Cu toate că medicina înregistra progrese semnificative, iar nivelul de încredere în doctori urma o direcție ascendentă, Bucureștiul din a doua jumătate a secolului al XIX-lea se afla constant sub amenințarea diferitelor maladii, frica de boală marcând viața de zi cu zi a oamenilor. La venirea în țară, doctorul Carol Davila, cel mai de seamă reformator al serviciului medical din această perioadă, găsește viața medicală și igiena populației într-o stare deplorabilă.
Numărul mic de spitale, lipsa unui sistem de educație specializat cântăreau greu asupra destinelor oamenilor, fie că trăiau la periferie sau în centrul capitalei.
În pofida creșterii natalității și a stabilirii în oraș a unui număr considerabil de străini, Bucureștiul se confrunta cu o scădere a populației în deceniul al șaptelea, pe fondul epidemiilor de angină difterică, holeră și variolă. Mortalitatea atinge valori îngrijorătoare, cifre augmentate de victimele Războiului de Independență. În plus, mulți oșteni ai armatei române căzuseră pradă febrei tifoide, contractată pe front.
Din statisticile prezentate de V. Bianu în lucrarea „Igiena orașului Bucuresci”(1881), aflăm că la un an după încheierea războiului situația în capitală se prezenta astfel: din totalul de 7120 decese, 5045 erau copii și celibatari (70,77%), 1043 căsătoriți (14,40%), 780 văduvi (11,41%) și 252 cu starea civilă necunoscută (3,42%). Bărbații mureau în număr mai mare decât femeile, în rândul celor celibatari și căsătoriți, raportul inversându-se în cazul văduvilor. Considerând vârsta, cel mai mare număr de decese se înregistra la copiii între 1-5 ani, apoi la cei între 0-3 luni și între 6 luni-1 an. Din cei 5962 copii născuți în anul 1879 în București, 1654 (27,7%) au murit înainte de a împlini 1 an, iar 3488 (58,4%) au murit până să împlinească 5 ani, ajungând la pragul de 10 ani doar 13,9%. Situația pare a se îmbunătăți ușor către finalul secolului, în 1896 decedând doar 3115 copii, cu vârste de până la 15 ani. De această situație se făceau responsabili mai ales părinții care nu cunoșteau normele elementare de igienă și alimentație, adaptate vârstei copiilor. Ignoranței i se alătură sărăcia care obliga familiile să locuiască înghesuite în locuințe mizere, fără aerisire adecvată și lumină, precum și precaritatea măsurilor sanitare.
În volumul „Să nu audă lumea. Familia românească în Vechiul Regat”, Liliana Andreea Vasile consideră că cele mai frecvente boli necruțătoare ale românilor din Vechiul Regat erau tuberculoza, pneumoniile și bronșitele, debilitatea congenitală și cea senilă, gastro-enteritele, bolile inimii, nefritele, congestiile și hemoragiile craniene, cancerele și, nu în ultimul caz, bolile contagioase, încă destul de frecvente: difteria, scarlatina, febra-tifoidă sau holera.
În București, apariția multor boli era determinată de starea igienică a caselor care dovedea adesea o „culpabilă nesimțire din partea proprietarilor”, de inexistența sau proasta administrare a salubrității publice, frecventa contaminare a apelor, solului și aerului. Privatele nezidite din fiecare curte ajungeau să infecteze frecvent puțul aflat doar la câtiva metri distanță. Chiar și după introducerea canalizării și apei curente, situația nu se îmbunătățește semnificativ căci: „Toate murdăriile se varsă în Dâmbovița, din care beau apă locuitorii din parte de jos […]. Cu apa infectată a acestui râu se udă zarzavaturile. Se recomandă precupeților să spele legumele, dar ei, și dacă le spală, se servesc tot de apa din Dâmbovița, așa încât totul se învârte într-un cerc vițios și periculos.”
Febra tifoidă, holera, tifosul exantematic și dizenteria se situau în topul bolilor cauzate de lipsa igienei urbane, contaminarea solului și apei cu dejecții organice, mai ales în periferiile aglomerate. În intervalul 1868-1880, febra tifoidă a fost responsabilă pentru o medie de 330 de decese anual, exceptând anul 1878 când se înregistrează un maxim de 810 cazuri. Și holera s-a aflat pe o traiectorie ascendentă, în 1873 afectând 1240 de bucureșteni, dintre care 746 decese. Pentru a frâna evoluția epidemiilor, la începutul secolului XX, Consiliul de igienă al capitalei își mobilizează personalul în vederea inspectării localurilor publice (birturi, cârciumi, hanuri, băi publice, ateliere, etc.) piețelor publice și chiar a 250 de locuințe private, dispunând evacuarea și, în cazuri extreme, demolarea clădirilor.
