Cine este de vină pentru tensiunile NATO-Rusia?

Punerea ”imperialismului” și ”agresiunii” Rusiei lui Putin într-un context care să le justifice parțial sau pe de-a-ntregul a devenit o abordare comună pentru presa și instituțiile din Rusia, ca și pentru o serie de analiști și jurnaliști occidentali ce nu sunt parte a presei de mainstream. Faptul ca un întreg context istoric face aproape imposibilă în România acceptarea faptului că Rusia are interese strategice în această parte de Europa nu înseamnă că aceasta înțelegere nu există în țările aliate, inclusiv în SUA, și că ea nu va deveni vreodată dominantă, mai cu seamă în cazul unei confruntări SUA-China, în care Washingtonul nu are nevoie de un nou front împotriva Rusiei.

Ceea ce face interesant textul de mai jos nu este neapărat contextualizarea intervențiilor ruse în Georgia, în Siria și Ucraina, ci faptul ca a fost publicat de un think-tank la care principal finanțator este nimeni altul decât George Soros. Este vorba despre Institutul Quincy, care a luat naștere in 2019, la inițiativa a doi miliardari cu viziuni opuse – Soros și Charles Koch. Cei doi controversați miliardari americani au decis să înființeze un think-tank care să militeze împotriva intervenționismului american.

Institutul a fost numit după președintele John Quincy Adams, cel care spunea, în 1821: America ”nu va căuta prin străinătate monștri pe care să-i distrugă”. Într-o declarație postată pe site-ul său, Institutul Quincy arată că ultimii lideri americani au trădat această viziune, iar consecințele au fost teribile atât sub aspect umanitar, cât și în privința intereselor naționale ale Americii.

Institutul consideră că SUA nu ar trebui să se implice în schimbarea cu orice preț a guvernului din Venezuela, însă frații Koch au susținut tocmai această agendă. Institutul spune că va milita pentru dezescaladarea conflictului din Siria, însă o serie de jurnaliști americani antisistem au arătat că George Soros și ONG-urile finanțate de el au susținut agenda dărâmării regimului Assad. Institutul Quincy vrea o politică americană neintervenționistă, însă finanțatorul Soros a fost implicat prin ONG-urile sale în ”revoluțiile colorate”. Celălalt finanțator devenit neintervenționist, Charles Koch, a fost un donator al American Enterprise Institute, care a susținut războiul din Irak. Apoi, Soros este unul dintre donatorii Atlantic Council, un think tank care introduce concepte și inițiază dezbateri care să servească politicii NATO și criticilor la adresa Rusiei, ceva ce noul Institut Quincy nu dorește să facă, dacă este sa ne luăm după principiile pe care le-a anunțat și după textul de mai jos, scris de Ted Galen Carpenter, membru al Cato Institute, finanțat de Koch.

 

”La finalul anului 1991, disoluția URSS a marcat un sfârșit surprinzător de pașnic pentru un imperiu brutal. În calitate de principal stat succesor, Rusia a încercat să se alăture Vestului democratic, iar SUA și aliații europeni au salutat această aspirație. Trei decenii mai târziu, Vestul și Rusia sunt prinse într-o nouă luptă demnă de războiul rece. Este o evoluție tragică și una care poate să ajungă la un conflict armat catastrofal. Ambele tabere sunt vinovate pentru ajungerea în pragul unui nou război rece, însă este o diferență substanțială în ceea ce privește această vinovăție. Provocările din partea SUA și NATO au fot mai numeroase, mai stridente și au început mai devreme.

Oficialii SUA si NATO, la fel ca și presa de știri din Vest, susțin că Rusia este vinovată pentru confruntarea urâtă de acum. Ei subliniază patru acțiuni ale Kremlinului care au tensionat grav relația Est-Vest. Potrivit acestei versiuni a istoriei, primul episod s-a întâmplat în 2008, când forțele ruse au invadat Georgia și au ajuns până la periferia capitalei Tbilisi. A doua acțiune, și mai gravă, a venit în 2014, când Rusia a anexat peninsula strategică Crimeea, aparținând Ucrainei, după un referendum trucat. Al treilea incident s-a produs câteva luni mai târziu, când Rusia a orchestrat o insurgență separatistă în regiunea Donbas din Estul Ucrainei și apoi a trimis trupe aici, pentru a ajuta rebeliunea. În anii care au urmat, guvernul lui Vladimir Putin a exacerbat tensiunile intervenind în afacerile politice interne din numeroase state vestice, în special in Statele Unite.

Aceste acuzații conțin niște adevăruri, însă omit contextul crucial. Spre exemplu, invazia din Georgia din 2008 a venit după ce armata georgiană a tras în forțele ruse de menținere a păcii care erau desfășurate în regiunea secesionistă Osetia de Sud de la începutul anilor 1990. Conflictul a izbucnit, în mare măsură, pentru că președintele George W. Bush l-a făcut pe președintele Miheil Saakașvili să creadă că SUA și NATO îl vor susține, dacă va intra într-un conflict cu Rusia.

Anexarea Crimeii de către Putin a fost o violare evidentă a dreptului internațional, însă s-a întâmplat după ce SUA și aliații cheie din UE i-au susținut fără nicio rușine pe demonstranții de Kiev pentru a-l îndepărta pe președintele ales al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Această lovitură de stat foarte prost mascată a generat temeri la Moscova că Ucraina va deveni un avanpost militar al NATO. Kremlinul a suspectat că va pierde accesul la baza navală crucială de la Sevastopol, din Crimeea, și că aceasta va deveni o bază ostilă a NATO.

Acuzele la adresa comportamentului Rusiei ignoră multe dintre provocările Occidentului care au avut loc cu mult înainte de acțiunile disruptive ale Moscovei. Deteriorarea relațiilor dintre Vest și Rusia postcomunistă a început în timpul administrației Bill Clinton.

Provocarea vestică numărul 1: primul val al extinderii NATO

În memoriile sale, ”Madame Secretary”, fostul ambasador al SUA la ONU și fostul secretar de Stat Madeleine Albright, recunoaște că oficialii administrației Clinton au decis încă din 1992 să susțină dorința țărilor din Europa Centrală și de Est de a adera la NATO. Alianța a recurs la includerea Poloniei, Cehiei și Ungariei, în 1999. Albright arăta că președintele rus Boris Elțîn și asociații săi au fost foarte nemulțumiți de această evoluție. Reacția rusă era de înțeles, din moment ce extinderea NATO viola promisiunea informală pe care administrația George H. W. Bush a făcut-o Moscovei atunci când Mihail Gorbaciov a fost de acord nu numai să accepte unificarea Germaniei, ci o Germanie unificată membră NATO. Condiția implicită era ca NATO să nu treacă dincolo de frontiera estică a Germaniei unificate.

Provocarea vestică numărul 2: intervenția militara a NATO în Balcani

Războiul aerian al NATO din 1995 împotriva sârbilor bosniaci care doreau să se desprindă de nou formata țară Bosnia și Herțegovina și impunerea acordurilor de la Dayton au nemulțumit profund guvernul lui Elțîn și poporul rus. Balcanii au fost vreme de generații o regiune de interes pentru Moscova, din punct de vedere religios și strategic, iar pentru rusi a fost umilitor să se uite neputincioși cum o alianță condusă de SUA dicta evoluțiile în această regiune. Puterile vestice au recurs la o provocare și mai mare patru ani mai târziu, când au intervenit de partea insurgenței secesioniste din provincia sârbă Kosovo. Ruperea provinciei de Serbia și plasarea ei sub controlul ONU nu numai că a fost un precedent toxic în relațiile internaționale, dar a fost și o forma de sfidare evidentă a intereselor ruse în Balcani.

Deciziile administrației Clinton de a extinde NATO și de a se amesteca în Bosnia și Kosovo au fost pași hotărâtori către generarea unui nou război rece cu Rusia. Jack F. Maltock Jr., fostul ambasador american în URSS , a vorbit despre impactul negativ asupra atitudinii rușilor pe care l-au avut al extinderea NATO și intervențiile conduse de SUA în Balcani. ”Efectul asupra încrederii rușilor in Statele Unite a fost devastator. În 1991, sondajele arătau că aproape 80% dintre ruși aveau o opinie favorabilă despre SUA; în 1990, aproape același procent aveau opinii nefavorabile”.

Provocarea vestică numărul 3: următoarele valuri ale extinderii NATO

Nemulțumită de modul în care administrația Clinton a antagonizat Moscova prin intrarea NATO în Europa Centrală, administrația George W. Bush i-a făcut pe aliați să fie de acord cu aderarea restului țărilor ce au făcut parte din defunctul Pact de la Varșovia și cu aderarea celor trei republici baltice. Admiterea acestor ultime trei state, în 2004, a escaladat dramatic încercuirea militară a Rusiei de către Vest. Cele trei mici state nu numai că făcuseră parte din URSS, dar și-au trăit o parte importantă a existenței lor ca parte a Imperiului țarist. Rusia era încă prea slăbită să riposteze altfel decât prin proteste diplomatice, însă nivelul furiei față de aroganța cu care Vestul nesocotea interesele de securitate ale Rusiei creștea tot mai mult.

Extinderea NATO până la granițele Rusiei nu era singura provocare. Statele Unite au început să recurgă la desfășurări prin rotație ale forțelor sale militare în noile state membre ale Alianței. Chiar secretarul de Stat al lui George W. Bush, Robert Gates, și-a exprimat temerea că asemenea acțiuni creau tensiuni periculoase. În discursul său la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007, Putin a spus foarte clar ca răbdarea Kremlinului față de aroganța SUA și NATO era pe sfârșite. Bush, incapabil să priceapă nuanțele, ca întotdeauna, a încercat chiar să se asigure că Georgia și Ucraina vor intra în NATO – o politică pe care succesorii săi au continuat să o urmeze, în ciuda opoziției Franței și Germaniei.

Provocarea vestică numărul 4: tratarea Rusiei ca inamic direct în Ucraina și în alte zone

Liderii occidentali nu au luat suficient de în serios avertismentele lui Putin. Ba chiar au continuat provocările pe multiple fronturi și, în anumite cazuri, au apăsat accelerația. Statele Unite și aliații cheie din NATO au ocolit Consiliul de Securitate ONU (și vetoul Rusiei), la începutul lui 2008, pentru a asigura independența Kosovo. Trei ani mai târziu, administrația Barack Obama i-a indus în eroare pe oficialii ruși cu privire la scopul unei intervenții ”umanitare” ONU în Libia, convingând Moscova să renunțe la veto. Misiunea aceasta s-a transformat imediat într-o schimbare de regim orchestrată de SUA împotriva liderului Muammar Gaddafi. Imediat după aceea, SUA au colaborat cu alte state din Orientul Mijlociu pentru o campanie de înlăturare a unui client al Rusiei – Bashar al-Assad, în Siria.  A urmat amestecul evident al UE și SUA în politica internă a Ucrainei.

Este incorect să judecăm acțiunile agresive și destabilizatoare ale Rusiei, inclusiv anexarea Crimeii, actuala intervenție militară din Siria, sprijinul pentru separatiștii din estul Ucrainei și încercările de a interveni în afacerile interne ale altor state, fără a lua în calcul multitudinea precedentelor abuzuri ale Vestului. Vestul, nu Rusia, este responsabil în mare parte pentru pornirea noului război rece.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 31

102 Comentarii

  1. cum cine ?
    Rusia este de vina . Putin nu se ridica la nivelul vremurilor , nu intelege ca granitele nu mai conteaza .Putin este vinovat , se incapatineaza sa-si apere tzara .

  2. Mama, ce intrebare de baraj!
    Bineinteles ca rusii sunt vinovati:
    -Rusii au facut scuturi ,,antiracheta” in Romania si Polonia.
    -Rusii fac manevre militare cu distrugatorul USS Roosvelt in M Neagra.
    -Rusii se apropie cu avioane de recunostere, AWACS si de vanatoare de apele Crimeiei.
    Uite de-aia-s rusii vinovati.

  3. In 99.99% din cazuri e vorba de orgoliul decidentilor si de nevoile lor. Niciodata deciziile majore ale politicului nu au la baza viata si normalitatea. Traim lumea oglindita de tipul de lideri socio-economico-politici care decid si de apucaturile lor. Adica o lume sordida, primitiva, calica, imorala, construita pe crima care distruge sufeltul. Dar toate acestea sint pe cale sa se schimbe.

  4. A fost atacata Belorusia cu razboi hibrid. Inlocuirea dictatorului ar fi dus la baze militare americane langa Moscova. Acum e atacata Turcia, inlocuirea lui Herdogan va duce la intrarea turcilor in razboi inpotriva rusilor de partea americana. Va fi atacat si Iranul. Si la sfarsit vor fi atacati rusii. Chinezii nu se vor baga pentru ca ei aplica intelepciunea sau prostia asiatica. Se aliaza la sfarsit cu invingatorul.
    Numai ca invingatorul are planul facut. Schimbatea numelui Chinei in. Tara Sclaviei.

  5. 1. De vreo 2 săptămâni, gazoductul Yamal funcționează în sens invers, pompând gaze dinspre Germania spre Polonia.
    Gazprom nu a mai rezervat cote de transport pe acest gazoduct în această perioadă iar Germania vinde la prețul său gazele primite din Rusia prin Nordstream 1.
    Cel puțin 2 aspecte se impun a fi creionate, măcar la nivel meditativ:
    a) care va fi poziția REALĂ a Germaniei în chestiunea NATO – Ucraina- Russia, deja devine lesne de intuit. O fi Germaniei dragă haina NATO dar parcă mai dragă îi este cămașa confortului energetic și realizarea chiar și de profit, pe GAZUL EXTRAS DE ALȚII.
    b) Polonia poate trage lesne o învățătură amară: poate să primească pe teritoriul ei TOATE capabilitățile militare ale USA și NATO. NU e absolut nici o problemă! Între două meciuri de hockey, Czar Putin I cel Groaznik, cât timp bea o gură de apă, pune mâna pe robinetul țevii de gaz și-l mai strânge oleacă, cu 1 -2 filete! NIET PRABLEM, POLIȘA!

