„Chibzuirea bugetului” public: Fără tăieri de la salarii și investiții

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat, luni, la Focşani, că la acest moment Guvernul discută orice opţiune pentru „chibzuirea bugetului”, mai puţin tăieri de salarii sau renunţarea la investiţii.

„Am dat sarcină în Guvern ca orice opţiune să fie discutată, mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii. Ca atare, chibzuirea bugetului mi se pare normală”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a adăugat că în 2022 economia şi bugetul de stat au înregistrat o evoluţie pozitivă, bazată pe creşteri nominale substanţiale, cu investiţii străine şi o rată de absorbţie a fondurilor europene record, însă în acest an atât România, cât şi celelalte ţări de pe continent resimt consecinţele nefaste ale războiului din Ucraina, inflaţiei şi problemelor logistice create pe lanţurile de aprovizionare.

Premierul a susţinut că Guvernul nu are în vederea noi creşteri de taxe în perioada următoare, ci mai degrabă o mai bună colectare a taxelor. Totodată, şeful Guvernului a menţionat că guvernanţii au responsabilitatea faţă de români şi nu se poate să vină să îi înspăimânte cu privire la pierderea locurilor de muncă sau reducerea salariilor, iar în acest sens a cerut miniştrilor ca până miercuri, 12 aprilie, să îi prezinte propuneri de scădere a cheltuielilor.

„Există varianta în care noi, ca Guvern, trebuie să ne manifestăm cât se poate de profesionist şi responsabil să rezolvăm problema colectării taxelor. Sunt soluţii şi toate aceste soluţii trebuie derulate prin instituţiile statului. Le cer instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să ajungă să facă o colectare aşa cum este ea planificată. Nu discutăm despre noi taxe la acest moment. Îmi asum orice decizie pe care o iau, şi aici este vorba despre responsabilitate. Este responsabilitatea noastră faţă de români. Nu putem să venim acum şi să îi înspăimântăm că urmează să rămână fără locuri de muncă sau fără salarii. Pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului. Le-am cerut miniştrilor ca până miercuri să vină să-mi prezinte o situaţie de principiu cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile. Este absolut normal. Sunt o serie întreagă de linii de buget care pot fi gestionate astfel încât să scădem cheltuielile”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a arătat că este mai bine ca aceste măsuri de redresare să fie luate din timp, având în vedere că „un echilibru, o balansare între cheltuieli şi colectare ne poate asigura liniştea necesară pentru acest an”.

„După trei luni de zile, avem un deficit de 1,4 la început de trimestru. Şi este bine să ne luăm măsurile acum, la început de an, astfel încât să nu ajungem pe final de an să nu ştim cum să rezolvăm această problemă. Ca atare, dacă găsim, şi sunt convins că găsim, pentru că se lucrează la nivelul Ministerului Finanţelor, la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, să vină cu aceste soluţii. Şi atunci un echilibru, o balansare între cheltuieli şi colectare ne poate asigura liniştea necesară pentru acest an”, a mai spus şeful Guvernului.

Premierul Nicolae Ciucă a mai declarat că se pot face în continuare angajări în sistemul de stat, în funcţie de nevoile ministerelor, dar fiecare instituţie va trebui să facă un memorandum prin care să-şi justifice solicitarea.

„În anul 2022, discutăm de o diferenţă de locuri de muncă în plus la nivelul instituţiilor statului de aproximativ 17.774, dacă ţin bine minte cifrele. Toate acestea s-au întâmplat prin angajările care s-au făcut la nivelul Ministerului Educaţiei, vă aduceţi aminte că am discutat despre programul ‘Creşe şi grădiniţe’ şi a fost nevoie de încadrarea cu personal, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, peste 5.000 de angajaţi pentru care solicitările au fost rezolvate anul trecut, discutăm de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru că a trebuit să ne mărim aparatul administrativ, să fim în măsură să gestionăm fondurile care au fost alocate României şi s-a dovedit că a fost o măsură bună, pentru că am reuşit să absorbim 11,3 miliarde de euro. Şi desigur, la celelalte ministere, doar că cifrele au fost mici. Totodată, a fost o măsură prin care am stopat angajările la nivelul fiecărei instituţii, lăsând totuşi posibilitatea ca în funcţie de nevoi, prin memorandum, să crească angajările în anumite ministere”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul nu a exclus însă ca angajările în sistemul de stat să fie blocate în perioada următoare.

