VIDEO. Cel mai important eveniment astronomic al anului a început

Cea mai lungă eclipsă totală de Lună din acest secol poate fi văzută în noaptea de vineri spre sâmbătă. Cele mai spectaculoase momente sunt intrarea astrului în umbra Pământului și traversarea eclipsei. Dacă cerul va fi senin, eclipsa va putea fi privită de pe tot teritoriul României.

Fenomenul va dura 103 minute, eclipsa fiind astfel cea mai lungă din acest secol, la mică diferență de eclipsele care vor urma, cea din 26 iunie 2029 și din 7 iulie 2047, fiecare având durata totală de 102 minute. Însă eclipsa totală din noaptea de vineri spre sâmbătă este a doua din acest an și a treia dintr-o serie de eclipse totale care au loc între anii 2017 și 2019.

Un fenomen astral spectaculos

Eclipsa va începe cu intrarea Lunii în umbra Pământului. La un moment dat va dispărea aproape complet, fiind vizibil doar un disc de culoare roșu închis. Acesta este momentul total al eclipsei, care se va petrece la 23.21, ora României.

Dacă cerul va fi senin fenomenul va putea fi observat începând cu momentul în care Luna răsare, de la ora 21.00, la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu din București, care va fi deschis publicului până la ora 3.00. Persoanele care vor să privească fenomenul pot folosi și un binoclu pentru a avea o vizibilitate mai bună. Spectacolul va putea fi observat pe tot teritoriul României, inclusiv cea mai spectaculoasă parte a eclipsei, intrarea în penumbră și traversarea ei.

Luna va răsări la apusul Soarelui, dar în partea opusă de cer, punctul cardinal est-sud-est. În momentul când va răsări, Luna se va afla în penumbra Terrei, însă nu se va putea vedea ceva schimbat pe discul selenar. Intrarea în penumbră este considerată începutul eclipsei și se va produce vineri seară, la 20.14, când Luna se va afla sub orizont, dar în București astrul va răsări la 20.37. Urmează intrarea în umbră a acesteia, la ora 21.24, moment când se va putea observa cum marginea stângă a satelitului va deveni mai puțin strălucitoare decât restul discului. Încet-încet, discul va intrat în totalitate în umbra Pământului și va căpăta nuanțe de la portocaliu la cărămiziu. Punctul maxim al eclipsei, atunci când Luna se află cel mai aproape de centrul umbrei, va avea loc la 23.22.

Astrul va începe să iasă din umbră la ora 00.13, când va lua sfârșit momentul de eclipsă totală, iar la 1.19 Luna va ieși complet din umbră, redevenind deschisă la culoare, cu nuanță gălbuie în partea de jos a discului. Eclipsa se va încheia definitiv la ora 2.29, când Luna va ieși din penumbra Pământului.

Este cel mai important fenomen astronomic al anului și va fi vizibil în diferite faze din Asia, Africa, America de Sud, Europa, Australia dar nu va putea fi observat din America de Nord și de Sud, din Japonia și dintr-o parte a Rusiei. Următoarea eclipsă de Lună vizibilă din România se va produce la 21 ianuarie 2019.

Eclipsele Lunii

Eclipsele de Lună se produc când se aliniază Soarele, Pământul și Luna, satelitul Terrei intrând în umbra Pământului. Viteza Lunii prin umbra Pământului este de un kilometru pe secundă (3.600 km/h) și trecerea poate dura în total circa 107 minute. Cea mai lună eclipsă totală de Lună a avut loc la 31 mai 318 și a durat 107 minute și 14 secunde.

Eclipsele de Lună sunt destul de frecvente, ele au loc de cel puțin două ori pe an și în momentul producerii lor astrul este mereu în faza de lună plină. Cele mai multe luni pline nu provoacă eclipse din cauza faptului că aceasta este situată prea la nord sau prea la sud față de conul de umbră al Pământului.

Spre deosebire de eclipsa de Soare, care poate fi văzută doar din porțiuni relativ restrânse de pe Terra, eclipsa lunară poate fi văzută din toate regiunile unde este noapte.

În aceeași zi de 27 iulie, planeta Marte se va afla la 57,7 milioane de kilometri de Pământ, cea mai mică distanță față de Terra din ultimii 15 ani. Marte va fi poziționat sub Lună, fiind vizibil ca un astru punctiform foarte strălucitor. Alte trei planete vor putea fi observate în perioada eclipsei Venus – până la ora 22.00, Jupiter – până la 12.00 și Saturn – care va fi vizibil toată noaptea.


De ce este Luna sângerie

Numele este dat tuturor eclipselor totale de Lună. Culoarea roșiatică a astrului suscită interesul și imaginația pasionaților de astrologie care fac previziuni de multe ori catastrofale în preajma acestora. Însă știința are explicații precise asupra fenomenului. Dacă astrul intră, parțial sau total, în conul de umbră al Terrei, aceasta se întunecă și capătă o nuanță roșiatică. Conul de umbră al Pământului se împarte în umbră și penumbră. În partea de umbră nu există niciun fel de lumină solară directă. Din cauza diametrului unghiular mare al Soarelui există însă și o iluminare parțială, în afara umbrei Pământului, numită penumbră. Luna nu dispare complet în timp ce trece prin umbră, datorită refracției luminii solare de către atmosfera terestră în conul de umbră. Culoarea este roșcată pentru că lumina venită de la Soare trece prin atmosfera Pământului.

Terra se interpune între Lună și Soare, razele acestuia fiind reflectate de atmosfera Pământului, alcătuită din oxigen și azot. Din cauza acestei compoziții chimice sunt absorbite și apoi disipate razele luminoase cu lungime de undă mică, din zona verde-albastru a spectrului, lăsând să se vadă doar cele cu lungime de undă mare, din partea roșie a spectrului. Culoarea exactă pe care o capătă Luna este dată de cantitatea de praf şi nori din atmosferă. Dacă este o cantitate mai mare de particule în atmosferă, satelitul va avea o nuanţă mai închisă de roşu, explică cercetătorii de la NASA.

Imaginile pot fi văzute AICI!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Daca vreti sa va lamuriti, urmariti maine la Latrina 3 cum porumbelu`, fecioru` si numerologu` va explica ca taine se ascund in spatele eclipsei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.