    2. ceva interesant se petrece zilele acestea în Turcia (rebelă membră NATO): după o perioadă de infrație cumplită, din 1 ian energia electrică și gazele au fost scumpite semnificativ. (50-100%, respectiv 25-50%).
    Cred că ieri, pe 2 ianuarie, încă mai persista mahmureală în căpățâna multora dintre analiștii noștri politici de mucava și tinichea, ca să sesizeze importanța convorbirii dintre Putin și Erdogan. Convorbire în care s-au grăit multe, despre Ucraina, despre NATO, despre Bayraktar.

  6. În fine, mai important este ce s-a grăit și nu s-a spus în comunicatele oficiale, decât ceea ce s-a grăit și s-a spus.
    Acum, Io* sunt în stare să pun un rămășag extrem de păgubos: un bănuț de aramă găurit contra unei pensii a rezervistului Măciucă, mizând pe următoarele predicții:
    a) zilele sau săptămânile următoare, în mod „miraculos”, criza energetică din Turcia se va rezolva „de la sine”, datorită abilităților de lider ale Sultanului Recep Tayyp.
    b) În loc de Bayraktare, Ucraina va primi în loc avionașe de hârtie, realizate din coli albe, format A4.
    Se prinde careva la rămășag?

    —–

    Post-scriptum: chirieac, nesimțit calchiator, te poți inspira din cele scrise mai sus.
    Dar atunci când îți desfășori pe sticlă chintalele unsuroase, cu fălcile tale suine și ceafa ta de neam-prost alcătuind un ansamblu monumental al nesimțirii, intitulat „RÂD DE PROȘTI”, atunci când preiei idei din alte surse, FĂ UN PUSTIU DE BINE ȘI MENȚIONEAZĂ MĂCAR ÎN TREACĂ SURSA!

  7. Rusia este de vina. Este bogata, este foarte mare ca suprafata si mai ales este Ortodoxa in cedinta. Pentru toate aceste 3 calitati aceasta tara este atacata prin aproprierea bazelor NATO de granitele ei. NATO dorind ca prin aceasta apropriere sa declanseze un razboi furger prin care sa distruga centrele de comanda militara rusesti. Si distrugand aceste centre, Rusia sa fie ocupata, dezmembrata, jefuita si decrestinata. Imperiul Satanic American traind prin razboaie de cotropire si jefuire a tarilor bogate. USA din 240 ani de existenta a dus razboaie de cucerire a altor natii timp de 230 ani.

  8. Hmmm, da.. Ești român, nu mă aștept să pricepi,. Totuși e bine că-ți pui intrebarea,..care denotă un dubiu,.practic corect, normal,.Să vezi de fapt AGRESORUL,.Să constați cine pe cine amenință,.să vezi democrație acolo unde și ai tăi nu pot scoate o vorbuliță pe limba lor,..Deci evident stai in cap de vezi lumea normală..

  9. Tudore, nu mai fă istericale aiurea și spume vineții la gură!
    Mergi de ia un Xanax combinat cu Valium și apoi du-te de fă un pic de somnic!
    Ai foarte mare nevoie de odihnă, argatule!

  10. Paranoia in full swing….
    Eu zic sa așteptăm puțin…
    In 7 zile incepe resetarea geopolitica necesara celor Big Three.
    Altfel ar putea fi o șansă ratata pt toți și stăpâni și slugi…

    Aveți puțintică răbdare, stimabililor…

  11. ha ha ha

    „Hmmm, da.. Ești român, nu mă aștept să pricepi…”

    Cine spune asta?

    ha ha ha ha ha

  12. Toata gargara asta arata cine face jocurile SUA ,miliardarii :miliardarul Soros la democrati(evreu de origine) si miliardarii Koch( germani de origine) de partea republicanilor !Oare o impozitare corecta din partea statului american pentru aceste gunoaie umane decrepite de batranete, aiurite de traiul indestulat si de gargara masonica , nu ar fi necesara?

  13. Sau se face ca nu intelege ca „teritoriul Ucrainei” apartine acum lui rotschild sau cum l-o chema pe asta…cica ar fi cumparat datoriile si „drepturile litigioase” de la ucraineni…parca am mai auzit expresia asta…

  14. Medved, esti zsido-csango, deci nu ma mir ca ai reactionat ca un mutant circumcis. Circuitele cia si cele de la marea Muerte sunt incalcite in capsorul tau…..

  15. NATO este de vina … cautand motive de CEARTA, HARTA si RAZBOI … contra majoritatii tarilor lumii …
    Mai ales contra tarilor MAJORE de pe harta GEO-POLITICA a lumii … China, Rusia …
    Dar, dupa retragerea RUSINOASA in anul trecut din Afganistan … NATO si-a PIERDUT orice URMA de CREDIBILITATE militara si geo-politica !!! DEVENIND doar o ORGANIZATIE politico-militara DESUETA si ANACRONICA in lumea MODERNA !!!

  16. EHurezeanu pe un post TV:,,Rusia nu poate începe un război, deoarece nu are cu cine!” (aluzie la armata de paie a NATO).
    În anul 2004 țările baltice au fost luate de NATO. Putin care era preocupat să readucă Rusia la normal după dezastrul lăsat de Elțân l-a întrebat pe preș.SUA de ce au ajuns să preia aceste state foste sovietice. Răspuns SUA:,,Nu-i treaba voastră!”. Acel răspuns de gangster a declanșat înarmarea și organizarea armatei ruse, care a fost gata în anul 2009.Apoi SUA a adus rachete AA în România care nu sunt nici un pericol pentru Rusia, însă, rampele mixte MK41 pot la nevoie cu mici modificări să lanseze rachete de croazieră spre Rusia.Putin a protestat deoarece în tratatul dintre Rusia și SUA sunt interzise asemenea rampe iar preș.SUA a precizat verbal că chipurile nu vor fi folosite pentru croazieră. Atunci Putin a ordonat și a apărut o rachetă cu viteză mare care poate,,rezolva” în câteva minute cu rampele dacă va fi nevoie. În anul 2014 SUA a declanșat rebeliunea în Kiev, dorind ca pe viitor Ucraina să intre în NATO granița NATO ajungând astfel la cca 700 km de Moscova.În această situație Putin a luat măsuri specifice momentului și a rezolvat și va rezolva problema.

  17. Deocamdată putem dormi liniştiţi. Un război mondial nuclear, este inevitabilă, ca moartea, dar nu încă. Când și cum se va întâmpla acest lucru? Biblia spune: „Şi [regele nordului = Rusia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Daniel 11:27)] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [aceasta semnifica sfarsitul lumii unipolare. Rusia își va recăpăta influența pe care a pierdut-o după prăbușirea URSS. Înseamnă, de asemenea, slăbire a SUA și dezintegrare UE și a NATO. Multe țări din fostul bloc estic se vor întoarce la o alianță militară cu Rusia]. Şi va intra la sud [detonatorul va fi conflictul etnic de la sud de granițele Rusiei (Matei 24:7)], dar nu va fi ca înainte [2008 – Georgia] și mai târziu [Ucraina]” (Daniel 11:28,29). Dar a treia oară va fi interventia SUA și război nuclear la nivel mondial (Daniel 11:30a; Apocalipsa 6:4). Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor nasterii (Matei 24:8).

  18. O racheta lansata in submersie de un submarin rusesc pozitionat la 200 km de Constanta face pana la Deveselu 4-5 minute, Zircon care datorita vitezei de 10 mii km/ora creaza un camp plasmatic care absoarbe undele radar nu va putea fi detectata de radarele amerloce, Asa ca 100% Deveselu Scut nici nu va realiza ca va fi lovit.

  19. Cine este de vină pentru tensiunile NATO-Rusia? E precum întrebarea activistului „dă” partid din anii 50 , cu cine a pus căcat pe clanță…

  20. au cam luat-o… Mai ales citatul din spusele Institutului Cato despre provocarile antirusesti lamureste concis, daca mai era nevoie pt. cei avizati. Institutul Quincy actualizeaza o teza veche de 200 ani, ceea ce nu e recomandabil pt. ca realitatile contemporane prevaleaza.
    In primul paragraf se vorbea despre un context istoric al rusofobiei la romani, iar asta ar trebui explicat: este ceva real, daca da, care sunt cauzele.
    @Edelweiss – ca intotdeauna, pe faza. A nu se uita fotografia si din Sanct Petersburg, cu Erdogan si Putin, imediat dupa lovitura de stat.

  21. NATO ESTE CEA CARE INSTIGA LA TENSIUNI EXTREME LA GRANITELE ROMANIIE,cuun unic scop acela de a acapara aurul, petroului si tate zacamintele romanesti.Mntalitateade criminal/ocupantal Europei de est din partea SUA pun ein pericol Pacea europeana. Rusia se manifesta cu mult calm , calmul care poate fi pagubos pentru NATO/SUA. Si sa nu uitam, noi suntem vecini cu Rusia, pentru noi SUA este doar o inselaciune si un vis nebun, vis ce in ultimii 30 de ani s-a dovedit irealizabil.

  22. Irakienii daca plecau la plimbare cu toata armata pana in Egipt ar fi castigat razboiul. Dar au asteptat sa fie vanati din satelit. Cine are urechi sa auda si ochi sa vada si mai ales cap sa inteleaga .

  23. Corect ar fi să se procedeze în felul următor:
    1.Rusia să se angajeze că nu va intreprinde nimic care ar putea afecta securitatea USA. USA trebuie să procedeze la fel față de Rusia.
    2. Rusia să se angajeze că nu va folosi teritoriul altei țări pentru a declanșa un atac armat împotriva USA. USA trebuie să procedeze la fel.
    3.Rusia nu va amplasa rachete cu rază scurta sau medie și cu baza la sol care să poata lovi USA.
    USA să procedeze la fel.
    4.Rusia nu va desfășura arme nucleare in afara țării și va readuce in țară pe cele din afara granițelor. USA trebuie să procedeze la fel.
    5. Rusia nu va amplasa infrastructură militara in țările foste sovietice. USA trebuie să procedeze la fel.

  24. Nu e “ciudat“ cum Ted Galen Carpenter, membru al Cato Institute, finanțat de Koch poate spune toate aceste lucruri fara a fi “agent vândut Rusiei”câta vreme ai noștri mâncători de cacat oficial ori doar din media ori de pe bloguri nu reușesc asha ceva ?

    Cine e dement ? John Mersheimer care spune cu subiect shi predicat shi asta nu de azi , de ieri ca : “Ucraina e via Westului” “Ukrainei is the West fault ” (cautatii pe YouTube conferința) ori isteria din media Românească ?

    Nu zic dar spui, poate ca li se apropie acestor mâncători de cacat Ignatul shi de aceea guitza atât de isteric.

    Noi restul pulimea de ambele sexe …. Ne cam doare la basca

  25. catre MEN dat cu GELe …
    in propunerile tale … DE CE nu INLOCUIESTI/INVERSEZI Rusia cu SUA si NATO ???
    In acest MOD … propunerile tale … vor aparea si LOGICE !!!

  26. Mulțumesc de apreciere!
    Întrucât încerc în comentariile mele să fiu extrem de concis, astfel încât comunicarea să fie accesibilă, la cea de-a doua parte, atitudinea predictibilă a Turciei – am omis să menționez o altă referință importantă: „procesul Astana” – Trilaterala Rusia-Turcia-Iran – noii bașkani, sultani, ayatolahi și czari ai zonei orientului Apropiat, abandonat de facto de yankei.

    Nu încerc să postez link, riscând să nu-mi apară întreg comentariul, dar dacă vrei poză meseriașă la portofoliul de inspirat analist, se poate tasta în google cuvintele cheie „Cine sunt Noii Protectori în Orientul Apropiat?” Adevărul

    Abia aia poză care te face să ignori un milion de analize de-ale sculelor yankee din tagma tudor, dîncu, geoană, dungaciu, fota.
    AIA DA POZĂ!

  27. Înainte de ww2 Rusia avea „garantie” un pact secret cu Germania, azi asteaptă altă „garantie” de la ameriloci că nu bagă gubernia rusă Ucraina în natou … ? Pot să astepte mult și bine ! Gorbi a avut și el pachetul lui de „garanții verbale” ca natoul nu se bagă în Est.. ete floșc ! S-au bagat in Yugoslavia cu lucratura muslimă ?! ? Acum amerilocii sunt la Kiev prin lucratură de revoluție colorată și trebuie să-si asigure noua cucerire prin includerea ei „voluntară” în natou…deci mutarea rusilor este forțată cu bună știință de ameriloci. Eu aștept focurile de artificii.

  28. Lună de lună aviația israeliană bombardează preventiv ținte iraniene în Siria iar America este de acord cu asta. Mă rog, este strategia Israelului. Respectând aceeași logică de mai înainte poate fi considerat normal ca și Russia să bombardeze ținte amerikane aflate în apropierea granițelor sale europene. E vreo diferență?

  29. @Marele Urs: Bozgore, acum lingeti de zor dosul rusilor. Ati facut la fel cu al austriecilor si al germanilor si nu v-a mers. Crezi ca va va merge acum?

  30. Să ne aducem aminte de axioma lui Iemanuel Micron – micuțul gerontofil:
    „NATO este în moarte cerebrală”
    Asta se întâmpla prin 2019, vreme la care Bulibașă al Statelor continuatoare ale Coloniilor Penitenciare din Lumea Nouă era afaceristul imobiliar Trump, pe care, sincer vorbind, îl cam dura fics în kur de starea de sănătate a mortăciunii afișată în fereastră ca s-o vadă poștașul când aduce pensia aia de 2% din PIB-ul fiecărui prostan membru al mortăciunii.

