Despre cît de îndreptăţite şi salutare sînt cărţile, studiile, eseurile şi analizele care vorbesc despre acei bolnavi sau nebuni care conduc lumea, nimic nu este mai edificator decît o privire în peisajul realităţii imediate, în actualitatea politică şi social-economică imortalizată în fotografia zilei. Dincolo de ea şi sub impactul puţinelor mijloace de influenţare a realităţilor ori a zădărniciei intenţiilor, abil întreţinute, miliarde de cetăţeni care se vor şi ei ”ai lumii” se transformă din martori şi actori de bună credinţă ai fenomenului social, în victime. Faptul istoric demonstrează cît se poate de clar că lumea, în viziunea factorilor de putere aflaţi în prim-planul deciziei politice, în spatele cărora stau forţe malefice de consistenţa umbrelor, e o tablă de şah în care animatorii pieselor sînt afectaţi de grave patologii de manual, în urma cărora spectatorii resimt din plin efectul ambiţiei, fie de a da, cu orice preţ, mat cu nebunul, fie de a ţine dezechilibrele şi disparităţile scenei politice globale într-un şah etern. Dacă patologiei şi simptomelor maniacale li se adaugă slabele calităţi umane şi intelectuale ale conducătorilor statelor şi guvernelor, avem explicaţia uneia din principalele cauze ale felului rău, îngrijorător de rău în care arată lumea noastră de astăzi. Exemplele sînt numeroase şi cu toate că au anvergura unor studii de caz edificatoare, multe intrate şi în cărţile de istorie, învăţămintele lor se disipează în concasorul inerţial al traiului zilnic, în amnezia colectivă şi în multiplicarea ofertei care pune la grea încercare discernămîntul, puterea de introspecţie a milioane şi milioane de cetăţeni alegători de pe orice meridian al planetei.
Un exemplu convingător ne oferă, azi, tabăra republicană a competitorilor săi intraţi în cursa pentru nominalizarea candidatului la prezidenţialele din noiembrie în SUA. Între mai mulţi candidaţi cu experienţă politică, între actuali şi foşti senatori, între oameni de afaceri, posesori de imperii financiare şi imobiliare, cum e Donald Trump, s-a rătăcit un neurochirurg, Ben Carson, venit din, am putea spune, societatea civilă americană, avînd drept singură carte de vizită propria-i carieră de succes în domeniu şi handicapul asumat de a nu face parte din sistem.
Din rezultatele de pînă acum ale confruntării, s-a văzut foarte clar că pentru mare parte a electorilor americani n-a contat deloc faptul că penultimul preşedinte, George W. Bush, îşi recunoştea cu seninătate ignoranţa celui care n-a ţinut niciodată vreo carte în mînă, mîndru că alţii citesc în locul lui, tot aşa cum n-a contat nici felul în care acelaşi Bush, prin politica sa externă, a răscolit şi aţîţat lumea arabă, cu consecinţele şi complicaţiile pe care le trăim astăzi.
Concluzia se impune de la sine şi tinde să aibă un caracter general valabil: oameni de treabă, oneşti şi decenţi, cu mari şi răsunătoare performanţe profesionale în spate, nu atrag electoratul, pălesc în faţa miliardarilor de felul lui Donald Trump, cu stofă de saltimbanci, mergînd pe sîrma subţire a mercantilismului şi pragmatismului grosier, pe care e bine să nu-i întrebi cum au făcut primul milion de dolari pentru că-ţi vor rîde în nas şi te vor trimite la plimbare. În fond, într-o societate a cărei valoare supremă o reprezintă banul şi tot ce se învîrte în jurul lui, alături de abilităţile de bufon şi capacitatea de a minţi cît mai convingător şi teatral, un candidat precum Ben Carson nici n-ar fi avut ce căuta în competiţie. De curînd, s-a convins de propria sa inadecvare în anturaj şi context, şi-a reevaluat şansele şi s-a retras din cursa nominalizării, în vreme ce Donald Trump pare să-şi continue marşul triumfal, cel puţin pînă la confruntarea finală. Acolo unde e foarte posibil ca rezultatul să urmeze logica experimentului ultimului deceniu, învingătoare în faţa caracterului versatil al electoratului, adică, după primul preşedinte de culoare din istoria Americii, ar urma să vedem şi prima femeie preşedinte la Casa Albă!
Interesant este că, odată cu retragerea lui Ben Carson, s-au înmulţit vocile care deplîng ieşirea sa din cursă, mulţi analişti şi bursa pariurilor electorale văzînd în el pe ocupantul ideal al funcţiei de vice-preşedinte în cazul în care Trump ar fi cîştigat. Naivitatea previziunii nu ia deloc în calcul, ba chiar ignoră, bagajul cu totul şi cu totul diferit de calităţi, empatii şi caractere ale celor doi, care ar fi făcut din echipa prezidenţială o alianţă contra naturii şi, cu siguranţă, un experiment nefericit în plus. Întrecut, poate, doar de manifestările circului tragic pe care l-am avea la nivel geo-politic global, rezultat din coexistenţa pe scena politică a lumii a unui eventual, dar improbabil, tandem Trump-Putin!
Doar într-un singur fel relaţia Carson-Trump ar fi viabilă şi ar funcţiona la parametrii normali: aceea în care legătura dintre ei ar deveni una de la chirurg la pacient, în care Donald Trump, dar şi mulţi alţi lideri ai lumii, ar accepta o trepanaţie decisivă şi salvatoare, o intervenţie de urgenţă în sinapsele cuprinse de anomie, menită să le redea şi să le lumineze minţile, să le restituie gustul normalităţii şi responsabilităţii din perspectiva altor viziuni, altor mentalităţi şi altor percepţii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.