Autoritatea Fondului de Mediu: formator sau dușman al panourilor fotovoltaice ?

Autoritatea Fondului de Mediu: formator sau dușman al panourilor fotovoltaice? Cronice incapacități de finalizare a proiectelor de investiții absolut și fondurile europene. Simptomele refluxului slabelor performanțe economice.

Am văzut cu uimire, frustrare, nemulțumire, cum miercuri, 22 decembrie, la doar câteva minute de la deschiderea aplicației AFM aceasta s-a blocat! Cu simțul onoarei nealterat, președintele Fülöp  a demisionat, dar ministrul mediului, domnul Barna, nu i-a acceptat demisia, invitandu-l se rezolve operativ problema.

Așa încât, după cum știu, mii de solicitanți ai subvenției de 20.000 lei din programul AFM pentru instalarea panourilor fotovoltaice pe casele sau terenurile proprietate. Programul a fost relansat în aceeași zi fatidică de miercuri, 22 decembrie, la orele 16:00. Dupa multe simulari anunțate de AFM încât eram foarte aproape să-i compătimesc. Eforturile supraomenești făcute de bravii funcționari ai ,,prestigioasei” AFM, ghinion – ar fi zis lentul KVG,  deoarece imediat aplicatia s-a blocat a doua oară, în aceeași zi ! Răutate – ar fi zis bunii mei prieteni, de ce te legi de bravii funcționari AFM, se poate întâmpla și la case mai mari, ai tu ceva contra lor! Desigur că am ceva cu incompetența, nesimțirea multor funcționari ai administrației publice centrale /locale, cauza cauzelor cronicii incapacități administrative de finalizare a proiectelor de investiții, a absorbției fondurilor europene, a slabelor performanțe economice atât în sectorul public cât și în cel privat.

Le reamintesc tuturor celor care nu au depus documentația cerută de legislație în scopul obținerii aprobării instalării panourilor fotovoltaice, de putere minimă 3 kWp (Peak, adică la vârf putere maximă) cu o subvenție de maxim 20.000 lei, că în 2019, acum 2 ani, numita AFM A a blocat programul până la finalizarea investigațiilor demarate pentru elucidarea suspiciunilor de fraudare, suspiciuni rezonabile, așa cum au anuntat atunci „prietenii mei”, funcționari ai AFM .

Numai că în loc să facă ce au zis AFM nu a anunțat nici până azi are sunt instalatorii validati care au fraudat sistemul. Mulți instalatori validați onești au reclamat atunci că în timp cei ei au reușit să înregistreze câteva solicitări, alții – mai ales unii din județul Olt înscrisesera câteva mii de dosare!

Abia acum, când într-o zi aplicația s-a blocat odata la 10 si ceva apoi la orele 16 și ceva, realizam ca de fapt AFM nu a investigat nimic, a dormit in papuci pe banii nostri. Daca isi faceau datoria de functionari adevarati ar fi stiut care este cauza, ar fi perfectionat aplicatia si ar fi evitat o multime de consecinte negative:

  • – compromiterea totala a unei autoritati (in acest caz, AFM), pendinte de Ministerul Mediului
  • – blocarea unei sume de circa jumatate de miliard de lei, bani care au ,,baltit” in conturi fara a fi investiti ;
  • – ratarea montarii panourilor fotovoltaice care ar fi produc circa 100 MV electricitate si ar fi ajutat foarte mult pe contribuabilii precauti sa suporte scumpirile fara precedent ale energiei electrice
  • – împiedicarea țării noastre in realizarea angajamentelor scrise Față de autoritățile de la Bruxelles de realizare a tintelor programului UE numit Green deal (reducerea emisiilor de CO2 la 0 cu orizont 2050 precum si a subprogramului Fit for 55 care tinteste reducerea emisiilor de CO2 cu 55% pana in 2030 ;
  • -producerea de pagube materiale miilor de solicitanti care au investit timp si bani pentru intocmirea dosarelor in conformitate cu ghidul elaborat de autoritati .

Pentru cei care nu cunosc, precizez ca este nevoie de :

  • -extrasul de carte funciara, care costa 25 de lei si 2-3 ore in medie pentru a merge la sediul AFM aflat undeva intre mai multe blocuri in constructie pe Bulevardul Expozitiei, (drumul dus-intors, completarea cererii, obtinerea unei copii de pe CI, cozile de la ghiseu)
  • – atestatul ca nu aveti datorii la bugetul de stat eliberat de ANAF central cu sediul pe strada Caranseves, undeva in zona pietei Chibrit, langa cladirea IGN.
  • – atestatul fiscal prin care sa dovediti ca nu aveti datorii la bugetul local de la ANAF cu sediul in Piata Amzei, alte cozi, alt timp pierdut pentru ca autoritatile au irosit sute de milioane de lei pentru digitalizare (adica pentru un sistem care vedem ca nu functioneaza).

