Creşteri salariale aproape cât inflația în industria IT

Cel mai bine plătiţi angajaţi din România câştigă până la 16.000 de lei net pe lună pe un rol de execuţie şi vor avea parte anul acesta de o creştere salarială medie de 10% în acest an. Creşterile salariale din IT acoperă o mare parte din rata inflaţiei, care a ajuns la 13,8% în aprilie 2022.

„Piaţa de IT este în mare mişcare de câţiva ani, iar cei doi de pandemie nu au fost o excepţie, ba dimpotrivă – iar România este un centru de dezvoltare şi o piaţă încă foarte interesantă pentru investitorii în domeniu. Pachetele salariale şi tot ceea ce reprezintă modalităţile de motivare şi atragere a candidaţilor din IT sunt complexe şi avansează cu o viteză similară cu cea a tehno­logiilor – făcând viaţa specialiştilor în resurse umane solicitantă“, a explicat Oana Botolan, managing partner în cadrul companiilor Cteq IT&C Solutions şi Cteam Human Capital.

Cei mai mulţi angajaţi din sectorul IT&C lucrează în Bucureşti, aproape 100.000, jumă­tate din efectivul total de salariaţi din acest domeniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Alături de Capitală, Clujul, Timişul, Iaşiul şi Braşovul sunt oraşele cu cele mai numeroase comunităţi de IT-işti, concentrând împreună aproape 80% din efectivul total de oameni din acest sector. Şi tot aici sunt şi cele mai mari salarii.

„În urma analizei datelor salariale din Bucureşti, dintre posturile de programatori seniori, topul este ocupat de posturile de iOS Developer, Java Developer şi Node.js Developer, cu un salariu net lunar între 12.000 şi 16.000 lei, cu valori chiar mai mari în funcţie de senioritate. Pentru posturile de nivel junior, cele mai mari salarii sunt pentru posturile de Developeri Java, C++ şi net cu valori cuprinse între 5.000 şi 7.000 de lei net“, arată rezultatele studiului salarial PayTable.

Studiul realizat pe un eşantion de 71 de companii şi 350 de posturi include date salariale ale dezvolta­torilor de limbaje de programare precum Java, .Net, C++, PHP, Oracle, Python sau Full Stack.

În sectorul IT&C lucrează în prezent 220.000 de salariaţi, iar numărul de angajaţi din acest domeniu creşte cu câte circa 10.000 pe an, acesta fiind, de fapt, numărul anual de absolvenţi de facultate cu acest profil. Competiţia mare pentru aceiaşi candidaţi şi deficitul de personal din industrie fac ca ofertele salariale şi de beneficii să fie din ce în ce mai generoase.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Si cind te indesti ca acelasi developer …. , in Irlanda spre exemplu pentru aceeasi munca primeste de 4-5 ori mai mult .

  2. Mare parte din IT-isti lucreaza pt firme straine, a comenta despre cresterea salariala este inutil, placa pe care o tot repeta politicienii si unii ziaristi este ca:” daca se dau salarii cat de cat decente pleaca investitorii”…Oare? In tara lor 3000 de euro ia un incepator nu unul care performeaza intr-un domeniu…Deja minimul este in unele tari de 2000 de euro…nu are sens sa se mai comenteze, socitatea noastra este deja in decadere, abandonul scolar sau ”trasul matei de coada”, in care nimeni nu intelege ca se apropie ziua cand nici la sparanghel nu vor mai fi chemati pt ca vor fi adusi altii mai sarmani din Orient…ca oricat ne siluesc strainii trebuie sa ne dezvoltam tara sau ne eliberam pt ca tinerea capului plecat duce la spondiloza sau cade sub ghilotina…Ceausescu a inteles cat de monstruos este Apusul si de aceea a platit datoriile, sperand in independenta Romaniei, numai ca Romania este plina de oameni slabi cu burti mari…De ce guvernul SABOTEAZA PUNEREA IN FUNCTIUNE A CET IERNUT? De ce nu a repornit CET pe carbune asa cum fac polonezii si germanii care 50% din energie e pe carbune? Vor sa distruga si ultima speranta. DE CE? Ar fi normal si inversul monedei cei ce capuseaza sa fie distrusi de lacomia lor?

  3. Singurul sectorul IT din Romania care exporta produse create de „inteligenta „de cca 5-7 miliarde euro anual,si pe asta il vrea distrus PSD!

  4. Din ce-mi spun cunoscuți ce lucrează-n programare salariile nu sînt atît de mari pt marea majoritate. De ce se-ntreține această minciună?
    Să nu uităm cum se calculează salarul mediu lunar; suma salariilor plătite pe o lună împărțită la nr de salariați. Dacă raportul între salariile mari, puține, și cele mici, multe, este mare, salariul mediu este mare.

  5. Corect toți aceși IT-iși sun plătiți pentru oficial cu salariul minim pe economie, deci nu treceți 12000 sau 16000 lei ci 2550 lei, restul sunt euro depuși în bănci din Romània sau aiurea. Diferența este de 1 miliard (1 000 000 000) de lei. Deci 400 milioane lei (80 milioane euro) pe lună lipsă la sănătate și tot ce suștine statul respectiv aproape 1 Miliard de euro pe an împrumutați în plus. Sigur este un calcul de contabil, acești 100000 mii IT-iști fac și un profit de cel puțin 10 ori mai mare la cei ce-i plătesc, doar că acest profit se evaporă din România și se condensează în bani în alte țări din lume.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.