Deoarece nu beneficiau de rețea de canalizare completă, străzi pavate, toalete publice iar deșeurile menajere continuau să se acumuleze în curțile oamenilor și pe străzi, anumite zone ale orașului (Vitan, Grozăvești, Grant, Măgurele, Cărămidari, Afumați), rămân adevărate focare de infecție.
Febrele eruptive contagioase sau „lipicioase” precum variola, scarlatina sau rubeola care se manifestau în fiecare an, mai ales în anotimpurile calde, nu mai constituiau o problemă atât de gravă comparativ cu începutul secolului al XIX-lea. În statistici, fluctuația deceselor anuale era cauzată mai ales de insuficiența vaccinurilor. Pentru prevenirea și combaterea lor, doctorul Davila propunea:
- „Aflarea bolnavilor.
- Isolarea lor.
- Desinfecțiunile.
- Inocularea cu seruri preventive și therapeutice.
- Tratamentul antiseptic.”
Spre deosebire de unele țări occidentale în care mortalitatea generată de tuberculoză începuse să scadă încă de la jumătatea secolului, în spațiul autohton „oftica” era încă „cea mai agresivă dintre toate maladiile care îi afecta pe români”. În intervalul 1867-1900, cifrele mortalității anuale în București variau între 625 și 915, raportate la o populație care crescuse de la 155.000 (1867) la 250.000 (1900) de locuitori. În 1876, Dr. Felix numea tuberculoza „un inamic”, instalat permanent în mijlocul populației, „care corupe sănătatea generațiilor viitoare și care dă Bucureștiului caracterul unuia dintre cele mai nesănătoase orașe europene.”
În „Raportul general asupra igienei publice și asupra starei sanitare a capitalei” (1898), doctorul Nicolae Georgescu oferă o serie de sfaturi contra tuberculozei: „Bolnavul trebuie isolat, adică să locuiască singur într-o cameră: dacă nu se poate face isolarea aceasta, atunci cel puțin să doarmă singur într-un pat, având rufăria și așternutul deosebit numai pentru persoana sa”. Trebuia să scuipe „într-o scuipătoare cu lichid antiseptic pe fund și niciodată în scuipători cu nisip, care nu împiedică molipsirea, iar când iese din casă, va scuipa într-o scuipătoare mică de buzunar, și niciodată pe jos, mai ales pe trotuare.”
Dintre bolile venerice, sifilisul era cel mai cunoscut, la nivelul întregii țări înregistrându-se (în 1895) 9880 de cazuri, cu 94 de decese. Statistica nu reflectă situația reală deoarece foarte mulți bolnavi preferau să ascundă boala și nu se adresau medicului pentru a primi tratament, deși legea sanitară le asigura consultația gratuită. Mai mult, în ciuda prescrierii tratamentului, cei atinși de maladie îl abandonau în scurtă vreme sau nu-l urmau regulat. Statul a intervenit, adoptând măsuri de prevenție a răspândirii bolii, precum reformarea sistemului caselor de toleranță sau controlul strict al prostituției clandestine.
În imagine: București- Spital pentru răniți (detaliu), lucrare aflată în patrimoniul Muzeului Municipiului București, sursa:
https://mmb.atcsol.ro/index.php?start=15&id=17&cod=7083500&ordonare=0&filtru=r%C4%83nit
Bibliografie:
1. V. Bianu, Igiena orașului București, București, Tipografia Academiei Române, 1881.
2. Ghe. Brătescu, Istoria sănătății publice în România, București, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, 1981.
3. Iacob Felix, Tratat de hygienă publică, Partea I, București, Tipografia Ion Weiss, 1870.
N. Manolescu, Apărătorul sănătăței, București, Editura Instit. De Arte Grafice Carol Göbl, 1904.
4. Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, București, Humanitas, 2017.