    Între timp s-a schimbat modificarea prin modificarea metamorfică a schimbării și pe fotoliul celebru din Biroul Ovar a ajuns să tragă pârțuri un moșulică de 183 de ani, extrem de vioi și agil, care și-a propus să revitalizeze oleacă mortăciune yankee.
    Cum să facă, cum să facă? Se frăsuia decrepitul între 2 porții de picoteală în fotoliu, cu capul răstignit și gura deschisă.
    Ți și-a adus aminte că el, atunci când comitea gafe, precum nominalizarea lui Beau Hunter, în loc de Hunter, la vreo 6 ani de la decesul primului, sau atunci când se împiedica ca un netot pe scara avionului de se prăpădeau de râs și curcile de „vioiciunea” proverbială a mumiei yankee, ei bine, de fiecare dată senilul avea un remediu: lua o jumătate de pastiluță de Viagra și totul devenea wonderful.
    Ei bine, cam așa și-a propus martalogul de la Casa Albă să revitalizeze Alianța NATO. Cu Viagra. Cu doze masive de Viagra.
    S-a turat oleacă pe la China dar acolo și-a luat-o iute peste bot, s-a bulbucit oleacă pe la Iran dar și de acolo și-a primit o ștachie în dantură, așa că acum s-a hotărât el să caute Viagra prin Ucraina și împrejurimi.
    Cam ce anume o să găsească el prin Ucraina și cum o să arate mortăciunea NATO revigorată cu sildenafil rusesc, cam toată lumea bănuiește.
    Dar, ssst!
    Nu vorbiți cu voce tare!
    Riscați să treziți decrepitul din picoteala permanentă!

  31. La toti Nostradami ce comenteaza pe aici,la toti preacunoscatorii de politica, la toti vitejii de pe site.Vedeavas in transee in linia intii fiind parte a „raspunsului rapid si energic” al SUA la agresiunea Rusiei.Sa vad cum va spalati ismenele pline de vitejie, conducind Taburile second,second hand cumparate de la licurici, atacind cu F16 urile noi noute la a patra vinzare.Atunci o sa aveti raspunsul la cine e de vine pt excaladarea conflictului in estu Europei.Poate unii mai aveti cine sa va spuna cum era armata romana in WW2 cind lupta pe frontul de est in postura de carne de tun pt protectia vajnicei Blitzarmi a teutonilor.Poate mai cititi cum a ajuns Basarabia si Bucovina in posesia RUSULUI din 1821 incoace, data de cine si de ce.Poate il intrebati pe Joiannis -ca tot este urmasul fostilor sasi fascisti- cine a dat juma din Ardeal lui Opuco Horty.Ca asa va vad isteti ,mari cunoscatori de istorie.

  32. Curvele de francezi. „În urma războiului ruso-turc din 1806–1812, câștigat de Imperiul Țarist, rușii cereau „ambele țări românești” (Țara Românească și Moldova). Doar iminența atacului lui Napoleon a făcut ca pretențiile rusești să se reducă treptat, de la ambele țări române, la toată Moldova, apoi la teritoriul Moldovei dintre Nistru și Siret, pentru ca până la urmă pretențiile să se limiteze la ținuturile turcești dintre Nistru și Prut: ținutul Hotin și Bugeacul (Basarabia pe hărțile europene). Iscusința negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele țarului, a permis însă și anexarea părții răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilaietele (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ținuturile dintre Dunăre și Hotin, mulțumită complicității primului dragoman al Porții, Dumitru Moruzi care și-a trădat suveranul în schimbul unui latifundiu și al unui inel foarte prețios[6]. (Ulterior primul dragoman a fost executat pentru trădare din ordinul Porții.)

    Tratatul de la București din 16/29 mai 1812, încălca astfel practica internațională și normele de drept existente la moment, devreme ce Imperiul otoman ceda ținuturi care nu-i aparțineau și care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, anume Moldova, cu care imperiul avea un tratat garantând frontierele de atunci[7].”

  33. NU MERGE NIMENI ÎN PRIMA LINIE!
    Toți cei care n-au de apărat decât cenușa din vatră, or să-și bage palma-n cur și scobitoarea între dinți și o să se uite cum trec în marș spre front batalioanele de iohanniși, orbani, geoani, tudori, dînci, chifi, dungaci, măcicuci etc.

    Interesele complexului militarist-industrial al SUA NU SUNT PROBLEMA NOASTRĂ.
    Au demonstrat-o până acum cele 30 de văduve ale unor soldați români decedați unde a înțărcat Profetul iapa, în niște campanii TOTALMENTE STRĂINE de interesele și specificul pașnic al poporului român.

  34. Daca Rusia ar fi ramas pe linia trasata de Eltan in 1991 vorbeam acum de prietenia ruso-americana,prietenie care nu ar fi insemnat decat distrugerea Rusiei.Partea din securitatea rusa devotata patriei a reusit sa-l impuna pe Putin la conducere si Rusia si-a revenit in asa masura incat hienele care miroseau prin preajma au ramas doar sa dea tarcoale mai departe sub steagul libertatilor democratice.Rusia nu datoreaza nimanui nimic,altii datoreaza Rusiei eradicarea terorismului.Faptul nu sunt capabili sefii de state europeni sa recunoasca ca au de a face cu un partener superior lor si prefera sa cante in corul trist al bocitoarelor este dovada deziluziei pe care statele din vest o traiesc.Ne aliniem si noi fara speranta de obtine ceva acestui cor lalaitor dovedind doar lipsa de inteligenta diplomatica.Nici macar nu se pune problema sa avem discutii diplomatice la nivelul cel mai inalt cu Rusia.A vorbi in favoarea Rusiei se considera ca o tradare de neam.Pana si Moldova discuta cu Putin.Noi, nu.Realitatea economica si militara ruseasca este mai puternica decat propaganda antirusa,indusa in mod gratuit in media asa cum in epoca comunista functiona propaganda gratuita antiungureasca.Sunteti liberi dar „liberi” sa vorbiti ce va spunem noi ,nu altceva!Asa s-a nascut nazismul ridicat la rang de sarbatoare in Ucraina in aceste zile.Ce parere are UE?Nu are parere.Are parere insa despre Rusia.Ce parere avem noi?Suntem etern ingrijorati ca si americanii.Noi ne ingrijoram si Rusia evolueaza.

  35. America a fost o putere leală și cinstită, care și-a respectat atât proprii supuși, cât și tratatele internaționale, adică atâta timp cât a fost „Êlefant” .
    De când a devenit „șoricel°, condusă de niște șmekerași , mai întâi pripășiți pe acolo , iar mai apoi cocoțați până la vârful puterii prin mijloace niciodată ”ortodoxe” , a început să poarte războaie peste tot în Lume, fapt ce în decursul anilor în loc s-o îmbogățească ca Țară, ca popor, i-a îmbogățit criminal și nesimțit doar pe cei care o căpușau din umbră și dirijau cu sume uriașe de bani războaiele purtate doar în folosul lor, mai ales etnic !
    Între timp americanii sunt datori vânduți, iar acest, s-ar putea ultim război mondial, pare să fie ultima șansă a criminalilor cu gulere albe și mâini pline de sânge nevinovat, de a ieși într-un fel din încurcătură, conform celebrei „După noi potopul !”
    Nu va fi WW3 dacă poporul american reușește să se deștepte , mai ales acum , în acest ultim ceas , să realizeze cine-i sunt păpușarii și să-i arunce din cârca lor.
    P.S.
    China nu va accepta în nici un caz distrugerea Americii care-i este datoare vândută și în caz de război s-ar alege cu praful de pe tobă, așa că va aștepta până rămâne „unul” și de abia atunci va intra în luptă, ca să se împlinească proorocirile .

  36. În ce ne privește, dacă ar fi să hotărâm inteligent și nu constrânși, de ce parte suntem , dată fiind propunerea lui Putin ca Ucraina să restituie vecinilor toate teritoriile ce nu-i aparțin istoric, alegerea n-ar fi deloc grea….

  37. Prevad ca ucrainienii se vor ataca singuri cu trupe inbracate in rusi din 1914. Si gata razboiul local.
    Dar poate si Belarusul ataca Ucraina si rusii nu se baga oficial. Atunci se va intampla ca in Vietnam sau Coreea cand rusii si americanii si chinezii s-au batut prin intermediari.

  38. Sa fie oare razboiul ratiunea existentei SUA? Ca prea o cauta. Sa conteze ei pe arme miraculoase care sa-i duca la succes? Nu cred.

    Si atunci, care sa fie cauza belicoșeniei lor, numai ca sa-si vanda vechiturile militare cand ei au tiparnița de $$$? Ii mână drakul?

  39. Ciolovekul KGB Vladimir mi-a Aratat Linia Rosie pe Harta Noului URSS.
    Ingrozit de cele vazute l-am Sunat pe Urangutanul Suprem al Pentagonului, tovarasul Lloyd Austin.
    Dinsul mi-a Marturist cu Piosenie ca este Multumit de Performantele Cimpanzeului cu 4(patru) Stele Nikulaie Magnificul dar este Totalmente Deceptionat de Prostanacul Mircea Geoana care continua sa Iroseasca Miliarde de Dolari pe F 16 Second Hand din Junk Yardul Norvegian.
    Acest Lucru l-a Scos din Sarite chiar si pe Zombie Joe TaliBiden care doreste sa se Dezica de OberStumpFuhrerul de HermannStadt in Cursul Verii.
    Prostanacul va fi Deportat la Dabuleni ca Sef de Atelaj.

  40. AMERCANII MAI AU CEVA ARMAMENT INVECHIT PE CARE VOR SA IL VANDA POATE SI ROMANIEI .

  41. @X „Tiparnita $$$” si $$$ si $$$, merge împotriva Europei, care n-a renuntat la ei, desi ramasi fara nici o valoare. Istoria SUA = a unor falimente zguduitoare si succesive (din criza 1929-1933, tipii ies prin razboi, la fel restului crizelor interne pe care le-au provocat, si soldate cu alte razboie, cel de Independenta, inclusiv, + razboaiele si loviturile de stat „marunte”, „mizilucuri”, organizate dupa WW2. Dovada ca $ prin frauda ajunsese moneda de rezerva bancara internationala. Ca toata lumea sa le plateasca, americnilor, datoriile (agresiunilor). $$$ nemaifiind, însa, acuma, moneda de rezerva mondiala (smecheria dominatiei mondiale a SUA, semnata la Bretton Woods, dupa WW2), asa ca tipii nu mai au nici o sansa, se duc dracului. Contracte se mai încheie, deocamdata-n $$$, numai ca yuanul chinezesc a devenit moneda de rezerva mondiala bancara, si euro, la fel. Lucru pe care europenii „atlantisti” (de tip Macron, Joiannis, si alti piticoti, si redusi mental, si corupti), nu-l vad. Si dau în strachini. Franta având si ea, acuma, datorii interne si externe la concurenta SUA, adica uriase, daca nu de neplatit. În Franta, asta se si vede. Si-n SUA, cu zecile lor de milioane de someri si fara adapost.

  42. @Radu Humor: Greu de crezut ca Putin sa fi facut o astfel de propunere. Inevitabil, imediat i s-ar fi adresat si Rusiei o astfel de propunere.

  43. Mai Ileana, in USA nu sunt someri ! Acesti oameni nu vor sa lucreze (minciuna oficiala a guvernului) si toti au un adapost (cort,cutii de carton,prelate,etc).Problema USA este f. complexa si nimeni nu vrea sa ia taurul de coarne,este imposibil sa te p..s impotriva vantului.In principiu,tara asta, care a fost un exemplu de urmat, a luat-o la vale si nimic nu o mai poate opri.Este mult de analizat dar din cauza barierelor lingvistice ii las pe altii care sunt fluenti in romana.

  44. @X/USA s-a nascut prin crime omorand cele 20 milioane ameridieni pentru a le fura pamanturile dupa care de la Proclamarea Independetei au dus razboaie 230 de ani. Asa ca da, USA traieste si prospera numai prin razboaie de cotropire pentru a le fura bogatiile altor natii. Natiunile care nu vor sa recunoasca Imperiu Satanic drept stapan sunt diabolizate in mass-media internationala si devin victime operatiunilor sub steag fals tocmai ca sa aiba USA motiv sa le atace. Concomitent cu impunerea blocadei economice-financiare pentru a le slabi si ruina.

  45. Infractorul mondial Șoroș trebuie băgat la închisoare, iar averea lui confiscată!
    Javrele astea miliardare finanțeaza ambele orientări, pentru ca în indiferent care din scenarii, ele să cadă-în-picioare!
    Faptul că S.U.A. și-au pierdut total în lume în ultimii 20 de ani ceea ce se numește „soft power” (n-o spun eu, a fost un general american în retragere, cred că fost șef N.A.T.O., care a spus-o, acum 3-4 ani), și că creeația lor artificială – U.E. – a ajuns în ultimii 10 ani să fie blamată mai tare decît Koreea de Nord și că și-a pierdut atractivitatea și chiar pe unul dintre membrii marcanți – U.K. – asta spune multe despre cum e văzut Okțidentul în lume. iar într-o astfel de situație, un eventual război declanșat de Okțident va duce la coalizarea TUTULOR împotriva lui, inclusiv populațiile proprii! …șăfii S.U.A. (Establishment-ul, adică „Deep State”) nici măcar nu-și dau seama că din iubirea de $$$ au adus lumea on the edge, și că vor cădea ca proștii în chiar capcana politicii lor parșive, de că’t!
    https://www.youtube.com/watch?v=YmUFbamiFx4

  46. Ted Galen Carpenter membru al Cato Institute dezinformeaza sau e prost. Razboiul dintre Rusia si Georgia din 2008 a inceput in august,ca urmare a unei operatiuni militare LANSATA de catre fortele armate GEORGIENE ,contra regimului separatist din Osetia de Sud si Abhazia,incurajati de SUA. Apoi a intervenit armata rusa si nu invers.!!…Georgia pierzand cele doua regiuni Osetia si Abhazia.

  47. ATENTIE MARITA! SUNTEM IN PRAGUL UNUI RAZBOI ATOMIC DE MARE ANVERGURA. AMERICA DE NORD VA AJUNGE TERITORIUL NELOCUIBIL. IN EURASIA VOR FI ZONE UNDE SE VA CONTINUA CE MAI VA RĂMÂNE DIN ACTUALA CIVILIZATIE. RAFUIALA FINALA VA INCEPE CU MILIARDARII CRIMINALI DUPA MARELE DEZASTRU.

