Capitalismul britanic de cumetrie lovește și la Galați

Se strânge lațul în jurul fostului premier britanic David Cameron, vizat de o anchetă deschisă luni, 12 aprilie, privind rolul jucat de acesta în scandalul societății financiare Greensill, care riscă să-i coste un miliard de lire sterline pe contribuabilii britanici. Premierul care a inițiat Brexitul este anchetat la ordinul lui Boris Johnson, premierul care a finalizat Brexitul și care, spun ziarele britanice, nu îl simpatizează deloc pe David Cameron.

Este un exemplu de capitalism de cumetrie pus în practică de un premier cel puțin ipocrit. Odată devenit prim-ministru, în 2010, David Cameron l-a angajat consilier la Downing Street 10 pe bancherul australian Lex Greensill, ale cărui afaceri au prosperat de pe urma politicilor aplicate de cabinetul Cameron. Și Ancheta lui Boris Johnson este considerată un exemplu de ipocrizie, pentru că este menită mai mult să spele imaginea propriului guvern (implicat în lobby-ul lui Cameron) decât să stabilească niște reguli clare ale lobby-ului pentru viitor.

După referendumul pentru Brexit din 2016, David Cameron a demisonat și, doi ani mai târziu, a fost angajat de Greensill Capital. Nu a fost doar o răsplată pentru ajutorul de care a beneficiat bancherulPremierul care a inițiat Brexitul este anchetat la ordinul lui Boris Johnson, premierul care a finalizat Brexitul australian în timpul mandatului lui Cameron. Fostul premier a primit sarcina de a face lobby pe lângă guvernul britanic, astfel încât societatea financiară să obțină noi contracte. Cameron și-a folosit prețioasa agendă și guvernul britanic a acceptat ca Greensill să emită împrumuturi guvernamentale garantate de stat în cadrul programului destinat marilor întreprinderi.

Afacerile Greensill și lobby-ul lui Cameron ar fi rămas departe de ochii publicului, dacă societatea aceasta nu ar fi dat faliment. Insolvența Greensill a pus în pericol oțelăriile GFG Alliance ale lui Sanjeev Gupta (în Marea Britanie, Franța, inclusiv fostul Sidex de la Galați, cea mai mare oțelărie din România), care au peste 40.000 de angajați în întreaga lume.

Acum, David Cameron este suspectat că a obținut favoruri din partea unor actuali oficiali, printre care ministrul de Finanțe și ministrul Sănătății, pentru a avea acces la cât mai multe împrumuturi garantate de stat. David Cameron a subliniat că nu a făcut nimic ilegal. ”Recunosc, în calitate de fost premier, că discuțiile cu guvernul trebuie să aibă loc exclusiv pe canalele cele mai formale, pentru a nu lăsa loc interpretărilor”, a scris Cameron într-o declarație.

Presa britanică nu poate să nu arate că David Cameron a fost premierul britanic cu cel mai dur discurs împotriva lobby-ului. În 2010, el a denunțat ”relația prea apropiată dintre politică, guvern, afaceri și bani”. ”Vorbesc despre lobby – știm cu toții cum funcționează. Mesele, cazările, șoapta la ureche, foștii miniștri, foștii consilieri gata să fie închiriați, să ajute marile afaceri. În acest partid credem în concurență, nu în nepotism. Credem în economia de piață, nu în capitalismul de cumetrie”, spunea David Cameron. ”Lobbyul generează cele mai rele temeri ale oamenilor despre cum funcționează sistemul, cu banii care cumpără puterea, puterea care caută banii și cu micul club de la vârf, unde deciziile se iau în folosul celor care fac parte din el”.

Cât a fost la guvernare, Cameron a adoptat o lege care să reglementeze lobbyul și a spus că este o lege aspră. Ei bine, legea aceasta îl scoate basma curată pe actualul lobby-ist Cameron, într-o afacere în care mai toată presa britanică arată că a acționat în calitate de lobby-ist neînregistrat, deci cu încălcarea legii.

