Cazul de la Caracal pune în scenă părțile într-un mod unic, confirmând suspiciunile presei și ale opiniei publice. Presupusul făptuitor este vizibil asumat de către organele de cercetare penală, care prin omisiunile și modalitățile eludante îi creionează situația parcă prestabilită de acestea. Multele miliarde de euro, care ar reprezenta afacerile rețelei care se ocupă cu traficul de ființe umane, pot fi în pricipiu o presiune, însă una relativ incidentă în cauza de față. Adevărata deturnare a cazului, deja lipsit de fundamentele seriozității instituționale în derularea anchetei, vine din partea statului prin operatorii săi care pot fi considerați mediu infracțional. Este dovedită încremenirea publică a principalilor responsabili ai statului, încât nu mai este niciun dubiu că firele afacerii sunt de natură solid sistemică.
În fapt, incrimnarea statului român este o realitate. Deturnarea sistemului și folosirea lui în scopuri criminale de către persoane cu funcții importante sau minore, în conivență cu mediul infracțional, aceasta pare a fi adevărul, dovedit în atâtea și atâtea situații concrete. Cazul Caracal este amprenta specificului național, în sensul constituirii public/privat a mediului infracțional.
O lege privind responsabilizarea funcționarului public, la orice nivel se află acesta, reprezintă o urgență privind securitatea națională, iar Guvernul sau președintele României au obligația să trimită Parlamentului proiectul unui asemenea act normativ care să fie suspus de îndată votului. Atmosfera alegerilor prezidențiale este profund viciată de lipsa unui asemenea act normativ. În prezent, sistemul din România nu este decât o afacere a sute de clanuri, reprezentând toate categoriile sociale. Acest mediu infracțional purtând platoșa STATULUI s-a extins până la autodevorare, cu ramificații în relațiile externe și conectarea la infracțiunile transfrontaliere.
Cazul de la Caracal este deja un delir public al autorităților care, în loc să stabilească vinovați și probe raportate la dispariția unor persoane, își pregătesc o nelegală ieșire din scenă stabilind strategic închiderea cercetării. DIICOT a acționat în această cauză contrar propriului statut de funcționare și înființare, arătând implicarea abuzivă, cu un mandat ocult. Cine a împins DIICOT în această operațiune, acolo pare a fi un punct de plecare în disjungerea cazului.
Adevărul privind Cazul Caracal este pe buzele tuturor românilor. Însuși modul în care presupusul făptuitor interacționează cu anchetatorii și admiterea comportamentului acestuia de către anchetatori, aceasta este cheia manipulării cauzei. Faptul că șeful DIICOT și-a permis să iasă la rampă ca un om de sprijin, coboară credibilitatea sub limite de avarii ale cunoscutei instituții judiciare. Misiunea Parchetului este una vizând siguranța statului român, iar DIICOT pare a fi momentan conectată altor interese. Șeful DIICOT pare o persoană publică sub enormă presiune, obligat să-și scoată oamenii în teren pentru a presta o activitate de ridicare a gunoiului dintr-o curte a unui cetățean de la Caracal, pentru a masca o situație.
Cazul Caracal nu mai poate fi închis, cu atât mai mult cu cât prelevarea probelor pare să fi fost o compromitere a acestora, cât și un mod de-a face justiție, care a început în urmă cu peste ‘70 de ani, sărind dintr-o barcă în alta.
Partea cu acum 70 de ani este falsă. Miliția, Securitatea și Spionajul au avut și șefi și lucratori profesioniști. Poate acum 40 de anii când absolvenții de la la “fefe” (fără frecvență) la Drept din miliție și Economic dintre activiștii de partid început să fie promovați pe funcții. Iar după 90 batjocorirea învățământului superior prin înființarea de facutăți de catre oricine, a nenorocit pentru 50 de ani statului Diplomei de absolvent de facultate. Ar fi fost corect să spuneți și numelele șefului DIICOT, a Ministrului justiției, a conducatorilor STS, SRI și alți garanți ai funcținării statului de drept în folosul și siguranța cetățenilor, strategic dispăruti din scenă, dar care în culise “Trei pași la stânga incetișor / Și alții trei la dreapta lor; / Se țin de mâini și se desprind / Se-adună cerc și ar se-intind…” (G. Coșbuc)