Dan Adamescu, în stare gravă la spital

Omul de afaceri Dan Adamescu este în stare gravă la spital. Deşi medicii i-ar mai fi dat doar câteva ore de trăit, membrii familiei susţin că nu sunt lăsaţi să intre să-l vadă. Dan Adamescu este internat într-o clinică privată din Bucureşti, starea sa de sănătate s-ar fi agravat în urma unei operaţii suferite la genunchi, acesta suferind de septicemie, transmite Realitatea.net. Afaceristul a fost condamnat anul acesta la 4 ani si patru luni de închisoare pentru fapte de corupţie.

Dan Adamescu a depus la 25 octombrie 2016 o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Reprezentanţii familiei au susţinut că omul de afaceri suferă de 15 boli care s-ar fi agravat din momentul în care acesta a ajuns la închisoare.

Adamescu a fost condamnat definitiv în luna mai la patru ani şi patru luni de închisoare, în dosarul în care a fost acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Alături de el au mai fost condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3, 4 şi 12 ani. Dan Adamescu le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa pentru două dosare de insolvenţă.

„O luna au stat medicii in pregatire, pentru ca nu puteau sa il opereze din cauza nenumaratelor infectii din organism, din cauza nenumaratelor boli, cea mai grava fiind o boala autoimuna – lupus. Vineri a intrat in septicemie. Medicii s-au zbatut, au incercat toate antibioticele, nu raspunde. Sora dansului cere penitenciarului Rahova sa fie langa el. I se spune mereu ca „nu”, ca s-au epuizat cele 5 vizite lunare”, a declarat, la România TV nora lui Dan Adamescu, Adriana Constantinescu.

Tribunalul Ilfov a respins miercuri, 21 decembrie, cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiţionată, omul de afaceri putând să facă o nouă solicitare în februarie 2017. Decizia este definitivă.

Judecătorii Tribunalului Ilfov au menţinut astfel decizia din 24 noiembrie a Judecătoriei Sectorului 4, care a dispus ca Dan Adamescu să execute în continuare în penitenciar pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit pe cei doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale.

Pe 20 decembrie, procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe omul de afaceri Dan Adamescu, președinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA la data faptelor, în dosarul privind prejudicierea societății cu aproximativ 800 milioane lei.Potrivit unui comunicat al DNA, Dan Adamescu, administrator în fapt al firmelor The Nova Group Investments Romania și Epsilon Estate Provider la data faptelor, este acuzat de abuz în serviciu în formă calificată, spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni).

DNA susține că Adamescu a administrat, în perioada 2011 — 2013, în mod defectuos societatea Astra, în scopul obținerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate.

Administrarea defectuoasă a constat, conform procurorilor, în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situația financiară a societății, măsuri de natură să acopere activitatea infracțională, dar care, în subsidiar, au determinat și alterarea gravă a mecanismelor de funcționare a pieței interne a asigurărilor.

Activitatea infracțională s-a desfășurat și în contextul în care anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Adamescu.

„În perioada 2011 — 2013, Adamescu, cu încălcarea unor dispoziții din Codul fiscal și a legislației aplicabile pieței asigurărilor și reasigurărilor, a efectuat o serie de demersuri păguboase pentru societate, în sensul că a lipsit-o de lichiditățile necesare desfășurării activității de asigurare; de asemenea, raportările distorsionate făcute i-au împiedicat pe reprezentanții ASF să supravegheze activitatea Astra, astfel încât să asigure protecția asiguraților și să contribuie la menținerea stabilității pieței asigurărilor. Drept urmare, societatea Astra a intrat în procedura administrării speciale și ulterior în faliment, paguba produsă patrimoniului acesteia fiind în sumă de 795.387.999 lei”, se arată în comunicat.

Anchetatorii au reținut că omul de afaceri a dispus acordarea de împrumuturi societăților afiliate, în sumă de aproximativ 106 milioane lei, fără a manifesta vreun interes în evaluarea riscului de credit și fără să ia măsuri prudențiale, astfel încât să fie protejate resursele financiare ale Astra.

Procurorii mai susțin că el a dispus semnarea unui contract de cesiune prin care Astra, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral datoria unei firme către o bancă, în condițiile în care aceasta era în procedură de faliment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.