”Westminster nu este o lume, ci două lumi. Prima este lumea viilor – un ecosistem înfloritor al politicienilor, al funcționarilor publici, jurnaliștilor. Însă există și o altă lume, despre care mai nimeni nu suflă o vorbă. (…) Mereu, în jurul guvernului mișună mii de lobby-iști, iar mulți nu o fac în mod oficial. Ei provin din toate categoriile – de la foști consilieri, până la foști miniștri și foști prim-miniștri. Unii sunt o pacoste, alții sunt foarte utili. Unii sunt chiar sclipitori – o pierdere pentru scena politică. Cu toții sunt tolerați. Și nu doar din respect față de camarazii căzuți în bătăliile politice, ci și din interes personal”, scrie publicația britanică Unherd.

Scandalul din Marea Britanie a inițiat, deocamdată, o palidă dezbatere despre cariera politică și performanța guvernamentală. În politică nu exista o structurare a carierei. La fiecare cotitură ești pândit de ieșirea din scenă. Este poate cariera care te scuipă cel mai repede după ce te-a mestecat.

”Cel mai rău este pentru cei care ies din politică în floarea vârstei. Nu știu cine a spus primul asta, însă nu este nimic mai „ex” decât un ex-premier. De aceea lobbyul joacă un rol atât de mare în sistemul nostru politic, pentru că îi recompensează ca nimeni altcineva pe cei care au fost la vârful politicii. Cu cât ai fost mai mult timp la vârf, cu atât este mai mare această recompensă. Iar prezența lobby-iștilor pe lângă fiecare minister este și un soi de asigurare aducătoare de liniște pentru politicienii aflați la putere. Este ca și cum ar vedea că există viață după moartea politică. De aceea este important să stabilim o graniță între viii și morții politici.

Lumea cere multa experiență în toate domeniile, însă în politica e greu să obții așa ceva. Un individ precum David Cameron a părăsit domeniul PR în care lucra pentru a deveni deputat, în 2001. În patru ani a devenit liderul opoziției. După nouă ani a devenit prim-ministru. După șase ani în Downing Street a ieșit de tot din politică, la 50 de ani. Cum să se poată încheia bine o asemenea evoluție?”, scrie Unherd.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

4 Comentarii

  1. Evreul englez Moritz Johnson, agent CIA, care pregatea de 30 de ani planul de iesire a UK din UE,numit Brexit,incearca acum sa isi distruga rivalii politici care se opun politicii idioate Brexit,in speta pe acest trist Cameron care a provocat referendumul BREXIT !Presa engleza,campioana la minciuni, nu dau nici o stire despre razboiul inceput acum 4 zile in Irlanda de Nord,lasat cu incendieri,cu politisti raniti si cu mari distrugeri provocate de protestantii furiosi ca a crescut costul vietii dupa Brexit cu 30 % si companiile straine pleaca in Irlanda sau Europa,lasandu-i someri!
    Johnson si Trump, doua caricaturi ale Istoriei,coafate in patrioti!

  2. Tony Blair n-a fost prezent in Romania cand Bombonel i-a dat lui Mittal pe 2 lei Sidex-ul? Prezent ca sa se asigure ca prietenul lui, care-l sponsorizase in campanie, va primi dea moaca combinatul. Asa isi platesc smecherii datoriile, cu banii prostilor.

  3. Se completeaza doar tabloul cu inca un servitor naiv al „cauzei”. Sarkozy si chiar Basescu sunt pe aceeasi lista. Metoda este: folosirea santajabilului, apoi dupa ce acesta nu mai are puterea functiei, aruncarea lui la cos. Rezultat: „cauza” e servita, si se scapa si de martori.
    Ciudat este ca unii din anumite dulapuri tot nu pricep…si au impresia ca, din cine stie ce motive, sau ca sunt ei simpatici, vor fi lasati in pace post-functie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.