o analiză de Gabriel Jivănescu
Joi, 12 noiembrie, la ora 17, după nouă zile (fără două ore) de la încetarea votării în secţiile de pe teritoriul statului, a expirat termenul până la care autorităţile electorale din Carolina de Nord mai puteau lua în considerare buletinele primite prin poştă, cu condiţia ca data ştampilei de pe acele plicuri să aducă a 3 noiembrie 2020. Dacă pierdea şi în acest stat, preşedintele Trump nu mai avea chiar nici o şansă de a rămâne la Casa Albă dincolo de 20 ianuarie 2021.
Deşi are un guvernator democrat (aflat în funcţie din 2017) şi un secretar de Stat tot democrat (în post din 1997), ambii realeşi acum zece zile, în timp ce legislativul este controlat (în ambele camere) de Partidul Republican, conform celor mai recente rezultate ale scrutinului prezidenţial, Trump mai avea un avans considerabil, de circa 75.000 de voturi, pe care şi l-a menţinut, urmând să-şi adjudece, în final, cei 15 electori ai statului Carolina de Nord.
Toate modificările legate de această extensie neobişnuită, în ansamblul celor 50 de state ale uniunii, inclusiv cea referitoare la reducerea numărului semnăturilor martorilor (de la două la una) pentru certificarea votului prin corespondenţă, nu au trecut prin Congresul de la Raleigh, ci au fost hotărâte de Consiliul Electoral al statului [NCSBE]. Au fost motivate de situaţia epidemiologică specifică acestui an şi nu au suscitat dezbateri aprinse în ultimele zile, ci doar mai devreme. Atunci, cei doi reprezentanţi ai Partidului Republican în consiliu (din cei cinci, toţi desemnaţi de guvernator) au demisionat. Cum evoluţia de după „ziua votării“ nu a fost similară celor din Pennsylvania ori Georgia, mai ales că, pe 2 noiembrie, Trump a mai ţinut un miting pe aeroportul regional din Fayetteville, reuşind să-şi asigure acel sprijin popular care să-i ofere un avans constant, nu s-a mai pus problema unor contestaţii.
In SUA sunt 99 de adunări legislative, Nebraska fiind singurul stat care are un sistem unicameral (din 1937). In acest an, au avut loc alegeri pentru 86 dintre camerele locale. Ţinând cont şi de alegerile pentru posturile de guvernator, în 44 dintre statele uniunii, alegătorii au fost chemaţi să se pronunţe asupra a cel puţin uneia dintre componentele care generează aşa-zisa „trifecta” la nivelul guvernării locale. Cele trei ipostaze avute în vedere sunt: postul de guvernator al statului, majoritatea în senatul local şi, respectiv, majoritatea în camera inferioară, care ar trebui să aparţină simultan unuia dintre cele două mari partide politice americane. Pentru orice altă combinaţie, se vorbeşte de o guvernare divizată la nivel de stat. In urma alegerilor generale din 3 noiembrie, republicanii au câştigat şi la „trifectas”, urmând să domine 23 de state (dacă situaţia nu se schimbă în Arizona), cu două mai multe decât anterior, iar democraţii vor rămâne cu cele 15 state în care deţin, deja, controlul.
In SUA, procesele electorale vizând funcţiile din instituţiile federale sunt supuse legilor diferitelor state, iar supervizarea acestora cade în sarcina secretarilor de Stat, cu excepţia celor trei state care nu au această poziţie şi a celor câtorva în care nu este de competenţa lor. Din cei 47 de secretari de Stat, 35 sunt aleşi în mod direct, restul fiind desemnaţi de guvernatorii locali sau la nivel legislativ. In Carolina de Nord, funcţia de secretar de Stat este deţinută, de peste două decenii, de aceeaşi persoană, din partea Partidului Democrat, realeasă recent, dar ea nu controlează chestiunile electorale. In Wisconsin, unde tot un democrat este secretar de Stat, nu de puţin timp, ci din 1975 (cu o pauză de patru ani, în secolul trecut), de asemenea, acesta nu are atribuţii în domeniul alegerilor. Numărarea voturilor se va repeta în acest stat fără ca secretarului de Stat să i se poată imputa ceva în mod special: diferenţa în favoarea lui Biden a fost de peste 20.000 de voturi, dar sub pragul de 1%, de la care este implicită.
Dacă, după ce toate statele şi Districtul Columbia îşi vor valida rezultatele pe plan local, raportul final al membrilor Colegiului Electoral pentru alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui SUA rămâne 306 vs.232 în favoarea ticket-ului Biden&Harris (adică vor fi câştigat Georgia şi Arizona, în timp ce Trump&Pence îi vor fi obţinut doar pe cei din Alaska şi Carolina de Nord), preşedintele Trump nu mai are la dispoziţie decât o singură cale de a câştiga aceste alegeri. Ar trebui ca, prin acţiunile în justiţie pe care echipa sa de jurişti le va declanşa, să întoarcă scorurile din Georgia (cu 16 electori) – 14.172 voturi în plus pentru Biden, Arizona (11 electori) – 10.986 voturi în defavoarea lui Trump şi Wisconsin (10 electori) – 20.540 în plus pentru Biden.
