Cum finanțează Bill Gates și George Soros OMS și CE

”Identitatea și profilul membrilor fundațiilor private: oameni de afaceri, nu filantropi”. Așa se intitulează unul dintre capitolele volumului ”Justiția europeană a drepturilor omului și privatizarea”, al profesorului Gaetan Cliquennois, de la Universitatea din Nantes, apărut în acest an la Cambridge University Press. Fie că vorbim despre Fundația pentru o Societate Deschisă, a lui George Soros, despre Fundația Ford, despre National Endowment for Democracy, despre fundațiile Oak sau MacArthur, pretutindeni avem de-a face cu miliardari care nu sunt experți în filantropie și drepturile omului. „Aces profil arată că domeniul drepturilor omului poate fi o afacere condusă de afaceriști și nu un domeniu pur filantropic dominat de idealiști, de activiști ONG și de avocați”, scrie Gaetan Cliquennois.

Sub acoperirea filantropiei, marile fundații și ONG-urile finanțate de ele și-au creat rețele de influență și putere în cele mai importante organizații internaționale, o strategie mai ieftină și mai eficientă decât cea de a acționa în fiecare țară în parte. De pe aceste poziții, fundații susțin preeminența dreptului internațional, a convențiilor și acordurilor, pentru a exercita influență la nivel național. Este firesc ca în această strategie de „privatizare a drepturilor omului” instanțele internaționale să aibă un rol major și să fie ținta principală a miliardarilor filantropi.

Privatizarea drepturilor omului

În urmă cu un an, Centrul European pentru Lege și Justiție a dezvăluit rețeaua de influență a lui George Soros la CEDO. Acum, Gregor Puppinck, președintele Centrului European pentru Lege și Justiție, denunță permeabilitatea Consiliului Europei la finanțările private. Independența politică a acestei organizații este pusa sub semnul întrebării.

Un interviu publicat de Valeurs Actuelles.

Valeurs Actuelles. La șase luni după ce ați revelat scandalul Soros de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, ați arătat că și Consiliul Europei, de care depinde CEDO, a fost finanțat de Fundatia pentru o Societate Deschisă și de Microsoft.

Gregor Puppinck. Din lectura rapoartelor financiare anuale ale Consiliului Europei, rezultă că Open Society, a lui George Soros, și Microsoft, compania lui Bill Gates, sunt cei mai mari doi donatori privați ai organizației. Aceste doua organizații au donat Consiliului Europei circa 1,4 milioane de euro între 2004 și 2013, respectiv 690.000 de euro, între 2006 și 2014. După 2015 nu mai există referiri la finanțarea directă. În schimb, Consiliul Europei a instituit un fond special pentru a primi anumite contribuții voluntare extrabugetare.

Aceste contribuții nu trebuie trecute cu vederea, pentru că este uimitor că o organizație politică interguvernamentală este atât de permeabilă la finanțările private. Un deputat al Consiliului Europei a sesizat Comitetul de Miniștri pe aceasta temă, cerând celor 49 de ambasadori ai Comitetului ca toate documentele despre aceste finanțări să fie făcute publice.

Generalizând, este vorba despre finanțarea instanțelor internaționale de câteva mari ONG-uri și fundații?

Este adevărat că această problemă nu se pune doar în cazul Consiliului Europei, ci și în cazul Curții Penale Internaționale, care a primit 115.000 de dolari de la Open Society în 2017, la fel și pentru OMS și pentru ONU. Fundația aceasta este al doilea finanțator al OMS, după Statele Unite, cu o contribuție de 530 de milioane de dolari în 2019. 80% din bugetul OMS vine din contribuții voluntare, adică din donații ale guvernelor și fundațiilor. Acest mod de finanțare pune în mod firesc sub semnul întrebării independența politică a acestor organizații.

Aceste mari organizații internaționale sunt vizate de cei care doresc să exercite o influență politică globală, pentru că ele au o putere considerabilă, însă au resurse financiare mai reduse decât propriile ambiții. Aceste organizații sunt, prin urmare, vulnerabile în fața «miliardarilor filantropi» care încearcă să exercite o influență politică globală. Această influență poate fi exercitată fără a recurge la mecanismele și controalele democratice. Pentru a menține sau a reface independența acestor mari organizații internaționale este imperativ să examinăm și să clarificăm modul în care sunt finanțate.

Se poate vorbi despre un fenomen de infiltrare a marilor ONG-uri în organizațiile internaționale?

Observăm nu numai asta, ci și o complicitate care se poate explica prin puterea financiară a acestor ONG-uri. Să ne amintim că Open Society are un buget de 32 de miliarde de dolari, bani pe care i-a vărsat și i-a investit în domeniul drepturilor omului începând din 1984. Problema nu se limitează la Open Society; este vorba și despre alte fundații private, precum Gates, Ford sau Oak. Sunt lucruri prezentate în mod strălucit în recenta carte a lui Gaetan Cliquennois despre privatizarea drepturilor omului (Cambridge, 2020).

Fostul secretar general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, spunea dspre George Soros că este „bunul meu prieten”, în timp ce comisarul pentru drepturile omului, Nils Muiznieks, a fost director de programe la Open Society până ce a preluat funcția la Consiliul Europei, în 2012. În 2009, el explica că Open Society își dorește să creeze omul nou – homo sorosensus – omul societății deschise.

Influența acestei organizații este prezentată public în mod nonșalant. Sunt mulți lideri care vor să arate că sunt apropiați de domnii Soros, tatăl și fiul. Este cazul lui Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene, cazul lui Michelle Bachelet, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, fotografiată la preluarea funcției alături de George Soros și fiul lui.

