Ce înseamnă zilele de doliu național

Zilele de doliu naţional sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern. Actul normativ mai stabilește că în zilele de doliu naţional, aşa cum au fost stabilite de Guvern, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României.

În general, în zilele de doliu drapelul trebuie arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicate, la trecerile frontierei și pavilionul navelor. De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

Uneori, doliul național se declară pentru evenimentele tragice petrecute în alte țări. Spre exemplu, după atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii și după accidentul aviatic de la Smolensk din 2010, doliul național a fost instituit în semn de solidaritate în numeroase țări, chiar dacă nu au fost afectate în mod direct. În urma tragicului eveniment și-au pierdut viața președintele Poloniei, Lech Kaczyński, soția sa și mulți alți oficiali polonezi.

De regulă, prin hotărârile adoptate de Guvern cu fiecare ocazie în parte, doliul național produce schimbări în programul posturilor de radio și televiziune și al instituțiilor de cultură, precum și în derularea evenimentelor culturale, artistice sau sportive care fuseseră programate pentru zilele respective.

Posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își adaptează programul în mod corespunzător, adică nu  difuzează emisiuni de divertisment. Consiliul Național al Audiovizualului transmite de regulă un comunicat prin care reamintește posturilor de radio și de televiziune obligația de a-și adapta programele în mod corespunzător. Totodată, și competițiile sportive pot fi amânate, la fel concertele sau alte spectacole.

Din 1990 până azi, în România au fost decretate următoarele zile de doliu național:

■ 12 ianuarie 1990: o zi de doliu național în memoria victimelor Revoluției;

■ 14 septembrie 2001: o zi de doliu național după atentatele din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie;

■ 14 martie 2004: o zi de doliu național în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie;

■ 8 aprilie 2005: o zi de doliu național la moartea Papei Ioan Paul al II-lea;

■ 3 august 2007: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist;

■ 18 aprilie 2010: o zi de doliu național în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk;

■ 26 iunie 2013: o zi de doliu național după accidentul de autocar în Muntenegru, soldat cu moartea a 18 români;

■ 31 octombrie – 2 noiembrie 2015: trei zile de doliu național după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv“ din București.

■ 13 august 2016: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Reginei Ana.

■ 2 septembrie 2016: o zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului din Italia din 24 august.

■ 14 decembrie – 16 decembrie 2017: trei zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I al României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.