  48. Ținta rachetelor nucleare rusești va fi vulcanul din parcul Yelow Stone. Dezastrul de acolo se va întinde.

  49. @SPER CA RUSII SA NU FACA CA IRAKIENII: las cacofonia („sa nu faca ca”) la o parte, însa irakienii tocmai fiindca n-aveau bomba atomica (pe care Rusia o are) au fost atacati. Comparatia-ntre cele doua tari nu exista. Mai ales ca Putin are, spre diferenta de Saddam, o suma de consilieri si prieteni „khazari”. Lucru pe care nu-l avea Saddam. Plus ca la Ierusalim se vorbeste ruseste, Beny Nettanyahu fiind si prieten bun cu Putin, mai ales ca primul se trage dintr-una din fostele tari ale URSS. Si-uite-asa … drept care, nici o legatura. Dimpotriva, SUA fiind depasite, dpdv al tehnicii militare, de Rusia. @bulab: ai dreptate, cum de-am putut sa scriu ca-n SUA sunt si someri, si fara adapost, si-nca si zeci de milioane! Ori, nici unul, coane Fanica, nici unul, poate vântu’, bine ca m-ai corectat, parol… (!!!)

  50. @Anonim: ba da, Putin a spus asta, mai voalat, dar sa se priceapa, si anume ca „Ucraina e-o tara artificiala, ale carei componente nu-si corespund”. Era pe la finele domniei lui Constantinescu, în România, si-ale-nceputurilor lui Basescu. Numai ca, n-aude, n-avede, la Cotroceni, ca, de! NA-TO (eufemism pentru „na-ti-o frânta, ca ti-am dres-o!”)

  51. Cum cine este de vina? Dar este foarte simplu, rusii e de vina, pentru ca si-au asezat tara din ce in ce mai aproape de bazele americane.

  52. @Anonim (II): Putin îl … informase pe Sikorski (Radoslaw) ca „Ucraina-i o tara artificiala”. Ultimul facând publica afirmatia prin 2008, când Washington Post o si publica, si taman la pont (politic, neicusorule, când SUA aveau nevoie de-un conflict în Europa, pe ruinele si azi fumegânde ale Imperiiilor Habsburgic si Romano-German, daca-l tii minte pe defunctul Brzezinski si „strategia” lui cu tot, în care Ucraina sa joace rolul principal …). Sikorzki afirmând ca Putin i-ar fi propus, de fapt, împartirea Ucrainei: Nordul, istoric polonez (adica al Republicii celor Doua Natii), Poloniei, si sudul, spune tot Sikorzki, Rusiei, mai adaugând si „refuzul” lui, ma-ntzeledzi, „hotarât”, si tocmai ASTA nu-i de crezut în partea Prometeistilor (Sikorzki fiind o familie veche si nobila-n Polonia, facatori si desfacatori de tzara, si-ntre altele, prometeisti). Retusurile declaratiilor tipului întâmplându-se, bine-nteles, în SUA. Si-ntre americani, de catre Democrati (Washington Post fiind cotidianul LOR, al Afacerii Watergate, c-altfel, nici ca se putea. Cauta sa vezi cine era pe la Casa Alba în 2008, când Sikorzki, la fel tipelor violate cu ani în urma, are si el o „revelatie” de facut, i se „dezleaga limba”, „îsi elibereaza mesajul”, asa-ncât SUA sa poata folosi afacerea drept … „revizionism” …rus, adica NA-TO, în traducrea pe care deja ti-am dat-o).

  53. Amerlocii au scos sabia împotriva rușilor chiar la granițele lor. Si este de știut: cine scoate sabia, de sabie piere!

  54. E clar o sa patiti ca Harap Alp. Bazati-va voi pe prieteniea cu omu cu parul roshu si veti ajunge in groapa sclavi pentru o mie de ani. Succes.

  55. @ILEANA ROLLASON E CLAR : nu-i vorba de nici un „om rosu”, toti sunt bruneti. Pâna si Sikorski. „Oamani rosii” gasindu-se mai ales pe la americani… si-n privinta lor, n-am luat eu hotarârile-n România. Nefiind vorba ca tipii-ntâi organizeaza o lovitura de stat, cu bombardamente, daca se poate, si-abia dupa aia „debarca”. De avantajele „debarcarilor” tipilor sperând sa-ti fi dat si singur seama.

  56. @IR: Ucraina a devenit ceea ce este azi ca parte a URSS, adica prin Rusia si in cirdasie cu Rusia bolsevica. Nu are deci de ce a se plinge. Afirmatia lui Putin, dupa care Ucraina este o tara artificiala, este adevarata dar si deplasata. Adevarata pentru ca actuala Ucraina include teritorii luate prin rapt ca urmare a, acum dezavuatului, pact Ribbentrop-Molotov, deplasata pentru ca exista totusi o identitate nationala ucraineana, de care trebuie sa se tina cont, si pentru ca insasi Rusia, pentru aceleasi motive, tot o tara artificiala este.

  57. @Anonim (I) : n-ai deloc, dar DELOC dreptate, Ucraina a fost si va ramâne perpetuu o tara artificiala. Gasesc, într-un studiu, ca „Ukraina e leganul primului stat SLAV oriental, fondat de SCANDINAVI”. Recunoaste c-a spune ca un stat SLAV si ortodox a fost fondat de … scandinavi, e-o gogomanie fara pereche. „Scandinavi” fiind una, si vikingii, alta. „Rusia Kieveana” (Rutenia) ar fi fost, în secolele al X lea – al XI lea, cel mai mare(?) si puternic stat (?!!!) din Europa. Originile prometeismului fiind de gasit în teritoriile ocupate, prin secolul al XI lea, de Rusia kieveana : de la Baltica, la Carpati si Volga. Statul asta puternic si ortodox (crestinare, sub printul Vladimir), la apogeu sub Iaroslav, a carui fata se casatoreste cu Henry I al …Frantei (tara care, la epoca, nu era, nici ea, decât într-un stadiu embrionar, prapadit, precedent Razboiului de 100 de ani ) este, însa, devorat, se dezagrega, din cauza cupiditatii si salbaticiei sefilor locali. În secolul al IX lea, Kievul cade-n stapânirea khazarilor (adevarati, veniti de la Est, nu a evreilor). Vladimir – Regele Soare -, le jefuieste teritoriul, ulterior devastat si de cumani si tatarii veniti din Mongolia. Tine minte ca rusii au de luptat secole de-a rândul cu TATARII, care ocupa si Moscova, Ivan cel Groaznic, primul tzar, eliberând tara de ei. Crimeea (Taurida) fiind un teritoriu, la origine, tatar. Aceiasi care invadau si nucleele tarilor române, pâna la Stefan cel Mare. Tatari de care populatia autohtona fuge la Vest, adica-n Moldova, Ungaria…Nordul Ucrainei ajungând în Republica celor 2 Natii -Polonia-Lituania -, în timp ce sudu-i turco-tatar. Abia-n secolul al XIV lea Polonia-Lituania (Republica celor 2 Natii) fugarindu-i pe tatarii din sudul a ceea ce va deveni Ucraina, mult mai târziu.

  58. @Anonim (II): Kievul ajunge, în secolul al XIV lea, în Republica celor 2 Natii (a carei vasala era si Moldova, tii minte slehtele). Nobilimea „ucraineana” (natia si limba ucraineana fiind, însa, inventate mult mai târziu, de Stalin, în ultima instanta – tipul fiind primul care aplica, în URSS, principiul autonomiei popoarelor -, care Stalin si electrifica tara, la vremea de care vorbim, „ucrainienii” fiind, pentru restul populatiilor, „russini” si „ruteni”), nobilimea „ucraineana” (adica … rusa si rutena), se „polonizeaza” lingvistic si religios (trece, adica, la catolicism). Pe teritoriul Ucrainei de azi traind, în devalmasie, polonezi (la nord), moldoveni (la est si nord-est), nemti (nord-vest), armenieni, evrei, si, cel putin, rusi). Polonia impunându-si sistemul legislativ si religia asupra regiunilor ocupate. Mai ales ca-ntre cele doua entitati -Polonia-Lituania -, prima era mai puternica. Lituania pierde, de pilda, Bratslav, în favoarea Poloniei. Uniunea dintre cele 2 tari nefiind deloc sfânta. Dimpotriva: liderii lor se paruiau cât puteau. + ca liderii viitoarei Ucraina erau catolici (se „polonizasera”), în timp ce populatia majoritara, ortodocsa. Biserica Rusiei Kievene, adica a elitelor din Republica celor 2 Natii gasind de cuviinta de-a face, si ea, un compromis cu Roma, care compromis îi da pe greco-catolici, în secolul al XVII lea. „Elitelor” opunându-li-se CAZACII, rutenii ortodocsi, neasimilabili. Polonia-i lasa, si tocmai de aceea, pe cazaci de voia lor, sa se lupte cu turco-tatarii sudici, în Crimeea (Taurida). Ucraina, de fapt = un fel de Transilvania austro-ungara, adica provincie-tampon, cu toate avantajele si dezavantajele situatiei. Peste care intervine, în actuala Ucraina, Imperiul Rus, care-i cucereste Crimeea.

  59. @Anonim (III): Clivaj pastrat pâna astazi : nordul, spre Vest, sudul, spre Sud, adica spre Rusia. Cazacii, ortodocsi, atacându-i pe polonezii catolici, si ei (Bogdan Hmielnitzki = statul cazac, la sudul actualei Ucraine). Ucraina unitara, adica, nu exista, si niciodata nu va exista, din cauza, mai ales, a religiilor de pe teritoriul ei. Putin are, asadar, dreptate. În secolul al XVII lea, actuala Ucraina e „protejata” la nord de Republica celor 2 Natii, si la sud, de Imperiul Rus (pâna la dezagregarea Republicii celor 2 Natii). Ecaterina cea Mare a Rusiei (nemtoaica) suprima hatmanat-ul cazac. Împartirea Republicii celor 2 Natii (agresive), la finele secolului al XVIII lea, conducând la ocuparea întregii zone a Nistrului de catre Rusia (Ecaterina cea Mare), Galitia ajungând austro-ungara. Stepele necultivate din sudul Rusiei fiind, în acelasi timp, colonizate de nemti, olandezi si de etniile din Austro-Ungaria. Ba chiar si francezi (portul Odessa -dupa numele lui Ulysse -, fiind al lui … Richelieu, cardinalul Frantei). 1846, la Sevastopol = flota rusa de la Marea Neagra. Tot în secolul al XIX lea intelectualii locali inventeaza cuvântul „Ucraina” (= în miscare, în marsh. ps: de parca Macron (înca) presedintele Frantei, inventator, si el, al unei miscari politice, „En Marche!”). Imperiul Rus, însa, nefolosindu-l cu privire la respectiva provincie rusa, în care nu exista decât guberniile (=administratiile) Kiev, Cernigov, Ekaterinoslav, Kherson, din cadrul Micii Rusii si Noii Rusii (ultima = teritoriile recuperate de la Imperiul Otoman) … Limba „ucraineana” fiind interzisa-n scoli si restul institutiilor oficiale (mai ales ca nu era unitara, avea tot felul de particularitati regionale). Ajungându-se la situatia bizara ca „ucraineana” n-o mai vorbeau decât taranii si … unele cercuri „intelectuale” : profesorii (universitari, inclusiv) si biserica.

  60. @Anonim (IV): La mijlocul secolului al XIX lea = industrializarea = depopularea satelor tarii (ca peste tot unde-i vorba de industrie). „Ucraina” profitând de WW1 si de Revolutia rusa pentru a se declara independenta (1917-1922, presedinte, la un moment dat, Mihail Hruscevsky), numai ca Germania, rusii albi si Tripla Întelegere ataca imediat tara. În 1918, Ucraina de EST se proclama, totusi, Republica Socialista, stabilindu-si capitala în Harkov. Rada, parlamentul tarii, adica, sustinând, în schimb, invazia tarilor Triplei Întelegeri …Soarta tarii se decide, însa, în clipa-n care Germania pierde WW1. Erou popular ucrainean, Simon Petliura (care trebuie sa fi de orgine nordica, scandinava). 1918-1922 : miscarea insurectionala ucraineana, de obedienta „comunista” (= armata neagra, peste 100 000 de oameni, care încearca sa colectivizeze terenurile si sa instaureze democratia directa). Pâna la invazia tarii de catre Tripla Alianta, la finele lui 1918, alaturi de fortele armate ruse albe (Denikin), care forte sunt angajate într-un razboi civil împotriva „rosilor”. Crimeea fiind ocupata de francezi. Populatia fiindu-le, însa, ostila invadatorilor, si mai degraba favorabila Armatei Rosii, care-nabusa tentativa de independenta a Ucrainei. URSS se formeaza pâna la urma, în 1922. Stat federal, impus de fortele politice de centru. Stalin: electrifica fostul „grânar al Rusiei”(hidrocentrala de la Dnepropetrovsk = cea mai mare din Europa) + minele si industria metalurgica din Donbas. A: PS: La multi ani!

  61. @IR: Apreciez efortul tau pentru acest expozeu istoric, insa ma tem ca este doar din perspectiva rusa, deci foarte, foarte discutabil. ‘Ucraina’ nu inseamna ‘in mars’ ci ‘la margine’, denotind un teritoriu mai mult al nimanui, o varianta estica a celebrului Vest Salbatic, unde statele vecine aveau prea putina influenta. Miscarea cazaceasca s-a dezvoltat tocmai in acest aproximativ vacuum de putere, incluzind indivzi din toate popoarele inconjuratoare, inclusiv romani. Perspectiva rusa, careia ii esti traditional tributara, se vede dupa utilizarea termenului de ‘moldovean’ in oc de ‘roman’, prin osanalele aduse lui Stalin ca parinte al popoareleor, cind el a ucis miscarile nationale, inclusiv pe cea ucraineana, prin aprecierea favorabila a miscarii bolsevice, cind, la rindul ei, era compusa mai mult din bande de zurbagii, la fel de urite precum erau si unitatile ‘albe’, din cauza rechizitiilor care lasau jale in urma. Va fi facut Stalin industrializarea tarii, pentru ca numai asa Rusia se putea desprinde din intuneric si la propriu si la figurat, dar acea hidrocentrala nu a alinat cu nimic foametea creata tot de Stalin, pentru a-i reduce la tacere pe nationalistii ucraineni. Limba ucraineana are dialecte cum au toate limbile. Nu prea a avut cum sa progreseze, fiind mereu supusa presiunii limbilor dominante, rusa in ultimul timp, iar, sub acest aspect, rusii sint mari maestri – noi o stim prea bine. Consecinta acestei dominatii straine a dus la exacerbarea sentimentului national la ucraineni, mergind pina la un sovinism care, cel putin fata de romani, il intrece pe cel rusesc si unguresc luate impreuna. Evident, asa ceva nimeni nu va accepta iar puternica Rusie are si mijloacele de a-l curma. Ma tem insa ca tot ea este in mare parte raspunzatoare.

