În acest moment, România nu are reprezentanți reali, moral legitimi, ci niște inși care au reușit să facă din abuz însăși legea.

  „Distanța socială” restartează  deja  egoismul  care până acum era mascat de un hău al  “spațiului personal”.

România este, și poate fi, într-un impas continuu  mult mai mare decât alte state, în lipsa unor măsuri legale cu adevărat operative

Mult prea multe ordonanțe privind starea de urgență, acum a șaptea, încep să contureze măsuri care ar fi trebuit precizate încă de de la prima.

Anacronice structural, Partidul comunist și Securitatea s-au reorganizat în partidele politice actuale, cât și în serviciile de tot felul.

Președintele și primul-ministru, prin Guvernul României, trebuie să pună capăt, în acest moment dramatic, pensiilor speciale, să le denunțe,

K. Iohannis și Guvernul Orban, deși puși în fața uriașei crize mondiale cu obligații de-a denunța și elimina nelegalitățile, se comportă ca niște veritabili ciocli

Dacă populația a fost retrasă în casă pentru a limita contaminarea, chestiunea rezolvându-se destul de simplu prin declararea stării de urgență, nu aceeași eficiență se constată la nivelul structurilor statului.

Nici nu a început cu adevărat manifestarea epidemiei în România și deja se aud vocile unor salvatori de serviciu care vor legi cu dedicație pentru ei.

  Testarea pe „categorii” de risc, cu relativizarea indirectă a celor care chiar se află în risc absolut,  e o abordare care pune în discuție resursele și eficiența sistemului medical.

Cu tancurile pe străzi și sirenele mașinilor de poliție în funcțiune, descurajant, nu se rezolvă nimic, pare doar a se fi creat deja un zid între putere și populație, când lucrurile ar trebui să stea diferit.

Președintele este comandantul Armatei iar, în atare situație,  starea de urgență nu poate fi gestionată decât de Armată și conducerea sa ierarhică.

Paul Goma lasă în urmă imaginea unui om puternic, a unui scriitor care chiar dacă și-a înfrânat  cu bună știință  aripile ficțiunii a dovedit că realitatea îi este superioară. Paul Goma a fost un om liber, liber, liber!

Deși tardivă, decretarea stării de urgență prin intermediul Ordonanței militare se prezintă într-un crescendo care arată improvizația, disprețul și neasumarea.

Cei care trebuie să fie în linia întâi și să sprijine în mod concret sistemul de urgență fac un mai mult decât discutabil pas în spate, urmând într-o oarecare măsură exemplul președintelui K. Iohannis.

Președintele K. Iohannis a continuat să se transforme într-un simplu agent de igienă, rolul său fiind însă infinit altul.

O simplă constatare asupra percepției publice în ceea ce privește starea de urgență este profund neliniștitoare.

Noile dispoziții ale MAI, prin vocea ministrului și adjuncților, sunt mai mult un proiect temător, făcând o redutabilă figurație într-o perioadă în care numai de așa ceva nu este nevoie

Atâta vreme cât granițele nu sunt închise, nimeni nu ar mai trebui admis pe teritoriul României fără a fi testat. Există suficiente resurse pentru a îndeplini o asemenea misiune de maximă urgență.

Ezitările Guvernului sunt rezultatul unui Parlament care a lăsat pe umerii Executivului sarcini imposibil de rezolvat doar într-o solidarizare instituțonal/privat totală.   

România, sub asistență, pare împinsă spre situația din Italia, cu atât mai mult cu cât este parte a acestui câmp epidemiologic.

Înghețarea alegerilor. O altă chestiune privind gestionarea uriașei crize cauzată de pandemia declarată de OMS pune direct în discuție anularea tuturor  evenimentelor publice.

Actuala stare de urgentă obligă autoritățile la o responsabilitate pe care nu au avut-o niciodată, respectiv una egală cu a fiecărui cetățean.

În plină criză epidemiologică mondială, președintele Iohannis se află pe spirala propriei nătângeli politice. În timp ce țările europene au declarat sau se află în procedura declarării stării de urgență, România, prin aparatul de stat, nu are încă o mobilizare adecvată.