Trump ar ajunge, astfel, la 269 de electori şi ar putea forţa victoria în reuniunile colegiului, dacă-şi păstrează votul electorului republican din districtul Congresului №2 din Maine şi reuşeşte să-l forţeze pe electorul delegat de democraţi în districtul Congresului №2 din Nebraska să voteze în favoarea sa (nefiind exclus, însă, ca şi cel republican din Maine să voteze invers în colegiu), la 14 decembrie 2020. Pennsylvania, unde preşedintele Trump avea pe 4 noiembrie, spre prânz, un avans de 53,3% vs.45,5%, după contabilizarea a 84% din voturi, pare o cauză pierdută, chiar dacă în instanţe se vor recupera câteva sute, dată fiind diferenţa mare, un pic peste 60.000 de voturi, în favoarea lui Biden (peste 0,5% din total, insuficient pentru a se declanşa renumărarea automată). După cum reiese din datele anterioare, doar 22.852 de voturi i-au lipsit lui Trump în cele trei state cu rezultatele cele mai strânse sau 0,2% din totalul celor circa 11,5 milioane exprimate în total!
In Georgia, renumărarea e automată, odată ce diferenţa între voturile cumulate e de nici 15.000, adică sub 0,5% din total. A fost, deja, iniţiată de câteva zile şi se va face la mână. Este unul dintre statele în care republicanii controlează tot, inclusiv poziţia de secretar de Stat. Pentru echipa lui Trump nu există altă şansă decât să încerce să demonstreze că au existat mii de buletine de vot introduse ilegal la socoteală. Este vorba de cele sosite după 3 noiembrie, ora 19, şi care (ca şi în alte state unde Curtea Supremă a SUA a făcut expres această recomandare) ar fi trebuit colectate şi păstrate separat de cele sosite la termenul legal. Argumentul că votul fraudulos nu mai poate fi identificat odată ce a fost inclus în masa buletinelor procesate pentru numărare stă în picioare, chiar şi în cazul celor venite de pe lumea cealaltă (câte or fi fost), dar nu e deloc onorant.
Şi în Nevada, Trump a pierdut greu, la o diferenţă de 26.866 de voturi, deşi avea de partea sa secretarul de Stat, în timp ce democraţii dominau restul, de la guvernator la legislativ. Arizona reprezintă, însă, un caz special, şi înfrângerea lui Trump şi a candidatei Partidului Republican pentru Senat constituie o surpriză, statul fiind unul „trifecta” înainte de 3 noiembrie. Demnitarul responsabil de desfăşurarea proceselor electorale în Arizona este secretarul de Stat, funcţia fiind deţinută de o reprezentantă a Partidului Democrat (partid ce a câştigat acum doi ani această poziţie, pentru prima oară după 1995, cu o revenire de ultim moment similară răsturnărilor de situaţie în favoarea lui Biden, la nivelul altor state, din acest an). Totuşi, în Arizona, nu s-au putut evidenţia decât «erori microscopice» în urma desfăşurării auditului intern la care au participat, în ultima săptămână, delegaţi ai ambelor mari partide (cu excepţia a trei districte din cele 15, unde republicanii au refuzat). Renumărarea devine o chestiune delicată şi nu se poate desfăşura decât într-o anumită conjunctură, greu, dar nu imposibil, de atins.
Toate aceste operaţiuni vor consuma mult timp, urmând a se desfăşura între 16 şi 24 noiembrie. După acel interval, mai rămân doar trei săptămâni până la data reunirii Colegiului Electoral şi orice contestaţii nu au prea mult timp la dispoziţie pentru a fi demonstrate şi adjudecate în justiţie. In 2000, când s-au renumărat buletinele în doar 4 din cele 27 de districte electorale ale Floridei, tot procesul a fost atât de lent, încât decizia Curţii Supreme de a-l sista, în speţa Bush Jr. vs.Al Gore, a intervenit cu numai trei zile înainte de termenul de întrunire a colegiului. Şi astfel, diferenţa de 537 de voturi a determinat alegerea viitorului preşedinte al SUA, colegiul înregistrând scorul de 271 (cu cele 29 din Florida) vs.266 în favoarea candidatului republican.
In acest an, în nici un stat dintre cele cu rezultate contestabile, nu se vor consemna, după certificarea acestora, decalaje de ordinul sutelor în favoarea lui Biden, ci de ordinul zecilor de mii. Acţiunile în justiţie ale echipei lui Trump nu pot fi iniţiate la întâmplare, ci doar în acele districte electorale în care se va putea, în final, întoarce rezultatul la nivelul statului, operaţiune ce trebuie efectuată nu într-un singur stat, ci în trei-patru. Va fi, practic, imposibil! Din păcate pentru admiratorii democraţiei americane, profitând de existenţa acestor diferenţe greu de remontat, în tabăra opozanţilor săi, s-a insinuat convingerea că, dacă Trump tot trebuia dat jos, scopul ar scuza obstrucţiile viitoare în justiţie, unde s-ar putea face distincţia dintre erorile inerente procesului electoral şi frauda invocată de acesta.
