Asta da bătaie de joc

De ziua drapelului naţional, Klaus Iohannis se dă cu bicicleta

Ştefan Râmniceanu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani ai planetei, a fost subiectul emisiunii mele preferate, „În premieră”, realizată de Carmen Avram şi difuzată recent de Antena 3. Am urmărit cu atenţie interviul, admirînd capodoperele realizate de marele artist, pe care bogaţii lumii dau mulţi bani să şi le procure, cînd, deodată, am tresărit: „România ar avea nevoie să fie condusă de nişte oameni care s-o iubească. Cred că oamenii care o conduc în acest moment nu-şi iubesc ţara!”, a spus Ştefan Râmniceanu.

În acel moment am avut impresia că am dobîndit răspuns la toate întrebările care păreau fără răspuns:

– Cum e posibil ca preşedintele Klaus Iohannis, garantul respectării Constituţiei, să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale, deşi acestea sînt general obligatorii?

– Cum e posibil ca Liviu Dragnea, condamnat definitiv într-un dosar şi în primă instanţă în cel de-al doilea, să rămînă în fruntea Camerei deputaţilor, fiind chiar susţinut de colegii săi de partid, de aliaţi şi o parte a presei?

– Cum este posibil ca Ludovic Orban, preşedintelui celui mai mare partid din opoziţie, să acuze Premierul României de trădare naţională pentru că a efectuat o vizită oficială în Israel, ţară care este partener strategic al României?

– Cum este posibil ca Traian Băsescu, fostul preşedinte al României şi creatorul „Sistemului”, să vorbească despre abuzurile Binomului care l-a sprijinit pînă aproape de finalul mandatelor sale?

– Cum este posibil ca Viorica Dăncilă, expertă în greşelile gramaticale, să fie Prim-ministrul României, căci „orice om i-e frică-n viaţă” să fie penibil, nu?

– Cum este posibil ca preşedintele Klaus Iohannis, care şi-a luat mai multe case prin fals în acte publice să acuze pe cineva de corupţie, folosind chiar cuvîntul „penali”, împrumutat din limbajul puşcăriaşilor, deşi el a fost condamnat de CNCD?

Ştefan Râmniceanu mi-a dat răspunsuri la toate aceste întrebări: oamenii ăştia nu-şi iubesc ţara, chiar dacă deseori îi vedem cum se bat cu cărămida în piept ca semn de patriotism! Ei se iubesc doar pe ei şi pe cei din familia lor. Atît de mult, încît nu le mai rămîne nimic din acest sentiment pentru semenii lor şi, cu atît mai puţin, pentru ţară!

Pentru aceste răspunsuri pe care mi le-a oferit fără să i le cer, fac şi eu un mic gest de respect pentru marele artist Ştefan Râmniceanu, al cărui nume, din păcate, este mult mai puţin cunoscut de către români decît cele pe care le-am invocat mai sus: Klaus Iohannis, Liviu Dragnea, Ludovic Orban, Traian Băsescu sau Viorica Dăncilă. Adică să vi-l arăt, alături de cîteva dintre operele sale, pentru a-l ţine minte mai uşor:

Sper ca Ştefan Râmniceanu să mă invite într-o zi să-i văd impresionantul muzeu despre care toţi cunoscuţii mi-ai vorbit în termenii cei mai elogioşi, sperînd să fiu în stare să vă descriu această poveste de succes. Pînă atunci, citez un fragment dintr-un text scris de Cornel Nistorescu, prietenul nostru comun: „Inaugurarea Casei Râmniceanu, un muzeu modern şi trăsnit în pădurea de la Băneasa, a avut darul să contrarieze şi să şocheze şi ea peste măsură. Cum Dumnezeu să fie posibilă o asemenea metamorfoză? Artistul rebel al anilor ‘80-‘90, cel care a şocat cu imaginile abstracte ale tragismului brâncovenesc, despre care se ştia că este plecat din ţară pentru totdeauna, s-a întors mai bogat decât generaţia sa, cu mai multe lucrări vândute prin oraşelele lumii decât majoaritatea colegilor săi de breaslă. Tăcut, căzut în sine, superior şi prizat de bogătaşi, Râmniceanu a avut curajul să anunţe reîntoarcerea din exilul francez cu inaugurarea unui muzeu dedicat operei sale. Râmniceanu a avut curajul să se repatrieze spectaculos, nu ca un zburător cu aripile pârlite, ci mândru, semeţ, cu o strategie de învingător şi cu planul de a produce un boom pe piaţa de artă”.