Care au fost efectele raportului despre influența ONG-ului lui Soros asupra CEDO?

Acest raport, care nu a fost niciodată contestat pe fond, a avut un impact enorm în Europa și în lume; mai multe guverne și numeroși responsabili politici s-au sesizat. Este cazul Rusiei și al Bulgariei, în special. Simt că opinia publică este informată acum și a fost sensibilizată. Acest raport demonstrează că, în ultimii zece ani, dintre cei 100 de judecători permanenți de la CEDO, 22 au venit din ONG-urile care au activat pe lângă CEDO și că 18 dintre ei au judecat cazuri în care era implicat ”ONG-ul lor”, violând astfel regulile elementare ale deontologiei judiciare. Dintre cele șapte ONG-uri se distinge Open Society, prin numărul judecătorilor cu care a avut legătură și prin faptul că finanțează celelalte șase organizații citate în raport.

Acest raport s-a lovit de tăcerea vinovată a instituției în cauză. CEDO a declarat pentru Le Monde că a decis să nu răspundă la acest raport. Trei deputați ai Consiliului Europei au sesizat Comitetul de Miniștri, în legătură cu «problema sistemică a conflictelor de interese dintre ONG-uri și judecătorii Curții» și au întrebat care sunt mijloacele necesare pentru a «reface integritatea Curții Europene a Drepturilor Omului». Deloc surprinzător, cei 48 de ambasadori nu par să se pună de acord asupra unui răspuns, pentru că a trecut termenul de trei luni prevăzut pentru această procedură.

Dar autoritățile de la Bruxelles, care au fost de asemenea sesizate?

Numeroși deputați din mai multe partide politice au vrut să se sesizeze pe acest subiect, însă criza sanitară a bulversat agenda. Mai mulți eurodeputati au adresat întrebări Comisiei Europene și Consiliului European.

Comisia Europeană a răspuns prin vocea unei vicepreședinte, Vera Jourova: ”Comisia nu are nicio îndoială în ce privește integritatea și independența CEDO”. Circulați, nu e nimic de văzut aici! În afara, poate, de fotografiile care ne ajuta să înțelegem contextul în care au venit aceste răspunsuri. Într-una dintre ele o putem vedea pe comisara Jourova în compania filantropului Soros, declarând că ”valorile Open Society sunt în centrul acțiunilor UE”. Într-o altă fotografie, comisarul European Johannes Hahn – autorul unui alt răspuns – apare alături de George Soros, declarând că «este întotdeauna o plăcere să te întâlnești cu George Soros pentru a discuta despre acțiunile noastre pentru accelerarea reformelor și societăților deschise în Balcani și Europa de Est».

Aceste fotografii sunt spectaculoase, însă nu au nimic extraordinar, pentru că, între 2014 și 2018, George Soros și lobbyiștii săi au avut parte de nu mai puțin de 64 de întâlniri cu comisarii europeni și cu înalți responsabili ai Comisiei Europene. Sunt mai multe întâlniri, se pare, decât cele de care au parte șefii de stat.

Toate aceste elemente factuale trebuie să ne deschidă ochii asupra importanței considerabile pe care o au aceste rețele de influență și de putere, dincolo de instituțiile naționale. Raportul pe care l-am redactat despre CEDO a fost un semnal de alarmă, el a expus și a demonstrat că există o coliziune în cadrul CEDO, însă asta nu e suficient. În timp ce unele țări au reacționat cu fermitate pentru a-i sancționa pe magistrații în cauza și pentru a îndrepta sistemul, instanțele europene s-au făcut că nu aud și așteaptă ca oamenii să se gândească la altceva. Nu există nicio voință de a analiza aceste realități. Este înspăimântător.

Cum va explicați asta?

Legăturile dintre instanțele internaționale și marile ONG-uri și fundatii sunt foarte profunde; este un adevărat sistem de putere: este o simbioză între ele, atât pe plan financiar, cât și ideologic și chiar uman. Însă această relație de complementaritate este dezechlibrată de intervenția miliardarilor filantropi care urmăresc obiective politice, economice și financiare. Sistemul este pervertit de această ”privatizare a drepturilor omului”.

Ați avut parte de represalii după revelațiile despre George Soros și CEDO?

Nu imediat, cu excepția unui articol din Le Monde. În schimb, suntem constant ținta unor atacuri mediatice. Ultimul, si cel mai important, a fost orchestrat de organizația Open Democracy, membră a galaxiei Soros, cu susținerea lobbyiștilor avortului. Această organizație a publicat acum câteva săptămâni o pseudoanchetă împotriva raportului meu, anchetă care a fost publicat simultan de vreo 50 de publicații, printre care Time Magazine și EuroNews. Open Democracy a mobilizat propria rețea informală de jurnaliști militanți «Track and Backlash» pentru a contracara reacția „conservatoare”. Potrivit acestor articole, Centrul European pentru Lege și Justiție este o amenințare majoră, juriștii săi sunt niște „cruciați” sau o ”armată secretă”, „inflitrați în instituțiile noastre democratice”, precum „lupii îmbrăcați în blană de oaie”.

Ideile acestei organizații sunt revoltătoare, așa cum a fost și apelul din luna martie pentru ”abolirea familiei”, însă organizația a demonstrat că beneficiază de influența acestor rețele.

Acest tip de atac subliniază, dacă mai era nevoie, necesitatea a de prezenta în mod obiectiv rețelele de putere din care este alăctuit noul nostru sistem de guvernanță, un sistem mondial și post-democratic.