La alegerile generale din acest an, rata participării la vot a fost de aproape 67% din populaţia cu drept de vot, cea mai mare din 1904 încoace. După contabilizarea a 97% dintre opţiunile alegătorilor, pentru cele două echipe majore au votat mai mult de 150 de milioane de americani (dintre cei circa 159 de milioane de participanţi în total): 78 de milioane – pentru Biden şi 72,7 milioane – pentru Trump. Votul zis „popular“, şi care nu are decât o relevanţă statistică, ar da un raport între cei doi de 51,7/48,3. Dacă acesta s-ar aplica, fără nici o conotaţie în afara aritmeticii, asupra numărului membrilor Colegiului Electoral – 538, rezultă că votul popular ar duce la un rezultat (ipotetic) de 278 vs.260 de electori în favoarea lui Biden. Insă, iluzia că votul popular cumulat la nivel federal va putea desemna, vreodată, noul preşedinte al Statelor Unite ar fi contraproductivă.
O astfel de reformă, pe baza celei iniţiate şi abandonate în timpul primului mandat al preşedintelui Nixon (1969-1973), s-ar lovi de opoziţia înverşunată a tuturor statelor mai puţin populate, între care cele ce desemnează un minim de trei electori. De exemplu, în Wyoming (care are cea mai redusă populaţie cu vârsta necesară pentru a vota, de circa 445.000 de persoane), au votat anul acesta sub 280.000, desemnând şi un membru al Camerei Reprezentanţilor, în timp ce în Senatul SUA, la fel ca din orice alt stat, sunt aleşi, nu în fiecare ciclu electoral, doi senatori, fiecare pentru câte şase ani. Deci, cei trei electori din statul Wyoming ar avea o normă de reprezentare de sub 150.000 de cetăţeni pentru un mandat, în timp ce cei 55 de electori din statul California (unde sunt 30,6 milioane de potenţiali votanţi şi au votat peste 16 milioane în acest an) au raţia de 555.000 la un mandat, iar în Texas – de peste 560.000 la un mandat. Practic, această realitate face imposibilă adoptarea unui amendament constituţional care să impună alegerea preşedintelui prin vot majoritar la scara întregii naţiuni, fiind nevoie de ratificarea sa în cel puţin 38 de state ale uniunii.
Mai la îndemână pentru cei care se gândesc la reforma sistemului electoral din SUA este calea extinderii metodei votului divizat [„split” method], ce se aplică în Maine şi Nebraska, pentru a o înlocui, treptat şi pe alocuri, pe cea aplicabilă, în prezent, în celelalte 48 de state şi în Districtul Columbia [„winner-takes-it-all” method]. In cele două state menţionate, doi electori (ca şi cum ar fi cei doi senatori) sunt automat desemnaţi pe baza votului popular la nivelul întregului stat, iar ceilalţi electori (doi – în Maine, respectiv trei – în Nebraska) sunt determinaţi de rezultatul votării în limitele fiecărui district al Congresului SUA constituit pentru alegerea membrilor Camerei Reprezentanţilor la nivel federal.
Şi în cazul aplicării unui astfel de mecanism ipotetic, în acest an, s-ar confirma victoria lui Biden, deşi Partidul Democrat şi-a asigurat doar la limită controlul camerei inferioare a Congresului (minimul necesar fiind de 218 din 435 de mandate; anterior alegerilor avea 233). O asemenea extrapolare este, însă, contrazisă a priori chiar de rezultatele din cele cinci districte electorale din Maine şi Nebraska, unde ar fi trebuit ca aceasta să se confirme. In Maine, au fost aleşi doi membri ai Camerei Reprezentanţilor, ambii din partea Partidului Democrat, inclusiv în al 2-lea district (cu 52,9%), în care Trump a câştigat pentru preşedinţie. Mai mult, în acest stat, senatoarea Susan Collins, din partea Partidului Republican, a luptat pentru reînnoirea mandatului de membru al Senatului de la Washington, fiind unul dintre politicienii cu accente anti-Trump din propriul partid. A reuşit să-şi păstreze locul în Senat, deşi democraţii s-au străduit s-o identifice, în contra-propaganda locală, cu însuşi preşedintele. Acum câteva zile, doamna Collins a devenit unul dintre primii senatori ai Partidului Republican ce l-au felicitat pe Biden pentru victorie. Până în prezent, sunt doar 4 din 50!
