Se întâmplă joi

Despre afacerea dintre consorțiul românesc și CEZ din România

Electrica, Hidroelectrica și SAPE (Ministerul Economiei) au format un consorțiu si depun, în această săptămână, ofertă pentru preluarea afacerilor CEZ din România, potrivit mai multor surse convergente din domeniu. Prețul încă nu se cunoaște, dar estimările experților arată că nu poate fi mai mic de 1 miliard de euro. Cehii au anunțat, încă de anul trecut, că vor să vândă afaceri din mai multe țări, printre care și a noastră, pentru a se concentra pe piața internă. Cele mai importante active sunt rețelele de distribuțție de energie delectrică din Oltenia, unde au cehii au monopol. Precizăm că, acum 15 ani, când cehii au preluat distribuția din Oltenia de la statul român, au plătit 150 de milioane de euro. De atunci, aproape fiecare an a fost cu profit, și nu mic, ci de zeci de milioane de euro anual.

Electrica este compania care deține distribuția de electricitate în Transilvania și nordul Munteniei. Este listată la bursă, cel mai mare acționar , dar fără să dețină majoritatea, fiind statul român. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din țară, controlată de statul român, prin ministerul Economiei.

Potrivit surselor, oferta va fi depusă în data de 25 iunie. Este vorba despre o ofertă angajantă, deci una care include și un preț.

CEZ vinde în România distribuția de electricitate din zona Oltenia (Distribuție Oltenia), parcul eolian din Dobrogea, din zona Fântânele-Cogealac, de 600 MW, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa, operat de două firme, firma de furnizare și un ansamblu de microhidrocentrale pe care îl operează în sud-vestul țării.

O afacere excelentă pentru cehi

La începutul acestei luni, CEZ a.s. a arătat, într-o prezentare către investitori, că valoarea capitalurilor proprii ale companiilor CEZ din România care sunt scoase la vânzare este de circa 1,07 miliarde de euro, la active de circa 1,5 miliarde, deci se poate considera că un preț minim al tranzacției nu va putea fi sub un miliard de euro, cel puțin pe baza evaluării companiei cehe.

Cu aceeași ocazie, CEZ a.s. a informat și asupra derulării procesului de vânzare a activelor din Ronânia. “Procesul de vânzare a activelor românești ale Grupului CEZ a fost lansat oficial pe 9 septembrie 2019. Obiectul vânzării include, dar nu se limitează, la companiile de distribuție și vânzări și parcurile eoliene Fântânele și Cogealac. Prima etapă a fost încheiată cu primirea a 19 oferte neangajante.

Din cauza pandemiei COVID-19, a fost declarată o stare de urgență în țară (care a fost ridicată în 15 mai). În timpul stării de urgență, guvernul român a suspendat transferul pachetelor majoritare în companii ale sistemului energetic național. Procesul de vânzare și negocierile cu ofertanții individuali continuă. Calendarul, inclusiv termenul limită pentru ofertele finale, va fi stabilit în funcție de evoluția situației din țară”, a anunțat CEZ.

În total, în anul 2019, business-ul CEZ din România a generat un profit operațional de 3,3 miliarde de coroane cehe (CZK), adică circa 124 de milioane de euro.

Distribuție Energie Oltenia a fost vândută cehilor în 2005. La acel moment, statul român a încasat 151 de milioane de euro, din care doar 50 de milioane de euro plată directă. Conform contractului de privatizare, CEZ a plătit pentru pachetul de 24,62% din acțiuni achiziționat direct 47,4 milioane euro. CEZ a dobândit controlul asupra a 51% din acțiunile societății în urma majorării de capital la care aportul a fost de 103,6 milioane euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Mihai Soare 1071 Articole
Author

3 Comentarii

  1. In urma cu 30 de ani RENEL era pe locul 8 din 10 mari companii europene,CEZ nu era pe nicaieri!Azi RENEL nu mai exista iar companiile din energie romanesti sunt la coada vacii,in timp ce CEZ este mare companie europeana!Intre timp EdF este tot stalpul statului francez,ENEL este tot stalpul statului italian!Nicaieri in lume dintr-o companie cu mixt energetic,RENEL ,nu s-au spart companii pe combustibili specifici,carbune,apa,nuclear,care nu se pot concura in mod real pe piata ,doar in proasta de Romania,condusa de prostimea de dupa 89!

  2. Astept actul II in care statul roman va ceda gratuit actiunile sau le va vinde cin nou la un pret modic

  3. CEZ A FACUT PARCUL EOLIAN ACUM 15 ANI, SI A SPALAT ( PLATIT) 1,4 MLD. DOLARI. SCUMP.
    FUNCTIONEAZA 25_35 % DIN TIMP, CAND BATE VANTUL.
    EOLIENELE SUNT VECHI CU O MENTENANTA SCUMPA. MAI MERGG 10 ANI SI GATA . TEAPA….
    O SA LE VINDEM IAR LA JUMATATE DE PRET CEL MULT. TIPIC ROMANES.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.