De ce am scris aceste rînduri?, vă veţi întreba. Şi vă răspund: pentru că ieri a fost „Ziua drapelului” şi, în tot spaţiul public românesc, n-am remarcat o manifestare pe măsura evenimentului! Drapelul ţării, Imnul naţional şi Limba română sînt trei simboluri fundamentale ale statului, echivalente cu sfîntul cuvînt „Mamă”! Alături de cîteva nume, precum: Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Constantin Noica, Lucian Blaga.

P.S. În fotografia de deschidere îl vedeţi pe Klaus Iohannis călărind o bicicletă. I s-a părut mai interesant să-l vadă lumea pedalînd, în loc să organizeze sau să participe la o manifestare care sărbătorea „Ziua drapelului”. O minimă înţelegere aş fi avut dacă s-ar fi scuzat că nu a sărbătorit „Ziua drapelului” pentru că trebuia să citească Decizia CCR cu revocarea Codruţei Kovesi pentru a încerca să înţeleagă un text scris în limba română! Dar aşa, călare pe biclă, făcînd reclamă la tricoul Adidas şi la pantofii sport Asics Gel Attract 2 Lightweight, nu pot decît să constat că omul ăsta nu-şi iubeşte ţara, căci drapelul ei nu-i trezeşte nici un sentiment!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ion Spânu 1818 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Si ce sa faca Spanule, sa stea acasa si sa-ti citeasca capodoperele? Sau pe ale lui Nistorescu?

    • Nu, să stea acasă la el, că mai are vreo cinci-șase case la Sibiu și una la Miami. Dar pentru asta ar trebui aplicată poezia:
      „Spânzuraţi-l, de-i mişel,
      De-i nebun, la gard cu el;
      De-i ciocoi cu fumuri,
      Daţi-l celor lui de-un fel:
      Cânilor din drumuri!”

    • in niciun caz sa se dea cu bicicleta! sa nu dai onorul Drapelului tarii, la care se inchina si il pupa toti cand este vorba sa jure credinta tarii????? urat…….urat…….

    • Poate schimbam ceva in tara asta. Articolele acestea, echidistante, ne ajuta sa gandim de 10 ori inainte de a pune stampila „votat” pe oricine! Vom fi complici la dezastru daca nu deschidem ochii!

  2. La Centenar: De la Buda pan’ la Pista Conu Werner biciclista Se da doamna Burebista Csokolom, Hasta la vista!. O adaptare de pe vremea Academiei Catavencu.

  3. Domnule Spanu, prin ultimele articole v-ati pozitionat in sfarsit, ceea ce ma bucura, intrucat desfid jocul dublu
    drapat ingenios in…echidistanta! Ultimele atacuri dure la PSD si Dragnea certifica acest adevar trist, culmea,
    prin preluarea neprelucrata a sloganurilor „dreptei” securiste. Deodata, Dragnea devine dusmanul „public” numarul unu!? Dusmanul STATULUI SECURIST PARALEL cu varfurile sale securiste de lance, sefii institutiilor de forta si ai
    mediei subordonate. Punerea lui Dragnea alaturi de dusmanii Romaniei care au adus-o in aceasta stare deplorabila,
    nu reuseste disimularea intentiei principale!!! Dragnea, dle Spanu, a fost condamnat politic, asa cum ne sopteati
    din 2012 si astazi va faceti ca uitati. Ultima condamnare a fost tot politica si s-a bazat pe o incalcare a unei
    Decizii CCR OBLIGATORII PENTRU JUDECATORI, dimensiunile condamnarii fiind influentate de PRIMA CONDAMNARE POLITICA!
    Culmea e ca faceti valuri gen baloane de sapun pe revocarea anticonstitutionalei Kövesi care nu-si da demisia nici daca o loveste slogul, stiind ca e aparata de infamul Alogen din Deal. Dle Spanu, Dragnea nu e condamnat definitiv
    si nu trebuie sa cedeze in fata actiunilor criminale ale Securitatii care-si simte sfarsitul aproape…

  4. undeva cineva ii explica unui prof. maghiar de mate intelesul profund al termenului adevar, adaugand ca artistul reflecta prin arta sa adevarul divin ce izvoraste din sufletul sau, in acea clipa chipul sau a iradiat o profunda bucurie, intelegand filozofia transmisa de termenul a-deva-r, emotie pe care din nefericire nu multi o pot trai, deci nu este cazul sa va intristati ca un biciclist n-a putut sa fie un om care sa respecte valorile neamului romanesc. Vorbind de domnul Stefan Ramniceanu ati evocat un om care a trait adevarul divin si l-a ”descris” in opera sa. In acest fel ati adus Lumina acolo unde oamenii bajbaie prin intunericul infatuarii pentru ca n-au auzit soapta adevarului.