Ca o ilustrare a faptului că, în Maine, votul este foarte diversificat, în condiţiile unei rate de participare de circa 80% (estimată ca fiind a doua cea mai mare din ţară la nivelul statelor), la aproape 860.000 de voturi exprimate în total, doamna Collins a obţinut cu 56.287 mai multe voturi decât Donald Trump, care nu şi-a propus decât să obţină primul loc într-un singur district electoral, ceea ce a şi reuşit, de altfel. In schimb, în Nebraska (2+3 electori), unde Biden a obţinut un elector, câştigând un district electoral (al 2-lea), în camera inferioară a Congresului au fost aleşi trei republicani, cu menţiunea că în acel district victoria a fost la limită (cu 50,9% din voturi). Menţinând nealterate aceste cinci mandate din Colegiul Electoral, ca şi pe cele trei din Districtul Columbia (în capitala ţării, democraţii putându-se lăuda cu peste 93% din opţiuni ca fiind pro-Biden), şi aplicând regula votului divizat pentru celelalte mandate din restul de 48 de state, tot Biden ar avea majoritatea în colegiu, lui Trump revenindu-i maxim 263 de electori, cu şapte sub pragul victoriei.
In rest, în Camera Reprezentanţilor de la Washington, pot fi regăsite câteva figuri cunoscute: în primul rând, doamna Nancy Pelosi, reconfirmată în districtul său din California cu 78,2% din voturi (pe locul 2 fiind o altă democrată); Andy Harris, cel ce a ţinut să deplângă centenarul Trianonului în Congresul SUA, singurul membru republican din cele şapte mandate ale statului Maryland, şi câţiva ce şi-au păstrat fotoliile cu 0 voturi, nefiindu-le opuşi contracandidaţi. In schimb, Laura Loomer, temuta tânără conservatoare ce a candidat din partea Partidului Republican tocmai în circumscripţia în care se află somptuoasa reşedinţă a lui Trump, Mar-a-Lago din Palm Beach, nu a reuşit să obţină decât aproape 40% din voturi, nefiind aleasă. Ea devine, însă, unul dintre membrii emblematici ai noii generaţii de politicieni din SUA.
Dacă tot am pomenit de doamna Pelosi, care revine cu ambiţia de fi renominalizată drept speaker al Camerei Reprezentanţilor, gerontocraţii par a pune stăpânire pe toate poziţiile esenţiale ale democraţiei americane. Cu un preşedinte ales de 78 de ani, liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell (de Kentucky), aflat la al 7-lea mandat de senator, va împlini 79, în februarie viitor.
Bătălia pentru controlul Senatului nu se va încheia la 5 ianuarie 2021, când este programat turul II pentru cele două mandate de Georgia (unul regulat de şase ani şi unul special de doi ani). După deranjul recent, republicanii locali sunt motivaţi să anuleze, printr-o lege adoptată în regim de urgenţă, votul prin corespondenţă, care l-a propulsat pe Biden în postura de câştigător, atât la nivelul Georgiei, cât şi la nivel federal. Aşa ceva este cu neputinţă, din cauza numărului mare de militari detaşaţi la bazele americane din străinătate. Dintre aceştia, circa 25.000 au votat la scrutinul prezidenţial, în timp ce toţi cetăţenii cu drept de vot din Georgia au primit automat, prin poştă, formularul prin care puteau cere să voteze în absenţă, dar numai pentru alegerile primare. Pentru 3 noiembrie, a fost nevoie să se adreseze autorităţii electorale, în acest sens.
In schimb, votul prin corespondenţă universal, cu buletine de vot trimise tuturor alegătorilor, dar fără a exclude prezenţa în persoană la secţiile de votare, a fost disponibil în cinci state (Hawaii, Washington, Oregon, Utah şi Colorado) şi în D.C., ce l-au folosit şi anterior, acestora adăugându-li-se, temporar, din cauza pandemiei, alte cinci (California, Nevada, Montana, Vermont şi New Jersey). In toate cele unsprezece entităţi, dintre care patru alcătuiesc bastionul Partidului Democrat de pe coastra Pacificului, nu au apărut complicaţii ori contestaţii, căci democraţii au pierdut doar în două. Acestea s-au ivit, însă, în cele 15 state ce le-au trimis prin poştă tuturor alegătorilor cererea de a primi buletinele de vot şi de a vota, ulterior, prin corespondenţă. Rezultatele pentru cele două scrutine senatoriale din Georgia de pe 3 noiembrie nefiind, încă, validate, rămâne puţin timp disponibil pentru a se pregăti o campanie de vot prin poştă ori la cutiile speciale de amploarea celei precedente. Probabil, având în vedere miza excepţională pentru democraţi, obligaţi să câştige cele două mandate pentru a obţine paritatea (50 vs.50) în Senat, cele două mari partide îşi vor îndemna simpatizanţii să voteze în persoană, anticipat sau pe data de 5 ianuarie 2021.
