În 1969, la doar 27 de ani, căpitanul Muammar Gaddafi prelua puterea în Libia, în fruntea unui grup de militari. Lovitura de stat s-a petrecut fără vărsare de sânge, în timp ce regele Idris se afla la tratament în Grecia. Ridicat la gradul de colonel, Gaddafi a captat imediat atenţia şi uneori a atras chiar simpatia liderilor străini.
În Africa, Gaddafi şi-a cultivat o imagine de Che Guevara arab şi a avut parte de admiraţia unei bune părţi din tineretul arab şi african
Imediat după preluarea puterii, tânărul Gaddafi a urmat politica socialistă, asemeni preşedintelui egiptean Gamal Abdel Nasser. În anii ’70 el a transformat Libia în Jamahiria Arabă Socialistă, o formă de organizare în care puterea era transferată unor comitete revoluţionare. În ciuda acestei alunecări către dictatură, Gaddafi fascina în continuare liderii occidentali, iar în anii ’70, premierul francez Jacques Chirac a acceptat să vândă liderului libian arme.
Până la a-şi transforma ţara într-un paradis al teroriştilor internaţionali, „Che Guevara al Africii” a încercat să copieze şi imaginea lui Mao. Pornind de la Cărticica Roşie a liderului chinez, Gaddafi a scris propria sa Carte Verde care conţinea soluţia la problema democraţiei-autoritatea poporului, soluţia la problema economică-socialismul şi propunea aşa-numita „a treia teorie universală”. Toţi elevii libieni erau obligaţi să citească zilnic, timp de două ore, fragmente din „opera” lui Gaddafi.
În anii ’70, ambiţiile lui Gaddafi au început să depăşească Africa. Colonelul dorea să devină liderul unei revoluţii mondiale, pe care a înţeles să o propage prin atacuri asupra Ciadului vecin şi confruntări cu forţele franceze din regiune, iar mai târziu prin atentate comise în Occident.
Gaddafi a devenit unul dintre finanţatorii mişcării „Septembrie Negru”, care a comis masacrul din dimpul Olimpiedei de la Munchen, în 1972. Gaddafi a orchestrat şi atentatul de la discoteca La Belle din Berlinul de Vest, în 1986, unde au murit trei persoane şi alte 200, majoritatea militari americani, au fost rănite. În acelaşi an a urmat atentatul de la Lockerbie, asupra unei curse PanAm.
În 1982, SUA au decis să anuleze paşapoartele americanilor care călătoreau în Libia, iar în aprilie 1986, preşedintele Ronald Reagan a ordonat bombardarea capitalei Tripoli şi a oraşului Benghazi. Hannah, fiica adoptivă a lui Gaddafi, a murit în timpul acestor bombardamente.
Partenerul Occidentului
În anii ’90, Libia a îndurat sancţiunile economice ale Occidentului, impuse în urma refuzului lui Gaddafi de a-i preda justiţiei pe organizatorii atentatului de la Lockerbie. Atentatele de la 11 septembrie 2001 aveau să-l facă din nou frecventabil pe dictatorul libian, care s-a declarat un duşman al Al-Qaeda. Speriat de invadarea Irakului de către SUA, Gaddafi a recunoscut că ţara sa are un program de înarmare cu arme de distrugere în masă şi că acceptă inspecţiile internaţionale.
În 2004, Tony Blair devine primul lider occidental care vizitează Libia după decenii de izolare. În 2007, preşedintele Nicolas Sarkozy a semnat mai multe contracte militare, nucleare şi economice cu Libia. Un mai târziu, secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, vizitează Libia, prima vizită a unui secretar de Stat începând din 1953. Tot în 2008, premierul Silvio Berlusconi acceptă să plătească Libiei, fostă colonie italiană, 5 miliarde de dolari drept compensaţie pentru ocupaţia militară.
În ciuda sancţiunilor, liderul libian a reuşit să ofere populaţiei un nivel de trai care, raportat la realităţile africane, a fost unul ridicat. Şcolarizarea, serviciile medicale erau gratuite, iar naţionalizarea industriei petrolului i-a permis lui Gaddafi să garanteze veniturile populaţiei. Însă, în schimbul relativei prosperităţi libienii au fost pândiţi de pedeapsa cu moartea pentru orice exprimare a unor teorii politice sau de închisoarea pe viaţă pentru orice diseminare de informaţii care stricau imaginea regimului. Tortura, procesele injuste, execuţiile şi dispariţiile au făcut ca mulţi libieni educaţi să aleagă calea exilului. Reîntorşi din SUA sau Marea Britanie în zilele rebeliunii anti-Gaddafi, unii dintre ei sunt cei care l-au vânat pe fostul lider.
Un nou regim pentru liniştea Occidentului
La putere de peste 40 de ani, Muammar Gaddafi nu a putut face faţă „primăverii arabe”, reîmpărţirii influenţei în Africa între Occident şi China şi unei intervenţii umanitare a NATO.
Rezervele uriaşe de valută deţinute de fostul regim libian urmau să garanteze un Fond Monetar African, care ar fi trebuit înlocuit de o Bancă Centrală Africană, până în 2028. BCA ar fi avut autoritatea de a emite o monedă unică africană.
Regimul Gaddafi cumpărase, prin intermediul petrodolarilor, procente de până la 7,5% din grupul Fiat, UniCredit, banca belgiano-olandeză Fortis, producătorul de arme italian Finmeccanica, publicaţia Financial Times sau clubul Juventus Torino. Fondurile libiene din Occident sunt acum ingheţate, ca reacţie la conflictul din Libia, însă noul regim urmează să le gestioneze.
Începând din 2005, Libia a instituit cel mai dur regim pentru aceste companii, revendicând chiar 90% din petrolul extras. Pentru gestionarea resurselor de petrol şi gaze naturale a fost înfiinţată o nouă companie petrolieră libiană. Noul ministru care va gestiona exploatarea petrolului este acum Ali Tarhouni, profesor la Universitatea din Seattle, în SUA. Tarhouni a fugit în SUA în 1973 şi a fost trecut de Gaddafi pe lista persoanelor care trebuie asasinate.
Din spusele colonelului Gaddafi
„Sunt semne că Allah va aduce victoria Islamului în Europa, fără săbii, fără arme, fără luptă. Cei 50 de milioane de musulmani din Europa o vor transforma într-un continent musulman în câteva decenii.”
„Declaraţiile fratelui nostru kenyan de naţionalitate americană Obama arată că el fie ignoră politica internaţională şi nu a studiat conflictul din Orientul Mijlociu, fie exprimarea solidarităţii cu Israelul este o minciună de campanie. Ne temem că Obama va simţi asta, pentru că este un negru cu complex de inferioritate, iar aceasta îl va face să se comporte mai rău decât albii. Aceasta ar fi o tragedie. Îi spunem să fie mândru că este negru şi să simtă că în spatele lui stă întreaga Africă.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.