  5. uite dle ca si mai gaseste sustinatotori platitititi ori remunerti care i justifica absenta de pe podium ..alte lichele ca si el cu statut da om da stat ori om da STASI..si uite asa cu mintea lui ikn intunericita a freusit ssa trezeasca ingteresul SARVICIILOR si sa le castije incfredereas ..devenind un …nemernic.

  6. A recunoscut ca este un politruc apoi ca este un simplu ghinionist ca are atatea case dar la un alt interviu a promis ca nu va fi un marlan.Din pacate chiar un MARLAN este si asta la modul elegant spus. Acuma la drept vorbind este un fel de Coana Mita in varianta masculina deci o cocota.

  7. Asta-i Mitza Biciclista, versiunea masculina. Numai ca raposata Mitza avea si calitati.

  8. Un articol care pe de-o parte ma infioara si pe de alta parte imi mangaie sufletul! de ce ma infioara? pentru ca presedintele tarii „UITA” sa dea onorul care se cuvinte „drapelului tricolor românesc” care, alături de stemă şi imn reprezintă un însemn naţional important al neamului nostru, sinonim cu idealul de unitate şi independenţă naţională. Ma mai infioara si faptul ca si eu mi-am pierdut din patriotism, din cauza dezamagirilor pe care le traiesc mai intens din ’90 incoace, de cand tot astept sa votez niste DOMNI IUBITORI DE TARA SI DE NEAM si nu se intampla! Insa imi mangaie sufletul tot ceea ce transmite in cuvinte si in operele sale imense, marele artist cu adevarat ROMAN – Stefan Ramniceanu, ale carui sentimente fata de Romania noastra se vad, se simt. Admiratia fata de acest MARE artist este imensa….mesajul de adanc patriotism al domniei sale ma readuce la starea de romanca adevarata….MAESTRE…MULTUMESC! Sunteti o VOCE a neamului nostru, care chiar poate face minuni cu noi, cei care nu mai credem in nimic…incet incet poate ne redati iubirea de noi, de neam, de tara…

    • Ziua drapelului ! Ce spui tu e lucru mare !Nimeni din conducerea tarii nu a avut timp sau dorinta de a merge la evenimentul organizat in cinstea tricolorului nostru !Unul cu bicicleta , poate cu gandul la vreo excursie in locuri exotice , altul cu gandu la procese , altul cu gandul la umplut sacul cu bani…Atata vreme cat cei ce ne conduc nu iubesc aceasta tara , se iubesc doar pe ei si buzunarele lor nu vom progresa ! Avem nevoie de conducatori iubitori de tara si popor !Maestrul Ramniceanu nu cred ca s-a intors in tara degeaba , s-a intors din iubire de tara ! Poate se gandeste si sunt sigura ca am fi fericiti sa intervina cumva in luarea frielor destinului acestei tari ! Oameni de talia domniei sale nu ar mai permite jaful vremurilor actuale , poate am mai putea ramane cu padurile atatea cate mai sunt , poate aurul nu ar lua calea strainatatii , poate poporul si-ar castiga demnitatea pe care ne-au terfelit-o altii Ii doresc gand bun si poate il ajutam si noi !

  9. Opera artistului Stefan Ramniceanu este coplesitoare.Maestrul cunoaste notiunea rafinamentului compozitiei obiective si aspira in permanenta spre pozitiv.Asta se regaseste in lucrarile sale.In opinia sa, pierderea reperelor conduce inevitabil la deprecierea calitatii creatiilor si nu in ultimul rand a vietii.Asa cum spunea Victor Hugo ^ Sa iubesti frumusetea inseamna sa zaresti lumina^. Stefan Ramniceanu si-a iubit toata viata patria.Pentru domnia sa , patriotismul este incomparabil cu acel sentiment politic ce cautioneaza inegalitatea, privilegiile si coruptia.Cu adevarat, Romania trebuie condusa de oameni care s-o iubeasca!