Când doamna Kamala D.Harris va fi confirmată ca vicepreşedinte al SUA, locul său de senator va fi preluat de o altă persoană. Alegeri pentru un nou mandat vor putea fi organizate ulterior. Data expirării actualului său mandat este după noiembrie 2022. Pentru cei doi ani rămaşi, conform legislaţiei în vigoare în statul California, guvernatorul are dreptul să desemneze un înlocuitor. Aici se intră într-un domeniu cel puţin pitoresc. Intrucât guvernatorul este democrat şi coleg de generaţie cu doamna Harris, nu pot apărea mari surprize, dar acesta îşi poate numi în Senatul SUA un prieten, soţia, soacra sau chiar pe sine, doamna Lisa Murkowski, senator de Alaska, fiind cel mai atrăgător exemplu. In decembrie 2002, când tatăl său a devenit guvernator al Alaskăi, aceasta a fost nominalizată chiar de el pentru a-i prelua mandatul în Senatul SUA. De atunci, a mai fost realeasă de trei ori, fiind un republican moderat. In 2010, a reuşit să fie aleasă prin înscrierea numelui său pe buletinele de vot de către alegători (o situaţie extrem de rară în istoria Senatului SUA, unica după 1954; şi buletinele pentru scrutinul prezidenţial din acest an au avut un patrulater liber pentru acei candidaţi proprii pe care orice alegător era liber să-i propulseze la Casa Albă prin votul său). Prin absurd, după ce Gerald Ford rămâne singurul preşedinte al Statelor Unite (1974-1977) desemnat şi nu ales, cel pe care guvernatorul Californiei îl va nominaliza ca senator ar putea, în împrejurări similare celor pe care Ford le-a trăit, în 1973-74 (când, fiind membru al Camerei Reprezentanţilor, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte şi, după confirmarea sa în cele două camere ale Congresului, a ajuns să-i preia locul de preşedinte lui Nixon, după demisia acestuia), să ajungă preşedinte al SUA fără a fi ales vreodată într-un post reprezentativ.
Pe fondul acestor speculaţii şi al incertitudinii legate de tranziţia către preşedinţia lui Joe Biden, secretarul de Stat Mike Pompeo a mai avut puterea să afirme că la Casa Albă se lucrează «la o tranziţie lină spre o a doua administraţie Trump», în timp ce un consilier prezidenţial a postat un mesaj numind ceea ce se petrece în jurul lui Biden o «mare înşelăciune». Totuşi, după opt zile cu doar câteva postări pe Twitter, preşedintele în exerciţiu a apărut vineri după-amiaza, pe peluza grădinii de trandafiri a Casei Albe, declarând că «în privinţa noii administraţii, doar timpul ne va spune care va fi aceasta».
Nimic îmbucurător pentru Republica Moldova…, cu atât mai mult cu cât, în aceste zile, atenţia opiniei publice din America se redirecţionează către impactul maladiei COVID-19, ce pare de necontrolat, sau spre Masters-ul de golf de la Augusta!
@IR: Vorbesti prostii cu Polonia. Pe cale de consecinta, inseamna ca acelasi bine ne-a fost facut si noua. Autorii sint aceeasi. Nu am auzit inca despre Trump sa fi cistigat alegerile.
@Anonim, ps: nu stiu daca esti la curent cu ultimele evolutii-n SUA (decizii la nivelul statelor – Georgia, Michigan -, situatia juridica din Pennsylvania…), însa Trump castiga alegerile.
@Anonim: Bine i-au facut Poloniei, daca vrei sa stii! BINE. În 1938, Polonia sfâsiase Cehoslovacia. Unul din leaganele Europei. + prometeismul (= fascismul) ca doctrina-n Polonia. + polonezii, xenofobi, ANTISEMITI si revansarzi prin „traditie”.
@IR: In timpul invaziei germano-sovietice a Poloniei, Hitler si Stalin fiind buni firtati intru cotropirrea altora.
@Anonim: pai, vad ca nu ma contrazici. Capturati în 1939, în timpul invaziei.
@Ileana Rollason: La Katyn au fost asasinati polonezii capturati in 1939. Revisionism dar mai cu masura …
@Anonim (II) : Mai ales ca SUA, în Razboiul Rece si dupa – nu atât Polonia -, dezgroapa „masacrul”. Putin „recunoscându-l” din motive de relatii COMERCIALE si politice de pacificat. „Recunoasterea” mai si soldându-se cu accidentul de la Smolensk. Nu URSS a „subjugat” noua Polonie. Singur-a facut-o, dupa ’89, din nostalgii prometeiste si-acuma alimentata fiind de lobbying-ul diasporei din SUA, unul din principalii factori electorali ai lui Obama-Biden. Ultimul reavând, acuma, daca institutiile SUA ar fi fara minte si l-ar proclama, prilejul de-a redeveni ce-a fost toata viata, adica un pericol pentru omenire. În umbra (= marturisire oficiala, de-a lui Robinette însusi) fiind acelasi Obama (BLM) caruia Robinette vrea sa-i creeze nu stiu ce post-fortareata la Curtea Suprema. ps pe Marin Preda l-am uitat. Morometii, admirabili, numai ca sunt în Franta de zeci de ani, si pâna si pe Calinescu (George) l-am uitat. Continutul. Nu si ironiile colorânu-i personalitatea. Îi am în biblioteca pe-amândoi, numai c-am avut santiere serioase-n apartament, si altele, ani de zile, în timp ce prieteni români, cultivati, de litere, cu care sa-i evoc, nici macar „unul, doi, poate vântu'”, din pacate. Fostul ambasador în Lxbg, nepot de-al lui Vianu, crescut la … Paris (în care stii de la Eminescu ce-„nvata”
ai nostri tineri) dându-se, în principal, în spectacole (de-ale puterii, nu si de-altceva. Copiat fiind de Johannis-paltonul. Exemplu privindu-l pe ambasador (si-adicent, fost ministru-n România si senator) : masina de serviciu. Pe care personalul ambasadei o-nconjura cu religiozitate, fiindca mascota individului).
