CRIZA leului. BNR spune că a intervenit

Imediat după afișarea cursului leu-euro, cu cel mai slab leu din istorie, PSD a postat pe pagina de Facebook un al doilea text, după cel de ieri, prin care cere BNR să intervină pentru ca moneda națională să nu o ia și mai rău la vale. „În 2016, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea că «BNR apără moneda naţională, asigură stabilitatea preţurilor (…) şi pe cei peste 3-4 milioane de români care au credite la bănci». Astăzi, BNR dispune de rezerve de peste 36,8 miliarde, adică mai mult decât dublu banilor cash care se mişcă în România. Are deci suficiente resurse să apere moneda naţională. Alături de milioanele de români care au de platit rate la bănci, solicităm BNR să îşi facă datoria!” arată PSD.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Isărescu, susține că BNR chiar intervine, deși de multe ori nu o face la vedere. Potrivit acestuia, încrederea în economia românească „s-a șubrezit”. „O face necontenit (BNR intervine- nr.), cu mijloace diversificate și eficiente, în baza unor analize aprofundate, ale căror efecte se simt și se văd și cu ochiul liber. Sigur, cu toții ne dorim să vedem acționând „efectul de pendul”; să vedem cum arcul ceasului care dă ora exactă pe piața valutară, întins mai mult decât ne-am fi așteptat în acest început de an, să sară înapoi către un curs care să nu ne dea dureri de cap. A gândi însă că, pe oricare piață, fie ea de bani, de bunuri fizice ori de servicii, o intervenție care să-i corecteze greșelile (căci și piețele greșesc) ar trebui să aducă prețurile acolo unde ne dorim ar fi împotriva oricărei logici economice. Prețurile au tendința legică să penduleze către valori în jurul cărora se împacă oferta cu cererea. Mai ales pe o piață valutară, unde contează întâi și întâi câtă valută e cerută, câtă monedă locală e oferită la schimb, până unde a urcat deficitul balanței comerciale și al contului curent. Aici sunt cauzele obiective ale deprecierii leului”, spune Vasilescu.

Potrivit acestuia, intervențiile BNR, cele menite să tempereze tendințele de depreciere a leului față de euro, au un câmp larg de acțiuni: un nivel adecvat al dobânzii de politică monetară; calmarea inflației; dozajul optim al cantităților de lei cu care operează băncile, pentru a fi evitate atât surplusul cât și deficitul de lichiditate; cotele rezervelor minime obligatorii; și, nu în ultimul rând, asigurarea unor raporturi corecte bănci – bănci și bănci – clienți pe piața valutară și pe cea monetară. Astfel de intervenții, care de altfel sunt la vedere, s-au produs și se produc în raport direct cu cerințele de pe piețele financiare și au făcut ca paritatea leu – euro să n-o ia razna, mai afirmă oficialul BNR.

Vasilescu susține că atât piețele, cât și publicul manifestă un interes sporit pentru intervențiile ce nu sunt la vedere și despre care nicio bancă centrală din lume nu dă, de regulă, detalii. „Am în vedere momentele în care banca noastră centrală își activează rezerva internațională; în speță, vinde sau cumpără valută pentru a echilibra cursul de schimb. La astfel de intervenții BNR face rar referiri, doar când apare o imperioasă cerință, și atunci doar prin vocea guvernatorului. Nu voi comenta așadar dacă BNR, în aceste zile de ianuarie, a intervenit ori nu în ajutorul leului folosindu-și rezerva de valute. Îi întreb însă pe cei care se arată revoltați că BNR n-a intervenit: de unde știu ei că n-a intervenit?…” întreabă Vasilescu.

Joi, PSD a avut un prim mesaj la adresa BNR. „Cursul valutar nu poate şi nici nu trebuie să fie stabilit prin hotărâre de Guvern. Nu ar mai fi o piaţă liberă. Singura instituţie abilitată să administreze “controlat” cursul Leu-Euro este Banca Naţională care dispune în prezent de rezerve de 36,8 miliarde euro ce îi permit să ţină sub control variaţiile de curs”, a fost mesajul postat de PSD pe Facebook, împreună cu un clip.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4575 Articole
Author

8 Comentarii

  1. „Indrazneste sa crezi”, s-a „subrezit” INCREDEREA in Economia romaneasca, aia care „duduie” 24 de ore din 24, in mintea analfabetei slugi Vasilica Dancila!
    E bineeee, e foarte bineeee, mandrii romani sunt fericiti, asa cum le-a promis infractorul Dragnea in campania electorala, uite maretul Program de guvernare demult uitat si NErealizat la Virgula:
    https://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

    Pariez ca in urmatoarele campanii electorale Dragnea va MINTI si mai mult, iar mandrii romani analfabti il vor vota!

  2. Uf, bine ca ne apara BNR-ul de criza. Da’ ce s-or face romanii peste doua-trei sute de ani cand vor iesi la pensie Isarescu si Vasilescu?

    • Daca mai rămâne partidul repetentului comunist Dracnea la guvernare, nu va mai exista România peste doua-trei sute de ani. Ne apără deocamdată BNR-ul de criza produsa de primatele pesediste, primate care nici nu știu sa numere decât pana la 10 – ca atâtea dește au, și nici sa folosească calculatorul, fiindu-le frica ca se curentează.

    • @Papara: poate Romania nu va mai exista dar cei doi vor fi sigur sefi la BNR. De astia nu scapam nici cu Verde de Paris!

  3. „… contează întâi și întâi câtă valută e cerută, câtă monedă locală e oferită la schimb, până unde a urcat deficitul balanței comerciale …” Prin aceasta, Dl. Isarescu ne confirma cresterea artificiala a cantitatii de moneda romaneasca pe piata interna.

  4. Intreb:-daca exemplu de mai jos este interventie a BNR pe piatza bastinasa sau nu e…?!?
    Imprimeria de lei-paralei(care e monopol al bancii)face tzaca-tzaca-tzaca si p’urma cu hartiile stranse,chiar de ordinul miliardelor de lei,cumpara iEuroii disponibili din piatza sau mai si vinde din stransura,dar cu tzaraita !

  5. Cine a modificat domnule Vasilescu cotele rezervelor minime obligatorii ale bancilor anul trecut? Si de ce?

  6. De unde știu ei că n-a intervenit?! Pai nu s-a vazut? S-a vazut asa de tare, ca zici ca a intervenit invers!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.