„Dacă în urma analizei de acum, pe care o vom face la Guvern, vom ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o discutăm în coaliţie şi o asumăm şi la nivel guvernamental”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Generalul popotei regimentului nu înțelege că turbinca bugetului său pentru sistemul public are o gaură de 4 miliarde de euro. Care nu pot fi luați nici de la investiții, nici din deturnarea banilor europeni, iar el nu vrea să taie salariile supradimensionate ale bugetarilor. Deci mai rămân împrumuturile externe, pe care PNL le va deconta public imediat după rotativă. Că doar n-o să și le asume Ciolacu ca un idiot, acoperind tunurile gargantuești date bugetului național de liberali în pandemie și după, până în prezent.

  2. Sunt un general oligofren, care din prea multă iubire de căpuşe bugetare am uitat că statul român nu este sac fără fund şi nici firmă de familie. Acum vă las, că mă grăbesc la popotă – azi se dă fasole cu cârnați! Porţie dublă pentru barosani! ???

  3. se taie, primesc. Dar sa nu se schimbe nimic…
    Sigur vor urma alte si alte impozite!

  4. Pai nu mai luați tancuri, nu mai dați bani pe vaccinuri care se aruncă, nu mai dați bani la presa plătită, nu mai aruncați bani degeaba la ong-uri, nu mai dați pensii speciale, nu mai dați salarii gen ASF, FNGCIM, ANRE, etc, nu mai alimentați institute culturale aiurea, nu mai dați bani moca la Basarabeni, impozitați profiturile bancare istorice, cele din energie, și vedeți ce de bani rezultă. De tăiat tot prostul știe … Exemplu fostul PDL actualul PnDL.

  5. Momentan discutam de taieri sa echilibreze bugetu’… fix dupa ce au platit agentiile de rating sa le dea nota de trecere. Dupa ce taie cheltuielile, o sa taie din salarii si la anul o sa bage taxe si impozite de o sa va dea sangele pe nas, in timp ce bani pentru Servicii si Armata o sa fie crescuti masiv

  6. Au sărit curvele,amantele ,cocalarii, plosnițele bugetare în sus când au auzit ca vor fi tăieri de salarii și mai grav restructurări!…ce mai mănâncă gură lor, săracii!?…
    Colonia Rumania are cei mai mulți bugetari în raport cu numărul populației să le din europa!…
    Spre exemplul Germania are sub 1 milion de bugetari la o populație de 4 ori mai mare decât Rumania!…
    Si exemplele pot continua…așa că uniunea a dat ordin reduceți cu 10 % numărul bugetarilor !…si plafonarea salarilor în următorii 2 ani!…că altfel ridicați să pierdeți finanțări europene!…

  7. Salariu supradimensionat-profesor grad 1, doctorat, spor dirigentie, gradatie de merit=6100 lei net.Salariu muncitor interioare constructii =8000 lei net.Salariu inspector finante maxim=6200 lei net.Contabil cat de cat bun=10000 lei net.Cheltuieli personale saptamanale mic patron=5000 lei. Prea mult se generalizeaza cu salariile bugetarilor, dandu-se exemple de varf si de „afaceri” care nu sunt specifice decat unui foarte mic segment.In afara de multinationale, in mare parte, mediul de afaceri moare fara bani bugetari-directi sau indirecti.Scadeti salariile bugetarilor si o sa vedeti cum mor micile afaceri.Cam ca in 2010-2012.

  8. La orice prăbușire controlată de regie de stat se concediază întâi producția(curent , căldură, transport ce-o mai fi) după care se umple schema cu frecangii cu salarii conform „studiilor”(cei mai mulți sunt de-a dreptul îngrămădiți și străini de obiectul muncii) și în ultima fază se taie la fier vechi totul și se fură banii(nu știe nimeni câte tone are utilajul X) după care se vinde terenul la șpaga convenită.Așa au mâncat industria împănată de păuni directoriali și tehnici decorativi și păguboși pe care habar n-aveau s-o administreze.

  9. Cum ar putea da foc electoratului? Mai împrumută niște miliarde pana după alegeri.Dupa ei,potopul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.