  62. @Anonim (I): iar te-nseli. E din perspectiva franceza. Studiul e francez, eu l-am tradus numai, si împanat cu câteva observatii, între care Ucraina = Transilvania, dpdv al populatiilor. În care Transilvania evolueaza pozitiv, si Ucraina, negativ. Tu n-ai dreptate, nu eu. Cazacii ortodocsi vs polonezii si ucrainienii „polonizati”, catolici. „Moldovean” din text : tu uiti ca la epocile istorice respective, nici Ucraina, nici România nu existau. Imperiul Austro-Ungar, Moldova si Tara Româneasca, ultimele, tributare turcilor, în schimb, da. În timp ce Ucraina le era tributara polonezilor din Republica Celor Doua Natii. Stefan cel Mare a fost domnul MOLDOVEI. Asa ca nu ma vorbi aiurea, cu „perspectiva rusa”. Si nu te-aventura cu „perspectiva mea rusa”, când eu nu citesc si nu vorbesc ruseste. Toate informatiile pe care le am sunt pe canale vestice. Limba ucraineana : e-o creatie recenta, la care Stalin a contribuit în mod esential (el instaureaza Ucraina, care putea sa fi ramas definitiv în Rusia, cum era-naintea URSS). Înainte nu ca „limba ucraineana” avea „dialecte” : era nestructurata, straina pâna si populatiei, vorbita de echivalentul bonjuristilor din România. Te-nseli si-n privinta cauzelor situatiei de-acuma din Ucraina, cu „sentimentul national”, si uiti un nume esential al crizei, Brzezinski. Tragedia Ucrainei actuale de zeci de ani de zile punându-se la cale la Washington. Ori uiti ca presedintii SUA îsi datoreaza alegerea si lobbying-ului polonez (Ucraina de Nord fiind sute de ani poloneza), lobbying-ului polonez, foarte puternic?

  63. @Anonim (II): Stalin: nu tipul a „creat” foamea-n Ucraina, chiaburii ei au creat-o. Tara iesea din WW2 epuizata, si tipii i se opun colectivizarii agriculturii. Asa ca-si sacrifica vitele si incendiaza lanurile de cereale. Ipoteza de lucru pe care „cercetatorii” -propagandisti din SUA de tip Conquest si „cercetatorii” nemti (de tip Hannah Arendt, Nolte) o resping, în ciuda evidentelor, si din ratiuni de imperialism american. Tipii (+ Stéphane Courtois, „specialistul” în Revolutia franceza) aberând despre Rusia de la Conquest încoace (Razboiul Rece, ca, de! Rusia progresa prea repede, devenise putere nucleara!), sa abereze, asadar, despre Rusia (care, la epoca, era RSFSR, adica Republica FEDERATIVA, statele, dintotdeuna în republica, au fost FEDERATIVE, dom’le ! Principiul pe care-l recunoaste Stalin popoarelor de-a dispune de ele însele! URSS si RSFSR au fost republici FEDERATIVE. Îsi avea propriile institutii, propiul buget si proprii lideri politici. Rusia actuala tot republica federativa fiind. Ucraina: condusa -la vremea lui Stalin -, de HRUSCIOV. Tipul, si nu Stalin delectându-se din a-si decima tovarasii de arme („purgile” lui Stalin referindu-se esentialmente la social-democrati de tip Iliescu – Nastase Adrian si clica, în timp ce-ale lui Hrusciov avea un caracter personal. Individul fiind un ranchiunos fara pereche. Citeste-i „Memoriile” în care se si lauda cu atrocitatile pe care le comisese. Holomodorul fiind al lui HRUSCIOV, iubitul americanilor. Si-al kulacilor ucrainieni, nu al lui Stalin. ps : vezi ca si-n România sunt zone desertice. Si-n Polonia. Nu te bucura, asadar, de tembelismul altora. Halului agriculturii românesti ramase fara sisteme de irigatii. Ca numai zonele desertice-i mai lipseau, în drumul ei victorios catre Holomodor.

  64. @Anonim, ps: Hanah Arendt = iubita lui Heidegger, membru NDSAP (Hitler). Si Nolte, la fel: membru NDSAP.

  65. @Anonim, pps: „moldoveni” (II). Republica Moldova e recunoscuta international. E populata nu de „români” (desi), ci de MOLDOVENI. Asa i se numesc, oficial, locuitorii. De ei fiind vorba si-n Ucraina. Nu românii din România s-au stabilit în Ucraina, ci … moldovenii din R. Moldova (care, de fapt, nu-si parasisera locurile natale). Nu-i vina mea ca ONU produce aberatii, dar asta-i afacerea.

  66. @Anonim, erata : la A (II), începând cu „Stalin”, de mai sus : am scris „tara iesea din WW2 epizata”, etc. Din WW1, nu din WW2 (+ revolutia + razboaiele civile, daca vrei completari).

  67. @IR: Perspectiva ruseasca, bolsevica, se vede de la o posta.

    Foametea din Ucraina a fost cauzata de politica sovietica. Ea s-a produs la peste 10 ani de la terminarea razboiului, timp in care o administratie corecta putea redresa situatia creata de razboi, inclusiv tulburarile de dupa. Pretutindeni insa modelul bolsevic/comunist nu a functionat. Insusi Brejnev, pe patul de moarte, se pare ca ar fi spus ca taranul fara pamint e ca pomul fara radacini. Era o recunoastere tirzie ca programul de colectivizare fortata, justificabil din birourilor aparatnicilor pentru accelerarea industrializarii, a fost o mare eroare. Nu chiaburii, totusi putini dar buni gospodari, au ascuns recoltele ci toti taranii, nu pentru a sabota ci pentru ca, din cauza rechizitionarii abuzive, ramineau muritori de foame. Mai mult de atit, Stalin a amplificat foametea, dirijind productia de grine catre export nu pentru salvarea ucrainenilor, in scop de a le distruge si ultima urma de identitate nationala.

    Perspectiva ruseasca se vede si in ceea ce spui despre identitatea ‘moldoveneasca’. Aceasta nu este recunoscuta de nici un om cu mintea intreaga, inclusi de unii rusi, ci doar de cei interesati politic, ghici ciuperca cine. Faptul ca unii basarabeni si-o declara la referendum arata clar teama de Rusia, faptul ca oricind aceasta poate apare iar in forta pina la Prut, ceea ce nici nu i-ar fi prea greu, data fiind prezenta armatei de pe Nistru, careia Republica Moldova nu are ce sa-i opuna, nici chiar Romania, formal membra NATO.

    Stranie perspectiva asupra Transilvaniei din partea unei persoane ce se prezinta ca romanca transilvaneanca. Transilvania a fost si este in mare parte un spatiu etnic compact romanesc, pe cind Ucraina un conglomerat etnic, mult timp practic o tara a nimanui, in care, in timp, s-a cristalizat o majoritate relativa ucraineana, si aceea cu nostalgii proruse, inca si mai mari daca nu ar fi fost aroganta velicorusa.

  68. @Anonim: aiurea. Ucrainienii au murit de foame DIN CAUZA LOR. „Urme de identitate nationala” „distruse de Stalin”? delirezi. Daca voia sa le distruga „urmele de identitate nationala”, tipul ar fi defiintat Ucraina, ca unitate administrativ-teritoriala. „Taranul fara pamânt”. O laie. Poate sa tot aiba pamânt, daca n-are unelte sau chef sa-l cultive. Transilvania : tot aiurea vorbesti. A fost în Imperiul Habsburgic, multinational. Ungurii fiind numerosi (ori sa-ti spun, acuma, ca Transilvania, din cauza lui Nastase Adrian cu „restituirile” lui blestemate, a redevenit ungureasca, dpdv imobiliar? toate cladirile istorice = ori unguresti, ori ale Miscarii (am uitat cum se cheama) lui Johannis. România : + o multime de alte nationalitati. Ca-n toata tzara, de altfel (turci, tatari, greci, armenieni, tzigani, lipoveni, „ucrainieni”, cehi, polonezi …) Teritoriul României fiind, altadata, la confluentza si sub TUTELA a doua imperii (divers populate si pline de functionari): Habsburgic (autro-ungar) si Otoman. Faci propaganda de proasta calitate, m-asteptam la mai mult din partea ta.

  69. @Anonim, ps : „nostaligii pro-ruse”, înc-un delir. Partea ESTICA, industrializata, a Ucrainei, fiind POPULATA DE RUSI (RUSOfoni). Nazistii de la Kiev, rezultatele „revolutiei portocalii” împotriva RUSILOR declansându-si pogromurile. Mai si lasa-ma-n pace. Sute de RUSI cetateni ucrainieni MORTI ARSI DE VII-N INCENDIUL TEATRULUI din ODESSA. Ma oripilezi.

  70. @IR: De delirat, delirezi doar tu. Nimeni nu ia in serios propaganda bolsevica, cu exceptia citorva habotnici din Rusia, care trec sub tacere genocidul provocat de regimurile comuniste. Ungurii, numeric, in Transilvania, sint cam pe la 17%. Ca proprietati, da, este alta poveste, dar oare numai in Transilvania. Fascism este in Rusia si alte foste guvernii. O doamna ar avea rezerve sa utilizeze cuvinte ce se aud pe maidan. Si eu, totusi, nu odata, te-am tratat ca pe o doamna.

  71. @Anonim (I): crezi ca daca esti ultimul pe lista la „comentarii” ai si dreptate? Nu, amice, nu! „Regimurile comuniste” n-au provocat genocide decât în propaganda CIA (preluata si-n România de astazi, sub ocupatie, si datorita influentei unor agenti straini, de tip Coposu, Hossu-Longin… Stéphane Courtois, „cercetator” francez, si altora de acelasi calibru. Când povestea cu „victimele comunismului” = arma psihologiva, de anihilarea rezistentei psihologice a victimei pe care s-o spoliezi, vezi ce s-a-ntamplat în România DUPA 1989, NU ÎNAINTE. „Ori recunosti c-au fost victime ale comunismului, ori nu intri-n UE!”, „ori îti distrugi industria si agricultura, cu sacrificii edificate-n ‘comunism”, ori nu-ti ridic vizele de intrare!”, si altele de genul asta. Acuma, ” ‘reforma justitiei’ în sensul dictaturii judecatorilor si magistratilor, care s-aprobe jefuirile, c-altfel, nu intri-n Schengen!” Si unde-s „victimele genocidelor”, ca toate traiau, Cornea Doina plagiatoarea si Coposu agentul MI 6, la 1989? Fascism în Rusia: da, însa nu numai acolo, uita-te si la SUA. Îmbogatit c-o persoana, chiar tu.

  72. @Anonim (II): ps nu-ti dai seama de ce se-ntâmpla, ori ce-i cu tine? Aparatul de propaganda american foloseste istoria Europei împotriva ei însasi. SUA dintotdeauna fiind adversarul Europei. Tipii folosesc Revolutia Franceza si mii de alte fapte istorice europene, pe care le coloreaza-n rosu, de parca Sena la Noaptea Sf. Bartolomeu, ca sa-i îndoape pe europeni cu propriile pacate, si cu totii, împotriva Rusiei, din motive de dominatie mondiala. NIMENI nu-i reproseaza Frantei Revolutia, masacrele si genocidele comise de iacobini. Nimeni Marii Britanii genocidul populatiilor din SUA actuale. Populatii pe care le aduce la stare de sclavie, dupa ce deja se „europenizasera” sub dominatia spaniola. Ma asteptam sa fii inteligent, ori nu esti decât un recipient comod al unei propagande anti-europene si anti-românesti. Daca România, dupa „comunism” ar fi fost o tara la pamânt, asa cum e-acuma, nici o „condamnare a comunismului” pentru „victime” inexistente. Aia din „puscariile comuniste” construite la vremea Mariei Thereza fiind aia care-o falimentasera interbelic si fosti colaboratori ai Germaniei naziste. NIMENI, în schimb, NU-I REPROSEAZA FRANTEI EPURARILE DE DUPA 1944. Ai priceput, Robert Conquest, Hannah Arendt, Courtois? aparatici, si aia, la fel tie. pps : bine ca Marea Britanie a iesit din UE. Din pacate, asa cum observase Obama, însa, n-a iesit si din NATO. Marea Britanie = primul agent provocator la adresa Europei continentale. Primul ei dusman. Restul sunt constrânsi de … Big Brother si $. Cu exceptia Marii Britanii care comite orori din convingere. Cf, între „sovietologi”, Simon Sebag Montefiore, un impostor. Pardon, un exemplu-n meseria lui, care-n nici un caz nu de „istoric”, asa cum se prezinta. Nu-l citesc. Nu merita. Si nici francezii nu-l citesc.

  73. @IR: Ai produs iar o polologhie plina de aberatii bolsevic-staliniste. Nu ai decit sa le trimbitezi printre mancurtii intre care iti duci zilele. In Romania, se stie prea bine ce a insemnat bolsevizarea, stalinismul: ocupatie, deznationalizare, genocid cultural, lagare de munca. De Pitesti, Canal, Sighet ai auzit? Nu amesteca lucrurile cu degringolada de dupa 1989. In multe cazuri, protagonistii sint aceeasi: fostii cominternisti reciclati in mari democrati. Chiar daca Maniu si Coposu vor fi fost in strinsa legatura cu serviciile occidentale, ei au facut-o pentru tara lor, care nu pe Stalin il voia. Cozi de topor ca alde tine s-au gasit mereu.