@Anonim (I): Bine ca ti-ai adus mainte de Stefan! Felicitari. Ca te refereai la istoria mai recenta mi-am dat seama pe masura ce-ti raspundeam. La Katyn, am impresia. Care, judecând bine, ramâne-un mister. Rusii (care câstiga razboiul ruso-polonez de dupa WW1) îi DEPORTEAZA pe ofiterii polonezi în Nordul Siberiei, într-un gulag. Nu-i omoara, îi pun la lucru. N-au produs, asadar, un Katyn în anii ’20, n-aveau de ce sa-l produca-n WW2. 1941: atacul Uniuniii sovietice-n WW2 a fost COLECTIV. Unde-s, cu alte cuvinte, resturile pamântesti ale celorlalti participanti, nemti, italieni, cehi, unguri, români, înclusiv? cum si de unde-ar fi ajuns, în grup compact, la Katyn, numai si numai polonezi? Armatele sovietice n-aveau vreme de tipii, fiindca se tot retrageau, pâna si Moscova suferind un asediu urias, resuscitând disperarea patriotica si-n fine trezindu-l pe Stalin, autor al unui contra-atac de supravietuire, de ultima sansa, cu armele fabricate-ntr-o graba extrema, si de catre femei, mai ales, în uzine subpamântene prin Urali. Si fiindca armatele sovietice se retrageau, n-aveau vreme de polonezi, lasându-i sa putrezeasca pe câmpuri, Katyn poate fi si-o punere-n scena grosolana. Cadavre aduse mai târziu, îmbracate si-ngropate. Repetitie generala pentru, între altele, TIMISOARA, IUGOSLAVIA, Irak, Siria, Ucraina.
@Ileana Rollason: Eu am vorbit de istoria (relativ) recenta. E drept ca Polonia, in perioada sa de glorie, a avut visuri expansioniste, ca nu degeaba i-a cotonogit Stefan in Codrii Cozminului (in Bucovina!), dar aceasta a fost demult. E la fel de drept ca propriile pacate, din care infumurarea nu lipseste, a contribuit la pieirea statului feudal polonez, dar asta nu da dreptul Rusiei, care a supravietuit ca putere imperiala primului razboi modial, ba inca mai si prospera ca atare, la a subjuga noua Polonie, asa cum a facut brat la brat cu Germania nazista. Subiectul comunism este prea vast. In principu, nu te-as contrazice in toate aspectele dar, trebuie sa recunosti ca, in cuvintele lui Marin Preda, a fost o utopie ca oricare alta …
@Anonim, ps, erata „Anonimule”, „PUNÂNDU-SI OCHII si PE BUCOVINA” … „Comunismul”: te-nseli grav. Comunismul a scos, de pilda, România – care N-AVEA PRETENTII REVANSARDE, si care, în plus, fusese „sub vremi”, adica, si mai ales, SUB OTOMANI, secatuita (ca sa nu pomenesc si de Afacerea Optantilor, cumpararea, cu aur greu, a Transilvaniei, si de-mpingerea ei în WW2, din care-a iesit si ruinata – fiindca nu i se recunoaste cobeligeranta si-are de platit daune Aliatilor -, si decimata (de mormintele soldatilor români, morti în transee promiscui la Stalingrad, dupa ce mancasera sobolani si pamânt, nici nu mai pomenesc, fiindca nu exista, România nu le-a ridicat nici un monument la Stalingrad sau aiurea), si-n ruine (bombardata fiind de Aliati, de britanici, mai ales, si-n 4 aprilie ’44, de americani, si dupa 23 August, de nemti) + EMIGRATIA, fiindca parte a „lumii bune” o luase la spinare-n Apus (dar manifestându-si „pretentiile” dupa ’89), ce fel de orânduire sociala ai fi vrut în tara? când pâna si vesticii si-au nationalizat industriile (bombardate) dupa ’44? de unde bani, decât pusi în comun, la Banca Nationala, si din care sa-nceapa reconstructia? când în ’44, 90% din populatie = analfabeta si locuind în bordeie ori fara locuinte, si-n ’90, scolita si-n apartamente cu apa curenta si-ncalzire centrala … ASTA a facut „comunismul” în România. Polonia fiind construita de nemti, Ungaria, de austrieci, Cehoslovacia, la fel … singura sub otomani, din tarile „comuniste” fiind România. Asa c-„analiza” facuta de oamenii politici SUA privind „comunismul” = zero barat. Ar fi trebuit sa tina cont de secolele imperiilor trecute ale Europei. Singurii investind în România fiind francezii (si trimitând specialisti în infrastructuri, între care si-un stramos de-al meu, si construind prin tara, între care, Bucurestiul, dar si-n privinta învatamântului …)
