România este ţară UE, dar judecând după articolele scrise despre cazurile Mădălina Manole şi Cristi Tabără în ultima perioadă de o parte a presei româneşti, nu ai zice. Este jenant cum unii din breaslă, mai ales cei din presa tabloidă, au scris despre presupusele acuzaţii în legătură cu omul de televiziune Cristi Tabără şi familia Mădălinei Manole.
Detaliile sordide, acuzaţii de tot soiul, presupusele amănunte despre bolile lui Tabără cât se poate de intime care pot fi citite şi digerate de orice cizmar, cofetar sau ministru nu-i onorează pe acei ziarişti care au generat aceste două scandaluri mediatice. Nu mă refer la ziare care au reflectat cazurile second-hand, precum „Adevărul” şi cotidianul.ro, în care scriu aceste rânduri, ci cei care au pornit şi au înflorit subiectul cu multe aberaţii.
Unde este decenţa?
Un ziarist de la o publicaţie m-a sunat să-mi ceară părerea şi mi-am spus-o pe şleau explicând cum în Anglia nu ar fi posibil ca această ştire să apară în presă cum a fost reflectată aici. Însă nu a fost publicat punctul meu de vedere.
În Anglia îi este interzis presei să dea numele victimei unei „crime sexuale” şi legislaţia va fi revizuită în viitor să fie ilegal să fie publicat numele unui acuzat până nu există o acuzaţie formală. În general se respectă legea, însă dacă e vorba de un caz internaţional, de pildă, acuzaţiile de pedofilie îndreptate împotriva lui Michael Jackson sau cazul recent cu Al Gore, fostul vicepreşedinte al SUA, se scrie.
Dar de ce nu se scrie pe larg pe asemenea subiecte? Nu trebuie aceste „lături ale societăţii” şi suferinţa victimelor lor să iasă la lumina? Depinde.
Legea româneasca acordă prezumţia de nevinovaţie în primul rând. În al doilea rând, şi chiar la fel de important aici, „crimele sexuale” sunt cele mai oribile acuzaţii care se pot aduce unui bărbat (că de femei nu prea e vorba) şi o experienţă cât se poate traumatizantă pentru victimă. Astfel de acuzaţii pot strica reputaţia, familia, cariera sau viaţa unui bărbat şi să creeze o stigmatizare pentru o femeie. Ce facem după ce am vărsat toată cerneala în presă despre cutare, dacă aflam că cea (sau cel) care l-a acuzat vrea răzbunare, vrea atenţie sau pur şi simplu este mitoman? Prea târziu. The mud sticks, adică noroiul se lipeşte şi tot detergentul din lume nu îl mai spală. În cazul victimelor, este la fel de complicat şi din acest motiv se acordă dreptul la anonimitate în Anglia.
Deja am stat de vorbă cu românii despre aceste cazuri şi natura umană fiind cum este, unii deja l-au condamnat pe Cristi Tabără sau familia Mădălinei Manole. Păi, eu nici nu ştiu dacă cineva este acuzat formal şi deja este un circ mediatic naţional. Când e vorba de astfel de drame umane, presa ar trebui să fie mai precaută. Nu se ştie ce s-a întâmplat şi nu este bine să se pripească să dea verdicte. Deontolgia ar trebuie să-şi spună cuvântul.
Îmi aduc aminte de cazul cu Kurt Treptow, americanul acuzat de relaţii cu minore care avea protecţia anumitor servicii secrete din România. Mult, mult timp s-a scurs până când am scris. Recunosc că mi-era teamă să nu îl calomniez, nu pentru că îmi era frică de el, ci pentru că abuzul sexual al unei minore, altfel spus pedofilie, este cât se poate de ruşinos.
Eu am două fete cam de aceeaşi vârstă ca fetiţa în cauză. Îmi dau seama ce ar fi în sufletul meu dacă li s-ar fi întâmplat ceva. Dar nu aş lăsa cazul unei minore să ajungă în presă pentru că traumele pot fi pe termen lung.
Presupusa victimă a lui Al Gore nu a vrut ca identitatea ei să fie divulgată, iar ea are acum 54 de ani. Presa, şi cea din afara Americii, a respectat această dorinţă şi pentru că nu voia să fie dată în judecată. Argumentul unei mame că ea i-a explicat copilului că va fi „scandal mediatic” indică faptul că părintele poate nu are discernământ privind posibilele efecte ale expunerii mediatice.
Dar prima responsabilitate este a presei. Unii colegi din presa română se joacă cu focul, după părerea mea. Chiar nu-şi dau seama că se compoartă ca nişte bezmetici în goana nebună după rating. Noi riscăm în felul acesta să atragem o legislaţie mult mai severă în privinţa presei pentru 1) calomnie şi 2) dreptul la intimitate. Nici o ştire că prim-ministrul s-a dus la cofetărie să mănânce un ecler nu se va strecura în presă cu o legislaţie mai aspră, darămite subiecte de real interes public precum corupţia.
Boşii mass-media româneşti, care să zicem au o viziune mai îndepărtată, dar şi interese financiare, nu-şi dau seama că lovind sub centură cu astfel de subiecte pot câştiga o luptă cu alte ziare azi, mâine, dar pe termen lung pierd bătălia cu cititorii şi publicul? Uneori e mai bine să pierzi o luptă pe termen scurt pentru că ţinteşti spre o victorie finală în război.
Abia aşteaptă autorităţile române şi politicienii din mai toate partidele să introducă legile mult mai aspre pentru presă, să-i pună botniţă presei, cum s-ar zice. Dar când se scrie cum s-a scris în cazurile Mădălina Manole şi Cristi Tabără, aceşti politicieni vor avea publicul, adică oamenii de bun-simţ, de partea lor.
Aşa vrea presa românească?
Am scris acest comentariu din poziţia mea de şef al Asociaţiei Presei Străine din România.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.