  74. @Anonim: Scuteste-ma. Scrii tâmpenii. La Canal, Pitesti, etc, au fost colaboratorii, de toate felurile (si legionari) ai nazistilor. Maniu-Coposu : doi tradatori. Cum poti sa spui c-ar fi „facut-o pentru tara lor”, când au fost tradatori în favoarea Marii Britanii? Maniu = un execrabil prim-ministru, el i-a adus la vârful tarii pe legionari. Si din cauza lor si-a lui Antonescu, care-au atacat URSS, România a fost ciuntita de unele teritorii în 1945 (cauta sa vezi, comparativ, cu Pacea de la Bucuresti-Buftea, 1918, daca tot ai gura mare), si-a avut de platit si daune de razboi. Asa zisul „comunism” salvând tara. Scuteste-ma.

  75. @IR: Tu esti cea care vorbesti prostii. Adica elita intelectuala, dar si oamenii de rind care au ajuns in lagarele comuniste erau colaboratorii nazistilor, cind pe comunist nu ii dorea nimeni cu exceptia unui manunchi de cozi de topor, mare parte dintre ei straini? Nimeni, cu exceptiile mentionate, nu i-a iubit pe rusi. Nu pe ei ii asteptau romanii cu sufletul la gura ci pe americani. Degeaba … Tradatori sint cei care le-au dat concursul pentru ocuparea si spolierea tarii. De aceea, Coposu, Maniu, Bratianu si nenumarati altii, chiar daca vor fi fost pe statele serviciilor americane sau britanice, sint patrioti, ceea ce bolsevicii urasc de moarte. Anglia si SUA fusesera aliatele Romaniei, prin care ea isi desavirsise Unirea, in ciuda dusmanilor ei de moarte: Rusia, Ungaria, chiar Bulgaria. Agenti au fost cei din coteria Anei Pauker, ‘intelectuala’, care voiau si partial reusit destramarea Romaniei. Te crede deci mutu’.

  76. @Anonim: termina, dom’le, cu bazaconiile! Lagare au existat de secole, si exista si astazi, si-n capitalism. Pentru tine, socialistii români (ale caror reforme erau identice cu alea înfaptuite, în România, de PCR), ar fi fost „cozi de topor”. Scrii aiurea si când spui ca „nimeni nu i-a iubit pe rusi”. Dimpotriva, rusii având o cultura exceptionala. „Spolierea si ocuparea tarii” ACUMA se ÎNTÂMPLA, N-AUDE-N-AVEDE! „Maniu si Coposu, patrioti” : i-auzi! Citeste, Du-te la biblioteca si cauta materiale (ziare, inclusiv) ale epocii. Si arhivele Ministerului de Externe. Kominternul = DESFIINTAT DE STALIN. + ca PCR intern se descorotoseste urgent de „deviationisti”. Asa ca scrii aiurea, cu „împartirea tarii”. Vezi si ce voiau nemtii privind România, amice, citeste matale despre Pacea de la Bucuresti, 1918. Distrugerea României era-n „aerul vremii” cancelariilor europene, cu exceptia Frantei. Daca România exista si astazi, e datorita Frantei. TOT RESTUL (Austria, Ungaria, Germania, ba chiar si Polonia prometeista) nu numai rusii, îsi voiau partile din ea. Rusii, în virtutea stapânii OTOMANE a tarii, care-i cedase Rusiei Basarabia, la 1812. Kominternul teritorial = sinteza cancelariilor europene, ca idei noi, n-are. Si de Ana Pauker te poftesc sa nu te-atingi. Priceput, amice? Nu-ti mai raspund: ma plictisesti si enervezi.

  77. @Anonim, ps: nici de Stalin sa nu te atingi, ca vad ca habar n-ai de istorie! Liderii PCR kominternisti, secesionisti ai României fiind, cu totii „victimele” „purgilor” staliniene. Elek Köblös: moare la Lubianka, Moscova, în 1927. Vitali Holostenko, basarabean, la fel. Moare-n 1931. Alexander Stefanski, polonez si Cristian Rakovski, bulgar si medic, devenit rus, de asemenea. Primul moare-n 1936, si-al doilea, în 1937. Plus ca Stalin desfiinteaza Kominternul. Numai c-asa-i când îti împui capul cu Tismaneanu, care face propaganda americanilor revansarzi ca Stalin câstiga WW2. Ma obosesti si plictisesti, repet. Punct.

  78. @IR: Ai luat-o iar pe aratura. Lagare da au existat dar pe noi ne privesc lagarile infiintate de bolsevicii descalecati de pe tancurile rusesti. Socialistii romani nu ar fi facut prapadul, adica genocidul, pe care l-au facut cei protapiti de Stalin la conducerea Romaniei. Ai dreptate cind vorbesti de epurarile staliniste si inca ii mai ridici osanale! Exact asta au facut si uneltele lui protapite aici, in frunte cu Ana Pauker, care, odata reajunsa pe pamint romanesc undeva in prima jumatate a anului 1944, voia nici mai mult nici mai putin decit o republica evreiasca cu capitala la Botosani. Stalin a desfiintat Cominternul de forma, pentru ca l-a inlocuit cu Cominformul. Nu in virtutea stapinirii otomane a ocupat Rusia Basarabia, ci in virtutea lacomiei sale, ba inca si a ipocriziei fara limite, caci Rusia se prezenta ca eliberatoarea popoarelor crestine ocupate de turci. Nimic mai fals! Turcii au respectat identittatea romanilor si nu au vorbit de un popor si o limba moldoveneasca. Asta au facut-o rusii, in special cei de sub Stalin. Ti-ai gasit si caror idoli sa li te inchini: Stalin si Pauker. Bravos natiune chipurile ardeleana, halal sa-ti fie!

  79. @Anonim: „Bolsevicii descalecati de pe tancurile rusesti” (parc-ai fi Coposu, tradatorul, îl plastografiezi lingvistic), „bolsevicii” n-au „înfiintat” nici un „lagar” în România. Si nici un „genocid” n-a avut loc. Pe Ana Pauker ti-am spus sa n-o atingi, tipa n-a facut nici o „epurare”. Tipii disparuti din viata publica a tarii fiind, cu totii, si repet, CU TOTII, sprijinitori interbelici ai fascismului (Goga si Blaga, Marino, etc., inclusiv), legionarilor, si-n primii ani ai razboiului, ai Germaniei NAZISTE. Rastalmacesti istoria la fel alora pe care-i plastografiezi, Coposu, Hossu-Longin, Tismaneanu si clica de linge-blinde murdare americane. Felicitari. „Coborâti de pe tancurile rusesti”, ei bine, era vorba DE FRONT, si tancurile, rusesti sau nu, erau foarte la moda în razboi. Vehicule de elita, nu oricine putea sa urce-n ele. Plus ca, daca luau foc, echipajiul le era ars de viu. Mai si slabeste-ma. Stalin n-a „protapit” pe nimeni la conducerea României. Si „comunistii” n-au construit NICI UN LAGAR în tara. Erau construite dinainte. Le-au folosit pe-alea-n care ei însisi fusesera detinuti. Asa ca, repet, slabeste-ma. Si-n privinta LEGILOR, România, de la CUZA a AVUT FARA-NTRERUPERE CODURILE DE LEGI FRANTUZESTI. Ori vrei sa stii ca-n Franta criminalii erau DECAPITATI, pâna prin anii ’70? cum de-ndraznesti sa-mi vorbesti de „teroare comunista”, când „victimele” ei au trait pâna au murit de batrâneste, si-n conditii materiale excelente? Ca nu mai erau în viata publica, asta si meriteu. Materialmente, însa, pardon, dar se lafaiau. Halal sa-mi fie, multumesc!

  80. @IR: Propaganda ta bolsevic-stalinista este atit de gretoasa prin minciunile pe care le spui incit nu ar merita nici o atentie daca, prin insistenta, nu ar fi nociva. Guvernarea comunista a fost cumva aleasa? Pe cine a tradat Coposu?? Pe cei care cotropisera tara si impusesera cel mai criminal regim pe care l-a cunoscut istoria? Guvernul comunist nu a avut niciodata sprijin popular. A inceput sa fie tolerat, undeva pe la inceputul anilor ’60, cind toata lumea s-a lamurit ca nu era de ales. De popular ce era, se fugea pe capete in Occident, nu in Rusia cea facatoare de mult bine Romaniei. Este o mizerie sa il pui alaturi de Coposu pe beizadeaua Tismaneanu. Coposu a fost unul dintre putinii care au supravietuit lagarelor comuniste, unde ai merita sa stai si tu, macar un an de proba, ca sa vezi cu ochii tai de ce erau in stare tovarasii tai. Iti spune ceva titlul de carte Pitesti – l a Buchenwald se murea mai usor? Indiferent cine a construit lagarele, comunistii le-au umplut pina la refuz si nu cu delincveti de drept comun, pentru care inchisorile fusesera construite. Canalul, lagarele din Delta, unde au stat preoti ce nu voiau sa-si abandoneze credinta, sint exclusiv opera comunistilor dragi tie. Nu se compara detentia elementelor comuniste, foarte putine, cu genocidul practicat de comunisti in primii lor ani de domnie. Abia cind grupul Anei Pauker a fost indepartat de la conducere, comunismul a devenit cit de cit mai suportabil si, treptat si destul de limitat, s-a revenit la o oarecare normalitate. Nu ai decit sa-ti latri aberatiile in ‘Republica Nistreana’, caci nici la Moscova nu ai fi ascultata.

  81. @Anonim: scrii de parca analfabet. Numai analfabetii fiind în stare de-a vorbi de „minciuni”, etc., în fata unui teanc bibliografic. M-asteptam la mai mult din partea ta. Termina cu „regimul criminal”, ca si curcile râd de tine. Pricepe, dom’le, ca, fara comunism, România ar fi fost din 1945 în halul în care-a ajuns acuma + despagubirile de razboi+ trupele de ocupatie (acuma, americane)-n tara. Ma surprinzi dezagreabil. Ca-i pun alaturi pe Coposu si Tismaneanu: citeste ce spuneau (scriau) si unul, si altul, de parca gemeni. Daca ar fi fost vorba de Ratiu, treaca-mearga. Nici Cornea, însa, nici Coposu nu merita nici o ceapa degerata. „Lagare” „comuniste”? unde-au fost? ” Buchenwald : amice, la Buchenwald se murea de foame si de frig, dupa care cadavrele erau încinerate. „Comunism” nu-i tot una cu „nazism”. Indiferent de ce scriu tembelii de Conquest, Courtois Stéphane (care sufera de complexul regicidului, de care sufera, de altminteri, toti francezii, dupa martiriul Mariei Antoaneta si-al lui Ludovic al XVI lea, asa zisa „revolutie” româna copiind cu sfintenie derularea primei faze a Revolutiei Franceze. Lipsindu-i, însa, urmarea, epopeea (celor doi Napoleon, când Europa devine franceza), indiferent, asadar de ce scriu Conquest, Courtois, , Tismaneanu, nazisti cu patalama la mâna de Arendt Hannah si Nolte ori de ce-au facut Hossu Longin, Liicheanu, Blandiana si restul colaboratorilor unor servicii de informatii straine. Ce produci tu, si public, chemându-se fascism, manipularea istoriei pâna la a-ti trada tzara, familia si tipii alaturi de care-ai trait si-nvatat, xenofobie si antisemitism, ori c-nevoie de-o consultatie psihiatrica. M-am saturat. Nu meriti efortul. Întoarce-te cercul tau strâmt.

  82. @IR: Care teanc bibliografic doamna, cel de la Tiraspol, Comintern, Comrat? … Minti de la ochi. Era destul sa vorbesti cu cei care au trait acele timpuri ca sa afli cum a fost atunci. Pina acum vreo 20 de ani, erau inca destui. La Pitesti si Canal, la fel la Periprava, Sighet, Gherla, Buzau se murea inca si mai rau. Comunismul, cel putin ca numar de victime, a fost inca si mai rau decit nazismul si fascismul luate la un loc, fie si pentru ca a durat mai mult si a cuprins mult mai multe tari si popoare. Comunismul a esuat pretutindeni, asta dupa afirmatia unor oameni lucizi care au crezut in el si au luptat pentru el, nu alde Tismaneanu sau Petre Roman, crescuti in puf. Admit totusi ca regimul comunist Dej-Ceausescu a fost singurul care a avut un plan consistent si consecvent de dezvoltare a tarii, care, desi in limitele unei conceptii ulterior abandonate de toate guvernele comuniste responsabile, a avut rezultate notabile, dar asta a fost posibila numai dupa decartarea chintei rosii grupate in jurul Anei Pauker, total obediente URSSului si lui Stalin. Admiri cumva timpurile cind din Eminescu se invata o singura poezie, cind toti oamenii de cultura interbelici erau la index? Stalinismul a fost refutat in insasi Rusia si nu se mai agata de el decit cei dusi cu capul. Tu esti cea care faci apologia crimei, inca una din cele mai abjecte care a existat in istorie, daca nu cumva cea mai abjecta. Unde vezi tu tradare de tara la mine? Eu sint, roman, cetatean roman, traitor in Romania. Tu ce esti de scrii aberatiile care le scrii?