@Anonim: ma dezesperi. „Libertate nationala”, când Rusia nu se formase, în timp ce Polonia deja era Republica celor Doua Natii, si la 1600 cotropeste Moscova?! noroc de cetateanul Minin si de contele Pojarski, draga @Anominule + de faptul ca rusii au fost în stare sa scape de tatari, fiindc-ai fi avut, acuma, ca vecini apropiati în ce-ar mai fi ramas din România (PROMETEISTII LUI PILSDUSKI, dupa ce scapasera de Cehoslovacia, PUNpANDU-SI OCHII si PE BUCOVINA, pâna pe la trecatorile spre Transilvania!), tatarii + Moldova (si partea româneasca, si Republica Moldova, si Ucraina, pe care tipii o ocupasera si-n timpul Republicii celor Doua Natii) si Dobrogea-n „Polonia” „eliberata”! care „POLONIE „ELIBERATA” ar fi ajuns pâna la MAREA CASPICA. ps Prometeistii nu „promit nici o orânduire sociala”, sunt COTROPITORI DEVASTÂND TERITORIILE OCUPATE SI OMORÂNDU-LE LOCUITORII. Sunt, adica, FASCISTI. PROMETEISMUL = PRECURSORUL FASCISMULUI. Lucru recunoscut si de istoriografia vestica.
@Ileana Rollason: E absurd sa negi ceea ce rusii insisi, in sfirsit, au acceptat. Prometeismul a fost doctrina luptei de eliberare nationala a polonezilor, nicidecum superioritatea nationala si religioasa, acestea fiind apanajul nazistilor. Izomorful se regseste in doctrina comunista, care promitea, prometeist, o orinduire sociala superioara oricarei alta. Ce s-a ales de paceste promisiuni este clar acum pentru toata lumea.
@Anonim (II): 4. Padurea Katyn : nu face obiectul studiilor. De negat responsabilitatea rusilor, însa, o neg eu. Dumireste-te privind îndoctrinarea armatei poloneze (de la Pilsudski citire) în prometeismul FASCIST „traditional, clasic”, pentru care Polonia si fusese impartita. N-a fost agent german, dracu’ sa-l ia. A fost un polonez fanatic, marginit si REVANSARD PROMETEIST (cu mot, fiindca polonezii erau CATOLICI, „elita”, si rusii, „INFERIORI” = ORTODOCSI. Asta si fiind RESORTUL PROMETEISMULUI. Concluzia mai multor cercetatori, nesovietologi). Iredentistii UNGURI: unde-s cladirile UNGURESTI în Transilvania? Gotice, clasice, rococo si Art Nouveau VIENEZ, da, „unguresti”, BA + ca Transilvania era GUVERNATA DIRECT DE HABSBURGI.+ WW1, Tratatele de pace, + WW2, Tratatele de pace.
@Anonim (I): citesc, acuma, pe net, un studiu (25 de pagini) de Roberta Manning (una din pionierele scolii „UCLA”, ea însasi, prof univ la Boston. Moarta la 73 de ani. Când i se aduc ELOGII APASATE), privind „epurarile” din anii 1937-1938 la Smolensk. Cu documentele-n fata. 1. 1937-1938 = criza economica mondiala. Resimtita si-n URSS, si bine. Asa ca tipii fac sedinte de partid sa caute vinovati (= se paruie-ntre ei). 2. Tipa spunând, si-are dreptate, ca epurarile (= excluderile din partid) n-au fost ordonate de Stalin, în ciuda parerilor preconcepute, si ca Stalin i s-a supus, dimpotriva, bazei, care-i impunea sa se gaseasca vinovati. Una din cauzele epurarilor = criza de LOCUINTE, conditiile mizerabile de locuit ale populatiei. Unul din epuratii din 1937 (sau ’38) având studii: facuse, adica, 6 (sase) clase primare. Îti închipui nivelul de gândire, capacitatea lui mentala, cu … 6 (sase) clase primare. Când, iarna, lumea fara casa-masa murea de frig. Alta cauza a epurarilor = recoltele nesatisfacatoare, în ciuda prognozelor. Si principala cauza = furturile din avutul public. 3. Sedintele de partid fiind razboaie-n lege, cu sefii organizatiilor ramasi aceiasi autocrati surdo-muti la situatie, daca scapau de revolta. Militia neintervenind, chiar si la furturi si distrugeri, daca partidul nu-i semnala nimic.
