Instagram, poate vrea mai mult dar, nu se poate. P.s. depinde pe ce pagini intri din curiozitate sau, te agata din mers când dai curs pentru datele personale care nici nu știi unde ajung

  4. Deci pentru a proteja copii de REVENGE porn ,GROOMING şi CUBERBLLYING adică agresiune sexuală sub diverse forme prin acces la internetul, nu dispunem în primul rând ca procesul de învățământ să se facă cu cărțile de școală, cu cărțile de la biblioteca școlii sau a localității, cu dicționarele enciclopedice cu cu scris în caiete, interzicând teme de casă cu informație de pe internet. Fiindcă s-a ajuns la dictatura că dacă vrei să deschizi ceva trebuie să zici Accept All cookie-uri!!! Zici că Nu accepți tot aia e, ele îți spurcă sistematic textul. World Vision, (denumirile pe românește sunt interzise?) propune dezvoltarea unei platforme online care să cuprindă Poliţia, Autoritatea pentru Protecţia şi Drepturile Copilului, Ministerul Educaţiei unde persoane “competente” precum doamna Mihaela Nabăr să aibă un al doilea job plătit. “Alo? Ministerul educație? Sărumâna. Am apăsat 6 pentru Condica de reclamat agresiunea REVENGE porn. Mă cheamă Denisa clasa 5. Pentru Contractul de la Botanica am câutat pe net informații despre polenizare și a apărut un nenea gol zicând că ce-mi arată e o păpușă. Directoarele de la Accept și rectorii de la Pride nu sunt cooptate în platformă? Ei au experiența despre diversitate. Fiindcă încotro se îndreaptă nebunia UE agresorii din mediul online vor fi în curând încadrați la Diversitate și se va legifera Accept! Nu accepți ca Ungaria, șantaj pe fondurile UE, sabotaj economic… Și de unde până unde treducere în ucrainean? fiindcă cei ce comit REVENGE porn ,GROOMING şi CUBERBLLYING pe ucraineană sunt în Ucraina, ce să le facă aia din Platforma din România? Bine că în maghiară, germană sau romani nu e nevoie de tradus. În loc să eliminăm cauza creem platforme pentru efect.

  5. @parere…:
    din cauza cocoasei dintre urechi nu te aud.
    poate trebuie sa scrii mai tare.

    gargauni?
    ai fi avand si gargauni. de unde sa stiu eu daca folosesti protectie sau nu?
    tu le comiti si altii-s de vina. nu cred!
    tu le comiti, tu esti de vina!

  6. Da’ STATuu’ ROMAN, CE face ?
    STA (degeaba) ca d’Aia este STAT!
    STA.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.