Declar, dar și acuz

Am semnat Declarația de la București pentru că era necesar ca publicul să știe ce gândesc jurnaliștii. Doar câțiva în acest caz. Cu alte semnături, mă tem că Declarația ar putea fi aceeași, dar între vorbele ei și faptele jurnaliștilor s-ar căsca o prăpastie. Pe semnatarii acestei Declarații eu îi cred pe cuvânt. Pe alții – mulți, din păcate – nu îi pot crede decât după fapte. Iar faptele lor arată naivitate, oportunism, slabă priză la realitate, conștiințe târguite, conștiințe nepârguite…

Despre „Declarația de la București”

Cine are o bună priză la realitate știe cât de multe depind de presă. Primul decret semnat de Lenin a avut în vizor presa. Cine știe cât de multe depind de presă și se află la putere, azi, vrea să pună șaua pe jurnaliști fără să decreteze această voință. La noi, acum, herghelia este înșeuată aproape în integralitatea ei.
Primul pas spre lepădarea de șei? Un cutremur al conștiințelor acolo unde ar mai exista epicentru moral. Al doilea: eliminarea prostocrației din domeniul presei. Am declarat ce am avut de declarat, dar n-am acuzat încă nimic. De aceea, țin să acuz domeniul presei că s-a lăsat cucerit de prostocrația din societate și a acceptat în rândurile sale prea mulți reprezentanți ai puterii proștilor.

Declarația de la București

Al doilea pas nu ar putea veni după cel dintâi dacă n-ar putea exista o anume sindicalizare a jurnaliștilor. Cum? Greu. Să presupunem că noi, semnatarii acestei Declarații, am rămâne uniți și am vrea să producem un site de monitorizare a presei. O mână de oameni ar trebui să supravegheze, zilnic, sute de jurnaliști. Imposibil. Să presupunem că am decide să lucrăm cu salariați. Imposibil. N-ar avea calificarea necesară. Patronii? Nici vorbă. Ei s-au corupt cei dintâi. O școală privată de jurnalism manageriată de acești semnatari? Ar fi o idee. Și ar putea exista o speranță că studenții cei mai buni ai școlii ar putea participa la un serviciu calificat de monitorizare a întregii prese. Ar fi, cu siguranță, și cel mai important curs din structura celor patru ani de școlarizare.

Da, așa văd eu continuarea pragmatică a ceea ce s-a început prin Declarația de la București: operaționalizarea unei școli de jurnalism de moralitate înaltă și de profesionalism garantat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Nea Buduca, canta la alta masa !Un ziarist independent este unul care are o revista,un ziar, un post de radio, un blog,etc care afirma si sustine ce il taie capul cum era Pamfil Seicaru, patron si director la Curentul, sau cum e Nistorescu azi Restul, care primesc bani per articol sa joaca cum le canta „Bidineaua”si „Rustemu”ca la Teliorman, pusi de patronii de presa sunt tras-impinsi,nu au nici o credibilitate, fara suparare!Este credibil un Felix,nu sunt credibili gadea si „KO in 5 secunde” badea, dumitrescu, tudor,etc pentru ca sunt platiti sa manance kkt, dau un exemplu
    E o tragedie in presa,in media romaneasca

  2. Ce bine s-au strans, in frunte cu meritosul zgarcit de care au divortat 4 neveste, utecistul tanar si claponul puscarias. Sifonul sa fie presedinte !

  3. pe vremea lui ceausescu credeam ca multe altele ca in capitalism presa este …libera…spre deosebire de a noastra ….perceptia si cu adevarul sint doua lucruri paralele doar ….o vorba americaneasca spune ca …mina de te hraneste n-o musti …asa e si cu presa ….pestele de la cap se impute …..ca sa ai verticalitate trebuie sa fi …nebun sa ai curajul sa mergi pe contrasens …sau sa ai tarie de caracter……lasitatea si complacerea si sensul de securitate in multime face ca jurnalismul din romania ca si din sua sa fie aservit jidanilor care sint beneficiarii massmediei….corupte….

  4. Vorba unui cunoscut paharagiu: dependenta ca forma de independenta financiara a presei, iată secretul ziaristului socialist sau capitalist sau orice doriți dumneavoastră. PS. Totul se plătește. Dacă nu aici, atunci la Marea Judecata. Numai ca banul îl determina pe ziarist și nu numai ca să nu mai privească cerul, ci sa-si îndrepte privirea spre Satana. O fi bine? O fi rău? Dumnezeu știe!!

  5. Legea Presei si dupa aceea mai vorbim. Fara cezura, infiltrarea sau controlul serviciilor.
    Asa cel putin exista obligativitatea verificarii inforatiei si dispar speculatiile, instigarile, orientarile psihotice.

  6. Un zgarcit recunoscut face orice sa-ncaseze banii gratis. Alte publicatii au cenzura politica, clara (SIE), aici este dupa interesul material al sefului la 72 de ani si interesele meschine ale unor infiltrati USRi. Cotidianul este o publicatie fara viitor, cu miros de formol si suport de sifoane.

  7. Presa „””independenta „”” cu patroni asisderea : varanul , vintu , udrea , paunescu , ala digi , vadim , domnul dd , fratiorii micula , ala alep tv … , PLUS simbriasii truditori .Imi aduc aminte aparitia scinteii poporului din decembrie 89 si individul care facea anuntul .

  8. „operatzionalizarea” celor cu „inalta conshtiintza muncitoreasca”
    (o lozinca sparta din comunism:)aia faca conshtiintza muncitoreasca,
    imposibila,inaccesibila tzaranilor erau decretati LUMPENI,GUNOAIE!
    azi avem „muncitorul agricol”-un robot vivant mai performant decat ce a produs pana acum MUNCITORUL
    „de inalta constiinta muncitoreasca”,bineintzeles,un „muncitor” mai special,un „truditor” mai special
    -INTELECTUALUL!
    greu de spus unde intra I.T.istul,nu?
    -muncitor tehnolog,aia scrie pe el,pe cartea lui de MUNCA.
    a semnat buduca!

  9. ce-ar fi ca „generatia Epocii de Aur” sa plece la penzie?!
    eligibilii din presa,aia!
    (la o adica dom’ profesor Adý poate operationaliza alta schoala,
    au fost aluzii….)
    si cand plecati nu-l uitati pe DOM PROFESOR de la evezeu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.