@Ileana Rollason: Sper ca odata sa am ocazia sa citesc scrierile UCLA, desi am mari dubii asupra exactitatii lor, intrucit contrazic flagrant ceea ce am auzit cu propriile urechi. Nu m-ar mira sa aflu ca neaga raspunderea sovieticilor in masacrul de la Katin. Nu imi spune iar ca polonoezii sint vinovati si ca Pilsudski a fost agent german… Vor fi fost arhitectii germani dar nici efortul autohtonilor nu poate fi neglijat. Altminteri, mutatis mutandis, sustii cauza iredentistilor unguri, in general a celor care ii denigreaza zi si noapte pe romani. Este, intr-adevar, o istorie dureroasa, aceea de a nu avea tara, dar care, din pacate, se repeta. Da, Europa, lumea in general, este in deriva. Dureros este ca se intimpla in Franta, alta data sursa de lumina si libertate. Unde se va ajunge, nu stiu. Poate chiar la o noua revolta in masa, indiferent sub ce steag, intrucit nu mai lucreaza nimeni cu secera si ciocanul.
@Anonim (II): Electoratul de stânga si extrema stânga fiind revansard, primitiv, de-o brutalitate si proasta crestere drastice, dar cu „eroi”, întodeauna de-ai LUI. Asa ca primarul socialist distruge tot ce facuse bine primarul de drepta precendent în 37 de ani (adica un oras înflorit, 3 flori = turism asigurat), îsi bate joc si de monumentele istorice, mutându-le parti prin alte cartiere ale orasului (…) si mai arzându-le si câte-un ghetto (ilegal) în coasta … Si sa nu observi ca-i ilegal, ca „delirezi” (nou primar de dreapta fiind, inclusiv. Mai ales ca, din creditor la finele mandatului primarului orasului florilor, orasul ajunge-n 12 ani si cu asfaltul ciuruit, si fara parcuri si flori, si c-un ghetto de nesuportat, si cu bloace definitiv neterminate, si cu datorii de zeci de milioane de euro …peste care, si Vestele Galbene, si … „covid”-ul…, ca nuuu, „Marx n-avea dreptate ” … numai ca de ce ti-e frica (demonstratii monstre), tot nu scapi …unii vorbind de Craciun, si-altii, (si) de Pasti …
@Anonim (I) : „Bastinasii”. Erau muncitori, nu proiectanti. Nu erau nici investitori. Marii Anonimi. Neavând nici macar initialele pe câte-o piatra sau caramida. Arhitectii fiind, întotdeauna, nemti. Trebuie sa te consolezi, de altminteri, cu ideea ca TOATA Europa a fost construita de tipii. Imperiul Habsburgic, vechi de sute si sute de ani. Si Hohenzolernii, intrati si ei în legenda mondiala (de la cel putin Friedrich al II lea cel Mare al Prusiei). „Revizionistii”: întâi citeste-i. Diferenta (si fata de Carrère d’Encausse) este ca umplu epoca. O iau la descusut din toate punctele de vedere. Asta toata lumea a observat si elogiaza. Diferenta-ntre ei si „totalitaristi” e ca primii-i fac excursul epocii, o-mbraca si istoric, si social-economic, si-o interogheaza prin comparatie cu trecutul provinciilor (Polonia nefiind o tara, si Rusia, o imensitate). Te plimbi eu ei pe strazile satelor/oraselor ca s-ajungi pe culoarele Kremlinului. Tipii „neextragând” un personaj, asa cum fac „totalitaristii”, si nici ne-„fotografiind” dintii unui Dracula, de dragul senzatiei, distrugându-si, imediat dupa, un cliseu nereusit. Excursia cu primii e-ntotdeauna reconfortanta, participativa. Cu-ailalti dai de-o Godzila, de-un robot distructiv, asa cum îsi fac americanii filmele de animatie (si nu numai), simpliste, cu zmei si capcauni/zgripturoaica/Cenusareasa (în varianta prostituata = Fecioara Maria). Sadismul lecturii adresându-li-se americanilor, ahtiati de senzational, obisnuiti sa se-omoare pe strada … si sa nu crezi ca-n Franta-i mai bine.
@Ileana Rollason: Apreciez de multe ori excursiile tale prin istorie (prin cultura in special) dar cred ca te duci prea departe. Sigur ca polonezii si balticii sint altceva decit rusii dar si acestia din urma au radacini nordice. Nu accept ideia dupa care tarile respective au fost construite de altii. Cumva bastinasii au stat cu burta la soare?? Nu, eu nu ii cred pe acei revizionisti. Numai cifra victimelor din Basarabia (in sensul extins al termenului) o intrece pe aceea promovata de UCLA. Da, multi din ofiterii scapati din epurare s-au nascut in timpul tarismului, la fel ca Stalin de altfel, dar consecintele epurarii au fost catastrofale, intre altele, cauzind reculul din prima faza. Da, factorul ‘gloata’ a contribuit la varsarea de singe din ambele revolutii. O spunea si Cosbuc in poezia sa despre pamint.
@Anonim, ps : Si cum crezi c-a fost în Franta, când Ludovic al XVI lea îi cere Garzii personale, de elvetieni, sa depuna armele? gloata masacrându-i pe soldati. Aproape 1000. Adevarata armata nationala abia Napoleon construind-o. Cu tot ce-a urmat. În Rusia, mai ales. Hitler, urmat de americani, folosindu-l ca … model.