Hotarele istorice Vocalize în re minor (14)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

44. În cea mai mare parte a timpului, Julius Zimberlan se tot uită la şopronul aflat la nici cinci metri de partea cealaltă a gardului şi face tot felul de planuri cum să-şi recupereze drujba.

Cum gardul cu sârmă electrificată (care se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri ai graniţei, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă) s-a nimerit să treacă (ca într-un film celebru) exact prin curtea lui Julius Zimberlan, acesta nu mai putea să meargă în şopronul unde-şi păstrase pe vremuri tot felul de lucruri de care nu avea nevoie imediată. Da, însă el, om gospodar, nu le-a depozitat acolo chiar degeaba. Că, uite, acum ar avea nevoie de drujbă, întrucât un nuc bătrân tinde să-i cadă peste terasă. Numai că nu are cum să meargă s-o ia, cea mai apropiată trecere în Republica Vandana Soră se află la nu mai puţin de o sută optzeci şi şapte kilometri şi, chiar dacă ar face acel ocol, nu este deloc sigur că ar mai avea acces la şura sa, deoarece Ăialalţi au dat un decret prin care au naţionalizat toate pământurile şi clădirile intrate în patrimoniul lor.

Julius Zimberlan se tot uită la şopronul aflat la nici cinci metri de partea cealaltă a gardului şi face tot felul de planuri cum să-şi recupereze drujba. Şi, poate, şi motocicleta aflată tot acolo. În şura sa, Ăialalţi au făcut un pichet provizoriu de graniţă şi Julius Zimberlan tratează cu un sergent să-i arunce peste gard drujba. Să-l plătească n-ar fi greu: ar prinde bancnota de o piatră şi, cu ajutorul unei praştii, lucrurile s-ar rezolva. Da, dar cum să-i transmită grănicerul drujba? Prima încercare era să se soldeze cu o catastrofă: metalul a atins gardul şi o flacără uriaşă s-a văzut până departe, pe teritoriul ambelor republici surori. Aşa că în cea mai mare parte a timpului, Julius Zimberlan se tot uită la şopronul aflat la nici cinci metri de partea cealaltă a gardului şi face tot felul de planuri cum să-şi recupereze drujba. Să-şi recupereze motocicleta încă nu se gândeşte.

În cea mai mare parte a timpului, Julius Zimberlan se tot uită la şopronul aflat la nici cinci metri de partea cealaltă a gardului şi face tot felul de planuri cum să-şi recupereze drujba. Dacă n-ar fi gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, oare la ce s-ar gândi Julius Zimberlan mai tot timpul? (Poate la lucruri mult mai urâte. Dar deşi asta nu este decât o ipoteză, poate că e mai bine aşa.)

45. Oamenii reacţionează diferit în situaţii aproape identice

Teribil de diferit (re)acţionează oamenii în situaţii aproape identice. Desfăşurarea a două momente din istoria Republicii Vandana de Nord şi, respectiv, Republica Vandana de Sud, au fost studiate în mai multe universităţi de prestigiu fără ca savanţii să poată identifica în totalitate motivul pentru care consecinţele au fost cu totul altele în cele două cazuri luate în studiu.

Întâmplarea din Republica Vandana de Nord, mult mai cunoscută şi fiind mediatizată sub denumirea „Revoluţia de boia”, a fost declanşată de faptul că doamna Ruth Honiger, dorind să gătească de Sfintele Sărbători tradiţionalul borş bukulu, a constatat că boiaua iute s-a scumpit „neruşinat”, lucru pe care l-a spus în Băcănia Adolf Puck – e adevărat că pe un ton destul de ridicat. Negustorul a încercat s-o potolească, dar cum femeia ţipa tot mai tare, a fost nevoit s-o pocnească. Martorii la incident au intervenit, totul transformându-se dintr-un scandal banal într-o mişcare populară ce a cuprins mai întâi oraşul Buklat şi apoi întreaga ţară. Regimul, după ce a intervenit iniţial cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, dar apoi şi cu muniţie de război, a trebuit să demisioneze. Noul guvern – de Uniune Naţională – a izbutit cu greu să restabilească liniştea, promiţând că va reduce cu 23,75% costul cu amănuntul a produsului „boia iute”. (Din păcate, nici noul guvern nu s-a ţinut de cuvânt, reducerea cu 4,79% fiind socotită nesemnificativă.) Doamna Ruth Honiger a fost numită în presă „Noua Jeanne d’Arc”.

În Republica Vandana de Sud, tot în preajma Sfintelor Sărbători, doamna Ioana Lupu, dorind să gătească de Sfintele Sărbători tradiţionalul borş bikily, a constatat că boiaua dulce s-a scumpit „neruşinat”, lucru pe care l-a spus fără ocolişuri în băcănia Iosif Steel. Negustorul a încercat s-o potolească, dar cum femeia ţipa tot mai tare, a fost nevoit s-o pocnească. Martorii la incident n-au intervenit. După aceea, doamna Ioana Lupu a stat în spital nouă zile. Ziarele n-au pomenit minorul incident.

Teribil de diferit (re)acţionează oamenii în situaţii aproape identice. Desfăşurarea a două momente din istoria Republicii Vandana de Nord şi, respectiv, Republica Vandana de Sud au fost studiate în mai multe universităţi de prestigiu fără ca savanţii să poată identifica în totalitate de ce consecinţele au fost cu totul altele în cele două cazuri luate în studiu.