  83. @Anonim (I): tocmai asta e, ca tipii „care-au trait”, MINT. Se victimizeaza. Din asemenea „marturii” si-a construit Conquest intox-ul, în locul documentelor scrise. Tipi care-aveau lucruri grele la activ, crime si jafuri, ajungând „eroi” ai „luptei împotriva comunismului”. Pitesti : pe Goma-l creditezi tu? Canalul : era un proiect antebelic. Dupa WW2, fosti legionari si colaboratori de-ai nazistilor au fost trimisi acolo, unde mai si stateau la localnici, în sate. Citeste-l pe Marino (Adrian. Tip personal insuportabil. Cultivat, însa insuportabil). Conditiile de lucru = ale vremii, si peste tot în lume. Las-o-n pace pe Ana Pauker, dom’le, ori faci parte din aia care instiga la antisemitism în wikipedia România („echipa” de fanatici) „articole” de la un cap la altul de aruncat la gunoi si-mpotriva carora s-au ridicat, pâna la urma, universitari si academicieni? „Chinta rosie” de care vorbesti = trotzkistii, care peste tot, nu numai în România, au facut dezastre (vezi, acuma, în SUA, cu loviturile lor de stat si genocidele ne-ncetate, de la Irak la Ucraina, de la Clinton la Bush-Obama-Robinette, trotzkisti, asadar, ei însisi cu echipele lor cu tot, în aplauzele unor BHL, citeste Bernard Henry Lévy, Koushner (ultimul descoperindu-si în propria familie … incesturi, în ultima vreme, daca loviturile de stat si bombardamentele nu mai au cota, fiindca prea scumpe), si restul „ziaristilor” de stânga? De unde „stalinism”, când e vorba de TROTZKISM, Stalin, apropo, debarasându-se de individul devenit, post-mortem, o legenda, în asa masura c-are si-acuma prozeliti!

  84. @Anonim (II): PS : nu cred ca Stalin sa-l fi ajuns în Mexic, cred c-asasinul tipului, cvasi-analfabet, suferea de licurici la cap, fara sa fi stiut, macar, cine era Trotzki, personajul istoric. Destul, însa, ca ultimul pleaca din Rusia (URSS) în America de Nord (unde si face prozeliti, pâna-n ziua de azi, la fel cum a facut si-n Vestul Europei, în partidele SOCIALISTE, nu-n alea comuniste. Ultimele, mai putin oportuniste decât actualele partide socialiste (excrescentze de-ale NDSAP-ului lui Hitler si-acuma, într-o aparenta moarte clinica. Numai ca din ele se naste … „wokismul”, înca si mai periculos). „Oamenii de cultura interbelici” din România: aia de la index (Blaga, inclusiv, Goga …) fusesera „atinsi” de legionari. N-am prins „epoca” în care nu s-ar fi-nvatat, la scoala, decât o poezie de Eminescu. Dimpotriva. Am si organizat un Colocviu National studentesc Eminescu, devenit, între timp, o institutie. Asa ca slabeste-ma, repet.PPS : în nici una din tarile europene n-au fost „regimuri comuniste”. Socialiste, în sensul secolului al XIX lea, da. Comunism = te duci la magazin si „cumperi” gratuit si cât vrei, de cât ai nevoie, cf. Marx si Engels. SUA si agentii lor „luptând”, asadar, împotriva unei orânduiri sociale … inexistente (imaginate de Marx-Engels dupa modelul kibbutz-ului. SUA = instigatorii antisemitismului „global”. Cu exceptia lui Trump, singurul presedinte filosemit al SUA de pâna acuma).

  85. @IR: Ai darul polologhiei fara cap si fara coada. Nu pentru ca Ana Pauker era evreica ci pentru ca era bolsevica, ca ea inca si prea multi altii, cozi de topor ale Rusiei, inamicul ireductibil al Romaniei pina in ziua de azi. Nu te da deci dupa degetele corectitudinii politice caci sint mult prea rasfirate. Tuni si fulgeri contra legionarilor. Afla deci ca draga ta ‘intelctuala’ Ana avea un secretar particular fost legionar, care ii era si amant, ma rog, unul dintre. Nu pot minti zeci si zeci de mii de oameni, care toti spun unul si acelasi lucru, de parca toti s-ar fi jurat unul catre altul. Mincinosi sint exact cei care le cinti tu in struna, in frunte cu tine. Oare de ce?

  86. @Anonim (I): Ma scoti din sarite. Nu-ti mai raspund. Citeste, naibilor, termenii Pacii de la Bucuresti, 1918, daca vrei sa vezi cine-s „inamicii ireductibili ai României”. Ana Pauker: de parca Marcel, barbatu-sau, n-ar fi avut amante. Tipa împotriva lor, nu a altcuiva a intervenit. „Lumea care spune acelasi lucru”? iesi pe strada, sa vezi ca toti spun ca era mai bine-n „comunism”. Asta, pe de-o parte. Si pe de alta, ca nu „toata lumea spune acelasi lucru” privind Rusia (URSS), ori despre Stalin. Tipii care-au citit si arhivele (sovietologii americani contemporani, universitatea Princeton, studii ajunse foarte scumpe, e drept, dar de gasit, se gasesc, daca stii englezeste, pe Amazon. Roberta Manning, moarta la 77 de ani, prof univ., si restul din scoala ei, între care J.A. Getty, tot prof. univ., e cuceritor, face analiza amanuntita a textului), spun altceva. Aia care nu s-au ostenit, se iau dupa gura primului delator (de tip Cornea Doina. Marino fusese, pâna-n ’89, decent. Pandaliile – pe câteva zeci de pagini-, numai dupa aia apucându-l. Sau te referi la „rezistentii” de Basescu, Blandiana, boieru’de Dinescu Mircea, la Petre Roman, pardon, „Pierre” Roman, ca la Paris a-nvtata cravatei cum se leaga nodu’ si… pe lânga Ceausesti? fii, dom’le serios. Hai, c-am o seara-ncarcata, si nu-i cânt nimanui în struna, ca n-am de ce. Fac, pur si simplu, munca de memorie.

  87. @Anonim(II):A mea, fata de-a ta, nefiind falsificata de-o Arendt ori de-un Cioroianu, dupa Stéphane Courtois gretzosu’ „spovendindu-se” prin manastirile din … Maramures, si restul, de tip Iliescu, Brates … spui ca tipii ma contrazic. Si nu-ti explici de ce. Pai, fiindca (citeste-ma, dom’le) sunt TROTZKISTI („revolutia permanenta”, „loviturile de stat permanente”, à la BHL (apropo, tipul dând iama prin padurile României de dupa ’89. În „comunism”, n-ar fi putut. Si nici americanii n-ar fi navalit la petrolul din Marea Neagra si canadienii, la aurul din Apuseni. Acuma stii si de ce „comunismul”, Stalin, si-n România, Ceausescu, trebuiau diabolizati. Fata de Yeltzân, care-l distra pe Clinton. De-aia n-are ursul coada, amice. Si mai lasa-ma, naibilor, în pace cu „Rusia” si „cozile de topor”, fiindca majoritatea primilor „comunisti” români erau MOLDOVENI. Ori Basarabia, în care evreii erau numerosi, fusese-n Rusia (tzarista) de la 1812 pâna la 1918. Si Polonia (fiindca unii din sefii „comunisti” erau polonezi), si România aveau granita comuna, dupa 1918. Ori te pomenesti ca nu stiai.

  88. @IR: Ai dat-o iar pe polologhie. Cind ‘intelectuala’ Ana taia si spinzura si se lafaia in bratele secretarului ei, fost legionar, fostul ei sot era mort demult, ucis la ordinul lui Stalin, turnat pare-se chiar de ea. Daca vorbesti de Pacea de la Buftea-Bucuresti, stii cine i-a intimpinat pe ocupanti cu flori cind au intrat in Bucuresti? Erau aceeasi care o vor face mai tirziu la Chisinau, Iasi, Bucuresti. ‘Sovietologii’ de care vorbesti tu sint fie naimiti fie idioti utili. Nimeni nu ii baga in seama inafara de ignoranti si cei ca tine. Hai ca minti de la ochi cind spui ca toti spun ca era mai bine in comunism. Era mai bine cind era ratie la tot, la lemne, la alimente, la metraje, la haine? Asta a fost dupa razboi, pina prin 1958, cind tara era ocupata de dragii tai de davai ceas, davai palton. Cind rusii au plecat si s-au desfiintat ratiile si s-au incheiat acorduri cu Franta in special, lumea fugea ca dracul de tamiie de porcariile de filme rusesti. Revista ‘Uniunea Sovietica’ statea necumparata. Nu acelasi lucru era cu ziarele si revistele franceze. De bine ce era in comunism se fugea din tara pe capete? Nu s-a auzit deloc de imigranti din Vest in Romania sau alta tara comunista. Comunismul e frumos sa il vezi in carti nu s-al traiesti. Sefii comunisti polonezi nu au avut succes deloc, dupa cum nu au avut nici cei romani, pina a nu da rusii navala. Ei au fost si sint marea pacoste pentru cei ce au avut nesansa sa le fie vecini.

  89. @Anonim (I): dom’le, ai state de plata la CIA? ori ai stat de i-ai tinut lumânarea Anei P.? ce te tot vâri prin alcovuri? daca ti s-ar întâmpla tie, ti-ar place, si-nca sa mânjesti post-mortem? Maturalia, turpia non sunt, amice! Las deoparte magaria din propozitia cu „Bucuresti, Iasi, Chsinau”, când profiturile exclusive erau ale Imperiului German. Sovietologii de care vorbesc: citeste-i întâi, cumpara-ti cartile, pe net, si citest-le, înainte sa debitezi mascari. Tipii n-au ajuns profi univ. la univarsitati de prestigiu degeaba. Aibi decenta fata de americani, daca n-ai fata de rusi. „Comunismul”: hai c-ai dat-o iar în bara, asa cum ti-e specialitatea : nu se gasea CARNE, omule, ca-n rest, haine, lemne, etc., nu era penurie. „Davai ceas, davai palton” = UCRAINIENII, nu rusii. Pune-te la punct cu numarul din componenta regimentelor stationate-n România. Filmele rusesti : numai „porcarii” nu erau. Dimpotriva, Nechita Mihalkov, cu „Piesa” lui „neterminata pentru pianina mecanica”, dupa Cehov, a avut o primire prodigioasa, cu sali pline. Tarkovski, dimpotriva, „disidentul”, fiind rau primit. „Zboara Cocorii”, premiat (de francezi, cred), primire buna, si „Razboi si Pace”, cu Tihonov-Samoilova-Bondarciuk, de asemena. Bondarciuk, un „greu” al cinematografului mondiale, fiind mereu bien primit în România. Nu-mi aduca aminte de-alte filme, sa caut. Destul, însa, ca piata româneasca era invadata de FILMELE SUA (un gen astazi, disparut, westernul, cu John Wayne, sau filmele lui Humphrey Bogart, actor foarte la moda, atuncea, si rau prafuit, acuma. Si filme frantuzesti, fiindca veni vorba. Capa si spada, de la Pardaillan la Laleaua Neagra.

  90. @Anonim (II): „Fugit din tara pe capete-n comunism”. Nici pomeneala. Putini îsi cereau actele, dar în jurul lor sa facea mare caz în mass-media SUA („E.L”., etc), sa se dea impresia de „multime”. Si Dunarea, la Cazane, nu era tentata decât rar, si tot de fanatici. „Nu s-a auzit de imigranti veniti în România”: asta, fiindca ziarele nu faceau publicitate, plus ca „revenirea” presupunea formalitati si bani, asta, pe de-o parte + declaratiile indivizilor la plecarea din tara, fata de autoritatile straine, cu care tipii-si cladeau singuri „zidul Berlinului”, ori nu-ti închipui sa fii bine reprimit de cineva peste care-ai aruncat benzina si-ntetzit focul. Putina decenta, daca vrei sa fi reprimit „româneste”, ” cu bratele deschise”. „Sefii comunisti polonezi” : n-au avut succes decât în PCdR, care, de altminteri, s-a si debarasat urgent de tipii. Prometeisti sadea. Ce-nseamna sa fii ospitalier. Vina românilor, nu a tipilor respectivi, cu tupeu, si „epurati”, si pe buna dreptate, de Stalin. erata : „Naturalia, turpia non sunt”. ps, vad ca fac multe greseli de bataie, adica ortografice, sunt obosita. Mai ales dupa formalitati scrise, un mail trimis unor cretini de la … protectia mediului (!!!) care-au distrus un parc, în România. Nu-i opera rusilor, e marca fabricii românesti. Si nu singura, vezi si economia, si restul patrimoniilor (arhitectural si natural) distruse degeaba. Nu de rusi, nici pâna la ’89, ACUMA.

  91. @Anonim, cascada de erate : 1. „sovietologii … luati în seama de ignoranti”. Bine-ar fi, numai ca „ignorantii” sunt ignoranti fiindca nu iau nimic în seama, nu citesc, nu vad, n-aud, nimica nu-i intereseaza. 2. „Idioti utili”. As vrea sa te vad eu pe tine, daca ai fi toba de carte, un erudit, si tratat de „idiot util”. Sunt, dimpotriva, consultanti ai Casei Albe (Republicane, de la Reagan, la Trump) 2. nu mint câd spun ca toti spun ca era mai bine-n comunism. Diferenta fata de ce era pâna la ’89 constând în kitch-uri: de la kitch-ul politic, la ala din mahalale, acuma. Fara bun gust, daca nu analfabet, dar cu pretentii. „Bonjurism” mafiot. Becali slefuindu-se. Ca Basescu, fie si miliardar, sau Nasatse Adrian, la fel, imposibil de-a se mai slefui … ori Sosoaca. Nimic personal cu ea, însa de aratat, ar trebui sa-si faca un tratament hormonal (tiroidian), sa nu fie de bâlci. Sau Funar, pierdut si declarat nul. Sau Iliescu, Brates, „idolii multimii”, ce mai! Oscarul pentru efecte speciale, de spalare a creierului. Ori bordelurile. Oana Roman, inclusiv. De restul ocupându-se nu numai presa de „divertisment”, ci si dermato-venerologii. România, la obiecte pierdute si „declarata nula”, si ea, fiindca tot nu mai e a romanilor. Pâna’n ’89 fiind si suverana, si independenta. + saracia lucie de pe la tara + mahalalele + drogurile… + scoala, în „comunism”, obligatorie si gratuita, si azi, distrusa … Bine-nteles ca toata lumea spune ca era mai bine-nainte de ’89.

