Cea mai recentă inegalitate

Limitele creșterii, raportul Clubului de la Roma, publicat în 1972, este azi mai actual ca oricând. Raportul a elaborat trei ipoteze de viitor.

Doar una conducea la stabilizarea sistemului global de creșteri economice. Celelalte două indicau către prăbușirea sistemului.

Azi, acest sistem se bazează pe un joc financiar al îndatorării care depășește de zece ori valoarea economiei globale. Un supermunte de datorii mai mare de zece ori decât planeta! – aceasta ar fi imaginea metaforică a situației globale? Ea rămâne stabilă, sustenabilă, numai prin creșterea anuală a muntelui.

În anul 2000, pentru întâia oară, în clasamentul primelor 100 de entități economice din lume, 51 erau corporații, 49 – state.

Această situație a devenit posibilă în 1971, când etalonarea prin aur a rezervelor valutare ale țărilor a fost desființată de președintele Nixon. Atunci a fost deschisă larg poarta inflației globale a dolarului (de nimeni raportată vreodată).

Prima consecință globală măsurabilă an de an a fost, după deceniul al optulea al secolului trecut, creșterea rapidă a inegalității acumulărilor de bogăție în favoarea bogaților și în defavoarea claselor mijlocii.

Dar fundamentele situației globale de după 1971 erau puse deja din 1880, când judecătorii din instanțele SUA au acceptat să aplice amendamentul al XIV-lea al Constituției în chip extins. Acest amendament a fost gândit spre a proteja drepturile sclavilor eliberați, dar a fost exploatat masiv de avocații corporațiilor. Între 1880 și 1910, doar 19 procese au fost intentate de afroamericani. 288 au fost deschise de corporații.

Cum așa? Avocații au convins judecătorii că sintagma „orice persoană” din textul amendamentului (ea definea domeniul de acțiune al amendamentului) are a fi aplicabilă și persoanelor juridice, deși în mod explicit amendamentul vorbește despre „orice persoană născută sau naturalizată în Statele Unite”, precizând că este vorba de persoane-cetățeni. Or, corporațiile nu sunt cetățeni.

Deceniul 1880-1890 a fost intervalul de timp în care s-a consolidat în SUA acest precedent ca o bombă cu efect întârziat, bazat – vede oricine cu ochiul liber, chiar și un neprofesionist al dreptului – pe un abuz enorm de interpretare. Un abuz întemeietor de ordine discreționară în favoarea corporațiilor. Ele erau, acum, judecate ca persoane, dar nu puteau fi pedepsite ca price persoană (cu pușcăria, de pildă), ci numai cu amenzi.

Las’ că în 2008-2009 nici măcar amenzile n-au mai fost aplicate, ci au fost luați bani de la contribuabilii din viitor și au fost donați băncilor care au generat criza derivatelor (principala componentă a muntelui de zece ori mai mare decât planeta).

Ideologia din spatele acestui munte ce riscă să strivească (la prăbușire) tot Pământul a fost botezată neoliberalism și ea propunea creștere economică nelimitată, sustenabilă prin „alpinismul” împrumuturilor nelimitate.

Semnalul de alarmă tras de Clubul de la Roma a fost contracarat de corporații prin propagandă. La fel a fost contracarat, apoi, semnalul ecologist cu privire la emisia gazelor cu efect de seră, recunoscut ca valabil de Margaret Thatcher în 1989, apoi invalidat de fostul premier britanic.

Nu există azi decât marginal, în politică și în media, curente care să critice corporațiile  (și temeiurile lor în practicile judecătorești).

Totul poate fi resetat (în favoarea unei reale corectitudini a principiului égalité) dintr-o singură mișcare: scoaterea corporațiilor de sub protecția amendamentului al XIV-lea.

Cine are această putere? Curtea Supremă din SUA.

Consecința va fi că un anume paragraf din amendamentul al XIV-lea („Nici un stat nu va face și nu va impune respectarea unei legi care să limiteze privilegiile sau imunitățile cetățenilor Statelor Unite…”) nu va mai fi aplicat și persoanelor juridice (corporațiilor).

Atunci s-ar deschide o poartă largă pentru ca aceste persoane juridice să tremure de frica pierderii unor privilegii și să se responsabilizeze în fața principiului égalité.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.