46. O logodnă de optzeci de ani

La doar şaisprezece ani, frumoasa domnişoară Julia Zimberlan a participat cu clasa ei la excursia din programul „Prietenia nu cunoaşte graniţe”. Cu ocazia aceea, autocarul frumos împodobit cu un şirag de drapele naţionale, a oprit în nouă locuri alese cu grijă: în două oraşe industriale, în trei celebre staţiuni climaterice, în două ferme ţărăneşti model, în Marele Campus Studenţesc „Tineretul Studiază”, precum şi, bineînţeles, în atât de ospitaliera capitală vecină şi prietenă. Grupul de elevi din autobuzul nr. 4B, cel în care se aflase şi frumoasa domnişoară Julia Zimberlan, l-a avut drept ghid pe studentul cu numele de cod Raul B.. În timpul celor două săptămâni cât a durat excursia, între Julia şi Raul s-a aprins focul dragostei. Un foc mistuitor. O văpaie ce nu s-a stins nici după cei doi ani în care tinerii au aşteptat să obţină fie el un paşaport de a o întâlni pe Julia în Republica Vandana de Nord, fie ea pentru a mai putea veni o dată în Republica Vandana de Sud.

Cine perseverează câştigă! Frumoasa domnişoară Julia Zimberlan, la doar douăzeci de ani a primit sublima viză şi, tremurând de emoţie, a plecat să-l întâlnească pe Raul B.. Inima îi bătea cu putere: „Oare o mai aşteaptă Raul? Oare n-a găsit o altă fată, după atâta vreme?”. Nu, Raul i-a rămas fidel, chit că nu-l chema Raul B. decât în timpul misiunilor. Întâlnirea a întrecut toate aşteptările şi cei doi s-au logodit. Petrecerea, la care a participat toată ferma agricolă fruntaşă, a durat două zile. Şi ar fi durat şi mai mult, dacă nu i s-ar fi terminat viza Juliei.

În continuare, ar fi trebuit să vină în Republica Vandana de Nord Raul B., de fapt, Ludovic Spack – ori, mai simplu, Boby, cum îi spuneau apropiaţii. (Aşa se cade, viitorul ginere să-şi ceară aleasa de la părinţii ei.) Doar că la doar puţine zile după logodna dintre cei doi tineri, între cele două republici surori a izbucnit ceea ce a fost numit „războiul cărbunelui”. Aşa că până şi simplul fapt de a cere viză pentru a trece hotarul putea fi socotit act de trădare naţională şi pedepsit ca atare.

„Războiul cărbunelui” a durat şapte ani, vreme cât Julia şi Boby n-au izbutit nici măcar să mai vorbească la telefon. Ba mai mult, una dintre scrisorile lui Boby a fost considerată de cenzură că ar conţine informaţii secrete şi fostul ofiţer Raul B. a stat în arest preventiv paisprezece luni. (Noroc doar că ostilităţile dintre cele două state surori s-au terminat şi, fără a fi fost condamnat vreodată, Boby a beneficiat de amnistia generală.) În loc să-i descurajeze evenimentele atât de potrivnice, Julia şi Boby s-au dorit şi mai mult.

Exact când şi-a serbat cea de a treizeci şi opta zi de naştere, domnişoara Julia Zimberlan a avut parte de cel mai dorit cadou: Boby a obţinut viza şi a putut să vină şi s-o ceară de nevastă. Evenimentul a fost celebrat la Casa de Cultură în ovaţiile şi urările a patru sute de invitaţi, iar nunta propriu-zisă a fost planificată pentru prima sâmbătă din aprilie.

Da, dar pentru ca nunta să poată avea loc, sunt necesare o serie de acte, iar pentru cetăţeni din două state diferite – fie ele şi republici surori – sunt obligatorii mai multe aprobări. Julia a obţinut documentele în şapte ani, însă în Republica Vandana de Sud, odată cu schimbările repetate ale guvernelor, formalităţile au durat mai mult: unsprezece ani.

Timpul a trecut nemilos, dar Julia şi Boby s-au dorit şi mai mult. Asta chiar şi când, cu toate actele în faţă, nu s-au putut căsătorii din pricina recentei Legi 296/143726, care, pentru a stăvili aranjamentele din interes, a stipulat un termen de probă de trei ani de la depunerea hârtiilor privind cererea de căsătorie.

Dacă nu s-a putut căsători nici la cinzeci de ani, domnişoara Julia a sperat s-o poată face măcar la şaptezeci şi cinci. Timpul a trecut nemilos, dar Julia şi Boby s-au dorit şi mai mult. Iar cine perseverează câştigă! N-a fost să fie la şaptezeci şi cinci de ani, însă s-a întâmplat la nouăzeci şi opt! La exact optzeci şi doi ani de când l-a cunoscut în excursia din programul „Prietenia nu cunoaşte graniţe” pe Raul B., adică pe Ludovic Spack, adică pe dragul de Boby şi exact la optzeci de ani de la logodnă.

Aceasta este cea mai lungă logodnă cunoscută în istorie, aşa că Guvernele celor două republici surori, de comun acord, au emis o serie de timbre filatelice festive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.