Onorabilul ministru Tanczos Barna a afirmat in spatiul public ca nu exista scuze pentru tratamentul la care au fost supusi sute de companii si mii de cetateni in programul CV

El a afirmat ca modul in care AFM a gestionat programul este inacceptabil si ca scuzele nu sunt suficiente.

Ministrul a dispus un control pe acest subiect si a cerut conducerii AFM ca pana joi dimineata, 23 decembrie, sa anunte rezultatele.

De data aceasta, avem noi suspiciuni rezonabile ca prafuita echipa de control nu are competenta necesara pentru a intelege tainele informaticii si a face un raport profesionist, nu unul politic, așa cum am vazut in ultimii ani drept singur rezultat al unor „sangeroase“ controale.

Iată ce face partenerul nostru strategic SUA in domeniul industriei fotovoltaice. După introducerea în anul 2016 a unui a unuia dintre cele mai eficiente mecanisme de sprijin al energiei fotovoltaice în SUA adică faimosul ITC ( solar Investment Tax Credit) capacitatea de producție a energiei fotovoltaice a crescut de peste 100 de ori. Avem convingerea că funcționarii AFM și ai Ministerului Energiei cunosc cum funcționează sistemul ITC. Reamintim celor care nu sunt în domeniu, dar sunt foarte interesati să devină producători de energie prin montarea panourilor fotovoltaice pe casele /terenurile lor proprietate, cum funcționează mecanismul ITC.

Creditul e folosit când proprietarii cumpără și instalează panouri fotovoltaice pe casele lor firmele care instaleaz, dezvoltă, finanțează proiectul, primesc creditul care este 26% l pentru proiectele din 2018- 2022, apoi de 22 % pentru proiectele din 2023. După această dată, creditul nu se mai acorda persoanelor fizice, rămânând 10% doar pentru firme .

Dovada că sistemul funcționează, sunt reprezentatiile arătate mai sus. Ce facem noi din 2019? Nimic! Este mai mult decât lipsa de performanță este sabotarea eforturilor de realizare a angajamentelor asumate în fața UE privind decarbonarea economiei.

Așa cum vedem în revista pe MAC Magazin, numai în primele 4 piețe, Germania, Japonia, Australia și SUA, numărul de locuințe echipate cu panouri fotovoltaice va depăși 11 milioane la finalul acestui an.

Industria anuală de polisilicon (cel mai utilizat material pentru panourile PV) va atinge 2550 GW potrivit unor scenarii realiste, adică 255.000 MW (pentru a avea o imagine capacitatea instalată de producție a energiei electrice în România este circa 8000 MW)

Iată de ce solicităm acțiune imediată pentru deblocarea a proiectelor de sprijin a peste 13.500 romani care vor să devină prosumeri! Prilej cu care să curețe ograda AFM și altor instituții publice sufocate de incompetenți, de nepoți, de amante etc.

Aici inca mai sunt oameni de mare calibru profesional și de mare caracter care odată eliberați de dominația bolnavilor de sindromul Dunning-Kruger, ar fi capabil de mari performante.

 

Text de Ruxandra Olteanu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20
Author

18 Comentarii

  1. Foarte greu de inteles textul Ruxandrei Olteanu. Ca impresie generala mi se pare a fi o femeie #rezist fara nici o pregatire tehnica. Madam, daca crezi ca cu cateva table pe casa vei deveni „prosumer” pe romaneste prosumator adica producator si consumator te inseli amarnic cucoana. Trigonometria, legile fizicii si conditiile atmosferice iti diminueaza nenorocitii aia de 3kw de abia mai aprinzi cateva becuri si baza consumului va fi tot reteaua. Sau poate ca ai pe cineva cu firma de solare…

    • Ești confuz și nu știi ce vorbesti/scrii … dacă ti-as spune ca factura scade la jumătate, ai crede ?

  2. Si acest program a devenit de ani de zile, sursa de furat pentru imbogatirea cui trebuie. Din start a fost esec total. Am mai scris despre acest program.