5. Liliana Andreea Vasile, Să nu audă lumea. Familia românească în Vechiul Regat, București, Editura Tritonic, 2010.
Articol scris de Alexandra Rusu, Muzeograf/Casa Filipescu Cesianu/Muzeul Municipiului Bucuresti
Se spune că în statistici, fluctuația deceselor anuale era cauzată mai ales de insuficiența vaccinurilor. Exact invers. In toate țările curbele fatale descendente s-au înregistrat dupa masuri reale de sanitizare și îmbunătațire a calității vietii. Vaccinurile au facut ce stiau mai bine: au perpetuat boli insignifiante transformandu-le în surse nesfarsite de castig pentru fabricanții de toxine diverse și au contribuit încet și sigur la denaturarea genetică a speciei umane. Dr. Auguste Rollier a deschis prima „Clinica solară” în 1903 la Leysin, Elveția. Soarele este un medicament cu spectru larg de neegalat. Și-a vindecat pacienții folosind o dietă sănătoasă combinată cu puterea soarelui. Până în 1933, existau peste 165 de boli diferite tratate cu succes de helioterapie, inclusiv tuberculoza. Studiile au arătat că expunerea pacienților la cantități controlate de lumină solară a scăzut dramatic tensiunea arterială crescută (scădere de până la 40 mm Hg), colesterolul din sânge, nivelul zahărului din sânge la diabetici și a crescut numărul de globule albe din sânge. Pacienți care suferă de gută, artrită reumatoidă, colită, arterioscleroză, anemie, cistita, eczemă, acnee, psoriazis, herpes, lupus, sciatică, probleme cu rinichii, astm și chiar arsuri, toți au primit mari beneficii de la razele vindecătoare ale soarelui. Alternativele la alopatie sunt privite ca erezii de neiertat mai ales dacă sunt foarte eficiente și pun in pericol veniturile uriase produse de medicina toxică modernă.
Foarte multi tineri mureau de tuberculoza. Nu se inventasera antibioticele, nici aspirina. Apoi multi de dizinterie datorita salmonelei. Apoi nu ereau medici chirurgi suficienti.
Nu cred ca unele din concluzii sunt corecte: 6000 de nasteri (la 200.000 de locuitori cat avea Bucurestiul in 1879) presupun ca este corect(este prima oara cand aflu aceaste informatii, multumesc autorului!) .
Mortalitate pana la 1 an 27,7%, nu contest
Mortalitate pana la 5 ani 58,4%, tragic, dar iar nu contest. Insa 58,4 insumeaza si mortalitatea de pana la 1 an.
Asa ca de de unde si pana unde mortalitate pana la 10 ani 86.1 %? din adunarea mortalitatii de pana la 1 an cu mortalitatea de pana la 5 ani? Suma coincide exact, insa rationamentul nu cred ca este corect. Nu stim care era mortalitatea pana la 10 ani. Daca am merge pe calculul ca doar 14% dintre copii ajungeau la 10 ani, pai pana la varsta adulta probabil mai ramaneau 5-6% ceea ce ar insemna ca bucurestenii nu aveau copii ajunsi la varsat adulta.
Cum așa, sub Carol I, nu era raiul pă pământ, cel mai înalt nivel de trai din ieuropa, perturbat dă bolșevici la începutul secolului al XX-lea , când la 1907 bolșevicii i-au incitat pă bețivii satelor să se răscoale ,cică țăranilor să li se dea pâine în schimbul muncii lor, auzi la hei tupeu. Numai nenorociții dă comuniști au stricat tradiția mioritică, de-a avea cea mai ridicată mortalitate infantilă din europa.
Cu toate ca la noi in tara toata lumea este vaccinata ,incidenta tuberculozei este cea mai mare din UE,[dupa grafice pare
diferenta cam cat este dintre un purice si un elefant]urmata de Lituania.Cele mai poluate orase au si numarul cel mai mare de imbolnaviri:Craiova, Bacau ,Iasi Constanta ,Galati. rezulta ca vaccinul nu are nici un efect de protectie al organismului.Si acuma mor oameni de tuberculoza pentru ca a aparut tuberculoza rezistenta la toate antibioticele.
Cu toate ca la noi in tara toata lumea este vaccinata ,incidenta tuberculozei este cea mai mare din UE,[dupa grafice pare
diferenta cam cat este dintre un purice si un elefant]urmata de Lituania.Cele mai poluate orase au si numarul cel mai mare de imbolnaviri:Craiova, Bacau ,Iasi Constanta ,Galati. rezulta ca vaccinul nu are nici un efect de protectie asupra organismului.Si acuma mor oameni de tuberculoza pentru ca a aparut tuberculoza rezistenta la toate antibioticele.
S-a constatat că văduvii trăiesc mai mult ??
Pai cum sa nu fie Boli , daca erau Vanduti Covrigii de pe Covertura pusa pe Pamant , si erau siraguri de Sute de Covrigi . Si poate ca Lumea , Cumpara ! Poate ca era la Piata !