Decoraţii pentru Teatrul Evreiesc de Stat din partea Preşedintelui României

Aflat în plină desfășurare a celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST, Teatrul Evreiesc de Stat (TES) a participat, prin reprezentații săi, la ceremonia de înmânare a decorațiilor conferite în luna august a acestui an, de către Președintele României, Klaus Werner-Iohannis, actorilor și tehnicienilor TES.

Teatrul Evreiesc de Stat a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, iar actrița Maia Morgenstern, managerul TES, cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Mare Ofițer. La eveniment au mai primit recunoașteri Nicolae Călugărița (actor) – Ordinul Național pentru Merit în grad de Ofițer, Mya Liontescu (secretar literar) – Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler, Cornel Ciupercescu (actor) – Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Olimpia Lazăr (costumieră) și Florea Cîrstea (maestru sunet) – Medalia Națională pentru Merit clasa a III-a. Decorația Ordinul Național pentru Merit în grad de Ofițer a fost conferită și lui Rudy Rosenfeld (d. 24 august 2018), medalia fiind acordată fiului acestuia.

”Teatrul Evreiesc, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate teatre din România, a împlinit, la 1 august 2018, 70 de ani de activitate ca instituție de stat.

Teatrul evreiesc, cultivator al limbii și culturii idiș, are o tradiție mult mai veche, de peste 142 de ani, și se leagă de numele celui care a înființat primul teatru evreiesc profesionist din lume, Avram Goldfaden.

România prețuiește valorile acestei culturi, o dovadă fiind și faptul că, prin lege, ziua de 30 mai a devenit Ziua Limbii și Teatrului Idiș.

Decorațiile pe care, în numele Statului Român, vi le-am înmânat astăzi sunt un semn al aprecierii istoriei instituției pe care o reprezentați și căreia i-ați dedicat, cu generozitate și perseverență, arta și talentul dumneavoastră.

Urez viață îndelungată Teatrului Evreiesc de Stat, actorilor săi remarcabili și tuturor celor care îl slujesc și dăruiesc spectatorilor pagini admirabile din dramaturgia evreiască, clasică și contemporană”, a afirmat Klaus Werner Iohannis, Președintele României.

La evenimentul de miercuri a participat și regizoarea Cătălina Buzoianu, decorată de către Președintele României cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor. Cătălina Buzoianu a colaborat cu Teatrul Evreiesc de Stat în trei producții: Dibuk de S. Anski (1994), Golem de H. Leivik (1997) și Magicianul din Lublin de Isaac Bashevis Singer (2009).

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Nici decoratiile nu mai sunt ce erau odata !Dar daca situatiunea o cere,Monetaria poate bate,nu o doare gura…

  2. aaaa l,o siento ..n am cetit comentariu dvs plin da adevar ..io ceam ca nu merita comwntat..despre acteli di heroism al teatrului ….stim..mai ales cu luceafarul asta feminin in cap da…..

  3. Dacă nu ar fi doamna Maia simpatizantă # cred că ceialați artiști s-ar fi aflat într-o situație stânjenitoare după sinceritatea gândiri Președintelui cu “ca a discutat cu evreii”, decorația fiind totuși o recunoaștere din parte României care-i onorează, mai ales că teatrele bucureștene din secolul trecut au avut actori evrei deosebiți. Ion Finteșteanu, Mircea Crișan, Ovid Teodorescu sunt câțiva pe care i-am văzut în turnele de vară în Baia Mare. Și toți vorbeau o limbă română impecabilă și cu acent ireproșabil. Dl. Nistorescu deplânge pesimismul abătul peste țară. Stroe și Vasilache cu “Ora veselă” au aparut în anii crizei din 1932, Mircea Crișan în anii 50, 60 de la care îmi vine în minte: “cum ai așa voce groasă? Beau lăptișor de vacă. Dar tu cum ai așa voce subțire? Beau lăptișor de vacă.” Noi l-am avut după 90 pe boul de Garcea românul care a facut avere numai bătjocorind grotesc și ordinar inclusiv martirii neamului!

  4. @Emile..adevarat graiesti; butonând uneori dadeam peste acest cuplu garcea et co; si mi aduceam aminte cum copii fiind încropisem o trupa cu copii din mahala si in magazia unui coleg puneam in scena ce vedeam si ce credeam ca merita(varsta medie 12 ani) era prin anii 1951 incercam sa luam subiectele din strada imitand actorii vremii.cred ca prestam la nivelu lu garcea . dar eram copii pentru copii dar cum de erau acceptati acesti insi cu o tanta si costel intradevar ridicoli,texxtele da sat sarac in intelectuali..fara de biserica..erau prosti ,prosti si lipsitio de bun simt dar cred ca faceaau bara bara cui postu care in felul asta si justifica existenta..prosti dar multi ..deosebit de prosti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.