  3. Articol care deturnează adevărul. Autoritatea Fondului de Mediu este în această problemă ceva insignifiant. Cine are programele și serverele? Le are STS! Aici este filtru care verifică cine și de unde se înscrie. Și dacă cineva neiubit de SRI sau STS a reușit să se înscrie, sau dacă cineva iubit de SRI sau STS nu și-a adunat din tembelism, sau proprietatea este dubioasă documentele necesare Programul este blocat. Dacă cine trebuie nu este eligibil atunci să nu capete nimeni. Prin 2006 în luna ianuarie, probabil, un coleg de birou mi-a pus pe masă documentația pentru panou solar Apă caldă care debuta la Primaria Sibiu, el ajungând al doilea pe lista de 60 de locuri. Costa 8000 lei o instalație și primăria deconta 6000 lei. Nu aveam banii avem copii studenți unul București în alte centre universitare. În câteva zile s-au ocupat locurile. În luna iunie când și-a terminat montatul instalație, mergând colegul după cei 6000 lei i s-a spus că mai sunt ceva locuri!!! Toții membrii FDGR începând cu cel mai de vază au pe case panoul cu solar Apă caldă.

  4. Ruxandra, toată lăbăreala voastră aduce 1% în sistem.
    În rest același tipar: vom face, se pare, s-ar putea…

  5. Și dacă tot sunteți așa de interesată de mediu: unde se duc mașinile de spălat, aragazuri, frigidere, etc date pe voucher?
    Ce se întâmplă cu ele când ne ies din casă?
    Așa, pas cu pas….

    • Păi dacă nu vrei nu te obligă nimeni. Și dacă vrei du-te la gară.

  6. Partea interesanta e ca daca vrei sa-ti cumperi un autoturism electric, primesti banii aia fara greatza… si aia doar consuma. Cand vine vorba de un sistem care si produce, e dresura cu lei prin cercurile birocratice.

  7. ABSOLUT DE ACORD CU AUTOAREA ARTICOLULUI( CHIAR DACA ESTE SI O #REZIST)!!! REFLECTA REALITATEA OBIECTIVA, DUREROASA SI DE NEATINS A MODULUI DE FUNCTIONARE, A MAJORITATII INSTITUTIILOR STATULUI, DIN ROMANIA ( NEPOTI SI AMANTE, ESTE REMARCA DE NOTA 10 CU FELICITARI).

  8. Scriitorilor,
    In sfsrit avem si noi romanii un program pe care alții il au de mult. Acesta se adresează persoanelor fizice.Daca raportam 3kwh la consumul national, ne încurcam in zerourile de după virgula. Daca ne raportam la consumul si factură fiecărui beneficiar,calculele sunt mai ușor de făcut si dau cu +,poate chiar cu ++. Nori care ar îngreuna producția sunt in toată europa dezvoltata unde aceste programa sunt populare.

  9. @ capitanul soare nici tu nu esti prea breaz, din punct de vedere cacofonic: „ca cu cateva”

  10. Traim in Rrrominia tara hotiei si prostiei fara leac , o tara condusa de hoti idioti si curve timpe !

  11. Este păcat că primim Fondurile și nu lăsăm populația care dorește să le folosească?
    O fi și asta o politică!
    Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să mă înscrie cineva pe mine ca persoană fizică…poate că suntem handicapați și nu putem să ne înscriem singuri ca si persoane fizice,înțeleg că firma validată să îmi „întocmească ” dosarul .
    Eu am o instalație de 7.5 kw și sunt prosumator.

  12. Cînd grecul îți face daruri*, să te păzești!

    * din banii mei și-ai tăi fără ca cineva să ne fi-ntrebat. De fapt asta-nseamnă orice fel de subvenție/ajutor.

  13. Păi fosele septice colectate și generatoare de biogaz și electricitate, ca și panourile solare sunt leacul contra crizei de energie,.Plus industria de prelucrare a deșeurilor,..căci e plin de doze de aluminiu in jurul școlilor, de băuturi energizante,. De măști aruncate să nu mai povestim..

  14. Din păcate totul este pentru a face bani pentru uni. Sistemul costă maxim 1000$ plus că este cel mai prost, produce cateva luni și după pauză… Un sistem de 10kw – 15kw plus baterii, deveniți îndependenti energetic, dar nu se vrea asta, petru a ramane sclavi facturilor…

  15. Articolul este despre blocarea fondurilor pentru un program util celor care vor sa monteze panouri fotovoltaice cu subvenție de până la 20000lei și 3kW putere instalată! Bani blocați din 2019,adică zac în conturi și NU PRODUC,e clar,nu?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.