  92. @IR: Cei care faceau legea in PCdR erau altii, nu polonezii. Acei ‘sovietologi’ uzeaza de un fals grosolan : cifrele genocidului bolsevic provin de la emigratie. Or, stalinismul a fost repudiat din interior, proportia crimelor sale dezvaluite din interior, victimile sale reabilitate din interior. Daca intr-adevar s-ar fi imigrat in Romania in perioada comunista, s-ar fi facut multa. Veneau studenti africani, arabi, greci atrasi de taxele mai reduse. Daca nu ar fi Arafat, as spune ca nici unul nu a ramas aici. Multi plecau cu cite o romanca dupa ei. Exceptie au facut vietnamezii, studiosi, curat imbaracti si civilizati pe strada, dar de care nu s-a gasit nici o romanca sa se indragosteasca. Ar mai fi cazul grecilor refugiati in Romania dupa infringerea insuectiei comuniste din aceasta tara. Cum, necum, acestia s-au transformat intr-o coloana a 5-a a URSS in Romania, dupa unele zvonuri, procedind chiar la acte de sabotaj. Ei au plecat rind pe rind in Grecia, chiar inainte de 1989, fara probleme din punctul de vedere al vizei. Prea putini cred ca au ramas pe loc. da, din tara se pleca, fie legal, fie trecind ilegal frontiera, cu riscul mortii, fie ‘uitind’ sa se mai intoarca, cum a facut, de exemplu, actrita Liliana Tomescu decedata recent, daca nu cumva si Cristea Avram sau cintaretii Constantin Draghici si Luminita Dobrescu si inca multi alti necunoscuti. Daca regimul comunist a fost unul de succes, cum de s-au dezis de el tocmai cei care l-au imbratisat cindva: Brucan (comunismul este mort, dar mort, mort!), Arthur Koestler (cit pe aci sa fie ucis de falangistii spanioli), Milovan Djilas, cel care a luptat ca partizan alaturi de Tito? Un alt caz este cel al inginerului Ursu, asasinat de Securitate, militant comunist din ilegalitate dar care s-a dezis dupa ce a constatat frauda grosolana in favoarea comunistilor de la alegerile din 1946 – dupa propriul jurnal. De acord insa cu evolutia profund negativa de dupa 1989, pe care nimeni nu si-o imagina inainte.

  93. @IR: Felicitari daca totusi inca te preocupa ce se intimpla in Romania. Este pacat deci sa te obosesti pentru cauze false. Nu iau in consideratie erorile de tastare. Asta ar face doar un suplinitor de la o scoala de catun.

  94. @Anonim (I): Prima ta postare din 13. 01.2021, „legea o faceau altii, nu polonezii”. Ba da, POLONEZII O FACEAU în KOMINTERN, inclusiv. Unul din sefii PCdR (ilegalitate) si fiind polonez (Rakovski) Tara abia reparuta pe harta Europei si reprometeista din chiar momentul reaparitiei, cu Maresalul (si ai multe, nu) Pilsudski sef al statului. Indivizii aveau si au minoritati mari în fiecare din tarile în care fusese împartita. Polonia se impune, din cauza istoriei ei particulare, atât în Europa, cât si-n SUA, unde, si acolo, polonezii au lobbyinguri extrem de puternice. Nu le uita pe Maria Leszczynska, sotia regelui Frantei, Ludovic al XV lea, ori pe contesa Walewska a lui Napoleon (cu urmasi în Franta, contii Walewski). Franta fiindu-le datoare polonezilor (adica evreilor polonezi) si cu buna parte din bucatarie. Imigrantii români dinainte de ’89. Cu aranjamente, majoritatea vinovate. Foarte putini, fara misiuni. FOARTE putini. Hurezeanu, plecat c-o misiune. Nu din partea românilor, a SUA. Si restul care i-au semanat. Ariadna Combes, fata nebunei de Cornea Doina. Privindu-i, însa, pe oamenii „obisnuiti”, România s-a depopulat DUPA 1989, NU ÎNAINTE. Vreo 5 milioane de români peste hotare. Majoritatea, am impresia, bine ajunsi. La Consulatul de la Luxemburg, unde ma duc si eu pentru acte oficiale, întotdeauna e plin si trebuie sa-ti fixezi rdv-ul cu saptamâni bune-nainte. La Paris ori în Spania, la fel. Si la mine-n oras e-o comunitate, ba chiar si-o biserica, numai ca nu ma intereseaza nici una. Nici religioasa nu sunt, si nici prieteniile cu românii nu ma-ncalzesc. Nu-mi convine sa vorbes cu ei despre România. Cu francezii, mai degraba.

  95. @Anonim (II): Inginerul Ursu, nu stiu nimic, dar ma-ndoiesc sa fi fost asasinat „de securitate”, astea-s povesti de-adormit copiii, la fel alora cu asasinarea rusilor din Marea Britanie de serviciile secrete ruse, cu „noviciok”: în primul rând, nu se stie DACA au fost asasinati, si-n al doilea rând, mafia rusa – din care ei însisi faceau sau fac si-acuma parte, e de speriat. Ori Nemtzov, cu ucraineanca lui, împuscat taman în fata Kremlinului. De parca serviciile secrete ruse ar fi idioate. Nici pomeneala. Tipul trebuie sa fi fost împuscat ori de vreun membru al benzii proprii (fiindca tipul facea tot felul de „comerturi”), ori de vreun iubit de-al ucrainiencei. Si ultimul, alt cretin (uit cum îl cheama, dar cu rude-agenti si-n Vest, si-n familie), furt din fonduri publice + „proiect” de secesiune a unor regiuni siberiene, bogate, ale Rusiei. Asa c-a devenit, ajutat si de Soros, „disident”. Cu numele de care pomenesti nu-s la curent. Cristea Avram = aventura cu Lica Gheorghiu. Sa pretinzi, à la Petre Roman, altul, cu Zoe C., c-ai fi fost „rezistent”, în conditiile astea, e de râs. De Constantin Draghici-Luminita Dobrescu habar n-am. Dac-au ajuns în Vest, trebuie sa fi lucrat sau „lucrat” prin baruri de noapte. ps sunt foarte obosita, am avut o zi de infern, cu niste cretini distructivi de români, împotriva carora am si depus plângere penala (în România), în lucru. Si-a trebuit sa depun documente la dosar. Am impresia c-am dat peste un procuror si un anchetator ambitiosi si bine pregatiti. Ne vorbim si la telefon. Subiectele mele, însa, pârâtii, cum s-ar zice, creaturi de doi bani. „Cauze false”. Nu sunt nici „cauze”, nici „false” (cf. Marina Vlady-Claude Brasseur, Cauze drepte. Alta madam Bovary, ca se purta, în Franta, pâna de curând. Adica pâna la „emancipare(a)” LGBT).ps ma mir ca mai gândesc (à la suprarealisti) si ca mai sunt în stare sa bat un text. Dovada c-as avea cap, dar nu si picioare.

  96. @Anonim, ps : Luminita Dobrescu: o aventuriera. Genul de „orizontala” cu multiple calitati, si pozitive (unele „orizontale” franceze având palate proprii pe Champs-Elysées si rol diplomatic). Traieste, are 75 de ani. Si povestea, daca are vreuna de „rezistenta”, pica, fiindca tipa, dupa un periplu vestic, se-ntoarce-n România-n 1988. Cristea Avram = mort de cancer. Constantin Draghici: moare la 83 de ani. Si cam atât. A, inginerul Ursu. Gheorghe Ursu. Nu cred sa fi murit în bataie. Indiferent de condamnarile unora,în asa zisul lui „caz” (avansat de servicii straine) în România. Mutra antipatica, de infractor betiv. O fi fost, pâna-n ’44, prin cine ce stie ce organizatie nazista, de la care-a ramas cu sechele. Ursu: nu uita ca si Ceausestii au fost condamnati pentru „subminarea economiei nationale”. Înscenari scabroase, scandalose, în justitie întâmplându-se nu numai în România. Vezi Franta, François Fillon si Nicolas Sarkozy. Cu ambii corespondam. Cu Sarko, asa zicând „oficial”, adica prin formulare, însa cu Fillon, personal. Pedepsiti, în realitate, amândoi, de procurori-judecatori trotzkisti, pentru politica filo-rusa a dreptei. Sarko: Causeur, publicatie de mare calitate, a unei evreice, Elisabeth Lévy, si la care publica si-un avocat de milioane, si tot evreu, Gilles William Goldnadel, îi consacra ultimul numar lui Sarkozy. Titlu : „presupus vinovat”. De catre trotzkistii-sorosisti din „justitie”. Ministerul mergând nu prost, ci FOARTE prost. C-un avocat ministru al justitiei, actualmente. Avocat bun, patetic si isteric (adica demonstrativ, scenic), însa ca ministru, foarte prost, propagandist al extremei stângi filo-musulman-fundamentaliste.

  97. @IR: As fi citit cu placere conexiunile istorice pe care le prezinti daca ele nu ar fi doar o masca pentru propaganda ta prorusa, prin excelenta de factura bolsevic-stalinista, prin excelenta nociva pentru orice roman de buna credinta. Prometeismul a fost doctrina renasterii nationale poloneze, de care azi nu au cunostinta decit istoricii cu preocupari in domeniu. Tu ii urasti pe polonezi pentru ca au reusit sa scuture jugul rusesc si stiu prea bine, la fel ca romanii, ce inseamna vecinatatea cu Rusia. Propaganda prorusa inseamna in primul rind minciuna sfruntata. ‘Davai ceas, davai palton’ erau in primul rind rusi, o stiau si copiii atunci, pentru ca acestia formau grosul trupelor sovietice de ocupatie, de ordinul diviziilor, nu regimentelor. Cazul inginerului Ursu este foarte cunoscut. A fost ucis in bataie de Securitate. Nu a fost legionar (cum putea fi cu mama evreica?) ci membru PCR din 1943 – biografie cindva disponibila on-line. Dezgustat de alegerile din 1946, masluite in favoarea PCR, s-a distantat treptat de comunsim. Luminita Dobrescu traieste in strainatate. La fel ca alte ‘orizontale’, a preferat ‘orizontala’ din Occident. Secretarul si amantul fost legionar al tovarasei ‘intelectuale’ Ana ii arata duplicitatea si ipocrizia – nimic nou la bolsevici, notorii prin lipsa de scrupule. Ramii deci la preocuparile tale legate de tara, laudabile dupa cum le descrii, si vei avea toata stima mea. Minciuna are picuioare scurte, in special cea bolsevica.

  98. @Anonim (I): ti-am scris de mai multe ori ca ma obosesti. Pricepe, dom’le, ca sunt stalinista, ca-ti place tie sau nu. Stalin din URSS = Ceausescu din România. Ambii, de fapt, oameni de dreapta (lege si ordine, antimondialism , Stalin = „victoria socialismului într-o singura tara”, granite stabile, independenta economica = productia proprie, si suveranitate teritoriala -fara trupe si baze straine-n tara). Fara ei = tari nu chiar subdezvoltate, însa foarte putin dezvoltate, de lumea a IIIa, având în vedere traditiile, si-n Rusia, si-n România, ultima fiind si-un stat nou, pe deasupra. Privind prometeismul: n-ai dreptate. E activ si astazi, vezi Ucraina (din care, partea ei de N, în Republica celor 2 Natii: sanctiunile UE aiurea, la instigarea Polonei revansarde, împotriva Rusiei. „Davai ceas „= ucrainieni. Povestea cu … inginerul Rusu: a fost omorât în bataie de securitate asa cum au fost otraviti cu „noviciok” (inexistent, de fapt, denumirea fiind o inventie … britanica pentru ceea ce vor ei sa fie o substanta toxica. Provocare patenta, din motive de spionaj militar, de propaganda NATO, „rusii au arma chimica”. Când rusii n-ar fi cretini sa se expuna cu asemenea „metode”), asa cum au fost „otraviti” cu „noviciok” si Litvinenko, Skripal, si ultimul „disident” (secesionist) rus, uit numele.

  99. @Anonim (II): Alegerile din ’46 : au fost corecte, Mr. Coposu 2. Pentru asemenea afirmatii aiurea a si fost scos definitiv PNTCD afara din viata publica, dupa’89. Alegeri corecte, din cauza reformei agrare 1946 al dr. Petru Groza si a faptului ca partidele „istorice” facusera milioane de morti, armata româna si civili, în WW2. Lumnita Dobrescu: ai învatat cuvântul „orizontala”. Singura din propozitiile tale cu care-s de acord. ps. „orizontala” = cuvânt devenit cult, „clasic”, printr-o emisiune franceza celebra, Secrets d’Histoire (TV). Exista si-o carte, scrisa, bine-nteles, de-o englezoaica (din dragoste pentru frantuzoaice), Les Grandes Horizontales. Cu material masiv în ea, pentru putine exemple, între care, la Païva. De negasit în franceza, am cumparat originalul, în engleza. Ana P. : termina, dom’le, cu tâmpeniile!

  100. @IR: A fi stalinist/stalinista inseamna a sustine crima in toate formele sale, de la cea indreptata contra propriului popor pina la invadarea unor teritorii straine, cu distrugerea populatiei autohtone. Nimeni, in afara de bolsevici, nu sustine ca alegerile din 1946 au fost corecte. Cauta pe net jurnalul inginerului Ursu, s-ar putea sa mai fie accesibil. Este marturia unui comunist din convingere dar om de constiinta. Nu partidele istorice au impus razboiul Romaniei ci URSS, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Tinutului Hertei, prin nesfirsitele provocari de frontiera si incursiuni aeriene in spatiul aerian romanesc. Oricum, intr-un fel sau altul, razboiul era inevitabil pentru Romania, dupa cum a fost si pentru alte tari vizate de Germania si URSS. Nu conteaza ce fel de ‘orizontala’ a fost Luminita Dobrescu si altele ca ea. Ceea ce conteaza este ca si-au abandonat cariera stralucita din Romania comunista pentru emigrare. Nu este singura. Nimeni, dar nimeni, inclusiv ea, nu s-a mai intors pentru a trai in Romania. Ana P. a fost o criminala dupa cum au fost toti adusi de Stalin si pusi la conducerea Romaniei. A sustine linia stalinista inseamna antiromanism feroce. Dar ce sa ma mire din partea unei persoane care gaseste justificari pentru ocuparea Basarabiei, vorbeste de ‘limba moldoveneasca’ si are intelegere pentru aberatiile sovinilor unguri? …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.