De ce am devenit rezistenți la antibiotice

Rezistenţa la medicamentele antimicrobiene şi la antibiotice este în continuare crescută în spaţiul european, arată cel mai recent raport făcut de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară şi Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile. România se află pe locul doi în Europa la consumul de antibiotice, aflându-se la mică distanță de fruntașă, Grecia. Virusurile sunt tot mai rezistente la antibiotice, tocmai din cauza consumului exagerat al acestora, iar medicilor le este tot mai greu să combată bacteriile din organismul pacienților. O altă cauză a rezistenței dezvoltate la antibiotice este și consumul exagerat de carne de la animale care sunt tratate la rândul lor cu antibiotice.

Potrivit documentelor, bacteriile rezistente sunt răspunzătoare de 25.000 decese anual. Specialiştii au întocmit şi un top al celor mai rezistente bacterii din alimente, Salmonella fiind una dintre ele. Mai mult, aceasta stă la baza celor mai frecvente toxiinfecţii alimentare înregistrate în întreaga Uniune Europeană. Experţii atrag atenţia că un motiv pentru care rezistenţa la antibiotice se menţine la cote ridicate îl reprezintă folosirea excesivă a antibioticelor, atât în medicina umană, cât şi în medicina veterinară. Din punct de vedere al animalelor, o mare problemă este faptul că primesc tratament cu antibiotic.

Luate oricum, pentru orice

„Antibioticele sunt date animalelor ca tratament sau din diverse alte motive. Iar cel mai des se administrează puilor, acest tip de carne fiind cel mai mult consumat, de alt­fel, și cel mai ieftin“, spune Codrin Ștefan, medic virusolog. La nivel mondial există o campanie prin care se urmărește limitarea, pe cât posibil, a consumului de antibiotice la animale, mai ales la pui.

Potrivit raportului, țările din Nordul și Vestul Europei au, în general, niveluri mai scăzute de rezistență la antimicrobiene, în comparație cu statele din Sudul și Estul continentului. Țara noastră face parte din statele europene în care consumul de antibiotice nu este controlat. „Farmaciștii dau medicamente fără rețetă. Asta este una dintre cauzele consumul excesiv sau după ureche al antibioticelor. Apoi, există mulți care iau antibiotice expirate sau la limita de expirare. Le-au fost prescrise la un moment dat, au făcut tratamentul și le-au mai rămas niște blistere, uitate pe undeva printr-un sertar sau vreo cutie. Și le iau când au nevoie. Nu se mai uită sau nu le pasă de termenul de expirare. Ar trebui să existe reglementări mai stricte. Ca să nu mai spun că în atâția ani nu s-a făcut nicio campanie de prevenire a consumului exagerat de antibiotice“, spune medicul.

Consecințele consumului excesiv

În România sunt foarte multe persoane care cumpără inclusiv antibiotice fără prescripţie medicală şi le ingerează fără a se gândi la consecinţe. Evident, consumul exagerat de antibiotice poate avea consecințe care îți pot deregla organismul. Una dintre cele mai frecvente consecințe este diareea, pentru că antibioticele distrug atât bacteriile rele, cât și pe cele bune, perturbând astfel echilibrul florei intestinale.

Reacțiile alergice sunt posibile la orice medicament, inclusiv antibiotice. Foarte rar, una din o mie de persoane poate prezenta o reacție alergică severă sau imediată la antibiotice (șoc anafilactic – manifestat prin puls accelerat, erupție la nivelul pielii, greață și vărsături).

Candidoza este o infecție ce apare la nivel genital sau bucal, cauzată de ciuperca Candida albicans. Unele femei care iau antibiotice se pot confrunta cu un dezechilibru al bacteriilor din vagin, acest lucru favorizând dezvoltarea candidozei. Simptomele prin care se manifestă sunt: mâncărimi, durere și secreții vaginale.
Clostridium difficile (C. difficile) este o bacterie prezentă în intestin. Un tratament cu amoxicilină ar putea duce la apariția colitei cu clostridium difficile. Simptomele unei infecții cu C. difficile pot varia, de la diareea ușoară până la inflamația intestinului, situație când viața este în pericol.

Un studiu britanic dat publicităţii în 2016 afirmă că bacteriile rezistente ar putea provoca „până la 10 milioane de decese până în anul 2050, mai multe decât cancerul“. Bacteria E-coli, care poate fi luată din diverse tipuri de carne, precum cea de porc sau de vită, a devenit rezistentă chiar şi la tratamente de ultimă generaţie, în timp ce Salmonella este rezistentă la Colistin, un medicament care este folosit în unele ţări pentru controlul infecţiilor la animale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.