  10. Un mesaj atat de complex nici ca putea sa transmita cineva, asa cum a facut-o autorul acestui articol! Tradarea si indiferenta celor care ne conduc este revoltatoare. Ce sa mai vorbim ca presedintele se plimba cu bicicleta de ziua drapelului, cand el si ceilalti nu au habar de tara asta decat cand este ceva de jupuit. Pacat insa, ca domnul Stefan Ramniceanu nu este mai mult mediatizat, un asa artist, un asa mesager al dragostei de tara, un OM atat de valoros despre care sa nu se stie foarte mult?? Norocul meu este ca sunt ploiesteanca si ca am avut marele privilegiu sa vad expozitia de la Muzeul de Arta Ploiesti – „La intretaierea lumilor”…da…intretaierea lumii lui Stefan Ramniceanu – o lume plina de talent si iubire de tara si lumea noastra, plina de dezamagire, neiubire de tara, neiubire de oameni, hotie, minciuna…..vreau ca vocea artistului sa aiba ecou acolo unde trebuie, sa ia aminte toti cei care azi ne conduc……inca sper ca intr-o zi o voce, si inca alta voce vor aduce la carma Romaniei adevaratii domni si iubitori de neam si tara! Sa ne ajute Dumnezeu! Maestre, jos o mie de palarii in fata persoanei si personalitatii dvs! Va ador! Felicitari autorului care a stiut atat de bine sa aseze in pagina TOT ce trebuie citit, vazut si luat aminte de cine trebuie!

  11. Offffff, in intunericul asta mai vad si o raza de lumina! Ori de cate ori citesc ceva despre maestrul nostru, romanul nostru, marele nostru Stefan Ramniceanu imi reinvie speranta ca frumosul nu s-a pierdut, nu l-au distrus cei care ne ignora zi de zi cu indiferenta si uratul din ei. Maestre, vocea asta incredibil de frumoasa, este si incredibil de puternica si cu efect asupra noastra, a celor multi, care mai asteapta ziua cand Romania, floarea asta uratita de atatia amar de ani, se va face frumoasa si va incepe sa infloreasca. Bravo autorule! Bine ai mai scris, bine ai punctat totul! Despre maestru am mai auzit, dar nu suficient cat sa ajunga la inaltimea valorii lui..scrieti mai des, aparitii cat mai multe la TV, omul acesta are ce sa transmita! ne place sa-l auzim! sa-l vedem!

  12. Inainte de toate vreau sa felicit autorul, magnific articol. Aveti mare dreptate, ieri de ziua drapelului in tot spatiul public romanesc nu au fost manifestari pe masura evenimentului. Sunt dintr-un oras de provincie, unde s-a trecut foarte repede peste aceasta zi, autoritatile erau foarte grabite, evenimentul a durat aprox. 15 minute cu tot cu fanfara militara, o slujba scurta tinuta de niste preoti si o defilare in sila a reprezentantilor autoritatilor locale. Un primar plictisit, un reprezentant al consiliului judetean (nu presedintele) care falfaia un stegulet in mana si un alt reprezentant al prefecturii (nu prefectul, posibil sa se fi dat si el cu bicicleta) care era cu ochii la ceas. O zi atat de mareata, tratata asa, imi da raspunsul la intrebarea mea: de ce nu ne iubesc conducatorii??cum sa ne iubeasca pe noi, daca ei nu iubesc si nu cinstesc simbolurile noastre?? Cine neaga realitatea acestui articol, neaga de fapt drapelul, neaga tot..
    Felicitari domnule Spanu! Frumos spus, insa foarte trista realitate. Felicitari artistului Stefan Ramniceanu care ne da lectii de iubire de tara, sunt sigura ca a trezit in multi din noi patrotismul, aflat in agonie de multi ani. Nu tara este de vina, ci cei care o conduc, in bataie de joc. Noi suntem in stare s-o iubim, dovada ca indiferenta cu care a fost tratata ziua drapelului a starnit in noi revolta, deci mai avem resurse de a iubi.

  13. „Românilor, nu va mai alegeți conducatorii care nu-și iubesc țara” spunea Petre Țuțea! Vom reuși vreodata sa facem asta!!???!!!

  14. Stefan Ramniceanu ne da tututor o lectie si aceea este sa nu uitam nicioadata de unde am plecat. Respectele mele si jos palaria Maestre. Interviul cu Maestrul Stefan Ramniceanu eu l-as pune sa ruleze in cele mai importante locuri ale acestei tari sa vada si ” mari iubitori de patrie” ce inseamna ati iubi patria Mama!

  15. Maestrul Stefan Ramniceanu ca de fiecare data exploatează în profunzimea esențelor și are o viziune mereu clară a realității,”conducătorii nu își iubesc țară „! Aceștia sunt erodați de interese meschine, machiavelice. Maestre v-as propune în fruntea țării ca model de demnitate, spirit înalt, profund realizat și fericit, iubitor de neam, cultura, frumos. Prin capodoperele creației domniei voastre, prin spiritul autentic si maret sa contaminați acești opresori de neam și țara lipsiți de orice remușcare. Vreau sa cred ca acest popor își va depășii limitările în privința alegerii binelui și a bunului și ca va alege in fruntea tarii oameni desăvârșiți prin complexitatea demnității lor așa cum sunteți dumneavoastră.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.